Prima pagină > Fără categorie > Tânărul Stalin – un Al Capone din Caucaz

Tânărul Stalin – un Al Capone din Caucaz

 

Stalin, în 1912,în Sankt Petersburg, fotografie din arhivele poliției imperiale țariste.

Toată viaţa sa, până la decesul fulgerător din martie 1953, Stalin a fost extrem de vigilent în a bloca din faşă orice încercare de cercetare, documentare şi publicare a biografiei sale din tinereţe, care ar fi putut aduce atingere biografiei oficiale a dictatorului de mai târziu. Sub acest aspect, ultima carte a lui Sebag Montefiore, publicată la editura McArthur & Company din Toronto, cu titlul „Young Stalin“ (Stalin Tânăr), este o premieră mondială pentru că descrie în detalii cum a devenit gruzinul Osip Giukaşvili din Osetia dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin din capitala URSS-ului.

Viaţa de familie a lui Stalin

Prima lui soţie, Ekaterina „Kato“ Svanidze, va muri de tifos la vârsta de 22 de ani în anul 1907. Fiul rezultat din această căsătorie, Yakov „Yaşa“ Giukaşvili va fi abandonat de Stalin la moartea lui Kato şi crescut de rudele soţiei sale. În familia bunicilor materni din Osetia, Yaşa Giukaşvili va creşte ca un băiat timid, tăcut şi ascultător. Va fi îndrăgit de toţi cei care l-au cunoscut, mai ales de fraţii săi vitregi rezultaţi din a doua căsătorie a lui Stalin cu Nadia Alilueva. În perioada interbelică, Yaşa va face prima încercare de sinucidere trăgându-şi un glonte în cap, dar a fost salvat de medici. La auzul acestei tentative de sinucidere, Stalin a fost auzit exclamând: „Băiatul ăsta nici să tragă ca lumea nu e în stare!“. În iulie 1941, Yaşa cade prizonier la nemţi, fără ca naziştii să ştie cine este tatăl lui. În lagărul de prizonieri de la Sachsenhausen, Yaşa este recunoscut de generalul Vlasov care trecuse de partea hitleriştilor cu întreaga divizie pe care o comanda în cadrul Armatei Roşii. Hitler i-a propus lui Stalin să-l elibereze pe feldmareşalul von Paulus căzut prizonier la Stalingrad în schimbul lui Yaşa. Răspunsul lui Stalin a fost prompt şi laconic: „Eu nu schimb un mareşal cu un soldat!“ După doi ani de prizonierat, Yaşa se va sinucide în 1943, aruncându-se în gardul de sârmă ghimpată prin care trecea curent electric. Sebag Montefiore a identificat existenţa unor copii din flori făcuţi de Stalin cu alte femei din Siberia unde el s-a aflat în exil. Pe unii dintre aceşti copii, toţi băieţi, Stalin i-a ajutat discret, pe alţii i-a ignorat complet. Generalul KGB Serov i-a prezentat lui Hruşciov, în anul 1956, lista completă a acestor copii din flori, în urma unei anchete secrete efectuate de KGB după moartea lui Stalin. Din această anchetă, cel mai şocant caz este al unei minore de 13 ani, pe nume Lidia Pereprîghina, din Turuhansk, sedusă de Stalin pe atunci în vârstă de 34 de ani, aflat acolo în exil. A rezultat un fiu menţionat în biografia dictatorului scrisă de Essad Bey în anul 1931. Acest caz a stârnit un mare scandal, fiind calificat de poliţia ţaristă la timpul respectiv drept un viol calificat contra unei minore (pag. 297). Autorul explică prin aceste detalii de ce Stalin a tolerat atâta promiscuitate în jurul său, când a ajuns stăpânul Kremlinului. Celebrităţi ale istoriei URSS precum Kalinin, Voroşilov, Kirov etc. sunt demascaţi acum ca afemeiaţi incurabili, care îşi recrutau victimele din corpul de balet al Teatrului Balşoi din Moscova. Ca să nu mai pomenim de şefii poliţiei secrete, Henrik Yagoda, Nikolai Iejov sau Lavrenti Beria, care apar acum ca oameni complet deranjaţi mintal şi de o promiscuitate de neimaginat. La arestarea acestora s-au făcut liste amănunţite cu ce anume s-a descoperit la percheziţia biroului acestora de la Lubianka. Simpla lectură a acestor liste menţionate de Sebag Montefiore demonstrează că acei poliţişti nu erau oameni normali. Iar şeful lor suprem, I.V. Stalin, era la curent cu promiscuitatea acestora şi a tolerat-o. Dosarul de anchetare a lui Beria după arestarea sa, pe 26 iunie 1953, cuprinde 22 de volume, cu numeroase nume de femei şi fete minore, victime ale acestui pedofil. Accesul istoricilor la aceste dosare ale lui Beria este în continuare interzis de către autorităţile ruseşti din considerente neelucidate încă.

 

Toate lucrările despre Stalin, publicate până azi, tratează laconic anii de tinereţe petrecuţi în Georgia natală de către dictatorul sovietic. Cartea de faţă prezintă în cele 442 de pagini numai anii de tinereţe ai lui Osip Giukaşvili în Caucaz, înaintea autoexpatrierii sale în Rusia ţaristă. În mod ferm şi incontestabil, Sebag Montefiore s-a impus drept biograful occidental cel mai bine documentat despre viaţa lui Stalin. Acest fapt este admis de scriitori consacraţi, precum profesorul universitar Robert Service din Anglia sau Robert Conquest din SUA, care au cercetat o viaţă întreagă istoria URSS-ului şi sunt cunoscuţi în Occident drept kremlinologi. Prima surpriză pe care o aduce această carte este lista detaliilor total inedite care fac din această biografie o premieră absolută la scară mondială. Lumea se întreabă de unde a procurat autorul atâtea detalii intime şi mai ales atâtea fotografii unicat? Răspunsul este dat în ultimele şase pagini care cuprind sute de nume şi prenume ale oamenilor din toate colţurile lumii care au furnizat detalii şi fotografii inedite din tinereţea lui Osip Giukaşvili, începând cu familia prezidenţială a ţării sale natale, Georgia: Sandra şi Mihail Saakaşvili.
Autorul scrie că preşedintele Georgiei a emis un decret prezidenţial pentru admiterea sa în arhivele secrete ale Georgiei fără de care custozii arhivelor au refuzat să-l primească pe autor. şi mai eficace a fost însă invitaţia făcută publicului georgian la televiziunea naţională, ca „cei“ care deţin detalii inedite, jurnale intime sau memorii nepublicate ale celor care l-au cunoscut sau au lucrat cu Stalin să le aducă la Cancelaria prezidenţială a Georgiei care va garanta anonimatul sursei lor, dacă o cer.

Un gangster pur şi simplu

Este evident faptul că autorul cărţii a beneficiat masiv de concursul şi prietenia familiei prezidenţiale a Georgiei în colectarea atâtor izvoare de informaţii privind tinereţea gruzină a lui Stalin. Cititorul care are răbdarea şi curiozitatea să parcurgă metodic acele ultime şase pagini ale cărţii de faţă rămâne siderat. Sunt acolo nu numai nume georgiene şi ruseşti, ci provin de la toate etniile din cele patru colţuri ale lumii, de la moştenitori de a treia generaţie, care au păstrat cu mândrie de la bunicii lor documente, fotografii sau jurnale cu însemnări nepublicate, care atestă participarea lor directă la istoria stalinistă a Georgiei sovietice şi l-au cunoscut pe Osip Giukaşvili înainte de a-şi lua numele conspirativ de Stalin.
Istoricii occidentali găsesc în această carte unele explicaţii la declaraţia făcută de premierul Winston Churchill: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere a lumii întrecută doar de America“. Cu alte cuvinte, în decursul a 29 de ani, acest gruzin a reuşit să facă din Rusia o superputere mondială, ceea ce americanii au putut să facă din ţara lor abia în 200 de ani cu trei duzini de preşedinţi.
A doua surpriză a cărţii de faţă este dezvăluirea secretului arzător al tinereţii lui Stalin, păzit cu străşnicie atât de către dictator, cât şi de succesorii lui de până acum: înainte de a deveni un conducător politic, Osip Giukaşvili a fost un gangster, un brigand şi un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci şi escroc calificat. A început prin a estorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecţie“.
Cine refuza să plătească primea un prim avertisment prin incendii organizate de Giukaşvili pe proprietăţile lor, provocând pagube mai mari decât taxa de protecţie cerută anterior. După acest avertisment urmau răpiri de persoane din familia patronilor. Baronul Rotschild, care avea întreprinderi petroliere în Caucaz, avea un angajat cu salariu a cărui unică atribuţie era să asigure plata la timp a sumelor cerute de Giukaşvili drept taxă de protecţie. Există fotografii în această carte care-l arată pe Osip Giukaşvili în arhiva poliţiei din capitala Georgiei, Tiflis, astăzi Tbilisi, îmbrăcat ca Al Capone de la Chicago – superelegant, din banii furaţi din spargerea băncilor Georgiei.

 

Ekaterina Giukaşvili, mama lui Stalin./ Cea de-a doua soţie a lui Stalin, Nadia Alilueva

Stalin a fost bătut crunt de mama sa în copilărie

La vârsta de 80 de ani, mama sa, Keke Giukaşvili, a scris în memorii nepublicate până azi, că fiul ei Osip a suferit, când avea şase ani, două accidente are l-au lăsat invalid pentru tot restul vieţii. Cu mâna stângă, rămasă mai scurtă decât cea dreaptă, el nu putea ridica o ceaşcă de ceai. Am mai auzit asta la Miami, Florida, la o conferinţă de presă a senatorului democrat Claude Pepper care l-a vizitat pe Stalin la Kremlin. Întrebat de un jurnalist ce anume l-a impresionat când a dat mâna cu Stalin, Claude Pepper a răspuns că a observat că nu putea vedea mâna stângă a dictatorului, deoarece mâneca hainei era mai lungă decât mâna respectivă.
La timpul respectiv n-am crezut acest detaliu neverosimil deoarece făcea din Stalin un estropiat fizic. Autorul adaugă acest amănunt deloc neglijabil pe lista complexelor de inferioritate pe care le-a avut Stalin de-a lungul vieţii.
Alte detalii pe această listă de complexe: degete lipite la un picior, infirmitate care l-a descalificat medical de la efectuarea serviciului militar obligatoriu; faţa brăzdată de cicatrici de la vărsat de vânt şi, mai ales, zvonurile persistente că era copil din flori făcut de Keke cu un nobil gruzin, Koba Egnataşvili, a cărui fotografie apare în carte. Pe lângă faptul că era un invalid din punct de vedere fizic, cartea demonstrează că Stalin a fost vătămat psihic în copilărie de pe urma ambilor părinţi. La ultima întâlnire avută de Stalin cu mama sa Keke în anii 1930, martori oculari au relatat că Stalin a întrebat-o de ce îl bătea aşa sălbatic când era copil. La care Keke a răspuns prompt: „Dacă nu te băteam, nu ai fi ajuns ce eşti astăzi“.
La moartea mamei sale, la Tbilisi, Stalin nu s-a dus la funeralii, preferând să-l trimită pe Lavrenti Beria să se ocupe de înmormântarea lui Keke. De reţinut faptul că Keke nu ştia ruseşte şi, ca o consecinţă, n-a putut vorbi cu copiii lui Stalin, Vasili şi Svetlana, decât prin translatori din gruzină în rusă. Soţia lui Beria, Nina, a rezumat admirabil într-o propoziţie că Stalin şi soţul ei Lavrenti au trăit, au muncit, au murit şi sunt îngropaţi într-o ţară străină, Rusia.
Din anii săi de şcoală la Seminarul Teologic din Tiflis, Osip Giukaşvili a păstrat o amintire frumoasă unui singur dascăl, profesorul de istorie Makhatadze a cărui viaţă a salvat-o în anul 1931, când era în închisoare aşteptându-şi execuţia. Autorul reproduce în carte următoarea telegramă trimisă de la Moscova de Stalin, primului secretar de partid din Georgia: „Nikolai Dimitrievici Makhatadze în vârstă de 73 de ani este deţinut la închisoarea Metehi. Îl cunosc pe acesta de la Seminar şi nu cred că el reprezintă un pericol pentru puterea sovietică. Îţi cer să-l eliberezi pe bătrân şi să-mi comunici rezultatul“.

 

Stalin şi fiica sa Svetlana Alilueva, la Moscova, în 1933

Cum s-a născut numele Stalin

Autorul acestei cărţi a găsit sursa numelui conspirativ sub care Osip Giukaşvili a intrat în istorie. Printre numeroasele amante pe care le-a avut în Georgia, se numără şi o activistă, pe nume Liudmila Stal. Era fiica proprietarului unei oţelării din sudul Ucrainei, cu şase ani mai în vârstă şi o veterană a închisorilor ţariste. Idila lor amoroasă a fost intermitentă întrucât ea s-a autoexilat la Paris.
Aceasta a lucrat îndeaproape cu Lenin în exil şi de câte ori s-a văzut cu Lenin în străinătate, Stalin s-a revăzut şi cu Liudmila Stal, care a exercitat o evidentă influenţă asupra tânărului georgian. S-au revăzut în mod cert în anul 1917. Nu a supravieţuit nimic din prietenia lor, cu excepţia unei surprinzătoare decizii pentru restul vieţii sale: georgianul Giukaşvili a luat de la această Liudmila Stal numele său conspirativ de Stalin. Autorul a inclus în galeria fotografiilor inedite din această carte şi poza Liudmilei Stal din perioada tinereţii ei.
Tot la acest capitol, autorul scrie că şi Lenin avea multe amante la activ. În exil Lenin s-a implicat într-o idilă amoroasă pasionantă cu Inessa Armand, o femeie frumoasă măritată cu un bogătaş francez. După ce a ajuns la putere în 1917, Lenin a avut relaţii amoroase cu secretarele sale şi, potrivit lui Stalin, soţia lui Lenin, Nadejda Krupskaia s-a adresat Biroului Politic pentru a reclama comportamentul acelor secretare (pag. 151).
În primii ani după Revoluţia Rusă din 1917, Inessa Armand i-a cerut voie lui Lenin s-o lase să plece la băi, la Karlsbad, în Germania. Lenin a convins-o să se ducă în Caucaz mai curând decât în Germania şi ea a acceptat sugestia. Numai că în Caucaz, Inessa Armand s-a îmbolnăvit de tifos şi cu toate îngrijirile medicilor a decedat acolo.
Martori oculari, care erau în gara moscovită la sosirea trenului funerar ce o aducea acasă pe Inessa Armand, n-au putut să uite că Lenin era pe peron într-o asemenea stare încât trebuia susţinut de ambele braţe de soţia sa şi de alţi apropiaţi.
N-a venit la birou multe zile după înmormântarea ei. Un detaliu minor, dar extrem de ilustrativ: Inessa Armand are mormântul în Piaţa Roşie în spatele mausoleului lui Lenin, alături de marile celebrităţi ale statului sovietic, ca preşedinţii URSS, Yakov Sverdlov, Mihail Kalinin, Leonid Brejnev, în timp ce soţia lui Lenin a fost incinerată şi urna ei este cimentată în zidul Kremlinului, alături de personalităţi de rang secund, precum mareşalii Jukov şi Malinovski. Tot în acelaşi cimitir din Piaţa Roşie se află îngropat şi sarcofagul lui Stalin după ce a fost scos din mausoleu la ordinul lui Hruşciov.
Din această carte mai aflăm că meseria de bază şi singura ocupaţie legitimă avută de Stalin a fost cea de cizmar, meserie învăţată de la tatăl său, Beso Giukaşvili, mort de tânăr într-o încăierare cu alţi beţivi din Osetia natală (pag. 45). Ar fi rămas probabil cizmar tot restul vieţii dacă mama sa, Keke, n-ar fi apelat la ajutorul lui Koba Egnataşvili pentru obţinerea unei burse de studii pentru fiul ei Osip. Aşa va ajunge acesta să studieze teologia la Seminarul din Tiflis, de unde va fi exmatriculat pentru indisciplină, insubordonare faţă de profesori şi lecturi interzise. Visul lui Keke de a-l vedea preot s-a spulberat, Osip preferând o viaţă subterană, cu activităţi criminale soldate cu nouă arestări şi opt evadări din exilul siberian.
Din lectura acestei cărţi rezultă faptul că georgianul Osip Giukaşvili a câştigat simpatia lui Lenin pe când acesta se afla în exil în Elveţia. O bună parte din finanţarea activităţilor politice ale lui Lenin din exil au fost asigurate din banii trimişi de acest georgian, din jefuirea băncilor din Caucaz. „Jefuirea băncilor nu era singura sursă de finanţare a lui Lenin. El a ordonat unei perechi de bandiţi bolşevici să seducă două surori retrase care au moştenit o avere imensă de la unchiul lor, industriaşul Schmidt.

Activităţile politice ale lui Lenin, sponsorizate din jafurile lui Stalin

Dubla seducţie a reuşit, deşi Lenin a recunoscut că n-ar fi putut s-o facă el însuşi. Unul dintre seducători, Victor Taratuta, a furat o sumă considerabilă din moştenire pentru a o cheltui pe picior mare înainte de a expedia lui Lenin restul banilor“(pag. 190). În această carte este descrisă şi lansarea ziarului bolşevic „Pravda“, în anul 1912, fondatorii lui fiind tânărul Stalin şi Viaceslav Scriabin, intrat în istorie sub numele conspirativ de Molotov, care va fi mâna dreaptă a lui Stalin pentru următorii 41 de ani. Sunt multe articole scrise de Stalin şi tipărite în „Pravda“ sau sub formă de broşuri. Marxismul şi problema naţională este cea mai cunoscută lucrare scrisă de Stalin.
El nu s-a oprit din a edita această lucrare pe toată durata vieţii sale. Lucrarea a fost un răspuns la propunerea socialiştilor austrieci înaintată lui Lenin înainte de revoluţie şi numită de Lenin „o federaţie austriacă în interiorul Partidului“. Ca întotdeauna, Lenin era pragmatic, vizionar şi doctrinar. El s-a temut că evreii Bund-ului şi menşevicii georgieni, care susţineau diverse versiuni de autonomie culturală sau chiar separatism naţional, vor face Partidul şi Imperiul Rus neguvernabil sub bolşevici. Lenin avea nevoie de o teorie care să ofere idealul autonomiei şi dreptul la secesiune fără a-l acorda în practică pe vreunul dintre ele. Lenin şi Stalin au căzut de acord că nimic n-ar trebui să stea în calea Statului Centralizat.
Stalin a definit naţiunea ca fiind: „o comunitate de oameni, formată istoric, unită prin comunitatea de limbă, teritoriu, viaţă economică şi profil psihologic“. Despre evrei Stalin se întreba: „Ce fel de naţiune este o naţiune evreiască care constă din evrei georgieni, evrei daghestani, evrei ruşi şi evrei americani care nu se înţeleg între ei, locuiesc în diferite părţi ale globului… şi nu acţionează niciodată împreună şi unitar în timp de pace sau război? Ei sunt asimilaţi pentru că nu au «un stat stabil şi larg legat de teritoriu»“.
Dreptul la secesiune a fost oferit în această lucrare (dar numai în teorie), şi niciodată aplicat în practică (cu excepţia Finlandei). Această doctrină a naţionalităţilor n-a fost scrisă frumos, dar a avut un fel de subtilitate care s-a transformat în realitate când Stalin a creat reţeaua de republici unionale care vor constitui URSS-ul. Ea rămâne relevantă pentru că dezmembrarea URSS-ului în anul 1991 a permis unor mari republici ca Ucraina, Estonia şi Georgia să devină independente (pag. 277). Tot în această perioadă tânărul Stalin face cunoştinţă cu Lev Rosenfeld, pe numele conspirativ Kamenev, cu care Stalin va conduce un timp ţara, după moartea lui Lenin în 1924.
Tatăl lui Lev Rosenfeld-Kamenev era un inginer bogat care a construit calea ferată Batumi-Baku, inginer care şi-a finanţat fiul marxist, Lev, în activităţile sale comuniste. Deşi mai tânăr, Lev Kamenev s-a împrietenit cu Stalin, dar a făcut greşeala capitală să-l patroneze pe acesta prin educaţia sa aleasă până când a fost prea târziu s-o mai dreagă, sfârşind în faţa unui pluton de execuţie, la ordinul lui Stalin.
Un alt nume sonor prezentat în această carte este cel al unui meşteşugar evreu, Meyer Wallach, pe numele conspirativ Maxim Litvinov, ajuns ministru de Externe al URSS şi amic de-al lui Nicolae Titulescu în perioada interbelică. Un detaliu interesant îl reprezintă dezvăluirea multiplelor călătorii internaţionale ale lui Stalin, efectuate sub numele conspirativ de Ivanovici.
A călătorit la Londra şi Berlin (unde s-a întâlnit cu Lenin), la Stockholm (unde l-a cunoscut pe strungarul Voroşilov), la Viena etc. Ajuns dictator la Kremlin, Stalin n-a mai călătorit în afara URSS decât pentru cele două întâlniri cu liderii aliaţi anglo-americani la Teheran, în 1943, şi la Potsdam, în 1945. A fost la un pas să se întâlnească cu Hitler, dacă Stalin ar fi preferat să negocieze cu Hitler Pactul de Neagresiune de la 23 August 1939, în loc de von Ribbentrop.
Hitler este înregistrat documentar că s-a declarat gata să meargă personal la Moscova, dacă va fi nevoie, ca să semneze Pactul de Neagresiune. Dar în loc de pactul Stalin-Hitler, el a intrat în istorie ca Pactul Molotov-Ribbentrop… O posibilă explicaţie este dată de faptul că lui Stalin îi era frică de avion. La plecarea sa spre Teheran, în 1943, pe aeroportul din Moscova Stalin şi-a uimit însoţitorii prin faptul că în loc să urce în avionul care-l aştepta, s-a urcat în avionul pregătit pentru Beria! La întâlnirea cu Truman şi Churchill de la Potsdam în 1945, Stalin s-a dus cu un tren blindat, iar pe fiecare parte a căii ferate erau postaţi la fiecare 500 de metri soldaţi sovietici.
Un alt detaliu pitoresc este faptul că la abdicarea ţarului de la tronul Rusiei, toţi conducătorii bolşevici erau în străinătate: „Troţki şi Buharin la New-York, Lenin şi Martov în Elveţia. Bolşevicii descumpăniţi din Petrograd erau conduşi de un tânăr muncitor, de 33 de ani, pe nume Alexandr şliapnikov şi de Molotov care avea 27 de ani. Existau mai puţin de 25.000 de bolşevici în întreaga Rusie şi numai 1.000 dintre ei erau activişti veterani“ (pag. 324).
Aceşti oameni habar n-aveau atunci că ei fac istoria ţării lor pentru următorul secol! În concluzie, portretul rezultat din această carte ne dezvăluie în persoana lui Osip Giukaşvili-Stalin un om estropiat şi vătămat psihic încă din copilărie, total lipsit de căldură sufletească, a cărui supremă plăcere era să ucidă. Acest portret veridic, neretuşat apare abia la o jumătate de secol de la moartea dictatorului, după ce s-a făcut responsabil de moartea a zeci de milioane de bărbaţi, femei şi copii.

Sursa: http://www.historia.ro

Reprodus din publicaţia online Certitudinea

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: