Arhiva

Archive for decembrie 16, 2011

DECEMBRIE 1925. Moartea lui Serghei Esenin

decembrie 16, 2011 Lasă un comentariu

 

 

Între Serghei Esenin şi Nicolae Labiş există multe asemănări. Ambii au fost consideraţi mari talente ale literaturii, iar acum sunt printre cei mai mari poeţi ai ţărilor pe care le reprezintă şi nu numai. Atât Labiş, cât şi Esenin au murit în luna decembrie, de tineri, în condiţii suspecte. Moartea lui Labiş a fost clasată ca accident, iar cea a poetului rus ca sinucidere. Însă, după căderea “cortinei roşii” au apărut mai multe mărturii care arată că cei doi au fost asasinaţi.
O moarte stranie

Serghei Esenin s-a născut în 1895, iar 30 de ani mai târziu, pe data de 27 decembrie 1925 a fost găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Leningrad, actual Sankt Petersburg. Moartea sa a fost clasată drept sinucidere, însă asupra acestui aspect au existat din totdeauna mari îndoieli.
Citește mai mult…

DECEMBRIE 1956. Moartea lui Nicolae Labiş

decembrie 16, 2011 Lasă un comentariu

Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în România. De aici avea să i se tragă moartea. În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, a fost lovit de un tramvai – conform versiunii oficiale. În realitate a fost un atentat, pus la cale de Securitate şi executat la ordin. Poetul a supravieţuit până pe 21 decembrie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca…

Perfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund secrete murdare „de interes naţional”. Să ucizi un viitor foarte mare poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului, minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.

Mă număr printre puţinii martori care se mai află în viaţă, colegă de grupă, prietenă şi părtaşă la aceleaşi frământări ale poetului în ultimul lui an de existenţă – tumultuosul şi sângerosul 1956, când doar pentru o clipă am trăit iluzia libertăţii. Această fericire m-a transformat în martor incomod şi „nociv”. În realitate, nu aveam nici pe departe carisma şi puterea lui de luptător. Am fost aleasă însă ca exemplu, arestată şi condamnată, pentru că am organizat şedinţe „conspirative”, „contrarevoluţionare”, la care a participat şi poetul Nicolae Labiş. Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul şi prietenul nostru comun Aurel Covaci, care-l adăpostea pe poetul fără locuinţă şi bani Nicolae Labiş.

Citește mai mult…