Prima pagină > 1 > Cine l-a ucis pe Nae Ionescu? Petre Tutea si Petre Pandrea evoca pista otravirii profesorului nationalist de catre agentii lui Carol al II-lea si ai nefastei Elena Lupescu

Cine l-a ucis pe Nae Ionescu? Petre Tutea si Petre Pandrea evoca pista otravirii profesorului nationalist de catre agentii lui Carol al II-lea si ai nefastei Elena Lupescu

Moartea lui Nae Ionescu, survenita in ziua de 15 martie 1940, cu trei luni inainte sa implineasca 50 de ani, a fost considerata, atunci si mai tarziu, efectul unui asasinat. Unul care nu putea porni decat din cercurile Palatului, mai precis din ordinul sau la sugestia Regelui Carol al II-lea (in foto cu amanta sa, Elena Lupescu). Au circulat trei versiuni.

1. Ca ar fi fost otravit lent, veninul injectandu-i-se in tigarile pe care le fuma. Nae Ionescu nu bea sub nici o forma alcool, insa bea nenumarate cafele si fuma zeci de tigari pe zi. Fostul sau medic, care a trait pana in anii ‘70 ai secolului trecut, era convins ca Nae Ionescu nu murise de moarte naturala.

2. Ca ar fi fost otravit de un chelner de la Capsa. Si trebuie spus ca in anii ‘30, cand oamenii lui Mihail Moruzov se zice ca alesesera un farmacist care sa-l otraveasca pe Codreanu, farmacistul i s-ar fi marturisit lui Nae Ionescu si astfel planul de otravire a lui Codreanu a fost dejucat.

3. Ca ar fi fost otravit de prietena sa, Cella Delavrancea. (Nota mea: exista si pista injectarii sale de catre un medic venit acasa la profesor, altul dacat medicul sau personal – unde am mai vazut asta?!)

Petre Tutea nutrea si el convingerea ca otrava ar fi pus capat vietii lui Nae Ionescu. Inca un element socratic in biografia sa. Iata cum se reflecta vestea mortii lui Nae Ionescu in jurnalul Regelui Carol al II-lea: “Fapt important, azi dimineata a murit Nae Ionescu. Ca om imi pare rau, caci cu toate defectele lui a fost o personalitate interesanta si in zilele cand tinea la mine mi-a fost de mare folos. Insa pe zi ce trecea s-a stricat si defectele caracterului sau au iesit tot mai mult la iveala. Logician strans, dar cu o logica care-l ducea la ilogica, in loc de a fi un spirit constructiv devenise unul disecator, destructiv, avea in toata firea lui ceva machiavelic. Devenise foarte interesat, iar in ultimii ani de cand se legase de Garda de Fier, cu gandul tacut de a fi singurul ei conducator, devenise din ce in ce mai rau si mai dusmanos. Moartea lui aduce azi un mare serviciu tarii, caci era una din marile piedici la ralierea legionarilor. Moartea lui a fost subita, caci inima nu l-a mai tinut, suferea de multa vreme, avand leziuni de cord, incat pentru acei care erau la curent cu starea lui n-a fost nici o surpriza”.

“Ralierea” de care pomeneste regele in jurnal ar fi fost una in jurul sau a legionarilor internati in lagarele infiintate pentru ei in 1938. Trecuse si Nae Ionescu, dar si Mircea Eliade, prin cel de la Miercurea Ciuc. In 1930, anul in care urcase pe tron, Carol al II-lea ii oferise lui   Nae Ionescu postul de director al Sigurantei Statului, prilej cu care acesta ar fi exclamat de fata cu cativa apropiati: “Siguranta!… Ca si cum ar exista ceva sigur pe lumea asta!”. Oferta regelui arata insa increderea sa in Nae Ionescu, care, naivitate proprie intelectualului – Argetoianu il numea “eternul iluzionist” -, isi inchipuia ca regele nu se va dispensa niciodata de el.

Cumpana

 Dar dupa constituirea unei noi camarile, seria a doua, regelui i s-a cerut sa renunte la Nae Ionescu, la Puiu Dumitrescu, secretarul particular din vremea exilului, si la Gabriel Marinescu, prefectul Politiei. Regele l-a pastrat alaturi numai pe ultimul. Unul dintre vajnicii inamici ai lui Nae Ionescu era Nicolae Titulescu. Grigore Gafencu spune in jurnalul sau ca cei selectati de Elena Lupescu au ramas in anturajul regelui, decartatii indreptandu-se indeosebi spre legionari.

Momentul de cumpana pentru Nae Ionescu a fost anul 1933, cand, la sfarsitul lui decembrie, I.G. Duca este asasinat de catre o echipa de legionari. S-a considerat atunci ca si ziarul “Cuvantul”, condus de Nae Ionescu, a incitat la asasinat. In consecinta, Nae Ionescu a fost arestat pe 2 ianuarie 1934 la Sinaia, dat in judecata si tinut inchis pana la 7 februarie, cand e pus in libertate, si rearestat in seara aceleiasi zile, tinut apoi la Consiliul de Razboi pana pe 15 martie, cand este slobozit. Eliberarea s-a datorat interventiei lui N. Iorga la rege.

Aliat cu legionarii ca sa-l debarce pe Carol al II-lea

Ziarul “Cuvantul” fusese suspendat din 1 ianuarie 1934 si nu va mai aparea decat pentru cateva luni, in 1938, sub directia lui G. Gongopol, administratorul foii. Industriasul Nicolae Malaxa este unul dintre putinii puternici ai vremii care isi continua prietenia cu Nae Ionescu. Malaxa ii va construi vila de la Baneasa – de pe actualul Bulevard Ion Ionescu de la Brad – confiscata dupa moartea filosofului de catre generalul Ion Antonescu, care a transformat-o in resedinta de protocol. Mircea Vulcanescu, secretar de stat la Ministerul de Finante in anii razboiului, isi aminteste de unele sedinte ale Guvernului desfasurate acolo, prezidate de Ion Antonescu.

Spre sfarsitul anului 1939 se incheie tribulatiile carcerale ale lui Nae Ionescu, internat o vreme si in Spitalul Militar din Brasov. Profesorul locuieste de-acum in casa de la Baneasa, vizitat aproape zilnic de Cella Delavrancea. (Nae Ionescu traia de aproape un deceniu despartit de sotia legitima, fara sa fie insa divortat). Pe 15 martie 1940, Cella Delavrancea ar fi trebuit sa sustina la Cluj un concert. Ii telegrafiaza insa Veturiei Ghibu, cerandu-i sa decomandeze.

Moartea lui Nae Ionescu a surprins si chiar a consternat atunci cand s-a produs, dupa cum reiese atat din medalionul lui Vasile Bancila, devenit ulterior prefata la prima editie din “Istoria logicei”, cat si din jurnalul lui Arsavir Acterian: “Nu-mi piere din ochi figura aceea vanata, aproape neagra a lui Nae Ionescu in sicriu. Unii care-l vazusera de aproape, in casa de la Baneasa, vorbesc de expresia de dezgust ce se putea citi pe buzele celui mort, de mana lui dreapta, alba, cu aratatorul indreptat in jos, parca indicand sensul dezgustului spre mizeria fara seaman a vietii terestre”.

Inmormantare cu politie

Mircea Vulcanescu nu a putut afla nimic de la una dintre surorile defunctului: era suspecta sau nu moartea profesorului? Inmormantarea insasi, unde sicriul cu trupul lui Nae Ionescu a fost dus pe umeri de ucenicii sai cei mai fideli, intre care Mircea Eliade, a avut loc la cimitirul Bellu intr-o atmosfera politieneasca. Sunt elocvente in acest sens amintirile scriitorului Pericle Martinescu: “Cand a ajuns la groapa, sicriul a fost asezat pe margine pentru a fi sigilat. Unul din baietii defunctului, care se pierduse de familie, incerca sa-si faca loc mai aproape si striga, chiar langa mine, cu un accent de revolta si deznadejde, catre politistul care-i taia calea: “Da-mi voie, domnule, ce, nici aici nu ma lasi sa-l vad pe tata?”…

Acest strigat al fiului rezuma intreaga semnificatie a evenimentului mortii lui Nae Ionescu, insotit pana la groapa de politie si supravegheat cu severitate din teama de a nu se intampla ceva. Acest om a murit intr-un moment foarte nepotrivit, creand chiar si prin moartea lui dificultati celor din capul tarii, asa cum a facut si in viata. Ce stranie mi s-a parut existenta omeneasca in clipa cand am zarit prin geamul de sticla al sicriului fata palida, pentru totdeauna tacuta, a lui Nae Ionescu si grija celor din jurul trupului sau neinsufletit care erau atenti la fiecare miscare, ca si cum mortul ar fi fost viu si ar mai fi putut influenta in vreun fel multimea”.

Petre Tutea a povestit cat de mult l-a impresionat zgomotul bulgarilor de pamant pravaliti peste sicriul lui Nae Ionescu coborat in groapa din Cimitirul Bellu. Si tot Tutea obisnuia sa evoce coroana de flori “inalta cat o sonda” adusa sau trimisa de Nicolae Malaxa cu acel prilej.

Dupa ce ii confiscase casa de la Baneasa, Antonescu i-a trimis matematicianului Octav Onicescu, presedinte al comitetului de editare a operei lui Nae Ionescu, un mesaj oral, printr-un intermediar, cerandu-i sa intrerupa tiparirea cursurilor de filosofie ale defunctului profesor, din care aparusera deja patru volume, imprimate de Mircea Vulcanescu, Constantin Noica si C. Floru, pana in primavara anului 1944.

Petre Pandrea era convins si el ca Nae Ionescu nu murise de moarte buna. Relatandu-i propria versiune lui Arsavir Acterian, acesta a consemnat-o: “Se zice ca avand gripa, Nae Ionescu a chemat pe doctorul sau curant. In schimb s-a pomenit cu alt doctor, chipurile trimis de doctorul care fusese chemat. Doctorul in cauza l-a pipait, l-a cercetat pe bolnav cu mare atentie si i-a facut o injectie care i-a fost fatala marelui filosof. Din ordinul cui? Nu e greu de presupus”.

Dan Ciachir

(text recuperat din arhiva stearsa a fostului ziar Ziua)

Fotografie exclusivă din colecţia arhitect Mădălin Ghigeanu / Jurnalul.ro

Vezi si 70 de ani de la asasinarea lui Nae Ionescu. Isabela Vasiliu-Scraba: DE UNDE VINE FARMECUL ACESTUI GÂNDITOR? (Nae Ionescu şi Mircea Vulcãnescu)

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: