Prima pagină > 1 > Prof Dr Ilie Bădescu: Puterea Bibliei. Despre diferenţa dintre “Realitatea” mincinoasă şi Adevăr. Un răspuns potrivit la aberaţiile necredincioşilor

Prof Dr Ilie Bădescu: Puterea Bibliei. Despre diferenţa dintre “Realitatea” mincinoasă şi Adevăr. Un răspuns potrivit la aberaţiile necredincioşilor

 

„Când oamenii consideră o situaţie ca reală, ea devine reală prin consecinţele ei” (W. Thomas). Altfel spus, acordul oamenilor produce realitatea lor mai degrabă şi mai eficace decât adevărul. Au fost lumi sau, poate ar fi mai corect să spunem, segmente de lumi, construite pe şi cu scheletul unor teorii false şi sunt teorii adevărate care nu au nici un acces la dinamica existenţei noastre. De câte ori viaţa noastră nu urmează calea minciunii ori a erorii? Cine ar îndrăzni să ne tragă de mână spunându-ne: „Vezi că viaţa ta este nereală, căci e clădită pe eroare, slujeşte minciunii?!” M. Eliade sesizează raportul de nedeterminare dintre realitate şi adevăr prin exemplul unui cuplu în care bărbatul e teribil de gelos, dar gelozia lui e clădită pe eroare şi, deci, pe neadevăr. E mai puţin reală viaţa sa, compusă dintr-o gelozie falsă? E reală, dar e neadevărată! Planul psihologic al realităţii şi planul logic al adevărului nu se pot întâlni. Realitatea trăirii sale şi adevărul relaţiei sale nu se ating, cum nu se ating răsăritul cu apusul. Cine i-ar spune gelosului fără de nici un temei pentru gelozia lui că realitatea trăirilor sale e falsă? Şi, dacă i-ar spune, ce-ar dobândi?

Viaţa omului poate fi calea minciunii şi, dacă aşa este, sufletul lui se va pierde. „Căci ce foloseşte omului, dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca, 9, 25). Sau, încă: „Pentru că, ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul său îl va pierde?” (Mt. 16, 26). Viaţa ta poate să petreacă în minciună, dar sufletul nu poate trăi în minciună, ci numai în adevăr. Minciuna omoară sufletul. Dacă pui problema adevărului în termenii pozitivismului, e greu să ajungi la un capăt, căci în acei termeni ţi se spune că adevărul este dat de concordanţa cu realitatea. Dar, dacă realitatea poate fi clădită pe o teorie falsă, cum s-a întâmplat cu realitatea comunistă, clădită pe teoria falsă a marxismului doctrinar, atunci, ce poţi spune despre adevăr în termenii acelei realităţi? Dacă un tânăr e gelos fără să aibă temei, atunci realitatea vieţii lui de cuplu e falsă, dar nu este, prin aceasta, mai puţin reală. Şi ce va alege tânărul: adevărul sau realitatea? De regulă, el va merge în continuare pe drumul geloziei sale, va miza pe ce-i spune realitatea lui psihologică. Realul încorporează, adeseori, un ax mincinos, minciuna, altfel spus, este scheletul acelei realităţi. Şi, atunci, ce este adevărul? E greu de spus cine este întâi: teoria sau realitatea, adică lumea.

Cu fiecare teorie avem acces la o lume cel puţin aşa cum ar putea fi, dacă nu cumva chiar aşa cum este ea. Teoria, orice teorie, este locul în care se lămuresc, până la un prag, categoriile constitutive ale spiritului social. Nu ştim dacă acele categorii se lămuresc prin teoria aceea precum se lămureşte aurul în foc, adică până la pragul adevărului. Pe de altă parte, spiritul social este constitutiv fiecărui om în parte, oricare i-ar fi ocupaţia şi poziţia sau vârsta. Ceea ce înseamnă că fiecare ins este un „ştiinţific”, adică îşi face din explicarea lumii lui o profesiune secundă. Este, cum ar spune celebrul personaj al lui Moliére, prozator, fără să ştie. „Ştiinţific”, adică ocupat cu „ştiinţa”, este şi Nea Gheorghe, şi sociologul francez A. Comte, socotit părintele sociologiei. O teorie ca cea a lui A. Comte, de pildă, a adus în discuţie ideea că fiecare individ este purtător al unor proprietăţi structurale sau relaţionale (între care şi aceea de a fi „ştiinţific”, măcar atât cât este Conu Leonida, personajul cunoscutei comedii a lui Caragiale), încât, practic, noţiunea de individ este o noţiune vidă, dacă facem abstracţie de acele proprietăţi relaţionale pe care acesta le poartă asupra lui. Pentru a-l face inteligibil, folosim noţiunile structurale sau relaţionale de tată, femeie, bărbat, fiu, soţ, soţie etc. Prin urmare, orice individ este purtător de proprietăţi relaţionale bazale şi derivate, ca cele menţionate, încât, a explica societatea înseamnă a recompune tabloul lumii, adică a redesena tabloul lumii prin povestea vieţii mele, deci, prin asumarea (retrăirea) acelor proprietăţi structurale la care am acces datorită relaţiilor concrete cu lumea mea.

Cum stabilim, totuşi, adevărul acelui plan de realitate pe care-l gândesc eu, la un moment dat, deci, ca realitate gândită, asupra căreia formulez întrebarea: este adevărat în aceasta? Formulez şi eu eterna întrebare pe care textul biblic a memorat-o prin celebra întrebare a lui Pilat din Pont: „Ce este adevărul?” (Ioan, 18,38). Pilat, şi până la el toată lumea veacului său, nu aflase că adevărul e personal, este însăşi Persoana lui Dumnezeu. Criteriul adevărului, aşadar, nu se poate constitui în planul raportului cu realitatea şi am văzut de ce. Singurul criteriu poate fi acela pe care ni-l oferă convergenţa tuturor documentelor (textelor) care narează asupra acelei realităţi, îi spun povestea, în frunte cu suprema convergenţă a tuturor acestor documente sau texte felurite cu documentul fondator, adică tocmai cu textul sfânt, în care este cuprinsă tâlcuirea divină, mijlocită omului prin darul divin al acelui text, adică prin chiar Cuvântul lui Dumnezeu sau, altfel spus, prin Dumnezeu Cuvântul. Dacă, de pildă, mă raportez la un text de sociologie, ca cel durkheimist, care ne spune că diviziunea sexuală a muncii a generat incompletitudinea bărbatului ca bărbat şi a femeii ca femeie, faţă de proto-tiparul pe care-l atestă forma feminină, atunci pot accesa, prin textul durkheimist, confirmarea textului din Cartea Facerii şi din scrisorile pauline, care ne spun că omul este întreg, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca bărbat şi femeie („bărbat şi femeie i-a făcut”) şi numai prin complementaritatea bărbatului cu femeia lui, deci, culminativ, prin taina căsătoriei. Or, acelaşi lucru ni-l spune, în felul său, Durkheim, căci şi el afirmă că diviziunea muncii sexuale produce unitatea familială a bărbatului cu femeia ca unitate funcţională, deci, ca o complementaritate de roluri şi ca armonizare de funcţii diferite.

Avem, iată, o congruenţă de texte: textul Bibliei, textul paulin despre taina căsătoriei şi textul durkheimist. Ne vom aştepta ca adevărul să fie nucleul care le face convergente, adică le ridică la unitate semantică şi pragmatică. Hermeneutica este, aici, o cale mai potrivită pentru accesul la adevăr. Putem conchide că adevărul se găseşte în convergenţa celor trei, de fapt, patru tipuri de texte şi, deci, de documente: documentul verotestamentar al Genezei, documentul evanghelic, documentul paulin neo-testamentar şi documentul modern sociologic, durkheimist.  

Calea către adevăr nu este, iată, cea sugerată de pozitivism, adică adoptarea unei realităţi date ca un criteriu de confirmare, ori de infirmare a adevărului unui enunţ, căci acea realitate s-ar putea să fi fost doar locul realizării unei teorii false.

 În consecinţă, formulăm teza că o cale mai sigură către validarea unei aserţiuni despre real este un plan mai înalt, mijlocit nouă de pluralitatea perspectivelor şi a documentelor care consemnează povestea acelei realităţi anume şi de convergenţa lor cu documentul biblic. Dacă aserţiunea noastră se bucură de congruenţă cu cel puţin trei perspective – a realului asupra căruia mă întreb, a textului teoretic despre acel real şi a textului în care se concentrează mărturia divină asupra acelei realităţi -,  atunci, pot îndrăzni să susţin că aserţiunea mea este adevărată. Altfel, hazardul e mult prea mare.

În fapt, puterea de realitate maximalistă a unui real anume este atinsă doar în şi prin mărturia divină, adică prin acel tip de realitate care se manifestă la puterea mărturiei lui Dumnezeu, deci, a celei date prin rânduiala creaţiei; iar asupra acesteia avem cunoştinţă doar prin trăirea la scara puterii de credinţă şi prin cercetarea învăţăturilor revelate, adică a teoriei teoriilor care este Biblia. Minciuna este orizontală, adevărul este vertical. La adevăr se urcă, în minciună rătăceşti ori împietreşti de-a dreptul, te nimiceşti cu „nesimţirea cea împietrită”, cum ne învaţă Sf. Ioan Gură de Aur.

Că, în textul biblic, sunt cuprinse puteri ale realului deplin, deopotrivă adevărat, sănătos, bun, frumos, tainic, ne-o confirmă Sf. Ambrozie, referindu-se la puterea de realitate a textului psaltic. Iată textul Sf. Ambrozie, preluat printr-o convorbire a părintelui Ioanichie Bălan cu părintele Paisie Olaru: „Părintele Paisie Olaru: Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: «Mă simt foarte rău. Cele dinafară, toate, îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea, sunt mereu obosit sufletește. Femeia mea nu mă înțelege. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufletească?».

I-am răspuns, sfătuindu-l sa citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: «Doamne, când s-au înmulțit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu». «Stăruie asupra acestui stih şi citește, mereu, toată Psaltirea. Şi, cred, că Domnul te va ușura».

A trecut puțin timp şi am primit o scrisoare de la el: «Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar, nu înțeleg nimic.»

I-am răspuns: Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns, într-o împrejurare asemănătoare: «Tu nu înţelegi, dar diavolii o înțeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citește-o». Şi, deși, acum, nu o înţelegi; încet, încet vei începe să o înţelegi. Eu nu știu ce se va întâmpla, dar îți repet: citește Psaltirea în fiecare zi, câte puțin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Încă mai hazardată este prezumţia adevărului atunci când aserţiunea noastră se exprimă sub forma judecării cuiva, ins ori popor. Cu o atare aserţiune implicită, prezumţia adevărului are deja caracter pragmatic şi, deci, efecte imediate. Ce temei avem noi, aşadar, atunci când judecăm pe cineva, un popor, de pildă? Este adevăr în pretenţia mea, în aserţiunile mele la adresa acelui popor? Chestiunea e tulburătoare şi ne obligă la aceiaşi exigenţă a întregirii interpretărilor şi textelor cu mărturiile divine, deci cu învăţăturile revelate. Ce ne spun ele în acest caz? Să ne amintim mai întâi de ceea ce ne învaţă Mântuitorul: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei, 7, 1). Judecata omului şi Judecata popoarelor este partea lui Dumnezeu, manifestată prin sfinţii, proorocii şi preoţii Lui. Numai Dumnezeu, prin sfinţii şi proorocii Săi, poate judeca popoarele, fiindcă numai Dumnezeu este singurul care cunoaşte toate datele fiinţei unui popor şi pe cele din afară deodată cu datele lăuntrice, fără de care judecata nu are temei. Prin caracterul cunoaşterii divine se întrunesc condiţia şi temeiul dreptăţii, fără de care judecata este arbitrară şi, deci, silnică, sau, oricum, fără de temei. Popoarele au defecte şi păcate şi este îndreptăţită judecata lor, dar numai pe temeiul dreptăţii divine; altfel, acea judecată este o altă faţă a păcatului mare al filetismului: idolatria, venerarea religioasă a poporului sau ponegrirea malefică a poporului, care este faţa întoarsă pe dos a filetismului. Căci cel ce judecă popoarele cu ură e în aceeaşi situaţie cu cei ce iubesc popoarele cu idolatrie. Singura ieşire din impasul judecăţii arbitrare este calea divină a judecăţii, adică smerirea kenozei, judecata fără de ură şi fără de părtinire, în lumina dreptăţii lui Dumnezeu şi, deci, cu iubirea lui Dumnezeu. Pentru o atare judecată, Dumnezeu a dăruit omului de sub vreme ceea ce-l poate ridica la condiţia de bun cunoscător al poporului: Ştiinţa popoarelor. Modelul acestei ştiinţe este dat de acea cunoaştere care întruneşte cele două exigenţe: cunoaşterea datelor problemei, a celor din afară şi a datelor lăuntrice, or, singura paradigmă care îngăduie acest gen de cunoaştere, dinspre cei doi poli spre centrul de foc al vieţii unui popor, este paradigma noologică, fiindcă aceasta oferă metoda co-implicării interiorului cu exteriorul în actul cunoaşterii şi, totodată, a convergenţei textelor revelate cu textele produse. Aceasta ne cere să căutăm în viaţa poporului legea divină sau supranaturală, căci, numai prin mijlocirea acesteia vom putea căpăta acces la cunoaşterea compusă, binomială, a celor din afară deodată cu cele lăuntrice. Pentru acest scop, avem nevoie de un sistem categorial adecvat, şi acesta este sistemul conceptual al noologiei, adică al ştiinţei despre organizarea spirituală a lumii, sistem categorial care dă seama de energiile necreate din orice comportare omenească (atestate de daruri, de harisme şi de lucrarea harului în tot şi în toate), de cadrele înălţătoare sau noologice (spirituale şi deopotrivă duhovniceşti), de învăţături şi de actualizări sau manifestări. Acesta este sistemul categoriilor fundamentale, cele prin care dobândim acces la cele profunde, ale substratului prezent în toate cele actualizate sau manifeste; acel substrat nu se vede, ci doar se vădeşte. La acest substrat categorial se adaugă stratul categoriilor secunde sau derivate, unde regăsim conceptele sineităţii şi pe cele ale manifestării. Omul este, altfel spus, interioritate şi exterioritate, adică esenţă sineitară şi cumul de asumări, de angajamente. Omul din interior se vădeşte prin cele asumate în afară, prin asumări şi angajamente după puteri, deci, după cele dinăuntru. „Puterile” se pot spori ele însele pe cale spirituală, iar măsura omului în cele din afară se poate modifica după gradul asumărilor. Calea spirituală poate fi cunoscută, dacă vom cerceta învăţăturile pe care omul acela, societatea aceea înţeleg să le urmeze. Cunoaşterea învăţăturilor este, deci, obligatorie, dacă voim să întregim tabloul cunoaşterii omeneşti.

Ilie Badescu

www.roncea.ro

Anunțuri
  1. Napocel
    Martie 21, 2010 la 8:02 pm

    E mult de discutat pe marginea adevărului. Ineresante mi-au părut și episoadele de pe National Geographic, pachetul fiind intitulat: „Biblia secretă”.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: