Arhiva

Archive for Aprilie 2012

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (IX).Tractatul de la Berlin şi transformarea României în teritoriu colonizabil

Aprilie 22, 2012 Lasă un comentariu

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic. Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putinţă ca asemenea oameni să iasă la suprafaţă, nimeni nu-şi dă seama cum această populaţie flotantă a României, fără legături cu pămîntul şi cu neamul ţării, fără identitate de interese cu clasele productive şi pozitive ale ei, a putut să devină elementul domnitor în România.

Am văzut cu înlesnire ce unitate e în caracterul civilizaţiei noastre de azi, cum ca consistă curat în păzirea formelor esterioare ale culturii apusene, lipsită de orice cuprins real. S-ar putea zice că aluatul din care se frămîntă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără avere, ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întîmplătoare e România şi care, repetînd fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mîna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sînt cultură naţională sau civilizaţie adevărată. N-are cineva într-adevăr decît să deschiză o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi – esceptăm pe cele de matematică – să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni, nu-şi întrebuinţează mintea la nimic alta decît la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VIII). Şcoala generală de corupţiune şi iluzia regimului constituţional

Aprilie 11, 2012 Lasă un comentariu

 

Precum am declarat-o în mai multe rînduri, situaţia ţării o considerăm de prea gravă ca să ne preocupăm numai de interesele de partid. Ne grăbim deci a recunoaşte că, din toate alegerile efectuate în această perioadă de 14 ani, cea dentîi alegere, din 1866, urmată îndată după votarea Constituţiunii, a fost aceea a cărei sinceritate e mai puţin bănuită. Şi cu cîtă recunoştinţă. Ţara nu-şi aduce aminte de binefăcătoarea intervenire a şefului statului, prin o scrisoare deschisă către primul său ministru, prin care arăta Înalta Sa Domnească voinţă ca ţara să se manifeste în libertate la alegeri. Preşedintele Constituantei a stabilit cu drept cuvînt ca principiu.

Şi astăzi, după o tristă esperienţă, o putem afirma cu mai multă tărie, că dacă regimul constituţional e menit de-a întări tronul şi de-a garanta prosperitatea ţării, orice violenţă ce se comite în contra acelui regim se comite în paguba prestigiului tronului şi totodată în paguba prosperităţii ţării. Putem deci afirma că, dacă alegerile ce s-au urmat după cele de la 1866 ar fi fost puse şi ele, toate, sub patronagiul şi controlul şefului statului, situaţiunea noastră ar fi cu totul alta decît cea de astăzi.

Din nenorocire, nu mai departe decît alegerile de la 1867, au fost cea dentîi desfidere dată regimului constituţional, iar consecuenţa imediată şi vădită a epocei reteveiului şi a influenţei morale a fost că, în proporţia în care s-au violat garanţiile constituţionale şi s-au pus la discreţia nesaţiului ambiţiilor, în acelaşi raport s-a compromis şi starea economică prin concesia Strusberg şi prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 şi 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VII). Delapidarea averii publice

Aprilie 2, 2012 Lasă un comentariu

 

Precară este aşadar poziţiunea internaţională făcută nouă pînă astăzi şi nu cunoaştem politica de mîni pe care ne-o va aşterne guvernul.Cît pentru noi, sîntem convinşi că numai întărirea instituţiunilor noastre dinlăuntru poate să ne dea consideraţie în afară. Sîntem convinşi că, întreţinînd bunele relaţii cu toate puterile în general, dar mai ales cu cele limitrofe, conform politicei noastre tradiţionale, ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune şi pe viitor o politică aventuroasă.

Întărirea oricărui stat însă, dar mai cu seamă a unui stat tînăr, atîrnă de starea sa de prosperitate internă. Cu durere trebuie să mărturisim că niciodată încă, pînă acum, nu li s-au înfăţişat generaţiunilor prezente starea economică a ţării în condiţii mai îngrijitoare decît astăzi. Una din gravele imputări ce i s-a făcut regimului răsturnat la 11 fevruarie 1866 a fost aceea a delapidării averii publice, a împilării contribuabililor. „De la Vlădică pîn’ la opincă” – se striga în sînul adunărilor – „ţara e sărăcită, contribuabilul îngenuncheat”.Cu toate acestea – în scurtul period de abia patrusprezece ani – bugetele statului s-au sporit peste îndoit, anuităţile datoriilor publice – de la 4-5 milioane cît erau înainte – s-au urcat la aproape cincizeci de milioane. Dar o contrazicere şi mai recentă şi mai frapantă. După agitaţia produsă în ţară de mişcarea numită de la Mazar Paşa, cînd iarăşi, ca motiv de agitaţie se invocă, între altele, înlăuntrul ţării şi în afară de ea, gravitatea stării financiare şi cînd – sub impresiunea momentului – Camera de atunci, fidelă încă angajamentelor luate, redusese bugetul la cifra de 87 milioane cu venituri constatate în sumă de 81 milioane, astăzi – după un scurt timp de abia patru ani de zile – se prezintă ţării bugete pentru peste 116 milioane…

Citește mai mult…