Motivele pentru care Lech Kaczynski a fost pedepsit şi după moarte de liderii UE, “preşedintele-Bilderberg” Herman van Rompuy şi fostul maoist Jose Manuel Barroso plus Angela Merkel
Dragi Doamne si Domni, în iunie anul trecut am negociat un Tratat bun pentru ţara noastră, pentru reforma Uniunii Europene. În ciuda presiunilor ţărilor europene mai mari pentru a accepta “soluţiile” propuse anterior, noi am reuşit să obţinem toate punctele importante pentru Polonia: un sistem de vot mai bun în Tratatul de la Nisa, până în 2017, compromisul de la Ioannina, care permite blocarea deciziilor proaste pentru ţara noastră, solidaritatea energetică, pentru a ne proteja de şantaj, şi păstrarea priorităţii şi suveranităţii legilor Poloniei peste cele UE.
Costă să fii hotărât în apărarea interesului naţional al Poloniei
Mulţumită acestei atitudini, guvernul anterior a reuşit să primească 67,5 miliarde euro de la UE. Astăzi, aceste fonduri, împreună cu contribuţiile Poloniei, schimbă faţa ţării noastre. Polonia iese din colapsul de civilizaţie al erei comunismului şi prinde şansa de a avansa civilizaţia noastră.
Dar nu tot ce este în UE este neapărat bun pentru Polonia
Conform experţilor, unele articole din aşa-zisa Declaraţie a Drepturilor Fundamentale, ar putea genera, prin deciziile imprevizibile ale Curţii Europene de Justiţie, mai multe pretenţii germane împotriva cetăţenilor polonezi, privind retrocedări sau compensaţii pentru proprietăţi situate în teritoriile de vest şi de nord, care au revenit Poloniei după cel de-al doilea război mondial.
Un alt articol din Declaratie – din cauza absenţei unei definiţii clare pentru căsătorie ca fiind o relaţie între un bărbat şi o femeie -, ar putea ameninţa ordinea morală în Polonia şi ar putea forţa ţara noastră să introducă instituţii în contradicţie cu viziunile morale ale majorităţii covârşitoare din această ţară.
Mulţumită fermei împotriviri a delegaţiei noastre am reuşit să protejăm Polonia de aceste pericole.
Aceasta s-a garantat prin aşa-zisul Protocol Britanic, o parte-cheie a Tratatului semnat de noi.
De asemenea, doresc să spun foarte clar că orice este de valoare în Declaraţia Drepturilor Fundamentale, spre exemplu protecţia drepturilor de muncă, este garantat şi de legile naţionale.
Tratatul de la Lisabona negociat de mine ar putea stabiliza poziţia Poloniei în UE şi ar putea uni cetăţeni de toate culorile politice din întreaga ţară, care doresc să aibă o Polonie puternică în Europa.
Din păcate consensul naţional în acest caz a fost destrămat.
O săptămână după semnarea Tratatului în prezenţa mea, majoritatea guvernului şi-a declarat dorinţa de a se retrage din Protocolul Britanic, ceea ce înseamnă a renunţa la unele părţi din drepturile fundamentale şi interesele Poloniei în Tratatul de la Lisabona.
Am dorit şi încă doresc un compromis pentru ratificarea acestuia. Dar, ca Preşedinte al Republicii, apărând drepturile şi suveranitatea ei, eu nu pot fi de acord cu o degradare voluntară şi total nejustificată a poziţiei ţării noastre în UE.
Drept urmare voi porni o iniţiativă Prezidenţială pentru ratificarea unei legi care să asigure inviolabilitatea articolelor bune pentru ţara noastră din Tratatul de la Lisabona şi să ceară o aprobare naţională – prin referendum – pentru orice schimbare în articolele sale.
În sistemul legal polonez acest lucru este posibil doar printr-o lege specială precizată în Constituţie.
Drag popor, sunt momente în viaţa unei naţiuni când trebuie să uităm direcţiile de partid şi interesele proprii şi să ne gândim doar la un singur interes – al Poloniei!
Noapte buna!
1 Aprilie 2008
Articole recente
- Iau amploare consecințele deciziei Curții Supreme din SUA privind avortul: femeile de peste ocean protestează – nu vor să mai facă sex cu niciun bărbat!
- Anume de acum încolo, în perioada de după ce ne-am ales cu statutul de candidat UE, vom fi și mai neapărați, și mai vulnerabili în fața pericolului ruso-asiatic
- Suntem sortiți astăzi a ne zbate între două valuri, la fel de periculoase pentru ființa noastră națională, și care, iată, amenință să vină peste noi – expansionismul rusesc de factură dughinisto-kaghebistă de la răsărit și neomarxismul occidental antinațional, globalist și anticreștinesc
- Despre „ecologia” puterii sau de ce în Republica Moldova, ca întotdeauna, sunt încurajați să guverneze „măgarii, potlogarii, incompetenții și mincinoșii”
- Așa-zisa „operațiune militară specială” a lui Putin, care se compară cu Petru cel Mare, nu presupune altceva decât „refacerea URSS”, lucru pe care el, de fapt, nici nu-l ascunde!
- Eram gata-gata să-i „ofer o palmă” lui Macron, pentru că o ținea îndelung de mână pe Maia Sandu
- Ținta lui Putin nu este Transnistria în sine, ci teritoriul românesc până la (și dincolo de!) Prut și neadmiterea cu orice preț a „reunificării” lui
Blogroll
- AGERPRES
- Argentina Gribincea
- ASCOR Basarabia
- Astra Română
- Biblia ortodoxă
- Cântări ortodoxe
- Cernăuţi
- Certitudinea
- Contele de Saint Germain
- Cotidianul
- Cultul Eroilor
- Cuvânt ortodox
- FILME ROMÂNEŞTI
- Ghidul mănăstirilor din România
- http://www.rostonline.ro/2017/02/nationalismul-in-istoria-romanilor/
- Mitropolia Basarabiei
- Muzeul ţăranului român
- Nicolae Federiuc
- Ortodox Tube
- Patriarhia Română
- Personalităţi basarabene
- Românii din Cernăuţi
- Sfinţi români
- TIMOCPRESS
- Victor Roncea
- Victor Tanase
- Vlad Cubreacov
Cele mai multe clicuri
- Niciunul
Statistică
- 380.592 hits
Arhive
- iunie 2022 (15)
- mai 2022 (17)
- aprilie 2022 (15)
- martie 2022 (34)
- februarie 2022 (2)
- iulie 2021 (7)
- martie 2021 (11)
- februarie 2021 (1)
- ianuarie 2021 (20)
- decembrie 2020 (16)
- noiembrie 2020 (20)
- octombrie 2020 (16)
- septembrie 2020 (12)
- august 2020 (19)
- iulie 2020 (21)
- iunie 2020 (10)
- mai 2020 (13)
- aprilie 2020 (19)
- martie 2020 (23)
- februarie 2020 (17)
- ianuarie 2020 (18)
- decembrie 2019 (12)
- noiembrie 2019 (30)
- octombrie 2019 (18)
- septembrie 2019 (25)
- august 2019 (28)
- iulie 2019 (32)
- iunie 2019 (32)
- mai 2019 (16)
- aprilie 2019 (11)
- martie 2019 (10)
- februarie 2019 (16)
- ianuarie 2019 (2)
- decembrie 2018 (18)
- noiembrie 2018 (18)
- octombrie 2018 (15)
- septembrie 2018 (11)
- august 2018 (8)
- iulie 2018 (7)
- iunie 2018 (28)
- mai 2018 (31)
- aprilie 2018 (32)
- martie 2018 (30)
- februarie 2018 (26)
- ianuarie 2018 (13)
- decembrie 2017 (9)
- noiembrie 2017 (1)
- octombrie 2017 (10)
- septembrie 2017 (4)
- august 2017 (2)
- iulie 2017 (4)
- iunie 2017 (1)
- mai 2017 (8)
- aprilie 2017 (7)
- martie 2017 (6)
- februarie 2017 (2)
- ianuarie 2017 (9)
- decembrie 2016 (9)
- noiembrie 2016 (6)
- octombrie 2016 (14)
- septembrie 2016 (2)
- august 2016 (2)
- iulie 2016 (1)
- iunie 2016 (14)
- mai 2016 (11)
- aprilie 2016 (1)
- martie 2016 (1)
- februarie 2016 (1)
- ianuarie 2016 (2)
- decembrie 2015 (2)
- noiembrie 2015 (1)
- septembrie 2015 (4)
- august 2015 (3)
- iulie 2015 (1)
- iunie 2015 (2)
- mai 2015 (3)
- aprilie 2015 (2)
- martie 2015 (2)
- februarie 2015 (7)
- ianuarie 2015 (14)
- decembrie 2014 (1)
- noiembrie 2014 (6)
- octombrie 2014 (7)
- septembrie 2014 (1)
- august 2014 (2)
- iunie 2014 (2)
- aprilie 2014 (2)
- martie 2014 (1)
- ianuarie 2014 (4)
- decembrie 2013 (2)
- noiembrie 2013 (2)
- octombrie 2013 (6)
- septembrie 2013 (3)
- august 2013 (1)
- iunie 2013 (8)
- mai 2013 (1)
- aprilie 2013 (2)
- martie 2013 (2)
- februarie 2013 (8)
- ianuarie 2013 (6)
- decembrie 2012 (3)
- octombrie 2012 (4)
- septembrie 2012 (3)
- august 2012 (2)
- iulie 2012 (1)
- iunie 2012 (3)
- mai 2012 (5)
- aprilie 2012 (3)
- martie 2012 (8)
- februarie 2012 (4)
- ianuarie 2012 (6)
- decembrie 2011 (11)
- noiembrie 2011 (12)
- octombrie 2011 (12)
- septembrie 2011 (22)
- august 2011 (8)
- iulie 2011 (9)
- iunie 2011 (9)
- mai 2011 (11)
- martie 2011 (4)
- februarie 2011 (12)
- ianuarie 2011 (12)
- decembrie 2010 (13)
- octombrie 2010 (4)
- septembrie 2010 (2)
- august 2010 (6)
- iulie 2010 (11)
- iunie 2010 (5)
- mai 2010 (5)
- aprilie 2010 (4)
- martie 2010 (20)
- februarie 2010 (1)
- noiembrie 2009 (1)
Comentarii recente