Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: VISUL MILENAR AL RUSIEI (II)

MIHAI EMINESCU: VISUL MILENAR AL RUSIEI (II)

Alături cu dezvoltarea faptelor în afară, nu va fi de prisos de-a urmări teoriile pe care autori ruşi însemnaţi le fac asupra Cestiunii Orientului.

În opul său ,,Rusia şi Europa”, apărut în Petersburg la 1871, d-nul N. I. Danilevski spune următoarele:
Germanii sunt moştenitorii Romei, slavii ai Bizanţului şi între ei există o luptă de sute de ani. Carol cel Mare, care 300 de ani după căderea Romei formează noul imperiu romano-germanic, creând temelia noului princip de stat european, au fost în mod foarte caracteristic cea întâi cauză pentru despărţirea Răsăritului de la unitatea ecumenică şi de la unitatea credinţei.

Contimporan lui Carol cel Mare a fost Rurik, întemeietorul de state, împrejurul creaţiei căruia s-au grupat slavismul ameninţat în neatârnarea sa dinspre apus. Creştinismul nu-l primiră slavii de la Roma, ci de la rivalul Bizanţ, şi cei doi apostoli slavi Metodiu şi Ciril au avut să lupte tocită viaţa lor cu dorinţa de predominare şi intoleranţa germanilor.

Socotind preponderanţa culturei şi civilizaţiei germanice, desigur slavismul şi biserica grecească n-ar fi putut să reziste agresorilor lor, dacă providenţa însăşi n-ar fi pus o stavilă puternică şi neînlăturabilă agresiunei germanismului spre Orient. Islamul (a cărui chemare istorică filozofii şi istoricii europeni o caută ‘n zădar), Islamul a fost chemat să puie un veto curentului germanic spre Răsărit, spre a scăpa pe celelalte rase slavice de soarta Poloniei catolizate şi atrase în sistemul Europei apusene cu pierderea puterei dinlăuntru a vieţei sale. Până şi patriarhul Anthimie au recunoscut acest adevăr, când (în vremea celei dentâi răscoale greceşti) au spus: pronia a trimis domnia osmanilor ca zid de apărare împotriva eresurilor Apusului şi în locul imperiului bizantin, slăbit în credinţă.

Şi într-adevăr, urmează d. Danilevski, ce ar fi devenit ortodoxia dacă cruciaţii germani s-ar fi aşezat la Sf. Mormânt; ce ar fi devenit slavii dacă germanii, ce pătrunsese deja în Polonia, Livlanda şi Litvania, i-ar fi alungat ca pe celţi, basci şi valizi din aşezările lor de astăzi în pustietăţi, prefăcându-i în rarităţi istorice?

Urmând acestei tendenţe egoistice, Europa apuseană au jucat totdeauna fals faţă cu turcii şi au gândit la liberarea creştinilor de sub jug numai atunci când i-ar fi putut căpăta sub mânile ei şi abate de la ortodoxie. Când Constantinopolul era încunjurat de turcii împresurători, Europa au vorbit către el mai aceleaşi cuvinte ca şi diavolul Mântuitorului: «Stăpânirea preste tot ce vezi să fie a ta, numai să îngenunchi înaintea mea şi să te ‘nchini mie». În faţa atrocităţilor moametane se adună soborul de la Florenţa, pentru a-i propune Bizanţului mântuirea sub condiţia renegării ortodoxiei; insultaţii bizantini s-au arătat însă eroi spirituali, preferând moartea politică şi spaimele barbariei în locul renegărei celor sfinte. Şi astăzi slavii din Turcia preferă jugul musulman în locul domniei civilizatei Austrii.

Venind la soluţiunea Cestiunii Orientului, autorul zice că se par a exista trei căi pentru aceasta: 1) împărţirea Turciei între Rusia şi Austria, 2) anexarea Turciei la Rusia numai, 3) crearea din nou a imperiului greco-bizantin.

Sub Catarina II era încă cu putinţă soluţiunea întâia; astăzi ar fi o crimă de-a ceda Austriei cea mai mică bucată de pământ slav. A doua soluţiune nu e în adevăratul interes al statului rusesc. Chiar anexarea României, care i se propusese împăratului Nicolaie de către Turcia, în contra unei contribuţii de război, împăratul au refuzat-o. A treia soluţiune e cu totul imposibilă. Prin favorizarea ei s-ar crea o nouă Austrie, în care elementul grecesc ar juca acelaş rol ca şi germanii în Cislaitania – ba, considerând slăbiciunea grecilor, s-ar putea naşte în urmă un fel de dualism greco-român , adică o copie a dualismului germano-maghiar contra slavilor.

Prin urmare, nici una din soluţiunile propuse nu e bună, ci numai aceea care va dezlega deodată atât cestiunea austriacă, cât şi cea orientală, ,,căci şi statul austriac şi-au pierdut înţelesul, ca şi cel turcesc”. Această soluţiune este o confederaţie slavă sub egemonia rusească.

După desfacerea împărăţiei austro-ungare şi a celei turceşti, Rusia s-ar pune în capul unei confederaţii dirigiate din Constantinopol. Această confederaţie ar cuprinde:
1) Regatul cehesc, cuprinzând Boemia, Moravia şi partea de nord-vest a Ungariei, cu 9 milioane locuitori.
2) Regatul sârbo-croat, cuprinzând Serbia, Montenegro, Bosnia, Herţegovina, Albania de nord, Banatul, Croaţia, Slavonia, Dalmaţia, Carintia, Stiria până la Drava, cu 8 milioane locuitori.
3) Regatul Bulgariei.
4) Regatul României, cu partea de sud a Bucovinei, Transilvania pân-în Murăş şi parte din Besarabia rusască. Pentru această cesiune Rusia s-ar compensa cu Delta Dunăreană şi cu Dobrogea.
5) Regatul grecesc cu Tesalis, Epirul, partea de sud-vest a Macedoniei, insulele Arhipeleagului, ţărmurii Asiei Mici ai Mării Egeice, Candia, Rodos şi Cipria .
6) Regatul maghiar, consistând din părţile acelea ale Ungariei şi Transilvaniei câte sunt locuite de maghiari şi câte ar rămânea după împărţirea între Rusia, Bohemia, Serbia şi România.
7) Teritorul Ţarigradului, cu părţi din Rumelia, ţărmurii asiatici ai Bosforului, ai mării de Marmara şi a Dardanelelor, peninsula Gallipoli şi insula Tenedos.

Constatat este că această carte a d-lui Danilevski este o copie îndestul de credincioasă a opiniunei publice din Rusia şi că ideile dezvoltate în ea nu sunt visurile unui filozof, ci idealul istoric al uriaşei puteri de la nord.

Fiindcă prin armistiţiul primit de Serbia şi, poate, prin încheierea păcii, planurile uriaşului nostru vecin vor suferi o suspensiune, ni s-a părut cu cale de a reproduce şi noi aceste estrase din cartea d-lui Danilevski. Teoriile aceste nu sunt lipsite de oarecare măreţie şi de o manieră de a privi istoria universului într-un mod specific slav. În orice caz, ni se pare ciudat cum noi, românii, care trăim lângă Dunăre, suntem cu totul cufundaţi în ideile Occidentului, pe când din toate părţile împrejuru-ne pulsează o viaţă istorică care, în dispoziţia ei generală, se deosebeşte atât de mult de istoria Occidentului.

Câteodată ar trebui cel puţin să ni se pară că suntem o muche de despărţire între două lumi cu totul deosebite şi că este în interesul nostru de a cunoaşte amândouă lumile acestea. Occidentul îl cunoaştem îndestul. Misiunea sa în Orient este cucerirea economică, proletarizarea raselor orientale prin industria străină, prin robirea sub capitalul străin. Cealaltă parte a lumii o vedem, din contra, mişcată nu de un curent economic, ci de unul istoric şi religios, care nu poate lipsi de a exercita o mare atragere asupra popoarelor, economiceşte puţin dezvoltate, din Peninsula Balcanică, pentru cari credinţele bisericeşti şi idealele istorice sunt încă sfinte, nefiind pătate de materialismul modern.

[CURIERUL DE IAŞI, 29 octombrie 1876]

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: