Arhiva

Archive for Septembrie 2011

CEZAR IVĂNESCU: SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA MORŢII ŞI A ÎNVIERII

Septembrie 30, 2011 Lasă un comentariu


Convorbire realizată de CLARA T. VÂLSAN, revista Transilvania, nr. 4/1996

Despre bogata şi dramatica mitologie românească a morţii ar trebui să se scrie o întreagă operă, după cum bine observa Mircea Eliade în lucrarea pe care dumneavoastră, domnule Cezar Ivănescu, împreună cu doamna Măria Ivănescu aţi tradus-o, De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei orientale, (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980). Vă invit să desprindeţi din această mitologie românească a morţii câteva motive arhaice asupra cărora poetul Cezar Ivănescu s-a aplecat în teoria d-sale despre bocet şi doina.

Cezar Ivănescu: Cartea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, apărută cu mari dificultăţi în 1980 la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, a fost retipărită în 1995 la Editura Humanitas. Ambele ediţii reproduc prefaţa la traducerea românească, în care Eliade îşi exprimă intenţia de a alcătui un al doilea volum al cărţii: „Dar câteva cursuri şi seminarii recente, ţinute la Universitatea din Chicago – despre mitologiile morţii şi riturile funerare, despre urmele scenariilor iniţiatice în ceremonialele grupărilor tinereşti, specifice societăţilor rurale din România şi Europa orientală, şi, mai ales, despre necesitatea integrării materialelor etnologice şi folclorice europene în orizontul istoriei universale a religiilor – m-au convins că De Zalmoxis à Gengis-Khan trebuie completat cu un al doilea volum, în care, alături de studiile despre Colinde şi Căluşari, toate aceste probleme vor fi analizate cu atenta pe care o merită“ (op. cit, p. 5)…

În ce fel s-a desăvârşit sau nu intentia lui Mircea Eliade, nu ştiu, probabil ştiu cei care au acces la manuscrisele marelui savant. Oricum, opinia lui Mircea Eliade despre mitologiile morţii ne-ar fi interesat foarte mult gândindu-ne că în Capitolul V, Meşterul Manole şi Mănăstirea Argeşului şi în Capitolul VIII, Mioara năzdrăvană, din amintita carte, mitologiile morţii sunt atinse şi implicate într-o sublimată viziune religioasă. În afară de cartea lui Mircea Eliade, mai avem o excelentă lucrare de sinteză, Mitologia română (Bucureşti, Editura Academiei, 1985) semnată de Romulus Vulcănescu. Un capitol din Partea a III-a a cărţii este intitulat chiar Mitologia morţii. Aş mai putea cita o carte a lui Constantin Prut, Calea rătăcită (Editura Meridiane, Bucureşti, 1991) şi, fireşte, bibliografia problemei citată de Eliade în cartea lui; toate acestea pentru a spune că lucrarea de referinţă rămâne înmormântarea la români, a lui S. Fl. Marian, studiu neegalat încă în cei o sută de ani care au trecut de la tipărirea lui şi până azi… Cercetarea mea, strict literară şi muzicală, urmând sugestii din Mircea Eliade şi Marian s-a îndreptat mai ales asupra textelor folclorice, bocetele, fragmente incipiente de mitologie, cele mai vechi, mai vechi chiar decât învelişul lor lingvistic actual, şi doinele ca relicte ale unei arte tradiţionale.

Citește mai mult…

MARIA TĂNASE, „Pasărea Măiastră” a României

Septembrie 30, 2011 Lasă un comentariu

Maria TĂNASE (n. 25 septembrie 1913, Bucureşti – d. 22 iunie 1963, Bucureşti), fiică a lui Ion Coandă Tănase şi a Anei Munteanu, a fost interpreta cea mai proeminentă a muzicii fundamentale româneşti, a folclorului.

Şi-a început studiile la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” din Bucureşti, unde a făcut doar cursul inferior, fiind obligată să muncească, alături de fraţii şi părinţii săi, pentru a se putea întreţine. Începând cu 1945, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal.

În 1934 este admisă, prin concurs, la Teatrul „Cărăbuş”, condus de Constantin Tănase, şi distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, pe al cărui afiş figura cu pseudonimul Mary Atanasiu. Aici a descoperit-o folcloristul Harry Brauner care a i-a pregătit lansarea.

A început să înregistreze la reprezentanţele bucureştene ale studiourilor „Tomis” şi „Columbia” din Viena, iar în 20 februarie 1938 a debutat la Radio. Succesul a fost răsunător, cronicile i-au fost favorabile: „Tânăra cântăreaţă care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri” (revista Radio-Adevărul).

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: DESPRE ROBIA MODERNĂ

Septembrie 24, 2011 2 comentarii

 

Când laşi toate celea în sama libertăţii şi, prin urmare, a egoismului omenesc, nu va fi bine. De multe ori, în Anglia s-a dizbătut întrebarea dacă n-ar fi bine să se lucreze duminicele, şi se găsise economişti care să calculeze ce pierderi însemnate are industrialul englez prin ţinerea sărbătorilor. O fericire că biserica e acolo îndestul de puternică pentru a rezista unor asemenea tentative împotriva săracului, asigurându-i şi acestuia partea sa de odihnă şi bucurie, într-o lume pe care scriptura o numeşte cu drept cuvânt ,,Valea plângerilor”.

La noi, în ţara absolutei libertăţi, este însă cu putinţă ca lucrătoriul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este întâi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea.

La om, lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie…, se va găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii. În alte ţări sunt societăţi pentru apărarea animalelor, de sine înţelegându-se că religia şi organizarea socială îi asigurează omului zilele sale de odihnă, la noi însă nu va fi minune dacă vom vedea tratându-se organismul cel mai nobil de pe pământ cu o lipsă de cruţare de care sunt ferite şi organismele cele inferioare.

Citește mai mult…

NICOLAE IORGA: Se creează acum un nou tip de om universal: omul de nicăieri

Septembrie 17, 2011 1 comentariu

„Şcoala, fiind în afară de viaţă, învăţându-te să nu ţii cont de nimic ce e dincolo de casta cultă, duce la şcolarizare formală a omenirii. De aici a ieşit o umanitate scăzută, lipsită de energie şi entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi a reacţiona, o umanitate împuţinată şi strâmbată”.

„Astăzi universitatea este o şcoală de specialităţi, nelegate între ele, fără niciun fel de spirit comun şi aceste acţiuni au un scop care nu e în societate, ci peste ea şi poate chiar împotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, în afară de orice tradiţie şi de orice împrejurări în care ar avea de trăit, omul care ştie dinainte unde va fi aşezat (…).
Se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară de tradiţie, înstrăinat de mediul în care a trăit. Iar de societatea aceasta nenorocită, intrată în tipicul şcolii, oricine poate abuza, orice aventurier sau orice bandă politică se poate face stăpânul ei. („Idei asupra problemelor actuale”)

„Acel instinct care se întinde armonios asupra tuturor domeniilor şi felul de a gândi, acel fel care se întinde armonios asupra multor secole şi se leagă de o tradiţie milenară se cuvin imperativ a-i fi încătuşate şi stimulate romanului. (…) Gimnasiul şi liceul să formeze omul dinautru, omul armonios, omul sănătos, omul cu iubire pentru lucruri vrednice şi folositoare, omul capabil de a da de la dânsul, fără a cere prea mult, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unei societăţi. Românul întreg de care avem nevoie. Nu fabricaţiile în care e ceva specialitate şi sub specialitatea aceea nimic. Căci nici o specialitate nu poate să fie în adevăr folositoare pentru oameni, şi numai pentru o anumită ocupaţie umană abstractă, decât când îşi înfige rădăcinile într-o cultură generală, ea însăşi legată de instinctele cele mai vechi şi cele mai sănătoase ale unui popor. („Noua direcţie în învăţământul românesc”)

Citește mai mult…

PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE:

Septembrie 12, 2011 Lasă un comentariu

„E rău să nu mai fie un neam într-o credință. Nu mai este una în toate. Am primit o scrisoare anonimă, unde mi se spune că fac o legătură prea strânsă între Ortodoxie și națiune, că națiunea ar fi pe planul doi. Întâi să-L iubești pe Dumnezeu și apoi națiunea. Nația este lăsată și ea de Dumnezeu. Fiecare nație are un fel de a prinde spiritualitatea, așa cum are și fiecare om. Națiunea noastră de la început a fost așa, creștin-ortodoxă. Nu poți despărți cele doua aspecte, cel puțin la noi”.

MIHAI EMINESCU: Dr. Jung despre începuturile românilor şi teoria lui Rösler

Septembrie 12, 2011 Lasă un comentariu

D. dr. Iulius Jung, docent privat la universitatea Innsbruck, a publicat în ediţie separată opul său, „DIE ANFÄNGE DER ROMÄNEN, KRITISCH-ETNOGRAPHISCHE STUDIE” („Asupra începuturilor românilor, studiu critic – etnografic”), Viena 1876. În antiteză cu cunoscutul Rösler care, luându-se după două şiruri din Flavius Vopiscus, susţinea că toţi colonii romani trecuseră Dunărea în Moesia şi că Dacia Traiană a fost reocupată de români abia în secolul al 12-lea, d-nu[l] Jung raţionează, după analogia mutării altor popoare, şi susţine continuitatea şi stăruirea românilor pe pământul Daciei Traiane.

Fiindcă adevărul e unul, ca şi linia dreaptă între două puncte, pe când părerile neadevărate, ca şi liniile strîmbe, sunt nesfârşit de multe, de aceea găsim cu multă satisfacere că monografia d-lui Jung dezvoltă un şir de idei aproape identic cu scrierea d-lui Xenopol asupra teoriei lui Rösler.

Stăruit-au românii în aşezările lor din Dacia Traiană sau au trecut Dunărea în vremea lu [i] Aurelian şi au reocupat Dacia în sec. al 12-le? Se ştie că amândouă părţile acestei întrebări au avut apărătorii lor. Thunmann, cel întâi care s-a ocupat în mod ştiinţific cu popoarele Europei răsăritene, susţine că românii sunt copiii romanizării Daciei, F. I. Sulzer respinge continuitatea poporului român în aşezările de astăzi, iar I. Chr. Engel e tatăl cunoscutei teorii a lui Rösler, că Dacia, în vremea lui Aurelian, a fost cu totul deşertată de populaţie romană şi reocupată de ea sub regele bulgar Krumus. Teoria lui Şafarik, că resturile romane rămase în Dacia s-a retras la munte, de unde apoi s-a coborât spre a umple şesurile ţărilor, ca cea mai apropiată adevărului, a fost împărtăşită de slaviştii mai noi precum Kopitar, Miklosich şi de învăţaţii germani Hoff, Wietersheim şi Th . Mommsen.

Citește mai mult…

ВЛАДИМИР ФРОЛОВ: Атеросклероз у каждого человека, рак – по выбору

Septembrie 4, 2011 1 comentariu

Предшествующий материал должен был убедить любого оптимиста в неотделимости атеросклероза от человека. Но не надо печалиться. Технология Эндогенного Дыхания гарантирует защиту от атеросклероза. Что же касается рака, то здесь вопрос ставится несколько в ином ракурсе. Эндогенное Дыхание резко снижает вероятность онкологических заболеваний. Мне легко об этом писать, потому, что собственный эксперимент уже на излете. Рак слепой кишки существовал в моем организме более трех лет. Но мне повезло, что я сначала ничего об этом не знал. А когда узнал, у меня не оставалось другого выбора, как вылечиться от него самостоятельно. Но этот рак я заслужил: не избегал стрессов, нагружал «досыта» организм тренировками, грелся на солнышке. Когда же узнал, не удивился. Даже мелькнула мысль – надо же, даже с этим повезло, на собственном опыте можно проверить Эндогенное Дыхание. Технология испытание выдержала.

По прогнозам ученых Европы и Америки в 21 веке каждый третий человек на земном шаре в течение своей жизни заболеет раком. Уже сегодня эта болезнь приобретает характер эпидемии: темпы роста смертности от злокачественных опухолей ежегодно увеличиваются в среднем на 86 %. Причем эта тенденция сохранится и в будущем.

В России сложилось своеобразное отношение к раковым больным. На них смотрят, как на приговоренных. Но раковый больной может вести себя как остальные, не вызывать жалость и сочувствие, если вполне уверен в благополучном исходе. Но чтобы так было, человек должен знать, что такое рак и как от него вылечиться.

Citește mai mult…