Arhiva

Archive for octombrie 11, 2011

PETRE ŢUŢEA – Scrisoare către Emil Cioran

octombrie 11, 2011 Lasă un comentariu


Dragã Emile,

Te rog sã crezi în nestrãmutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în aceastã vorbire împletindu-se admiraţia nelimitatã pentru strãlucirea ta, cu dragostea fraternã. Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut sã te atac în scris, acest lucru având o deosebitã importanţã la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: prefer sã mor în închisoare, decât sã atac un amic sacru şi ilustru! Am gândit şi simţit ca tine de-a lungul vieţii mele.

Deosebirea între mine şi tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totalã, fiindcã am vrut sã devin legiuitor şi sã mã bucur de admiraţia mulţimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerşesc aplauze la galerie. Sunt trist şi neconsolat. Drama fãrã ieşire a timpului nostru se cheamã democratizare. A fost lichidatã barbaria. Cirezile din stepa ruseascã s-au îmbolnãvit de iluminism. Ele aspirã sã citeascã algebric fulgerele. Au poftã sã negocieze, nu sã distrugã. Şiretenie primitivã convertitã în mesianism. Neputinţã. Ce greaţã! Ce frumos ar arãta şi ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul lui Gengis-Khan, care ar intra în oraşele din Occident şi dupã fiecare ispravã în stilul lui s-ar retrage în bivuac.

Tu eşti singura imagine purã în memoria mea, aşa de încãrcatã de erori, de neputinţe şi de înfrângeri. Cea mai sinistrã înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, cãreia i-a cãzut victimã şi gloriosul bãtrân Iuliu Maniu: am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadã, deşi ar fi ştiut, teoretic, cã acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul. Ciorchinele de erori din memoria mea mã otrãvesc cu regrete inutile. Trecutul încãrcat de impuritãţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtãtor de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicãieri şi mergem spre nicãieri. Totuşi, n-am reuşit sã mã detaşez de murdãria acestei lumi care, în fond, nu reprezintã nimic.

Aş vrea sã te mai vãd o datã, înainte de a muri, într-un pustiu, nu în Occidentul în care trãieşti tu, fiindcã pute a hoit. Am o rugãminte: sã-mi trimiţi, prin amabilul aducãtor al acestei scrisori, un pachet cu tot ce-ai scris în Franţa. Tu ştii cã eu sunt un cititor serios. În rest, obosealã şi dezgust. Sau, cum spune inspirat, în „Melancolia” lui, poetul lacrimogen:

„Asta e tot ce-mi rãmâne:

Silã de ziua de azi,

Şi teamã de ziua de mâine.”

Cu aceeaşi dragoste şi cu nestrãmutatã prietenie,

Petre Ţuţea

Bucureşti, 7 iulie 1974

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (II). Nume de cod „Morice”

octombrie 11, 2011 Lasă un comentariu

 

Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că „cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul”. «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.

 

Léonie Ricou şi „Madame L.R.”

Léonie Ricou

L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R.” (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Citește mai mult…