Arhiva

Archive for Mai 2011

„Craiul Munţilor” şi „bunul împărat”

Figurile celor două personaje, Avram Iancu şi împăratul de la Viena, coexistă în mentalul colectiv al românilor din Transilvania în anii revoluţiei paşoptiste, precum şi în perioada următoare. Materialul de faţă doreşte să pună în evidenţă reprezentările şi valorizările generate de mediul românesc la adresa „Craiului Munţilor“ şi, respectiv, a împăratului habsburg, dar şi raporturile dintre aceştia la nivelul imaginarului colectiv al românilor.

Viena imperială şi Casa de Habsburg au început să capete contururi mai precise la nivelul ideilor clare precum şi la cel al imaginarului colectiv românesc o dată cu intrarea Transilvaniei în orizontul de interes şi apoi în structurile politico-statale ale Imperiului austriac, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Împăraţii vienezi au desfăşurat în această provincie strategii reformatoare pe plan politic, social, ecleziastic şi cultural, care au grăbit instaurarea modernităţii şi au căutat să-şi apropie treptat comunitatea celor „toleraţi“, românii – excluşi din sistem în virtutea legiuirilor medievale –, pentru a contracara opoziţia stărilor privilegiate ale principatului.
Astfel, încă de la începuturile stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, la întâlnirea dintre strategiile reformiste promovate de Viena în zonă cu aspiraţiile şi interesele româneşti de emancipare politico-naţională, ia naştere o imagine favorabilă a Imperiului şi a Casei de Habsburg printre români. Convingerea că „dreptatea e la împăratul“ şi că acesta doreşte în mod fundamental binele supuşilor săi români, dar că este obstrucţionat în bunele sale intenţii de aristocraţia maghiară din Transilvania, a alimentat acţiuni politice româneşti de mai mare anvergură, precum răscoala lui Horea (1784), mişcarea petiţionară începând cu Inochentie Micu şi Supplex Libellus Valachorum (1792), precum şi Citește mai mult…

Zoe Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta): Trupul, cortul lui Dumnezeu

 

Zoe Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta de la Văratec ) alături de Parintele Iustin Parvu (Arhimandrit la Sf. Mănăstire Negru Vodă-Poiana Mărului, jud. Neamţ)

Per total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine…

Când eram copil, eram foarte timidă. După părerea mea eram ăi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptaţită. În jurul meu erau copii foarte frumoşi (verişoarele mele) care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea carieră universitară făceam puls peste 90 la fiecare curs şi la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studenţilor. Şi aveam pâna la şase ore pe zi. Eram încleştată, crispată, de fiecare dată. Pe măsură ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, aceastăp stare se risipea.

Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele…

Citește mai mult…

Mihai EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Ungurii n-au decât să se’ntrebe pe cine-i urăsc ei, ca să ştie pe cine urâm şi noi

 

Pentru a nu da însă o întindere prea mare materiei, vom vorbi numai de poziţia românilor din Austro-Ungaria.
Înainte de spune însă o vorbă asupra acestei întrebări, anticipăm concluzia că acea întrebare nu este, nici a fost politică în puterea cuvântului, ci bisericească, scolastică şi cel mult administrativă locală.

Permită-ni-se a vedea clar lucrurile şi a susţinea că idealul unităţii politice a românilor, restabilirea regatului lui Decebal prefăcut în Dacie Traiană, se ţine de domeniul teoriilor ieftene, ca şi republica universală şi pacea eternă. Românii din Austro-Ungaria, dar mai ales din aşa numita Ungarie, au trăit sute de ani împreună cu alte naţionalităţi şi au jucat rol politic numai în vremea autonomiei Transilvaniei. Această autonomie însăşi, care le dedese preponderanţa în această ţară, avea şi răul ei. Românii din Ungaria proprie ar fi rămas de-o parte, meniţi – nu de a fi absorbiţi, căci e de-a dreptul absurd de a crede în puterea asimilătoare a neamului fino-tartaric din mijlocul Europei – dar meniţi de a fi vexaţi singuri de solgabiraiele fraţilor maghiari, de a sta izolaţi sub presiunea administrativă şi financiară a închinătorilor sfântului Gül-Baba; pe când, împreunaţi sub greutatea aceloraşi suferinţe, ei li vor putea rezista. Întrebarea este dacă şi când va veni vremea în care softalele din Citește mai mult…

Mihai EMINESCU: Reforma Orientului poate avea două patronate: pe Rusia şi pe Austro-Ungaria

 

Se vorbeşte că în Consiliul de Miniştri al României s-ar fi hotărît de a face întrebare tuturor puterilor garante, afară de Rusia, ce purtare să păzească România în caz de a i se cere din partea guvernului rusesc permisiunea de a trece c-o armată prin ţară. S-a hotărît totodată de a nu răspunde Rusiei la o asemenea cerere decât atunci când vor fi răspuns definitiv toate puterile la întrebarea României.
În complicaţiunea de interese şi tendenţe a puterilor garante, întrebarea României, dacă se va confirma, va avea meritul să aducă claritate în situaţie. Căci, sau puterile se vor declara formal şi solidar contra unei asemenea permisiuni şi vor trebui să-şi apere cu arma’n mână declaraţia lor, fără chiar ca Rusia să poată fi supărată pe noi, căci ne vom putea referi la hotărârea acelor puteri, sau răspunsurile lor evazive, îndoielnice şi contrazicătoare vor reda României libertatea de acţiune, libertatea de a se hotărî pentru unul din cele două mari curente istorice, curentul de nord-est , tinzând a schimba faţa Europei, şi curentul de vest, ce tinde a menţine statu quo.
Hotărârea noastră pentru Răsărit sau Apus va atârna desigur de viitorul ce ni-l vor asigura, şi aceasta nu ca stat numai, căci statul roman, prin teritoriul său şes şi deschis din toate părţile, nu pare menit de providenţă de a fi militar şi cuceritori, ci ca naţie. Ni se pare evident că viitorul Orientului este o confederaţie de popoare în care egalitatea naţionalităţilor şi limbelor, pe orice teritoriu se vor afla ele, va fi lucru principal, iar formaţiunile de state lucru secundar.
Aseminea, e evident că reforma Orientului poate avea două patronate: pe Rusia şi pe Austro-Ungaria – care aceasta reprezentează imediat politica occidentală.
Asupra unei hotărâri a românilor din principate va avea deci influenţa natura politicei exercitate de Austria faţă cu naţionalităţile în genere şi cu cea română în parte.

„Curierul de Iaşi”, 17 noiembrie 1876

Preluat di publicaţia electronică CERTITUDINEA

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Mai bine vrăjmaş c-o faţă, decât prieten cu două

A începe cu stereotipul: ,,trăim în vremi grele şi nu ştim ce va aduce ziua de mâne” nu adaogă întru nimic înţelepciunea cititorului. Cu toate acestea, mai toate organele de publicitate vor da acest răspuns, pentru că este formularea vorbită a tăcerii şi o dovadă că omul poate, vorbind, să tacă, mai ales când n-are ce spune.
De aceea, lăsând toate combinaţiile la o parte, vom rezuma socotelele zilei astfel: Din nici o parte nu s-a desminţit pân-acuma ştirea că Rusia ar fi încheiat, cu direcţia drumurilor noastre de fier, o convenţie pentru ca acestea să transporte prin România, în curs de zece zile, un corp de armată de 250.000 oameni.
Pe de altă parte, e asemenea sigur că manevrele noastre de toamnă – foarte tomnatece – nu sunt simple manevre, asemenea că transportul mărfurilor cuvântătoare de mai sus nu se poate face fără învoirea guvernului nostru. Tratările pentru încheierea unui armistiţiu merg atât de bine şi repede, încât sârbii şi turcii a’nceput a se bate de-a binele pe toate liniile. Cu toate acestea, puterile au intrat în tratări cu Poarta pentru condiţiile de pace şi generalul Ignatieff a avut audienţă la sultanul şi i-a prezintat scrisorile sale de acreditare. Precum se vede, lucrările pentru pacificare se deapănă cu aceeaşi repejune ca şi înarmările din toate părţile. De aceea, în loc de-a căuta ce vorbesc oamenii, să căutăm ce vor ei.
Turcii vor bună pace şi oricine ar zice contrariul voieşte s-o zică.
Citește mai mult…

Antoni Macierewicz: “Dezastrul de la Smolensk s-a produs la 15 metri deasupra solului”


Antoni Macierewicz este un important om politic polonez, un om de mare curaj şi responsabilitate, dar şi de o mare eficienţă în acţiune, fapt pentru care are mulţi duşmani. Macierewicz are cu un trecut deosebit de activ în opoziţia anticomunistă, fiind unul dintre fondatorii KOR (Comitetul Apărării Muncitorilor) şi ai sindicatului Solidaritatea, la Varşovia.

A fost Ministru de Interne 1991-1992, Ministru adjunct al Apărării Naţionale în guvernul condus de Jarosław Kaczyński, şef al Serviciului de Contrainformaţii al Armatei (SKW), a obţinut mai multe mandate de deputat în Sejm. De numele său se leagă dezvăluirile de mare gravitate făcute cu prilejul desfiinţării Seviciului de Informaţii Militare (WSI) – la a cărui lichidare, Macierewicz a redactat faimosul “Raport WSI” în care se arată cum aceste servicii slujeau interesele Rusiei şi exercitau o influenţă tenebroasă în viaţă politică şi economică a Poloniei.

În partea secretă a Raportului WSI, se pare că venea vorba şi de Komorowski, actualul Preşedinte pro-rus al Poloniei.

În prezent, ca deputat PiS, Antoni Macierewicz conduce grupul parlamentar pentru clarificarea cauzelor dezastrului avionului Tu 154 de la Smoleńsk. În 2011 “Gazeta Polska” i-a acordat titlul de “Omul Anului 2010″.

———————————————————————————————————————————————————————–

Convorbirea Niezalezna (Independentă)
Antoni Macierewicz

Ce s-a întâmplat la 15 m deasupra solului?

Transcrierea convorbirii:

Reporter: – Convorbirea Niezalezna, sunt Jacek Sobala, bună ziua, doamnelor și domnilor, astăzi invitatul nostru este Antoni Macierewicz, bine ați venit, vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația,

Antoni Macierewicz: – Bună ziua.

Reporter: – Treisprezece luni au trecut de la dezastru, este foarte mult timp, dacă ne gândim pe de o parte, iar pe de alta, este incredibil că acest timp a fost atât de irosit. Am auzit cuvintele uluitoare ale ministrului Radoslaw Sikorski, privind epava (avionului), că aceasta nu constituie pentru el vreo dovadă, și referindu-se la convorbirea lui cu procurorul general, a spus că, dacă acest dezastru s-ar fi petrecut în Polonia, și dacă s-ar fi prabușit avionul cu președintele Rusiei, atunci nici Polonia nu ar fi predat cutiile negre. Tot nu știm pe ce bază legală s-a condus toată această procedură, toată această anchetă, și acel raport al MAK. Domnule ministru, cine este răspunzător pentru tot ce s-a întâmplat în legatură cu acest dezastru?

Citește mai mult…

NICOLAE STEINHARDT. DESPRE JUDECAREA APROAPELUI : Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”

Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Citește mai mult…