Prima pagină > Fără categorie > LA O HIROTONIE. O Vulpe Albastră pentru Moldova sau cum a ajuns Poligraf Pornografovici episcop

LA O HIROTONIE. O Vulpe Albastră pentru Moldova sau cum a ajuns Poligraf Pornografovici episcop


Aşadar, Patriarhia Moscovei înţelege să nu se înţeleagă cu noi şi nici cu Biserica noastră naţională. Vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului pe nou, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, acompaniat de o mână de arhierei ruşi (alţi 6 mitropoliţi şi 5 sinodali), a dispus, cu de la sine putere, numirea arhimandritului Nicodim (Ion) Vulpe de la Orhei drept episcop de Edineţ şi Briceni, iar duminică, 26 decembrie, respectivul a şi fost hirotonit, tot la Moscova, de către Patriarhul rus. Numirea lui Nicodim (Ion) Vulpe s-a făcut pentru eparhia care a rămas văduvă odată cu tragicul şi neelucidatul deces al episcopului Dorimedont (Nicolae) Cecan. Acest caz este relevant pentru politicile Rusiei în regiune şi pentru gradul în care Biserica rusă rămâne aservită intereselor secular-politice ale Kremlinului, constituind astfel un instrument de lux în promovarea acestor interese.

Numit, nu ales

Din textul temeiului nr.  al Sinopsisului şedinţei de la Moscova din 24 decembrie, rezultă clar următoarele: 1. Nicodim (Ion) Vulpe nu a fost ales, aşa cum stabilesc canoanele ortodoxe, de clerul şi poporul din respectiva eparhie. El a fost numit pe cale administrativă, prin voinţa Moscovei; 2. Numirea respectivului candidat s-a făcut în lipsa unei propuneri a mitropoliei Chişinăului „şi a întregii Moldove” care se intitulează pompos şi fals drept „Biserica Ortodoxă din Moldova” şi trâmbiţează cu ocazie şi fără că dispune de un „Tomos de Independenţă” în raport cu Moscova; 3. Nicodim (Ioan) Vulpe a fost selectat de Moscova şi numit pe criterii extrabisericeşti. Vom vedea mai jos care sunt aceste criterii.

Cine este Nicodim (Ion) Vulpe?

Într-adevăr, cine este acest personaj atât de preţuit la Moscova şi atât de nădejde pentru ea? Nicodim (Ion) Vulpe, născut la 4 septembrie 1956, în comuna Chiperceni, Orhei, este bine cunoscut la noi ca unul dintre preoţii de mir. Pentru cei neavizaţi, precizăm că preot de mir înseamnă preot în lume, adică om însurat, cu nevastă în viaţă şi copii în viaţă. Iar regula bisericească spune că episcopii se aleg de către clerul şi poporul dintr-o eparhie doar dintre călugări, dintre văduvi sau dintre celibatarii vrednici. Că preotului Vulpe, care şi-a lepădat nevasta şi copiii de ani de zile, i-a mers vestea de „Vulpea albastră”, ştie toată lumea. Pentru aparenţe, iubind călugăria, dar mai ales pe călugări, acesta s-a călugărit şi el, la 23 ianuarie 2009, fără a vieţui însă în vreo mănăstire, ci rămânând în lume, ca mare „blagocin”, adică protopop de Orhei. Preoţii şi credincioşii mai în vârstă cunosc că lui Ion Vulpe, fost vânzător de legume în Orhei, cu reputaţie „albastră”, nu a întrunit de la bun început condiţiile canonice pentru admiterea în cler. Pentru acest motiv arhiereul rus de la Chişinău, Ionatan Kapolovici, i-a respins în mod repetat cererile de preoţire. Şi aici intervine un moment important de reţinut. Ingenioasa „Vulpe albastră” îşi pune cererea în proţap şi migrează cu ea mai spre nord, până la Leningrad. Acolo petrece o vreme, ca la 18 martie 1981 să fie diaconit de vicarul mitropoliei de Leningrad, Meliton, iar la 21 mai 1981 el este preoţit de către actualul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril Gundiaev, pe atunci episcop de Vâborg şi rector al Academiei şi Seminarului Duhovnicesc din Leningrad. Deci, relaţia dintre Ion Vulpe şi actualul Patriarh rus, Kirill, este veche şi strânsă. În toată ecuaţia a fost implicat şi fostul Patriarh rus, Alexei al II-lea, care, la 8 iunie 1981 l-a delegat pe Ion Vulpe la Chişinău, la dispoziţia episcopului Ionatan Kapolovici. Faptul că Ion Vulpe nu a fost hirotonit în Moldova şi a trebuit să se implice nemijlocit fostul şi actualul Patriarh, împotriva cărora încă de pe atunci s-au ridicat voci acuzatoare în Biserică pe motivul relaţiilor acestora cu KGB-ul sovietic, induce ideea că respectiva structură a avut cuvântul ei de spus în toată povestea.

Episcop cu neamuri multe…

Patriarhia Moscovei s-a grăbit să şi posteze pe site-ul ei o biografie parfumată şi îndulcită a noului ei episcop, omiţând cu acurateţe orice detaliu semnificativ privind viaţa în lume a alesului său. Astfel, nu ni se spune cine este soţia acestui episcop, câţi copii are el, în ce relaţie a fost şi este cu ei. Are acest episcop nurori, gineri, cuscri, cumetri şi cum cadrează tot tabloul acesta cu sfintele canoane bisericeşti? Când s-a căsătorit proaspăt hirotonitul, când a divorţat, dacă a divorţat şi pentru care anume motive? Ceea ce cunoaşte tot creştinul din Orhei este că a fost căsătorit cu preoteasa lui, Ludmila, cu care a avut trei copii (Maria, Vasile şi Petru) şi că motivele divorţului nu au ţinut de preoteasă, o creştină smerită şi exemplară. Spun aceasta pentru că am cunoscut-o personal cu ani în urmă când vărsa lacrimi amare din cauza celui prezentat acum de Patriarhia Moscovei ca fiind „Nikodim, episkop Edineţkii i Briceanskii (Vulpe Ioann Vasilievici)”.

Vrednic este?

Numirea şi hirotonirea lui Nicodim (Ion) Vulpe ca episcop s-a făcut în mare grabă, prezenţa elementului de surpriză fiind gândită de la bun început de către Patriarhul Moscovei. Pe de o parte, Patriarhul rus, cunoscând personajul şi faptele lui eroico-erotice pe tărâmul pravoslaviei ruseşti de sorginte kaghebistă, a dorit să preîntâmpine orice reacţie negativă din partea clerului şi credincioşilor din Republica Moldova. S-a mers pe tactica faptului împlinit. Pe de altă parte, hirotonirea trebuia făcută cât mai departe de rudele de gradul I ale împricinatului.De ce? Pentru că, potrivit obiceiului străvechi din Biserica Ortodoxă, la hirotonirea oricărei feţe bisericeşti (diacon, preot, episcop) cel care conduce slujba hirotonirii trebuie să-i adreseze poporului prezent la slujbă cuvintele de recomandare a candidatului: Vrednic este! (Axios! Sau Dignus est!) Iar poporul şi strana trebuie să răspundă fie cu Vrednic este!, fie cu Nevrednic este! (Axios! sau Anaxios!, Dignus est! sau Indignus est!). Şi pentru că nu există garanţia că soţia episcopului în cauză sau copiii lui şi alte rude apropiate, alţi credincioşi şi clerici care cunosc prea bine năravurile „Vulpii albastre” să răspundă: „Nevrednic este!, Anaxios! sau Indignus est!” s-a şi decis hirotonirea în mândra capitală, Moscova, cât mai departe de ochii şi urechile moldovenilor.

Prieten trup şi suflet cu Sangheli şi Pasat

În lumea politică, Ion Vulpe l-a avut ca mare prieten de suflet pe fostul premier Andrei Sangheli, care l-a înzestrat din averea statului cu o ditamai Tipografie din Orhei. S-a opus timp îndelungat folosirii alfabetului latin pentru limba română de la noi şi a tipărit, la tipografia de dar, mai multe cărţi de rugăciune cu litere ruseşti până recent. Pentru cine cunoaşte obiceiurile şi deprinderile unor reprezentanţi ai faunei politice de la noi, trebuie să mai precizăm că Vulpea albastră este mare preţuitoare şi iubitoare şi a celui mai ortodox dintre securişti, ca şi a celui mai securist dintre ortodocşi, Valeriu Pasat. E de bine, e de rău? Noi nu comentăm, ci ne rezumăm la a consemna.

Tipograf cu pornograf

Acest personaj căzut tronc la inima Patriarhului Kirill a fost implicat, cum spuneam mai sus, într-un mare sex-scandal, când a tipărit mai multe calendare pornografice şi alte tipărituri ruşinoase la aceeaşi tipografie „bisericească” dăruită de Sangheli. Presa de la Chişinău a scris acum câţiva ani despre acest sex-scandal dezlănţuit de Vulpea albastră, poreclită de unii, cu nedisimulată răutate, desigur, Tipograf Pornografovici sau Pornograf Tipografovici. O altă versiune a poreclei care circulă prin popor este cu Poligraf în loc de Tipograf şi cu Poligrafovici în loc de Tipografovici. Alegeţi fiecare versiunea care vă pare mai potrivită.

Piratul de la Orhei

O altă ispravă a tipografului de Orhei a fost aceea că a piratat, prin mijloace numai de el ştiute,   drepturile de autor ale Patriarhiei Române asupra cărţilor de cult elaborate, traduse şi diortosite cu binecuvântarea Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod de la Bucureşti. Tot pe ce a apucat să pună mâna tipograful respectiv, a şi văzut lumina tiparului la Orhei, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi cu „îngrijirea” „blagocinului” Vulpe. Unele dintre aceste cărţi au mai primit şi sponsorizări guvernamentale, de exemplu în timpul primului ministeriat al lui Vasile Tarlev, alt prieten şi binefăcător al său pe faţă şi mai de taină. Există şi o parte bună în această poveste, pentru că astfel, zeloşii şi ridicolii românofobi din Patriarhia Moscovei, de teapa arhiepiscopului Mark, nu vor mai putea contesta niciodată că românii din prizonieratul canonic moscovit slujesc exact după aceleaşi cărţi bisericeşti ca şi românii din toată lumea, făcând astfel dovada perfectă a unităţii lor de limbă şi de neam. Şi nimeni decât tipograficescul „blagocin” de Orhei nu a avut, fie şi pentru motive de bani şi afaceri, o contribuţie mai mare la vădirea unităţii de limbă şi de neam a tuturor românilor.

Hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române

Ion Vulpe s-a remarcat ca unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai Mitropoliei Basarabiei. Apropo, cel care l-a tuns în monahism, în ianuarie anul trecut, a fost nimeni altul decât episcopul Marchel Mihăiescu, un alt hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei. Ambii s-au remarcat în acest sens încă din august-septembrie 1992 când i-am văzut ca protagonişti în atacurile asupra episcopiei de Bălţi în frunte cu vlădica Petru Păduraru, actual arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei. Au ajuns deja la Chişinău rumorile ridicate de voci din sânul Patriarhiei Ruse că unul dintre subiectele discutate între patru ochi de către Vulpea albastră şi Patriarh a ţinut tocmai de Mitropolia Basarabiei şi de situaţia viitoare a mitropolitului Vladimir. În acest context pe masa Patriarhului rus a fost pusă, drept argument solid al lipsei de devotament a mitropolitului Vladimir faţă de Moscova, fotografia acestuia cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos. Se află în cele mai strânse relaţii cu „mitropolia” stilistă de la Slătioara, din România, precum şi cu structurile ortodoxe româneşti ieşite de sub omoforul Patriarhiei Române (în special, cele din SUA şi Canada), cu care se află în contact permanent şi pe care le vizitează periodic.

Politică, politică, politică, de 3 ori politică!

În primele patru alineate ale Cuvântului său de îndrumare, Patriarhul rus a folosit de trei ori cuvântul politic/politică! Nu e de mirare în cazul Patriarhului Kirill, care este cunoscut ca unul dintre cei care regretă destrămarea URSS, comparând-o cu o tragedie planetară. Patriarhul a dat-o pe faţă chiar din a doua propoziţie: „Tu eşti chemat la slujirea arhipăstorească a poporului tău, în Patria ta, într-o situaţie politică complicată, care cere eforturi mari de contracarare a tendinţelor schismatice”! E, asta era! Se vede că l-a fript tare pe Patriarhul Kirill fotografia mitropolitului Vladimir alături de mitropolitul Petru! Oricât s-ar jura Patriarhia Moscovei că vrea împăcare şi conlucrare cu Patriarhia Română, ca pacea să se aştearnă între cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova, tot politica rămâne preocuparea de căpătâi a Patriarhului rus şi tot reflexele imperiale îşi spun cuvântul mai presus de Evanghelie!

Despre graniţa Moscovei în Moldova

Ce poveţe i-a mai dat capul Bisericii ruse episcopului numit şi făcut tot de el şi pus sub jurământ faţă de Biserica Moscovei? Ascultaţi şi vă cruciţi! „Să stai permanent în ascultare faţă de Sfânta conducere bisericească şi în fraternitate solidară cu confraţii arhipăstori. Să fii fidel jurământului arhieresc. Să-ţi aduci aminte întotdeauna de necesitatea de a urma strict rânduiala canonică, de a păstra unitatea bisericească, care nu depinde de nici un fel de schimbări politice sau stihii din lumea aceasta”. „Biserica noastră, împreună cu poporul ei, a trecut prin multe încercări serioase la începutul secolului XX, care s-au soldat cu apariţia noilor ţări şi cu modificarea graniţelor de stat. Însă, mulţumită înaltei responsabilităţi bisericeşti şi susţinerii clerului şi mirenilor, unitatea pe care am păstrat-o constituie o confirmare experimentală a principiului organizării bisericeşti înrădăcinate în Tradiţie, potrivit căreia fruntariile canonice ale unei Biserici Locale nu sunt determinate doar de graniţele politice trecătoare. În conformitate cu aceste norme este organizată viaţa unor asemenea Patriarhii ca cele de Constantinopol, de Ierusalim, a Antiohiei şi a celei a Moscovei, precum şi a unui şir de alte Biserici Ortodoxe Locale”. Aici Patriarhia Română a fost omisă premeditat, întrucât, dacă ar fi fost invocată expres, faptul ar fi ruinat toată speculaţia sofistică moscovită legată de Mitropolia Basarabiei.

Care ţi-i Patria, care-ţi sunt vecinii?

Este interesant să urmărim firul gândului Patriarhului Kirill, care parcă i s-a adresat mitropolitului Vladimir: „Urmează ca tu să-ţi duci slujirea în Biserica Ortodoxă din Moldova, care constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei, pe un pământ cu o istorie creştină multiseculară. Nobleţea şi tăria credinţei poporului moldovenesc nu poate să nu ne trezească bucurie. Acest popor este înrădăcinat în mod tradiţional în Ortodoxie, vestit din vechime prin îmbinarea rezistenţei spirituale, a dragostei de Patrie şi a atitudinii binevoitoare faţă de vecinii săi.” Asta-i bună de tot! Patriarhul Moscovei are în vedere, când vorbeşte de Patrie,  „patria” sovietică, evident, şi se va vedea mai jos de ce. Iar când ne vorbeşte despre „vecinii” „poporului moldovenesc”, are în vedere şi cealaltă jumătate a Moldovei istorice, cu capitala la Iaşi, cu Putna lui Ştefan cel Mare şi tot ceea ce înseamnă Lumea Românească. Să vedem ce cuvinte înaripate şi-au mai luat zborul de pe buzele Patriarhului de la Moscova duminica trecută.

Referindu-se la „poporul moldovenesc”, Patriarhul Kirill spune: „Urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, el a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. În cele mai diferite epoci istorice noi ne-am împărtăşit bucuriile şi amarul, ne-am ridicat împreună împotriva atentărilor la patrimoniul nostru comun şi am apărat împreună credinţa ortodoxă. Mult timp noi am fost un singur stat”.

Unitate cu Bielorusia şi Kazahstanul, dar în nici un caz cu Iaşiul, Bucureştiul, Suceava sau Putna

Încă puţin din gândirea şi rostirea celui care l-a binecuvântat şi decorat pe Igor Smirnov, ca „preşedinte al Republicii Moldoveneşti Nistrene”: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”. Citind aceste rânduri te poţi întreba, la o adică: ce caută ambasadorul plenipotenţiar şi extraordinar al României la Chişinău, Marius Lazurca, cu rugăciunea şi spovedania sub omoforul acestei „singure Biserici-Mame” care cultivă „dragostea de Patria” sovietică, care ar constitui „o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, întrucât „mult timp noi am fost un singur stat”? Tot la o adică, este foarte interesant în ce termeni raportează Excelenţa Sa acasă această ultimă mişcare geospirituală a Moscovei pe harta noastră de suflet, pe trupul viu al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca „parte organică şi inseparabilă” a Lumii Româneşti.

De la nicodimism la serapionism şi, apoi, la vulpism. Tot rusism şi imperialism

Răspunzând destul de politiceştilor poveţe ale Patriarhului Kirill, „Vulpe Ioann Vasilievici” a ţinut să precizeze, între altele: „Nu-mi preget slabele puteri pentru a urma pilduitoarele exemple de slujire bisericească pe care ni le-au arătat fericiţii în adormire mitropoliţi Nicodim (Rotov) şi Serapion (Fadeev)”. Precizăm în context că mitropolitul Nicodim Rotov a fost mulţi ani şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti, desemnat în funcţie la cererea oficială a KGB. Presa şi istoriografia rusă folosesc termenul de „nikodimşcina” (nicodimism) pentru a desemna cea de-a doua fază a „serghianismului” ca formă de aservire a Bisericii intereselor statului secular-politic de esenţă imperială. Iar mitropolitul Serapion Fadeev de Tula, fost de Chişinău, l-a precedat în scaun pe actualul mitropolit Vladimir. Termenul de „serapionism” are în continuare circulaţie în Republica Moldova pentru a desemna fenomene  deosebit de negative, printre care corupţia, desfrâul, luarea de mită, vinderea celor sfinte şi românofobia bisericească.

Mândria de „cetăţean al Sfintei Rusii”…

„Gândurile mele sunt îndreptate către minunata mea Patrie, care de aproape 200 de ani se salvează împreună cu mulţimea de popoare care alcătuiesc în sine acea Sfântă Rusie care nu există pe hartă, dar a cărei cetăţenie noi o purtăm cu mândrie. Asupra acestei identităţi atentează tatăl a toată dezbinarea şi a toată minciuna, vrăjmaşul neamului omenesc care vrea să împingă însăşi Biserica în prăpastia discordiei”, a mai spus vechiul soldat al interesului rusesc în cuvântul său de credinţă Moscovei.

De ce se grăbeşte Moscova?

V-aţi aşteptat la altceva? Eu, nu. Este clar ca bună ziua că Patriarhia de lângă Kremlin este consecventă în urmarea planurilor ei de dominaţie şi control spiritual în fostele state sovietice, printre care şi Republica Moldova. Decizia unilaterală şi voluntaristă a Moscovei de a numi un nou episcop peste capul moldovenilor de la răsărit de Prut arată că nu contează nici Statutul mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove”, nici acel capăt de hârtie numit „Tomosul de Independenţă”, nici voinţa poporului lui Dumnezeu, nici canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe universale, nici bunul simţ, nici istoria autentică, nici Evanghelia lui Hristos. Totul este politică, geopolitică şi geospiritualitate vicleană, agresivă şi hrăpăreaţă. Dacă bătrânul tipăritor de calendare pornografice, a cărui hirotonire răposatul Patriarh Alexei al II-lea a respins-o în mod repetat pentru motive temeinice de moralitate, este acum lumina pe care Patriarhia Rusă o pune în sfeşnic, cu mâna Patriarhului Kirill, înseamnă că Moscova acţionează totuşi pripit şi în disperare de cauză.

Ce va urma?

Ce ar putea să urmeze? E simplu. Vor exista efecte adverse scopului scontat de Moscova. Un anumit număr de preoţi şi de parohii vor reveni la sânul Mitropoliei Basarabiei, nedorind să fie în comuniune cu un vlădică de felul lui „Poligraf Pornografovici”. Şi nu cred ca Moscova să găsească forţă de a-i convinge să rămână la pieptul ei. Mitropolia Basarabiei se va consolida numeric. Cu cât creşte numărul de episcopi nevrednici puşi în capul moldovenilor de Moscova, cu atât scade numărul de preoţi, credincioşi şi parohii care mai rămân sub oblăduire rusească.

Hiperinflaţie de episcopi moscoviţi în Moldova

Este de aşteptat o reacţie firească a Patriarhiei Române. În ultimele două decenii, hirotonia lui Nicodim (Ion) Vulpe este a 10-a hirotonie întru episcop special săvârşită pentru Republica Moldova. Cei 10 ierarhi au fost: Vladimir, Petru, Vichentie, Iustinian, Dorimedont, Anatolie, Marchel, Petru, Sava şi Nicodim. Fiecare dintre aceşti episcopi a fost văzut de Biserica Rusă ca ţăruş geopolitic, care să ţintuiască Republica Moldova în sfera de influenţă şi control a Moscovei. Din cei 10 astăzi au rămas doar 6. Dar Moscova nu se va opri aici. Într-un efort de „acupunctură geopolitică”, ea va împlânta şi alţi ţăruşi în trupul nostru, doar pentru a-şi atinge interesele. Toate aceste gesturi unilaterale ale Patriarhiei Ruse reclamă replici demne şi ferme ale Patriarhiei Române. Potrivit Dipticelor refăcute ale Bisericii Ortodoxe Române şi Statutului de organizare şi funcţionare a Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău, ar urma ca Sinodul Mitropoliei Basarabiei să fie format din mitropolit şi alţi 8 ierarhi. Hirotonirea acestora întârzie. Dar deciziile unilaterale ale Moscovei vor atrage în mod logic şi inevitabil după sine angajarea procedurilor canonice de alegere, de jos în sus, adică de pleroma Bisericii locale, a celor 8 ierarhi care să i se alăture Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Iar călugării vrednici care vor veni să întregească sinodul Mitropoliei Basarabiei vor fi nu numai oameni de credinţă autentică, dar şi călugări cu multă carte şi bun simţ creştinesc. Important este ca ei să nu fie tot oamenii Moscovei luaţi dintre basarabeni şi strecuraţi tacit, pe uşa din spate, în curtea Patriarhiei Române.

Unde dai şi unde crapă!

Păcat că expresia românească „unde dai şi unde crapă!” nu are echivalent exact în limba rusă. Şi păcat că Patriarhul Kirill nu cunoaşte limba română. Ar fi fost frumos ca Preafericirea Sa, dotat cu diverse talente, să-şi însuşească sensul deplin al expresiei. Ar fi fost un exemplu bun de mai bună cunoaştere a celor pe care el îi păstoreşte fără să-i fi întrebat dacă vor ei sau nu să fie păstoriţi de el. Desigur, ambasadorul României la Chişinău, ca unul care şi-a băgat singur şi de bună voie capul sub omofor rusesc, face notă distinctă şi, pe cale de consecinţă, se exclude. Excelenţa Sa, ca fidel voluntar al Patriarhiei Ruse originar din România, cunoaşte expresia şi, dacă tot transpiră de ani grei să deprindă frumuseţile limbii ruse, poate i-o traduce, mai bine decât noi, Patriarhului său din preajma Kremlinului.

Vlad CUBREACOV

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: