Archive

Archive for Ianuarie 2013

MORŢI SUSPECTE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ. Cazul Cezar Ivănescu

Ianuarie 29, 2013 Lasă un comentariu

 

Studiind cazul poetului Cezar Ivănescu am întâlnit acelaşi fatal diagnostic pe care l-am întâlnit şi în situaţia lui Nicolae Labiş: embolia pulmonară postoperatorie. Apărută din senin şi foarte hotărâtă cu vieţile celor doi.

 

Povestea lui Cezar Ivănescu începe din perioada stalinist-dejistă de la mijlocul anilor ’50. A fost exmatriculat din facultate pe cauze politice, a fost ţinut la periferia societăţii şi greu recunoscut ca poet de mare valoare după debutul extraordinar cu „Rod” în anul 1968 şi de atunci dat afară din serviciu, pus sub interdicţie deplină până în anul 1974, perioadă de aproape şapte ani de şomaj. Dar nu şi-a pierdut tenacitatea şi coloana vertebrală. A văzut în jurul său cum s-au stins prieteni, colegi de generaţie de mare valoare, alţii marginalizaţi precum Aurel Covaci, ajuns să monteze calorifere pe când muncitorul necalificat, cărătorul cu cârca de saci cu ciment pe şantierele patriei, cu facultate la fără frecvenţă şi apoi „mutat” la zi, Cristian Teodorescu, va ajunge într-un târziu să pună umărul la discreditarea lui Cezar Ivănescu.

 

În crugul vieţii, Cezar Ivănescu povestea cum „era să fiu omorât de câteva ori în viaţă pentru că nu am acceptat să fie lovit un copil, un bătrân sau o femeie în faţa mea fără să reacţionez”, în timp ce Constantin Ţoiu îşi vindea tatăl şi pe Vasile Voiculescu să-i fie lui bine!

 

Cezar Ivănescu a făcut greva foamei când altora le tremura cămaşa şi vorbeau în şoaptă. În anul 1963 a fost dat afară din facultate după lectura în cenaclu a unor poeme anticomuniste şi antisistem, la fel s-a întâmplat şi în anul 1986.

 

Citește mai mult…

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

Ianuarie 29, 2013 1 comentariu

 

MOTO:
 „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii
oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii,
trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut!
Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul
naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat,
cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
Zoe Dumitrescu Buşulenga.

 

 

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat  în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja  nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Directiva de sus”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda a fost executată întocmai, de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu.  „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: ÎN UNIRE E TĂRIA

Ianuarie 27, 2013 Lasă un comentariu

Em1[…] Va să zică, dacă presupunem cumcă acest ziar (POLITIK, ziar al cehilor din Austro-Ungaria n.r.) e expresiunea opiniunei publice a Cehilor, atuncia Cehii cer o federaţiune, care să garanteze desvoltarea liberă a fiecărui popor ca atare; – şi se pare cumcă aceasta ar fi şi ideia celorlalte naţionalităţi ale Austriei.

Ce fac Românii pentru a se alia acestei idei? Căci vă încredinţez, dacă Românii vor lăsa să li scape si această ocaziune, dacă vor lăsa ca ideia să se localizeze numai la popoarele, cari o manifestă în gura mare, dacă Românii nu vor ajuta să generalizeze căderea constituţiunei din Decembrie asupra imperiului întreg, – atuncia lupta noastră va deveni din ce în ce mai grea, căci în urmă nu va mai fi nimeni în opoziţiune afară de noi, pe când azi avem atâtea naţiuni, cari au interese comune nouă si se luptă alături de noi. În momentul când toate naţiunile dau cu piciorul stării de faţă a lucrurilor, numind-o nesuferită şi nesuportabilă, au şi Românii dreptul şi datoria a-i da cu piciorul, – căci pregetând şi rămaşi singuri pe câmpul de luptă, nimeni nu se va mai speria de opoziţiunea noastră singuratecă. Nepăsarea noastră ne pierde.

Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi şi împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor şti totdeauna să ameţească capetele până şi a conducătorilor noştri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simţ de dreptate, încât să redea de, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimţământul Românilor? – Şi apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenţi să ne dea nimica.

Când un făcător de rele comite o infracţiune în avere publică ori privată, nu e făcătorul de rele instanţa competentă, de la care ai a cere îndărăt cele răpite, ci justiţia. Se poate chiar ca justiţia rău informată să fi legalizat apropierea făcătorului de rele; asta însă nu schimbă nimica din fiinţa dreptului, căci cu toate astea, a doua zi, justiţia bine informată va revoca o sentinţă ori o aprobare nedreaptă. Această justiţie până azi rău informată e tronul. Numai transacţiunile direct cu tronul îi pot ţinea pe Români pe terenul absolut al drepturilor lor, transacţiuni de altă natură însă, care unite cu umilire să se subordoneze intereselor unei alte naţiuni, sunt periculoase, criminale chiar.

Ce drept mai mult pot avea Ungurii în această ţară, unde în număr sunt mai egali cu noi, unde prin istorie sunt cu mult mai târziu veniţi decât noi ? – Această influenţă binefăcătoare şi îndreptăţită asupra tronului trebuie să se exerciteze însă laolaltă şi în acelaşi timp cu celelalte naţiuni nemulţumite. A aştepta să culegem fructele semănate de alţii, e nedemn şi periculos. Căci, să ne aducem aminte cumcă nimeni în Austria nu e obligat de a se face apărătorul nostru şi răscumpărătorul drepturilor noastre, afară de noi înşine. Azi foaia se întoarce şi fiecare îşi caută de interesele sale proprii. În principiu au şi început organele opoziţiunii a localiza reforma Austriei, – astfel încât noi, necercând de a o generaliza, ne vom trezi din nou cu renumitul răspuns: „A plânge putem, dar a ajuta nu”, căci ei îşi vor fi isprăvit trebile şi ne vor lăsa pe noi în voia sorţii neenergiei noastre.

Să ne grăbim dar de a ne declara solidari cu naţiunile nemulţumite ale Austriei; să păşim la o activitate comună cu ele, căci mâni chiar va fi prea târziu, mâni chiar se vor bucura numai aceia de fructele răsturnărei constituţiunei, cari vor fi ajutat a o răsturna, – mâni nu va mai vrea nimeni să primească mâna de înfrăţire a unui popor fără energie, spre a căpăta în schimb o nouă piedecă în drum, pe Unguri. Ungurii chiar tind într’acolo ca să localizeze reforma Austriei; – să nu lăsăm timp popoarelor ca să vadă, cumcă întru reconstrucţiunea Austriei inamici a Ungurilor se poate înconjura. Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii; noi nu ne-am convins încă cumcă: puterea şi mântuirea noastră în noi este!

Fragment din articolul publicat în FEDERAŢIUNEA (III) 1870, 22/10 Aprilie, ca articol de fond. A apărut sub pseudonimul Varro şi n-a fost reprodus de nicio ediţie a operelor lui Eminescu, în afară de cea a clasicilor comentaţi. În prima parte a articolului, Eminescu reproduce după POLITIK, un articol în legătură cu aspiraţiile ceheşti la federalizarea Austro-Ungariei. În partea a doua e acest comentariu al lui Eminescu.

 

Via www.certitudinea.ro

Câteva lucruri, mai puțin știute, despre Mihai Eminescu

Ianuarie 18, 2013 Lasă un comentariu

eminescu guvernulSărbători după sfinte sărbători. Încă de pe băncile școlii am memorat ziua de 15 ianuarie drept aniversarea lui Eminescu. Așadar, mijlocul lui ghenar ne oferă o sărbătoare a culturii, a simțirii românești, când, în fiece an, ne amintim de poetul nepereche. Convențional, îi serbăm acum ziua de naștere, deși el știa că nu a venit pe lume la 15 ianuarie. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, într-o discuție cu preotul Ion Stamate de la biserica Uspenia din Botoșani au hotărât o dată convenabilă, atunci când, se pare, au stabilit botezul pruncului. Căminarul din Ipotești își notase cu precizie chiar ora nașterii celui de-al șaselea din cei zece copii ai săi. La sfârșitul unei Psaltiri aparținând familiei, tatăl nota: „astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri evropienești s-au născut fiul nostru Mihai” (Leca Morariu, Eminescu, note pentru o monografie, Cernăuți, 1943).

Respectiva însemnare cuprindea, în ordine strictă, toate datele de naștere ale urmașilor căminarului Eminovici. Era un fel de cronologie familială întocmită de meticulosul părinte odată ce i se nășteau copiii. Mihai însuşi și-a consemnat în registrul membrilor societății Junimea ziua de naștere: 20 decembrie 1849, de ignat. Ce-i drept, certificatul de botez a lui Eminescu indică drept data de naștere „15 ghenari, locul nașterii, Botoșani și s-a botezat la 21 ghenari 1850”. Știm și din alte exemple că în acea vreme întocmitorii documentelor civile erau mai mult sau mai puțin indiferenți față de exactitatea zilei de naștere sau chiar a numelor. Cert este că, mai târziu, Eminescu și-a „acceptat” ziua de naștere stabilită prin act, iar cel mai important este că ne amintim de el și că nația română îl „troienește cu drag” la  momentele comemorative îndătinate.

Citește mai mult…

Mihai EMINESCU: DOINA. Titu Maiorescu, primul cenzor al simbolului central al românismului

Ianuarie 18, 2013 Lasă un comentariu

 

Eminescu Gunoaiele societatii

 

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier *
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorïle!
* Titu Maiorescu a fost primul cenzor al lui Eminescu. Prima ediţie a volumului POESII, apărută în 1883, a fost editată şi tipărită la iniţiativa şi cu contribuţia lui Titu Maiorescu, dar fără consimţământul autorului. Pe lângă faptul că Eminescu n-a fost consultat în selecţia propriilor poezii, el a fost şi cenzurat, în sensul cel mai strict al cuvântului. Versul “Şi cum vin cu drum de fier” lipseşte, în această primă ediţie, şi nu întâmplător. Ardelean prudent, Titu Maiorescu a considerat că “drumul de fier” ar putea fi considerat o nepotrivită aluzie la afacerea Strousberg, prin care consorţiul german păgubise statul român la un nivel chiar mai grav decât a făcut-o Behtel în zilele noastre. Cu precizarea că la Stousberg era vorba de concesionarea reţelei de căi ferate.  Din cauza scandalului iscat de “ţeapa” Strousberg, Carol I fusese pe punctul de a abdica. Eminescu ştia toate dedesubturile afacerii, inclusiv faptul că Maiorescu fusese avocatul consorţiului Strousberg împotriva statului român. Iată de ce nu-i plăcea lui Maiorescu expresia “ drum de fier”. (Miron Manega)

 

După http://www.certitudinea.ro

 

MIHAI EMINESCU: O TRAGEDIE ŢIGĂNEASCĂ

Ianuarie 7, 2013 Lasă un comentariu

Între mai mulţi prăşitori ţigani care lucrau cu nevestele împreună pe o moşie din ţinutul Cahulului se aflau doi în împrejurări foarte deosebite.  Unul avea nevastă frumoasă, altul urîtă.

Cel cu nevastă urîtă putea să cînte:
Cîtu-i ţara şi lumea
Nu-i nevastă ca şi-a mea,
Cu cînepa cea de vară
Se joacă cînii pe-afară;
Cea de iarnă-o bagă-n tău
Şi mă pune s-o scot eu.
Untura-i pe podişor,
Capul ei cît un cuptor;
Untura-i pe căminiţă,
Capul ei cît o căpiţă;
Acum c-un an încheiat
De cînd nu s-a periat
Şi la umbra capului
Şede turma satului.
Ce haz am să merg acasă
Cînd n-am nevastă frumoasă ?
Strîng în braţe-o mohîndeaţă
Şi sărut un sloi de gheaţă.
De-aceea şi-a fi gîndit şi el:
Să rămîn viţel mînzat
Lîngă cei[ce] s-o-nsurat,
Că bărbaţii au femei,
Doar nu m-or lăsa să piei.

Noaptea, după ce se culcară toţi, danciul îndrăgit foc de nevasta cea frumoasă gândi :
Pentru ochi ca murele
Ocolii pădurile…

Ocoli încet ceata celor ce dormeau şi se duse lângă nevasta străină. Aceasta, gândind că este barbatul său, nu zise nimic. Dar, îndată ce băgă de samă că nu este barbatul său, s-a simţit atinsă de acest abuz şi l-a denunţat pe nopturnul cicisbeo. Acesta a fi gândit el în sine:
Cine dracu-a cunoscut
Grădină fără cărări,
Dragoste fără mustrări,
Grădină fără pârlaz ,
Dragoste făr-de năcaz…

şi aştepta cu oarecare linişte esplicaţia cu bărbatul legitim.

Bărbatul începu să-l mustre şi să-i zică că i-a siluit nevasta. Danciu răspunse că a fost cu a ei voinţă. Atuncea barbatul ridică sapa şi-i crepă capul cu ea şi astfel se plini tragedia asupra căreia Curtea cu juraţi va avea a se pronunţa. De se întâmpla istoria asta între franţujii noştri, atunci am fi avut a înregistra: 1) o despărţenie , 2) un duel în care bărbatul legitim cădea mort, 3) căsătoria între cicisbeo şi cucoana văduvită. Dar atuncea unde ar fi deosebirea între o tragedie ţigănească şi una… franţuzească?

[16 iulie 1876]

via http://www.certitudinea.ro

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,