Prima pagină > Articole, Politic > AFACEREA PALANCA. Sergiu CUCUIETU, 2001: APROPO, DESPRE PATRIOTISM ÎN LEGĂTURĂ CU CAZUL PALANCA

AFACEREA PALANCA. Sergiu CUCUIETU, 2001: APROPO, DESPRE PATRIOTISM ÎN LEGĂTURĂ CU CAZUL PALANCA

Blestemat mai este şi statul acesta în care am fost condamnaţi să trăim! Nimic sigur în jur de parcă ai merge printr-o mlaştină: la fiecare pas rişti să te scufunzi fără vreo şansă de a mai reveni la suprafaţă, iar cei care ar trebui să-ţi arate drumul cel bun de mult l-au şi vândut străinilor. Vorbesc de durerea locuitorilor de la Palanca, localitate din sud-estul Republicii Moldova, situată la Nistru, la graniţă cu Ucraina, acolo unde încep faimoasele bălţi ale Limanului. După cotropirea Basarabiei şi formarea RSSM, sudul şi nordul provinciei noastre au fost hăcuite şi „dăruite” Ucrainei. Tot ale Ucrainei au rămas aceste teritorii şi după decesul Uniunii Sovietice. Faptul că maşina birocratică ex-sovietică s-a străduit să creeze un sistem economic unitar, pune acum mari probleme fostelor republici.

Astfel, prin Republica Moldova, pe moşia satului Palanca, trece un tronson de circa 8 km din şoseaua Odesa-Ismail. Ucrainenii de mult au pus ochiul pe aceasta şi pe cele 860 ha de păşune ale pălăncenilor, pe care şoseaua le desparte de sat. Şi, ca să vedeţi, nici una din guvernările de la Chişinău nu le-a spus vecinilor noştri, „dăruiţi” cu pământuri din moşia lui Ştefan cel Mare, că pământul ţării nu se vinde. Da, el poate fi ocupat, înstrăinat provizoriu, dar scos la mezat – niciodată. Acest lucru nu l-a spus nici măcar fosta guvernare ADR, considerată de unii până acum drept una de orientare naţională şi patriotică. Mai mult. Anume prim-vicepremierul de atunci, Nicolae Andronic, promova insistent în Parlament ratificarea tratatului privind frontierele cu Ucraina, prin care s-ar fi cedat vecinilor noştri din sud, est şi nord (cum mai cresc unii, dle!) tronsonul respectiv de şosea plus cele 860 ha de păşune. Dar ceea ce n-a reuşit ADR-ul sunt dispuşi s-o facă comuniştii pe 20-21 iunie curent, adică abia la câteva luni de guvernare. (Dacă continuă în ritmul acesta, degrabă nu vom mai avea ce ceda!) Şi toţi tac de parcă nu s-ar întâmpla nimic. Cei care mai încearcă să se opună sunt locuitorii acestui amărât sat, peste care a căzut pofta hâdă a vecinilor, căci fără accesul la şoseaua Odesa-Ismail satul este sortit unei morţi lente, dar sigure.

Vorba e că pălăncenii, pentru a supravieţui acestor timpuri de tranziţie (spre ce? capitalism? comunism?), trăiesc, ca multe alte sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, din ceea ce pot creşte pe lângă casă şi vinde în alte părţi. În cazul lor, la Odesa. Şi dacă şoseaua va fi dăruită Ucrainei, cine le interzice să se folosească şi pălăncenii de ea?! – veţi spune. Anume aici e buba. Chiar şi acum, când şoseaua e a noastră, ucrainenii se comportă abuziv. Astfel, grănicerii se deplasează pe tronsonul respectiv, opresc maşinile şi cetăţenii şi verifică actele, intră în teritoriul nostru, înarmaţi de altfel, şi beau pere prin crâşme.

Menţionam că pe toată porţiunea de sud, unicii care păzesc hotarul între Ucraina şi Moldova sunt grănicerii ucraineni. Deoarece preşedinţii de kolhozuri din partea ucraineană ară până şi fâşia de pământ destinată grănicerilor, aceştia se deplasează pe drumurile Republicii Moldova. Halal de-aşa ţară pe care o păzesc grănicerii străini, am zice indignaţi, dacă n-ar trebui să le mulţumim, căci ei sunt unicii care îi mai strunesc pe contrabandişti. În sud, se ştie, s-au făcut averi mari cu carburanţi, ţigări, alcool etc. Apropo, postul de grăniceri a fost instalat la Palanca pe 1 mai 2001.

Iată cum se comportă nişte intruşi într-un teritoriu care (încă?) nu le aparţine. Pe ei nu-i costă nimic să-l scoată pe primarul de Palanca din maşină şi să-l întrebe ce caută pe şoseaua…cui? Republicii Moldova. Nu e greu de imaginat ce vor face aceştia când vor deveni stăpâni ai şoselei şi încă pe veci, căci art. 12 al Tratatului în cauză specifică următoarele: „Prezentul tratat se încheie pe un termen nelimitat”.

Adepţii încheierii tratatului invocă mai multe motive: relaţiile de bună vecinătate, cerinţele organizaţiilor internaţionale, necesitatea de a reglementa şi problema proprietăţilor aflate pe teritoriul celuilalt stat, cum ar fi, de pildă, cea a depoului de la Basarabeasca (căile ferate sunt pe teritoriul Moldovei, iar depoul – în Ucraina. Că bine le-au mai brodit ruşii, încearcă acum să te descurci, dacă poţi!) etc.

Suntem de acord cu aceste argumente, dar ne întrebăm, de ce noi trebuie să dăruim ori chiar să vindem, n-ar fi mai bine să cumpărăm, căci ceea ce-ai scăpat o dată din mână anevoie întorci înapoi?! Pe ce bani cumpărăm? Măcar şi pe taxele pe care ar trebui în sfârşit să le luăm de la ucraineni pentru folosirea tronsonului de şosea de la Palanca, aceasta fiind unica arteră ce leagă Ucraina de sudul Basarabiei. Apropo, văzând încăpăţânarea pălăncenilor, care mai blochează drumul, mai fac apeluri către instanţe, ucrainenii s-au speriat şi au purces la construirea altui drum, dar, deoarece acesta trecea prin Liman, care este o rezervaţie naturală, inestimabilă ca ecosistem unic în lume, ecologiştii de la Odesa, sprijiniţi de ONG-uri de profil din alte ţări, s-au culcat înainte buldozerelor, după care acest proiect s-a anulat. Aşa că putem face bani buni cu drumul de la Palanca. În limitele bunei cuviinţe, desigur, şi conform normelor internaţionale.

Acestea ar trebui să facem şi nu să ne grăbim să satisfacem poftele cuiva, tov. Stepaniuc! Din câte ştim noi, aţi câştigat alegerile, promiţând moldovenilor că le veţi da pâinea cea de toate zilele şi nu le veţi lua pământul de sub picioare. Iar dlui Tarlev, care, aflat la Palanca pe 3 iunie curent, îi spunea primarului Ion Voloh: „Liniştiţi oamenii, că nu sunteţi mai mari patrioţi decât noi!”, i-am zice că oamenii se vor linişti singuri, dar numai atunci când vor vedea că hotarele ţării şi ţara e în mâini de nădejde, de buna credinţă a cărora sunt siguri, fără teama de a fi lăsaţi la bunul plac al vecinilor.

Cam acestea s-ar cere de la nişte guvernanţi care vor să-i credem patrioţi şi, până la urmă, oameni.

ŢARA, nr. 62 (894) din 14 iunie 2001

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: