Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: DIPLOMAŢIE ENGLEZEASCĂ LA 1876 ŞI PORTRETUL NOULUI SULTAN

MIHAI EMINESCU: DIPLOMAŢIE ENGLEZEASCĂ LA 1876 ŞI PORTRETUL NOULUI SULTAN

 

Diplomaţia cu mersul de culbec şi cu estrema fineţă a mijlocirilor ei urmează a coase la actele ei note şi instrucţiuni scrise pe hârtie velină, povestea cântecului: ,,pe de laturi cu bănaturi, la mijloc pară de foc”. Dar în faţa tuturor acestor propuneri şi parapropuneri, redactate desigur într-un inreproşabil stil franţuzesc, Poarta opune acea stoică tăcere a dervişilor de la Mecca, iar Abdul-Kerim răspunde cu buzele tunurilor şi cu arderea satelor din Serbia.

În fine, fiindcă ţinuta Angliei ni se pare cea mai hotărâtoare în aceste împrejurări, vom spune că John Bull s-a lansat deja la meetinguri de inimă albastră, în care până şi Gladstone şi Bright, şefii partidului liberal, vor încerca să verse lacrimi platonice asupra cruzimelor comise în Bulgaria. Toţi promit cu religiozitate publicului că vor face impresia nemuritoriului Sir John, admirabilul Sir John Falstaff, cum îl descrise Shak[e]speare divinul, Sir John care, de o mulţime de ani, nu şi-a mai văzut genunchii de gros şi gras ce este şi care-a câştigat aceste invidiabile dimensiuni numai din cauza… sentimentalităţii sale. „Ah! Enrichet dragă – strigă Sir John – când eram tânăr eram atât de subţirel că m-ai fi putut trece prin inelul unui membru de la primărie – dar ce să li faci grijilor şi necazurilor, ardă-le focul, ele îl îmflă pe om”… Aceste griji şi necazuri, al căror interpret în Constantinopole este Sir Henry Elliot, se traduc în binevoitoare consilii de-a înceta cu bătăliile, atât împrotiva Montenegrului şi Serbiei, cât şi împrotiva insurgenţilor. În acelaş sens vorbesc reprezentanţii celor trei împărăţii de la miazănoapte şi ambasadorii Italiei şi Franţei. Dar ce să-i faci, dacă Turcul nu vrea să înţeleagă.

Pe noul sultan Abdul Hamid II, ziarul parizian „Gaulois” îl zugrăveşte astfel:
El e născut la 22 septemvrie 1842 şi este fiul al doilea al lui Abdul-Megid Khalif. Mumă-sa muri în curând, dar deveni copilul alintat a femeiei a doua a tatălui său, carea, neavând copii, îi lăsă lui toată averea ei foarte însemnată. Abdul-Hamid şi frate-său mai mare, Murad, n-au învăţat în copilăria lor absolut nimica; toanele lor erau legi pentru acei ce-i încunjurau, îşi petreceau vremea cu sclavi de anii lor şi abia trecuse de vârsta copilăriei când au şi fost introduşi în viaţa de harem, care submină în curând sănătatea slăbănogului Murad, pe când Abdul-Hamid, mai puternic de constituţie, a putut să-i reziste.

Pe când erau de douăzeci de ani, ştiinţa lor consista în cunoaşterea buchilor turceşti şi arăbeşti. Abia călătoria ce au făcut-o împreună cu unchiul lor, Abdul-Aziz, la espoziţia universală din Paris în anul 1867 a trezit în ei dorinţa de-a deprinde o leacă de franţuzească. Abdul-Hamid au arătat mai multă pătrundere şi isteţie decât frate-său; el desprinse în curând câteva vorbe franţuzeşti, pe care le mestecă cu multă predilecţie în conversaţia sa. Apoi singurele cărţi străine în biblioteca sa, compusă din opuri turceşti şi arăbeşti, sunt un dicţionar ş-o gramatică franţuzească. În vremea petrecerei sale în Europa, sultanul de astăzi prinse dragoste pentru geografia politică şi, întors în patrie, începu a face o colecţie de harte, cu care pierde multă vreme.

Abdul-Hamid se poartă europeneşte, păstrând din îmbrăcămintea orientală numai fesul, pe care nu-l poate suferi, dar, ca turc bun, nici nu-l poate lepăda. Deprins cu gimnastica şi scrima, arareori şede pe-un scaun fără ca mai întâi să-l fi ridicat cu mâna de-un picior, spre a-şi arăta tăria.
Lumea vorbeşte că Abdul-Hamid e mână spartă şi-i place oca mare, dar lumea n-are cuvânt; din contra, s-ar putea spune că leagă paraua cu şepte noduri şi are obiceiuri foarte simple; căci afară de femeia sa legitimă, are numai o singură ţiitoare şi nici bagă-n samă pe celelalte odalişce ale haremului său. Predilecţia sa pentru toate soiurile de dobitoace domestice, dar mai cu samă pentru păseri, e cunoscută; astfel are un cacadú, cu care petrece ceasuri întregi. Un interes iarăşi nu mic îi inspiră animalele împăiete: şerpi, şopârle, momiţe; ba-n vremea din urmă şi-au îndreptat zelul său de colector asupra gândacilor şi fluturilor.

Afară de-aceea, nu scapă nici un prilej pentru a cumpăra arme frumoase şi vrednice de mirare, aşa că are în palatul său de vară lângă Dardanele un mic arsenal preţios. Aici avea el obicei să trăiască cu nevasta şi cu copii, un băiet de şase şi o fetiţă de trei ani; până ce, în aprilie al anului acestuia, au intrat în conspiraţio contra lui Abdul-Aziz, a vizirului Mahmud şi a şeihului Hassan. Pentru a putea primi mai cu îndemânare pe numeroşii săi vizitatori, el ocupă o încăpătoare casă de ţară, a cărei intrări gemură în curând de bei şi de ulemale. Hamid e un mahometan foarte ortodox. El nu lasă nici una din închinăciunile rânduite de lege şi-i place chiar să facă paradă cu evlavia sa. Dacă’n vremea rugăciunii e afară de casă, pune să-i aştearnă un covor la pământ şi-şi face rugăciunile înaintea norodului.

Dar i se’ntâmplă, ceea ce prorocul opreşte espres, că se lasă stingherit în evlavia lui, ba o întrerupe chiar pentru a da porunci slugilor sau a saluta pe vrun cunoscut. Când locuia încă în micul său palat de la Kiahat-Hodné, ţinea un soi de popă de casă, pe care-l trata ca pe un caraghioz, îl îmbraca cu fel de fel de straie pestriţe şi-i făcea barba de râs şi de batjocură, făcând cu dânsul o mulţime de comedii şi de năzbutii. Tot astfel, vorbea în termeni foarte nerespectuoşi de şeikul Islam, şi când acesta a ajuns să cadă, el se bucura că „acest porc bătrân” – espresia cea mai despreţuitoare de care se poate servi un turc – încetase de-a domni. Împotriva ghiaurilor în genere sultanul nu numai că n-are antipatie, ci din contra îi laudă; numai pe greci nu-i poate mistui şi-i încredinţat că, în tot Ţarigradul, grec cinstit şi de treabă nu se află.

Doamne! Cum nu putem şi noi să-i trimitem peşcheş câţiva greci de Bucureşti, marfă extrafină frizată la Paris, pentru ca acest sultan, iubitor de hărţi, să li scoată pe nas harta republicei universale şi contractul soţial a lui Jean-Jacques!…

[Curierul de Iaşi, 7 septembrie 1876]

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: