Prima pagină > Fără categorie > MIHAI EMINESCU: ÎN UNIRE E TĂRIA

MIHAI EMINESCU: ÎN UNIRE E TĂRIA

Em1[…] Va să zică, dacă presupunem cumcă acest ziar (POLITIK, ziar al cehilor din Austro-Ungaria n.r.) e expresiunea opiniunei publice a Cehilor, atuncia Cehii cer o federaţiune, care să garanteze desvoltarea liberă a fiecărui popor ca atare; – şi se pare cumcă aceasta ar fi şi ideia celorlalte naţionalităţi ale Austriei.

Ce fac Românii pentru a se alia acestei idei? Căci vă încredinţez, dacă Românii vor lăsa să li scape si această ocaziune, dacă vor lăsa ca ideia să se localizeze numai la popoarele, cari o manifestă în gura mare, dacă Românii nu vor ajuta să generalizeze căderea constituţiunei din Decembrie asupra imperiului întreg, – atuncia lupta noastră va deveni din ce în ce mai grea, căci în urmă nu va mai fi nimeni în opoziţiune afară de noi, pe când azi avem atâtea naţiuni, cari au interese comune nouă si se luptă alături de noi. În momentul când toate naţiunile dau cu piciorul stării de faţă a lucrurilor, numind-o nesuferită şi nesuportabilă, au şi Românii dreptul şi datoria a-i da cu piciorul, – căci pregetând şi rămaşi singuri pe câmpul de luptă, nimeni nu se va mai speria de opoziţiunea noastră singuratecă. Nepăsarea noastră ne pierde.

Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi şi împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor şti totdeauna să ameţească capetele până şi a conducătorilor noştri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simţ de dreptate, încât să redea de, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimţământul Românilor? – Şi apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenţi să ne dea nimica.

Când un făcător de rele comite o infracţiune în avere publică ori privată, nu e făcătorul de rele instanţa competentă, de la care ai a cere îndărăt cele răpite, ci justiţia. Se poate chiar ca justiţia rău informată să fi legalizat apropierea făcătorului de rele; asta însă nu schimbă nimica din fiinţa dreptului, căci cu toate astea, a doua zi, justiţia bine informată va revoca o sentinţă ori o aprobare nedreaptă. Această justiţie până azi rău informată e tronul. Numai transacţiunile direct cu tronul îi pot ţinea pe Români pe terenul absolut al drepturilor lor, transacţiuni de altă natură însă, care unite cu umilire să se subordoneze intereselor unei alte naţiuni, sunt periculoase, criminale chiar.

Ce drept mai mult pot avea Ungurii în această ţară, unde în număr sunt mai egali cu noi, unde prin istorie sunt cu mult mai târziu veniţi decât noi ? – Această influenţă binefăcătoare şi îndreptăţită asupra tronului trebuie să se exerciteze însă laolaltă şi în acelaşi timp cu celelalte naţiuni nemulţumite. A aştepta să culegem fructele semănate de alţii, e nedemn şi periculos. Căci, să ne aducem aminte cumcă nimeni în Austria nu e obligat de a se face apărătorul nostru şi răscumpărătorul drepturilor noastre, afară de noi înşine. Azi foaia se întoarce şi fiecare îşi caută de interesele sale proprii. În principiu au şi început organele opoziţiunii a localiza reforma Austriei, – astfel încât noi, necercând de a o generaliza, ne vom trezi din nou cu renumitul răspuns: „A plânge putem, dar a ajuta nu”, căci ei îşi vor fi isprăvit trebile şi ne vor lăsa pe noi în voia sorţii neenergiei noastre.

Să ne grăbim dar de a ne declara solidari cu naţiunile nemulţumite ale Austriei; să păşim la o activitate comună cu ele, căci mâni chiar va fi prea târziu, mâni chiar se vor bucura numai aceia de fructele răsturnărei constituţiunei, cari vor fi ajutat a o răsturna, – mâni nu va mai vrea nimeni să primească mâna de înfrăţire a unui popor fără energie, spre a căpăta în schimb o nouă piedecă în drum, pe Unguri. Ungurii chiar tind într’acolo ca să localizeze reforma Austriei; – să nu lăsăm timp popoarelor ca să vadă, cumcă întru reconstrucţiunea Austriei inamici a Ungurilor se poate înconjura. Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii; noi nu ne-am convins încă cumcă: puterea şi mântuirea noastră în noi este!

Fragment din articolul publicat în FEDERAŢIUNEA (III) 1870, 22/10 Aprilie, ca articol de fond. A apărut sub pseudonimul Varro şi n-a fost reprodus de nicio ediţie a operelor lui Eminescu, în afară de cea a clasicilor comentaţi. În prima parte a articolului, Eminescu reproduce după POLITIK, un articol în legătură cu aspiraţiile ceheşti la federalizarea Austro-Ungariei. În partea a doua e acest comentariu al lui Eminescu.

 

Via www.certitudinea.ro

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: