Arhiva

Archive for Martie 2011

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Pretenţiile României la Înalta Poartă

Martie 28, 2011 Lasă un comentariu

 

De câteva zile ziare foarte răspândite din străinătate se ocupă cu atitudinea ce va lua-o România faţă cu complicaţiunea orientală. Astfel ,,Pesther Lloyd”, organul oficios al ministeriului unguresc şi în special al contelui Andrassy, este se vede că autorizat de-a dezminţi ştirea despre presiunea ce România ar voi s-o exercite asupra Turciei pentru a căpăta concesii de natură internaţională, ba chiar posesia Deltei Dunărene. ,,Neue freie Presse”, pe de altă parte, crede că cesiunea Deltei Dunărene este o cestiune care interesează pe toate puterile mari în mod egal şi ar trebui să formeze obiectul unei conferenţe europene. În fine, „Norddeutsche Allgemeine Zeitung”, organul principelui Bismark, crede că mersul războiului în Serbia nu e deloc de natură de-a încuraja pretenţiunile României şi că accentuarea neutralităţii statului nostru nu poate merge până la cererea Deltei Dunărene.
În urma acestei alarme a organelor cancelarului austriac şi a celui germanic, au urmat dezminţiri a căror izvor poate să fie Bucureştiul. Acestea se mărginesc a spune că comunicările făcute Porţii în mod confidenţial din partea agentului românesc nu au deloc cuprinsul care li se substituie; că aceste propuneri n-au fost făcute nici prin memoriu nici prin memorand, că nu privesc ştergerea tributului, ci cer numai stabilirea unui modus vivendi mai convenabil între imperiu şi România şi o mai exactă definiţie a condiţiilor de reciprocitate între aceste două state. Limbagiul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate espresiile c-o arte stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro. Totodată se dezmint ştirile despre mobilizare şi ,,Nord D. Allg. Ztung.” este autorizată a declara că neînsemnatele concentrări la marginea Serbiei (abia suficiente pentru manevrele de toamnă) nu dau nimărui dreptul la ipoteze şi combinaţiuni de-o însemnătate oarecare.

*
*   *

În 3/15 iulie s-au ţinut la Înalta Poartă un mare Consiliu de Miniştri, care au dizbătut asupra reformelor ce sunt a se introduce în imperiu. Afară de miniştri, mai erau faţă ulemalele de rang înalt, şefii autorităţilor civile şi generalii de divizie aflători în Constantinopole. Marele vizir Mehmet-Rudgi Paşa au espus într-un cuvânt mişcător starea cea rea a împărăţiei, au arătat cum Turcia nu are nici un aliat şi că în aceste grele împrejurări este avizată numai la propriele sale izvoare. Chiar Austria au închis portul de la Klek, deşi tractatele ce le are cu Poarta o obligă de a ţine deschis acest port. Vizirul arată cum creditul statului e nimicit, finanţele ruinate, administraţia un lanţ de abuzuri ce duce ţara la peire. De aceea, adresându-se la patriotismul celor de faţă, crede că a sosit timpul de a preveni relele prin introducerea unor instituţii înţelepte şi conştiinţioase cari, aducând siguranţa averei şi a persoanei, să inspire încredere popoarelor.
După marele vizir a luat cuvântul Midhat Paşa, prezidentul Consiliului de Stat. El arată necesitatea sistemului reprezentativ şi crede că e singurul mijloc ce ar putea mântui împărăţia. De aceea cere ca în locul consultaţiunelor secrete şi atotputernice a unui regim izolat să se introducă sistemul discuţiei libere şi minuţioase. O putere absolută şi necontrolată poate să înşele lumea şi pe sine însăşi câtă vreme se va bucura de succes şi un vânt favorabil îi va umfla pânzele; dar îndată ce încetează succesul, îndată ce o greşală e urmată de alta şi erorile se grămădesc, începe decăderea ţărei.
În fine Şeikul-Islam luând cuvântul arată că legea koranului nu se opune defel la limitarea puterii capului statului, ci din contra dispune chiar ca poporul să hotărască asupra intereselor sale. În fine, consiliul au aprobat espunerile lui Midhat Paşa şi s-au hotărît ca proiectul de constituţie să se tipărească în atâtea exemplare câţi asistenţi sunt în consiliu. Principiul fundamental al acestui proiect – care altfel nu e o constituţie în sensul larg al cuvântului – este înlăturarea absolutismului.
După o telegramă recentă a agenţiei Havas-Reuter, pretenţiile conţinute în memoriul României sunt următoarele:
1) Recunoaşterea oficială a numelui ,,România”, 2) Recunoaşterea rangului diplomatic al agentului său din Constantinopole, 3) Dreptul de a bate monete cu efigia Domnului, 4) Dreptul de-a acorda decoraţii şi de-a încheia convenţii comerciale etc.; în fine regularea mai multor cestiuni de hotărnicie, a poziţiei păscarilor români din Chilia şi cesiunea unei părţi a Deltei Dunărene.

Articole apărute în Curierul de Iaşi, în 11 iulie şi 16 iulie 1876

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA

Academicianul Dinu Giurescu ne arată cum vrea UE să destrame România

Martie 22, 2011 2 comentarii
Academicianul Dinu Giurescu ne arata cum vrea UE sa destrame Romania

Agentia noastra a atras atentia in mai multe randuri despre cum se urmareste de catre UE destramarea natiunilor si conducerea unitara de catre o elita care sa se structureze pe vechiile regate, imperii, colonii etc. Este si motivul pentru care am tot scris ca maghiarii urmaresc ca prin euroregionalizare si prin autonomie teritoriala sa preia de la Romania nu numai Ardealul, ci si bogate zone din celelalte regiuni istorice. Austria si Ungaria ar urma sa coordoneze teritorial administrativ euroregiunile pe care se situeaza azi Romania. De data asta un istoric eminent trage semnalul de alarma, este vorba despre acdemicianul Dinu C. Giurescu.

1. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (sublinierea D.C.G.).
Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene.
El prevede „cel puţin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenţa teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3 (sublinierea D.C.G.).
Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităţi teritoriale şi anume – NUTS 1, NUTS 2 şi NUTS 3 (articolul 2).
Definirea acestor unităţi teritoriale „se bazează în principal pe unităţile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament).

harta ardeal giurascu

 

 

Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum şi maximum) anume:
NUTS 1 de la 3 la 7 milioane locuitori
NUTS 2 800.000 până la 3 milioane
NUTS 3 150.000 până la 800.000
Citește mai mult…

Mihai EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Proiectul generalului rus Ignatieff de reîmpărţire a Imperiului Otoman

Martie 22, 2011 Lasă un comentariu


Ziarul ,,Neue freie Presse” în no. său din 9 iunie aduce estracte după cum susţine autentice, dintr-o scriere a generalului Ignatieff intitulată: proiect pentru o soluţiune practică a Cestiunei Orientului. Proiectul e precedat de un studiu istoric şi politic în care se dovedeşte cumcă cea mai mare parte a provincielor Turciei europene e cuprinsă de populaţii de rasă slavă şi că a sosit vremea în care aceste ţări să se guverneze prin ele înşile. Acest proiect, puindu-se în vederea marelui principe moştenitor al Rusiei, acesta a răspuns că îl aprobă întru cât înlocuieşte domnia turcească prin monarhi creştini, dar nu crede că o confederaţiune între rase atât de deosebite, unele înduşmănite chiar, ar fi înzestrată cu o mare putere de viaţă. Împăratul însuşi ar fi declarat că felicită pe autorul proiectului, dar găseşte că prezentul nu e potrivit pentru realizarea lui, sperează însă de a-l vedea într-o zi realizându-se.
Lăsând cu totul în sama ziarului vienez, nu totdeauna iubitor de adevăr, răspunderea autenticităţei actului publicat, reproducem după el punctele principale a proiectului în cestiune.

 

Pe ruinele Imperiului otoman se vor ridica următoarele regate:

I) Regatul Bulgariei, care va coprinde Bulgaria proprie şi vilaetul actual al Dunărei, Tracia afară de litoralul Bosforului şi al Dardanelelor, Macedonia şi o parte din Tessalia.

II) Regatul Albaniei, care va coprinde Albania şi Epirul afară de paşalâcul Prizrend.

III) Regatul Serbiei, consistând din Serbia proprie, paşalâcul de Prizrend, Herzegovina şi Montenegro cu Bocche di Cattaro.

IV) Regatul României, cuprinzând România actuală.

V) Regatul Greciei, consistând din Grecia actuală, partea de sud a Tessaliei şi insulele europene şi asiatice ale arhipelului turcesc, inclusiv Candia.

 

Regatul Bulgariei va avea suveran pe un principe din casa imperială rusască şi va forma un stat de 6,25 milioane locuitori. Regatul Albaniei va primi suveran pe un arhiduce din casa de Austria şi va forma un stat de 1,5 milioane locuitori. Regatul Serbiei se cuvine de drept principelui Nichita de Muntenegru, care astfel ar dispune de o populaţie de peste 3 milioane. În regatele României şi Greciei se mănţin suveranii actuali. Partea din Tracia esclusă din regatul Bulgariei, adică Constantinopolul cu Bosforul şi Dardanelele, cu ţărmurii asiatici împreună, intră în posesiunea Rusiei. Constantinopolul devine centrul şi avangarda unei nouă confederaţiuni slave, la care pot lua parte şi regatele României şi Greciei, însă sub condiţia cu totul specială de a se supune unei conduceri militare şi diplomatice comune.

 

Tot în privirea Cestiunei Orientului, N. Fr. Pr. mai publică următoarea scrisoare:
Schimbarea din Constantinopoli a pus în mare încurcătură diplomaţia puterilor de nord, mai ales însă pe cea austriacă şi pe cea rusească. Diplomaţia acestor puteri se văzu în faţa unui factor a cărui greutate şi putere fuseseră ignorate şi ea recunoscu că nu numai nu are ţeluri cu perspectivă vastă, ci că n-are nici măcar bază pentru măsuri momentane; că ea, care-şi închipuia a dirije Europa, era însăşi împinsă şi stăpânită de întâmplarea oarbă. Urmarea nemijlocită a acestei cunoştinţe a fost o pripire ciudată, o neregulată îmbulzire spre a se scutura de nesiguranţa penibilă a situaţiei. Reprezentanţii puterilor de nord se pusese cu furtunoasă grabă în relaţii oficioase cu noul regim de la Cornul-de-Aur, fără a ţine samă, nici măcar de formalităţile obicinuite. Când reprezentanţii puterilor continentale primiră cele întâi ordine urgente ca să deie relaţii asupra intenţiilor noilor stăpânitori (în 1 iunie) ei erau mai toţi de acord, întrebau în mod confidenţial ce intenţii are guvernul turcesc, spre a sonda dacă e consult de a aplica Porţii renumitele propuneri. Răspunsul Porţii nu prea era încurajator. Ea promise a-şi îndrepta starea ei şi că va da libertăţi tuturor supuşilor ei, fără deosebire de confesie. A uşura pe creştini, fără a lăsa să participe la aceste avantagie şi stoarsa populaţie musulmană ar fi o nedreptate vădită şi greşală politică. Tot concursul moral pe care Europa l-ar da Turciei întru împlinire acestei grele misiuni a guvernului său acesta îl va primi cu mulţămire. În orice caz însă trebuie timp. Guvernul turcesc nu vroieşte a fi negligent, dar nici pripit. Acest limbagiu, plin de conştiinţă de sine, lăsa să ghicească că noua stăpânire are planuri bine răzgândite şi voieşte să le urmărească. Dar nu fu aprobată de toţi reprezentanţii. Între diplomaţii de la Bosfor se formară două tabere. Una primea rezoluţia Porţii ş-o încuraja, cealaltă păstra o rece rezervă. Dar cu câtă pripă se lucra din toate părţile putem judeca din împrejurarea că, la 1 iunie, se’ncepuse jocul de întrebări şi răspunsuri schiţat mai sus, iar la 8 iunie retragerea puterilor de nord era un fapt împlinit deja.

 

Drept că, în vremea aceasta multe s-au întâmplat . Au fost un moment în care principele Gorciacoff au voit să rişte tot pe o carte. În 4 iunie el spunea unui diplomat că în decursul a opt zile se va fi întâmplat cea dentâi ciocnire între turci şi sârbi. Noul sultan era să nu fie recunoscut de către puterile de nord, chiar dacă celelalte trei puteri mari l-ar fi recunoscut. Austria avea să ieie iarăşi o poziţie binevoitoare faţă cu insurgenţi, adică să nu-şi prea păzească graniţele şi să închidă portul de la Klek, pe când Muntenegrul şi Serbia aveau să înceapă campania. Nu mai era vorbă despre aşa numitele garanţii, ci sultanul ar fi trebuit să primească în mod solemn memorandul din Berlin, care admitea intervenţia armată din partea puterilor. Gorciacoff voia să-şi pregătească o bază de drept pentru ceea ce voia să întreprindă mai târziu. Deci Rusia ţinea la planurile ci încă şi atunci când toată lumea le credea căzute, şi Gorciacoff ar fi stăruit asupra memorandului din Berlin, dacă nu s-ar fi făcut grave objecţiuni din partea Austriei şi a Germanei. Ţariul îi spusese cancelariului său că Rusia e destul de tare pentru a putea ceda, că el doreşte pacea şi concordia. Cancelariul observă că el va urma consiliile suveranului său, dar că Rusia trebuie să ţie pace de bunăvoie, că nu trebuie să se lese silită la pace, că trebuie să o mănţie memorandul din Berlin. Când sultanul îl va fi acceptat, atunci autocratul tuturor Rusielor poate să-şi manifesteze înaltele sale intenţii, să fie clement şi îngăduitor.

 

Gorciacoff ar fi paralizat poate dorinţa lui Alexandru de a face concesii, dacă celelalte două împărăţii n-ar fi venit în ajutorul ţarului împotriva propriului său ministru. Din Viena şi Berlin i s-au făcut la Ems comunicate limpezi, cari nu pomeneau cu nici un cuvânt despre amânarea alianţei, dar spuneau fără rezervă că, în aceste două oraşe, ar fi venit declaraţii peremptorii cumcă, dacă dorinţele lui Gorciacoff s-ar împlini, pacea europeană nu se mai poate mănţinea. Acestea avură efect asupra ţariului, căci în 7 iunie el spune unui diplomat italian cuvinte care-l vor face pe Gorciacoff să înceapă retragerea, dacă nu voieşte să piardă încrederea suveranului său.

Aşadar se poate spune lumei că alianţa între cele trei împărăţii stă, adică vegetează mai departe, şi acţiunea lor diplomatică e amânată.

 

(Curierul de Iaşi, 2 iunie 1876)

Reprodus din pubicaţia online CERTITUDINEA

 

MIHAI EMINESCU: Un model de guvernare: domnia lui Grigorie Ghica al III-lea (II)

…Am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria ţărei noastre, deosebită cu totului tot de umbrele efemere ale fanarioţilor care l-au preces şi l-au urmat. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viaţa sa binelui public, simplu în obiceiuri, isteţ la minte, cumpănit la vorbă, energic în fapte, acest bărbat care, domnind sub alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoabă a veacurilor, nu un martir. E drept că pentru crearea unui om mare trebuieşte conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul şi inteligenţa persoanei istorice.

Aceasta a doua condiţie Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit-o cu desăvârşire. Urmărind cu înţelepciune şi cumpătare binele şi integritatea patriei sale, le-au menţinut cu rară energie personală. Pân’ la cea din urmă clipă a vieţii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredinţa pe cancelarul Kaunitz că, orice tranzacţie ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, căci acest caracter nu cedează şi nu se pleacă. El va urmări întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin război, fie prin diplomaţie; de aceea trebuie înlăturat, înlăturat cu orice preţ. Tot astfel vorbeşte şi despre boieri; ei nu se pot cumpăra nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Să fie bine constatat că Bucovina era de facto austriacă pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a cărui tărie de caracter ameninţa pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină, fără zgomot.
Şi astfel s-au şi urmat. În locul unde comuna Iaşi a aşezat un sarcofag de marmoră, în locul unde astăzi se ridică pe o columnă bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea faptă a întunericului, acea mişelie demnă de diplomaţia veacului trecut, acea neruşinată pălmuire a slăbiciunei şi dezbinării poporului românesc. Şi într-adevăr, ce ruşine mai mare putea să ni se întâmple? După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui Ştefan Vodă, pavăza creştinităţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ţi vezi ruşinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânţa dezbinării în inimă, ci precum mergi şi te împărtăţeşti cu sângele Mântuitorului, astfel împărtăşeşte-ţi sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă şi fără ură între fiii aceluiaşi pământ , care oricât de deosebiţi ar fi în păreri, fraţi sunt, fiii aceleiaşi mame sunt.

(Fragment din articolul “Grigore Ghica Voevod” apărut în 1876 în “Curierul de Iaşi”. Articolul este prilejuit de comemorarea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitor al Moldovei între 1764-1767 şi 1774-1777. Voievod luminat, acesta a fost executat de un capugiu otoman, în urma unei înţelegeri între Austria şi Rusia)

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA