Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: TRATAMENTUL ROMÂNILOR DIN AUSTRO-UNGARIA (IV)

MIHAI EMINESCU: TRATAMENTUL ROMÂNILOR DIN AUSTRO-UNGARIA (IV)

 

Nici un element nu este sub coroana sfântului Ştefan atât de desconsiderat ca cel român, cu toate că acesta este cel mai compact pe teritorul ce-l locuieşte, şi mai uşor de mulţămit.

Se pare însă că tocmai pentru aceasta, apoi pentru tenacitatea cu care se alipeşte de limba şi religiunea sa, se consideră, de cel mal periculos, căci parcă toată lumea s-a conjurat în contra lui. Nimărui n-a făcut nici o nedreptate, şi românul la nime n-a întâmpinat nici măcar bunavoinţă. Toţi care au venit în contact cu el s-au nizuit să-l nimicească. Inimici cât frunza şi iarba, dar amici nici unul n-a avut de când e subjugat; şi el ca prin minune totuşi n-a pierit, el totuşi esistă, necăjit şi îmbrâncit ce e drept, dar sănătos, moral şi vânjos, şi – dovadă persecuţiunile sistematice – el încă şi azi insuflă spaimi inimicilor său seculari. Altă mângăiere nici nu are decât că n-a devenit încă compătimit de nimene, căci tot e mai bine a fi frica altora decât compătimit .

Toată lumea ştie cumcă, după atâţia seculi de persecuţiune, legile din 1863/4 făcute cu concursul românilor şi sacţionate prin domnitorul au fost cele mai mulţămitoare dintre câte au cunoscut românii transilvăneni de la decăderea lor până atunci. Şi cu aceste legi era supremaţia tot în mâna maghiarilor, pentru că aristocraţia, averea şi inteligenţa lor le asigura întâietatea sub orce împrejurări şi sub orice legi, chiar şi în absolutismul nemţesc; – ele însă totuşi erau apte de a servi de baza unei adevărate şi sincere înfrăţiri între elementele ce locuiesc în această ţară. Ei! dară maghiarilor chiar asta nu le-a venit bine la socoteală. Abia se împăcară cu Austria, numaidecât le scoaseră din vigoare, dezavuând şi chiar sancţionarea împăratului.

Se ştie cumcă ,,uniunea”, sau mai potrivit fuziunea Transilvaniei cu Ungaria, aşa precum s-a efectuat, s-a făcut în contra voiei şi interesului poporului român, care este majoritatea precumpănitoare a locuitorilor Transilvaniei. Nu e lipsă ca noi să descoperim maghiarilor cumcă aceasta a străbătut până la suflet pe poporul român, căci aceasta o ştiu ei prea bine, o ştie lumea.

Nu e scopul nostru a discuta aici legalitatea acestor acte, ci luăm faptele împlinite aşa cum sunt, şi din situaţiunea creată de elementul domnitor voim să li dovedim maghiarilor realitatea tendinţei lor.
Ei bine! de cumva acela care a aflat de bine şi consult a da aceste lovituri românului – necontenit afirmă şi se jură cumcă el voieşte bine românului, cumcă are interes vital a trăi în solidaritate frăţască cu el şi cumcă lucrează din toate puterile la esoperarea înfrăţirei – oricare om cu minte şi serios trebuie să creadă cumcă maghiarul va cerca să aline durerile cauzate românului prin faptele povestite cu alte recompense demne de doi fraţi.

Şi cari sunt acele recompense?
S-a enunciat cumcă preste cele trecute se trage vălul uitărei .
Aceasta însă în faptă s-a estins numai la ,,honvezii ” ungureşti din 1848, cari s-a reabilitat, oficerii lor cari au voit s-au reactivat, apoi cei neapţi s-au pensionat şi li [s-a] asigurat subsistenţă comodă, iar pentru invalizi s-au edificat un azil care se susţine din bugetul statului. A fi fost honved este titlu de a fi preferit la orice post. Dar românii cari au participat la mişcările din 1848 sunt despreţuiţi, conducătorii – oficerii – lor, şi chiar cei decoraţi, sunt necontenit insultaţi de societatea şi jurnalistica maghiară şi timbraţi de răi patrioţi, invalizii cari mai trăiesc şi orfanii lor pe strade, avizaţi la mila oamenilor – şi până când pentru aşa numiţii martiri maghiari din 1848 şi azi se ţin recvieme la cari asistă şi autorităţile publice, aceia cari au participat la înmormântarea martirului Iancu, care întru nimic n-a fost caracter inferior oricărui martir maghiar, nu numai jurnalistica i-a înfierat de trădători, ci au fost chiar urmăriţi de autorităţile publice.

Cu toate că Transilvania s-a contopit în Ungaria, fiindcă legea electorală a Ungariei era mai liberală decât a Transilvaniei, croită dinadins pentru ca poporul român să nu poată fi reprezentat în proporţiunea ce după numărul sufletelor şi după mărimea sarcinelor ce le poartă s-ar cuveni, pentru Transilvania au susţinut tot legea electorală transilvană până la 1875, când s-a făcut o lege nouă electorală pentru întreaga Ungarie.

Ar fi cugetat omul cumcă Camera Ungariei aici va fi la înălţimea chemărei sale şi, dacă ea susţine uniunea de faptă, va introduce, în legea electorală, un cens pentru întreg teritoriul Ungariei, dar ce să vezi! anomaliile din legea Transilvaniei toate sunt susţinute pentru teritorul Transilvaniei, censul moderat din Ungaria nu l-a estins şi asupra Transilvaniei – aici a pus un cens atât de mare încât românii tot aşa de batjocoriţi sunt ca şi mai nainte.

În decursul dezbaterei acestei legi, maghiarii, dar mai cu samă transilvănenii, fără sfială o spuneau pe faţă cumcă elementul maghiar de aici este periclitat prin români, dacă cumva se va aplica şi aici măsura din Ungaria, va se zică: dacă în una şi aceeaşi ţară se va introduce o lege egală. Mai aprig inimic al românilor s-a arătat b. Gvr. Kemény, care, şi după ce primise Camera deputaţilor o lege în câtva mai favoritoare dreptăţei, a agitat prin jurnalistică şi în persoană la magnaţi ca să o respingă şi primind propunerile lui să asuprească pe români, ceea ce i-a şi succes, căci Casa boierilor, primind propunerile reacţionare ale lui, a retrimis legea astfel modificată la Camera deputaţilor, care apoi şi ea a primit-o. Şi aşa astăzi Ungaria, care după legile esistente constă şi din Transilvania, este reprezentată pe două baze, una mai liberală pentru Ungaria proprie şi alta reacţionară – fătul lui Kemény Gábor, inimicului espres al românilor – pentru Transilvania. Iar omul în care români[i] niciodată nu pot avea încredere, b. Kemény Gábor, pentru necorecta sa purtare faţă de Camera deputaţilor şi pentru ura manifestată cătră români numaidecât după fuziune, a fost remunerat cu înaltul post de secretar de stat în ministerul de interne. Astăzi el conduce destinele Transilvaniei.

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA

 

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: