Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (V). Republica e bună doar când există o clasă de mijloc economiceşte puternică

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (V). Republica e bună doar când există o clasă de mijloc economiceşte puternică

 

Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective şi s-a pus puterea supremă a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimele şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare însăşi ideea statului, adică ideea armoniei intereselor naţionale. Asta este în esenţă deosebirea între monarhia constituţională şi republică.

În republică domneşte îndeosebi interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul şi numai partidul alege pe capul statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă pe deplin caracterul unui grup de interese predomnitoare. Această stare de lucruri e în aceeaşi proporţie lipsită de pericole în care esistă în stat o clasă de mijloc economiceşte puternică şi cultă care să mănţină echilibrul între tendinţele prea înapoiate a simţului istoric a unui popor, reprezentat în genere prin formele existente ale unei civilizaţii trecute, şi tendenţele zgomotoase ale trebuinţelor acute ale prezentului, reprezentate prin nevoile claselor de jos. Unde această clasă nu există decît în mod rudimentar sau unde ea este prea slabă pentru a se împotrivi tendenţelor estreme, republica devine o jucărie a partizilor, o forma de care abuzează şi unii şi alţii, în detrimentul vădit al intereselor generale.

Deie-ni-se voie a arăta că ideea statului, ideea armoniei intereselor există în realitate, că statul nu este numai suma de indivizi ce coexistă într-un moment dat, că el reprezentă însăşi putinţa de îndreptare a unor rele ce rezultă din instinctele nesocotite ale actualităţii. Să ne-nchipuim, de exemplu, că radicalul X, în loc de-a fi născut în sfera de jos, ar fi fost fiul unei vechi şi bogate familii aristocratice. Acelaş om, cu acelaşi temperament, ar fi reprezentat, în locul ideilor radicale, alte idei tot atît de estreme, însă cu totul opuse celor dentîi. Care din doi ar fi avut acum dreptate: X reacţionarul perfect, sau X radicalul? E clar că nici unul, nici altul. Precum vederile unuia ar fi înrădăcinate în trecut, tot astfel tendinţele celuilalt ar fi o expresie exagerată a nevoilor momentane a claselor de jos, încît acelaşi temperament, născut cînd într-o clasă cînd într-alta, ar reprezenta de o parte ura şi invidia demagogică pentru tot ce e superior ca avere sau inteligenţă, ar reprezenta de alta dispreţul şi desconsiderarea aspiraţiunilor celor îndreptăţite ale prezentului. Dar statul nu este nici suma indivizilor coexistenţi. Căci, dacă luăm individ cu individ, am vedea lesne că marea, incalculabil de marea majoritate a oamenilor, s-ar sustrage bucuros, numai de-ar putea, şi de la plata de bir, şi de la prestaţiuni şi de la recrutare. Încît, oricît de recunoscută ar fi necesitatea unui interes general de fiecare în parte, totuşi, cînd e vorba ca el să subvie cu atomul său individual acelei necesităţi, instinctul său intim şi primitiv este de a se sustrage.

O curioasă ilustrare a manierei de a privi statul şi societatea ne-au dat-o în toţi timpii evreii. A se bucura de toate drepturile, dar a se sustrage, de e cu putinţă, de la toate datoriile este deviza lor şi pentru realizarea acestui princip au, ca nealte popoare, pururea aptitudinea unei organizări de dosire, de substituire, de ajutor mutual. A pune dar acest instrument gingaş al statului, acest reprezentant atît al vieţii istorice, cît şi al armoniei intereselor unei naţii, la discreţia absolută a unui singur partid este periculos, mai cu seamă cînd elementul ponderator al unei clase de mijloc culte şi avute e reprezentat numai într-un mod rudimentar. Noi avem o clasă de mijloc care – tocmai din cauza lipsei de apărare a muncii ei şi din cauză că, pe un teren steril pentru dezvoltarea generală, i s-a dat ocazia de a câştiga fără muncă, adecă pe acela al funcţionarismului şi al proletariatului condeiului, nu este în stare de a exercita controlul de care vorbim, nu este în stare a fi regulatorul exclusiv al vieţii publice. Capitaliile cele mari a acestei clase consistă în sume colosale de fraze, în cuvinte deşerte; arta de a şti, sau mai bine de a nu şti scrie şi citi, e echivalentă în România cu dreptul de a domni peste munca şi înţelegerea altora.

 

(Fragment din articolul «Studii asupra situaţiei», aparut în TIMPUL, în februarie 1880)

via certitudinea.ro

 

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: