Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!”

MIHAI EMINESCU: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!”

Există, se vede, între radicalii din România un fel de dicţionar secret de locuţiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rămîn necunoscute nouă profanilor precum: „Vegheaţi! Ora a sosit” şi altele de acestea.

O foaie din Focşani, „Luptătorul”, dînd seamă despre atentatul încercat asupra d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!”. Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asupră-ne nu ştim, destul că, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însă a explica cum instinctele rele, înclinările criminale ale oamenilor găsesc în precedentele create de principiile şi apucăturile roşiilor o atmosferă ce le prieşte, pusesem şi noi cuvintele, rămase în minte-ne la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.
Nici prin vis nu ne trecea că, din întîmplare, puseserăm mîna pe una din acele locuţiuni mistice, din acele devize ale partidului roşu de cari ascultă orbeşte toată suflarea patriotică, că noi, neconsacraţii în misterele organizaţiei internaţionale ale societăţii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretă a partidului.
Odată atinsă, această formulă a început să geamă sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a ţinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe şi a făcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios şi apocaliptic care-i-e propriu.

Iată ce însemnează această nefericită cabală după esplicarea „Românului”:

 

Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat şi aruncate victimei asasinatului, cuprind însăşi legitimarea crimei.
A zice unui om asupra căruia s-a făcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.

Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamă în asasinatele politice aceasta este o regulă fără escepţiune.

E foarte trist că organul de căpetenie al partidei conservatoare a adoptat această deviză a asasinilor. . .
Depinde de partida conservatoare de a proba ţării, printr-o dezaprobare categorică, că nu în numele ei „Timpul” a adoptat această deviză. Nouă ni se pare că principiele conservatoare ar reclama această regulare, căci altfel ar putea să intre în societatea noastră un virus dizolvător care să nu cruţe pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; şi la fiece lovitură de cuţit sau de pistol ar răsuna deviza adoptată de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.
A zice „ale tale dintru ale tale” unui bărbat politic în urma unei încercări de asasinat. . . este în adevăr culmea neomeniei.
Iată dar ce însemnează acest fatal cuvînt, asupra adîncimii înţelesului căruia d. C.A. Rosetti a trebuit să ne lămurească.
„Ale tale dintru ale tale” însemnează:

Legitimarea crimei;
Judecata: „Ai meritat să fii asasinat”,
În regulă fără escepţie aceasta e deviza asasinilor;
Un virus dizolvător;
Culmea neomeniei…

 

Poate fi sigur d. C.A. Rosetti că nu-i sîntem decît mulţumitori pentru această explicaţie. Am suportat cinci articole de insinuaţiuni nemeritate pînă acum, pînă să ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revoluţionarilor. Deodată ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodată am simţit că atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodată ne-am adus aminte că acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuinţat într-o ocazie analogă de cătră chiar esplicatorul ei actual.

 

În adevăr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuinţarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile poliţeneşti şi care n-o putuse restitui, a fost depărtat din funcţie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascăr Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro funcţie, dar ştiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o mică sumă. Din cauza refuzului de-a-l pune în funcţie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.

Iată însă ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:

 

Oricît de reprobabil este faptul, dacă vreodată cuvintele ale tale dintru ale tale şi-au găsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.

Cum cutează „Monitorul” a spune că acest funcţionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecăţii, astfel ca să nu mai aibă cuvînt de-a cere slujba, nici îndrăzneală de-a mai călca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.

D. Catargiu a înlăturat juraţii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteşte? Ale tale dintru ale tale
… Şi dacă l-a primit şi s-a servit de dînsul, pentru ce în urmă l-a dat afară? Ale tale dintru ale tale
….Însuşi primul-ministru este bătut de propriul său agent poliţenesc: ale tale dintru ale tale.
… Iată-te acum bătut de tocmai acei pe care-i plăteai: ale tale dintru ale tale. . .

 

Va să zică această vorbă mistică, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de şapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd şi cui? După un atentat, victimei atentatului.
Va să zică de şapte ori, cu deplină cunoştinţă a înţelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronunţat legitimarea crimei, de şapte ori a fost în culmea neomeniei, de şapte ori, într-un singur articol, a rostit deviza asasinilor şi a aruncat un virus dizolvator în societate.
Hotărît, e ceva din soarta tragică a regelui Oedipus în purtarea roşiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sută de porţi, trăia acest nefericit rege care, fără s-o ştie, ucisese pe părintele său şi se cununase cu mumă-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi că ţara e bîntuită de ciumă din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cărei autor nu-l ştia, a pronunţat cu mare furie o osîndă energică asupra autorului … asupra sa însuşi. Astfel îi vezi pe roşii căzînd într-o adîncă furie cînd îşi condamnă vorbele şi faptele lor proprii. Sînt momente de taină în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei înşii, cînd descopăr pe demonul relelor în ei şi-l blestemă orbeşte, neştiind că lovesc cu această estremă cruzime în pieptul lor propriu.
Nu, liniştească-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimăm, nu justificăm nicicînd crimele. E o lege constantă a spiritului omenesc, legea cauzalităţii, care sileşte pe orice inteligenţă de-a explica ceea ce se întîmplă. Dar de la o explicare curat cauzală pînă la scuză, pînă la legitimare, pînă la justificare, care implică un act de aprobare din partea simţului nostru de dreptate şi a conştiinţei noastre, e o deosebire cît cerul de pămînt.
E în adevăr vrednică de mirare analogia cazului.
Paraschivescu era bănuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevăr. Deosebirea e numai că d. Lascar Catargiu n-a voit să-l numească în funcţie pe cel dentîi, d. Brătianu 1-a numit pe cel din urmă funcţionar în resortul său.
Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru si acela al „Românului” de atunci, care se va vedea şi mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mîine.
Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului”, am crezut că nu e demn de pana noastră de-a repeta acea necuviinţă. Ne doare însă soarta ţării, ne doare această anarhie de idei, această viciare a simţului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectuală şi morală din ţară şi de aceea am fost siliţi nu de-a diminua, cu greutatea unui fir de muştar măcar, responsabilitatea făptuitorului, ci de-a arăta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altă dată, în crime de rînd, alunecă azi pe clina cea mai periculoasă din toate, pe clina atentatelor contra siguranţei statului.
Iată de ce am relevat antecedentele d-lui Brătianu şi ale partidului său. Am declarat-o anume că nu recriminaţiuni, nu imputări facem, dar ne adresăm omului cugetător, patriotului, care ştie a pune interesele ţării sale mai presus de ambiţia proprie şi de interesele amicilor săi politici. Condiţiile de existenţă ale ţării noastre au devenit, de la aşa-numita Independenţă încoace, atît de gingaşe încît nu mai e permis, nici partidului roşu chiar, odiosul lux al libertinajului de idei şi de procedimente.
Dacă vom lua lista revoluţionarilor de la Ploieşti vom observa că aproape toţi sînt azi în funcţii şi demnităţi ale statului. Ştim foarte bine că Domnul poate ierta asemenea lucruri, că statul are pînă la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toată asprimea cuvenită. Dar de la iertare pînă la recompensare e mare deosebire. Ei, bine, afară de nefericitul Comiano, încăput sub deplina greutate a justiţiei militare, toţi ceilalţi sînt favoriţi ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano – care trebuie să fie tot atît de nevinovat ca şi complicii săi – n-a fost înaintat în rang, nu e în graţia d-lui Brătianu, pe cînd alţii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensaţi?
Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde că aspiră la civilizaţie, nu se fac dacă nu voim să demoralizăm conştiinţa publică şi să-i inspirăm acea sceptică nepăsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rău şi drept de nedrept.

 

[TIMPUL, 17 decembrie 1880]

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: