FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (II). Nume de cod „Morice”

 

Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că „cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul”. «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.

 

Léonie Ricou şi „Madame L.R.”

Léonie Ricou

L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R.” (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a aparţinut niciodată „inspiratoarei”. Ea a stat în atelierul din cartierul Montparnasse până spre anul 1920, când Brâncuşi a dat-o, în schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrării, până la moartea sa, în 1955. A fost lăsată moştenitre văduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior şi în final să intre în colecţia Yves Saint-Laurent, care a vândut-o la licitaţia Christie’s. Lucrarea nu fusese nicodată expusă.

 

 

Baronesa Renée Irana Frachon

În perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brâncuşi, în celebrul lui atelier-şantier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroană Renée Irana Frachon, al cărei portret, conform interpretărilor, a devenit, prin distilări succesive, „Muza adormită”. Ca şi în cazul lucrărilor „Domnişoara Pogany” sau „Prinţesa X”, Brâncuşi a insistat obsendant în exprimarea totală a trăirii declanşate de modelele sale feminine. De aceea a încercat să „extragă” ideea din mai multe materiale (bronz, marmură, lemn). Discreţia cu care sunt învăluite anumite relaţii ne împiedică să ştim până la ce grad de intimitate au ajuns. Este şi cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendenţe) persane. Ea chiar a vizitat Iranul şi i-a trimis, din Teheran, o carte poştală lui Brâncuşi, în 1923. Iar ceva mai târziu a publicat şi o carte despre călătoria ei prin lumea islamică: „Quand j’etais au Kurdistan”.

 

 

Agnes Ernst Meyer şi „La Reine Pas Dédaigneuse”

Mamă şi fiică: Agnes şi Florence Meyer

Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brâncuşi, în 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului „The Washington Post”. Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea „La Reine Pas Dédaigneuse”, sculptată în marmură neagră.
Agnes Meyer e aceea care îi asigura lui Brâncuşi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane. În acelaşi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a încerca să-şi construiască o carieră de dansatoare. A ajuns, evident, şi în atelierul lui Brâncuşi, adusă acolo chiar de mama ei. În mod fatal, între artist şi fiica jurnalistei a început o relaţie care s-a prelungit, prin corespondenţă, până în 1947. Se pare că lucrarea „Miracle” a fost inspirată de Florence Meyer. Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de Brâncuşi, din care reiese destul de clar natura relaţiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative” Morice I, Morice II şi Morice III):

 

Florence Meyer

„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a întrebat daca am ştiri de la dumneavoastră şi i-am spus că v-am scris o scrisoare aproape de dragoste şi că n-am primit răspuns, la care ea a afirmat că aţi fi fost indignată dacă v-aş fi scris altfel…“ (23 februarie 1933)

„Îţi mulţumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene şi nu rezultatul unei evoluţii, în toate artele este exact la fel. Şcoala nu ne învaţă decât ceea ce ştim. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinşi de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem şi nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Şi această nevoie profundă, care ne macină în permanenţă, e ca o piatră preţioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare şi metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te oboseşti, căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înşine. Or n-avem decât credinţa spre a ne ghida, draga mea Florence“ (31 iulie 1933)

„În seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sărbători triumful tău. Floarea pe care ţi-o trimit e miraculoasă. Priveşte-o când eşti în dificultate şi ea te va salva“ (21 decembrie 1936)

„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Foarte, foarte dragă Florence, mă gândesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“. (21 decembrie 1938).

Relaţia lor epistolară continua chiar şi în 1947. De data asta, Florence, care era măritată, îl iubea mai mult ca o fiică, trimiţându-i de la distanţă, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine şi bunătăţi. Şi iată răspunsul lui Brâncuşi:

„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III începe să te coste destul de scump. Ai să te ruinezi pentru un ingrat“. (1947)

  

Florence Meyer şi „Miracle”

 

VA URMA

Autor: Miron Manega

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA