Prima pagină > 1, Articole > Vladimir Popa, omul cu inima de aur

Vladimir Popa, omul cu inima de aur

 

După ziua de 4 aprilie 2005, când votasem împreună cu ceilalţi colegi din grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat, la cererile şi insistenţele factorilor de la Bucureşti şi occidentali, pentru candidatura şefului statului, am fost şi lăudat, şi huiduit. Unii îmi strângeau mâna, alţii îmi întorceau spatele. Pe drumul hopuros al “politicii moldoveneşti” pe care îl parcurgem de peste douăzeci de ani, atunci, în 2005, ne-a apărut în faţă o mlaştină întinsă pe care trebuia să o trecem şi noi, frontiştii, şi oponentul nostru de bază după alegerile din 2001 şi 2005, Voronin.

De fapt, era o mlaştină pe care trebuia s-o treacă Republica Moldova. Iar peste o mlaştină poţi trece cu ajutorul unui drumuleţ din bârne pe care trebuie să îl improvizezi rapid, milităreşte, ca la război. Bârnele ne-au fost aruncate atunci de către occidentali prin intermediul preşedintelui Traian Băsescu. Eram sortiţi să păşim peste ele ţinându-ne de mână unul de celălalt, altfel riscam să lunecăm şi să cădem în lanţ, exact ceea ce îşi doreau neprietenii Republicii Moldova care ne urmăreau din spate.

Atât mie, cât şi colegilor mei nu ne-a fost uşor să explicăm aceste lucruri multora dintre adepţii noştri dezamăgiţi de acel vot sau căzuţi drept victimă a campaniei otrăvite declanşate împotriva noastră de maşinăria de presă pusă în funcţiune tocmai de neprieteni. Cel mai tare mă durea sufletul pentru unii dintre prietenii şi chiar apropiaţii răpuşi de otrava acestei maşinării.

Dar, în acelaşi timp, mi se umplea inima de bucurie când fratele şi prietenul drag te înţelegea dintr-o privire fără a aştepta explicaţiile şi dedesubturile acelui vot cerut de Occident şi de Bucureşti ori, dacă prindeai a-i înşirui amănuntele despre ce şi cum a fost atunci, te oprea, îţi punea palma pe umăr şi îţi zicea: “Nu trebuie să îmi mai explici. Eu am înţeles! Stai puţin să îl chem pe vărul Ion sau pe cumătrul Vasile să îi spui lui, că el pe mine nici nu vrea să mă asculte”.

Unul dintre oamenii scumpi inimii mele care m-a înţeles dintr-o privire, ca un tată, şi nu m-a probozit a împlinit în aceste zile de primăvară o vârstă onorabilă – 75 de ani! El este doctorul Vladimir Popa. Nu îi voi afişa toate titlurile ştiinţifice şi meritele dumnealui în calitate de medic otorinolaringolog sau de profesor universitar. Îl cunoaşte în acest sens toată lumea medicală şi miile de pacienţi care i-au trecut pragul în cei peste 50 de ani de activitate în acest domeniu. Omul şi doctorul Vladimir Popa are una dintre calităţile cele mai preţioase despre care la noi, dar mai ales în lumea medicală, nu se obişnuieşte să se vorbească – el nu poate vinde sau trăda! El ştie cel mai bine că vânzătorul este cel în mintea căruia se află trădarea, mintea lui zvâcneşte în orice moment să trădeze, nu contează pe cine şi cum.

 Anume de oameni şi medici ca Vladimir Popa au nevoie zecile şi sutele de mii de pacienţi. Cu oameni şi medici ca el poţi învinge boala, dar şi greutăţile şi vicisitudinile timpului pe care îl trăieşti. Cu el te poţi lua de mână pentru a trece peste mlaştinile din calea noastră anevoioasă fără teama de a fi trădat. Dar cel mai important lucru de care m-am convins este că anume cu oameni şi medici ca Vladimir Popa poate fi tămăduită mlaştina din sufletele celor care se fac a nu înţelege esenţa unor gesturi politice responsabile ori care au rămas să fie încă o pradă în gura mincinoasă a profitorilor politici urcaţi să guverneze această ţară şi a presei ce îi cântă în strună.

La mulţi ani, domnule Doctor! Sfintele Sărbători cu bine. Învierea Domnului să ne încălzească inimile, să ne lumineze minţile, să ne binecuvânteze viaţa cu darurile ei.

Ştefan SECĂREANU

Publicat în FLUX la 2 aprilie 2010

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: