Prima pagină > Fără categorie > PPCD și actul respirației sale (I): DECAPITAREA

PPCD și actul respirației sale (I): DECAPITAREA

Stefan Secareanu

Toamna anului trecut, după ce postasem pe blog o ”poveste” despre ”doi plămâni diferiți” pe care a descoperit că-i are politicianul și fostul meu prieten de pe Facebook, Iurie Roșca, mai mulți ziariști de la diferite surse media m-au asaltat cu rugăminți să le dau explicații pe marginea celor scrise de mine. Unii mi-au reproșat că, deși fac parte din breasla slujitorilor presei, nu am fost deloc ”prietenos” cu aceasta, mai ales în perioada în care am exercitat funcția de vicepreședinte al Partidului Popular Creștin Democrat, dar și cea de deputat. Recunosc, în viața mea nu prea am ”acordat interviuri”, de cele mai multe ori evitând contactul cu presa. Dar asta nu a însemnat în niciun fel că m-am supărat pe ea. Din contră. ”Munca neagră” la ziar (În 1976, la vârsta de 17 ani, am fost angajat în calitate de corector al publicației locale din Cahul, iar după un an de zile eram ”trecut” deja în funcția de secretar general de redacție. Experiența de la Cahul mi-a fost de mare folos mai târziu, în 1990, la fondarea și editarea publicației ”ȚARA”), dar și sentimentul datoriei pe care l-am moștenit cu precădere de la mama, m-au făcut să fiu prea ”cumsecade”, adică să muncesc fără a-mi etala efortul depus. De aici și  atitudinea  mai rezervată pe care o am față de orice lucru făcut ”cu ostentație”, mai ales atunci când trebuie să ne expunem pe marginea activității uneia dintre cele mai importante entități politice din Republica Moldova, Partidul Popular Creștin Democrat.  Înțeleg, interesul față de ”sinceritățile” subsemnatului  legate de activitatea și soarta PPCD-ului, este enorm. Dar asta nu va însemna sub nici o formă că orice afirmație lansată de mine pe marginea acestui subiect va deveni neapărat și senzație, așa cum  au așteptat mulți dintre colegii mei de breaslă. Iată de ce am preferat ca răspunsurile la întrebările care mi-au fost puse de reprezentanții mass media după apariția pe blogul meu a nevinovatei Povești despre un politician cu doi plămâni diferiți să le inserez tot pe blog, fără a nominaliza autorii acestora și organismul de presă pe care îl reprezintă. Sper să nu vă supărați, stimați colegi ziariști.

          – Domnule Secăreanu, ați plecat din Partidul Popular Creștin Democrat?

          – Nu! N-am plecat! Partidul Popular Creștin Democrat, succesorul de drept al Frontului Popular din Moldova, este Patria mea. Împreună cu zecile, sutele, miile de membri și simpatizanți de-ai noștri am constituit și facem parte din una dintre cele mai viguroase și mai frumoase echipe politice din Republica Moldova. Aici mi-am dedicat cei mai luminoși ani din viața mea. Sediul nostru de pe Nicolae Iorga nr.5 este casa mea de Inimă. De aici și-a luat avântul Mișcarea noastră de Eliberare Națională. Aici a fost și sediul publicației ”ȚARA” la care am muncit începând cu 1990.

arenda PPCD 1

Am aflat cu stupefacție zilele acestea că sediul nostru istoric de pe Nicolae Iorga este ”pregătit” pentru a fi dat în arendă! Toți angajații care mai rămăseseră acolo au fost evacuați și mutați în fostul sediu al redacției ”Flux” din strada Corobceanu și la Tipografia ”Prag” de la Petricani.  A fost dată jos de pe sediu și inscripția ”Partidul Popular Creștin Democrat”. Tot în strada Corobceanu a trecut ”cu traiul” și  ”stăpânul” PPCD-ului, Iurie Roșca. Acesta locuiește aici împreună cu tânăra sa soție. Din câte cunosc, o parte din sediul de la Corobceanu, acolo unde am muncit, o perioadă de timp, cu colegii mei de la ”ȚARA”, a fost  transformată în locuință pentru tinerii însurăței.

Îmi pare rău să constat aceste lucruri, dar asta-i realitatea. Unii au înțeles că a fi lider de partid înseamnă să-ți însușești partidul, să-l trfanformi în proprietate a ta.

Ce v-a determinat, atunci, să-i dedicați o postare pe blog lui Iurie Roșca în care să ziceți că fostul Dvs. șef „are doi plămâni”, unul rusesc și altul românesc? 

– Nu pot să fiu superficial atunci când vine vorba despre actul respirației la om! Se spune că, dacă dorești să afli cât de sănătos este cel ce-ți stă în față, ascultă-i respirația. Am citit asta la un biolog rus, Vladimir Frolov, care a învins cancerul doar învățând  a respira corect. În acest sens, a construit, împreună cu un alt cercetător, academicianul Evgheni Kustov,  și un aparat pentru corectarea respirației, care se numește ”Fenomenul Frolov” sau ”Tretie dâhanie” (”A treia respirație”).  Am obținut acest aparat de la firma care îl produce după ce i-am contactat pe specialiștii și medicii de acolo. Potrivit lor,  toate bolile care se abat asupra noastră sunt rezultatul respirației incorecte pe care o însușim pe parcursul anilor. Doar respirând corect, organismul uman își poate recăpăta capacitatea uimitoare de a se oxigena endogen, la nivel celular, asemenea pruncului în perioada celor nouă luni ale facerii! Doar astfel  îți poți pune pe picioare sistemul imunitar care este capabil să vindece boala evitând medicamentul, chimicalele. Ei, iată cum s-ar explica sensibilitatea  mea față de actul respiratoriu și, implicit, față de cei doi plămâni pe care  Dumnezeu ni  i-a dat să respirăm corect!

Acum câțiva ani, prin 2010, dacă nu mă înșel, în cadrul unei acțiuni dedicate lui Vâsoțki, l-am auzit pentru prima dată pe Iurie destăinuindu-se că plămânii lui respiră diferit – unul românește și altul rusește. Am crezut atunci că expresiile utilizate de el în graiul lui Vâsoțki (vorbea rusește) sunt doar niște figuri de stil (Stăpânește perfect verbul rusesc, noi, ceilalți, fiind ceva mai neîndemânatici, mai inexpresivi  și mai ”cu accent” la acest capitol. De, copii crescuți mai la ”coada vacii”, cum s-ar spune,  el copilărind mai mult într-un mediu urban, mai rusificat, la Botanica, pe la Muncești, după cum ne-a mărturisit, de unde i-au rămas întipărite și foarte multe din expresiile și jargoanele rusești), menite să dea forță și profunzime expunerii  sale despre marele artist. Ca forță politică de respirație națională, aflată permanent în opoziție față de puterea oficială izvorâtă din vechea nomenklatură sovietică, am simțit întotdeauna nevoia de a fi în stare să ne rupem din țarcul extremismului păgubos în care eram băgați cu premeditare și rea voință, făcându-se din noi o sperietoare mai ales pentru mediul rusofon din Republica Moldova. În acest sens, da, mai admiteam în acel moment că expresiile de mai sus își puteau  găsi locul și explicația.

După asta, însă, mi-am dat seama că gluma se îngroașă. Cu trecerea zilelor, am înțeles că expresiile în cauză nu au fost  doar niște procedee stilistice ocazionale, ele constituindu-se de fapt într-un punct de lansare a unei platforme politice pe care liderul nostru o anunța cu ostentație și pe care întreaga noastră echipă ar fi trebuit sau, mai bine zis, era obligată s-o îmbrățișeze și s-o promoveze. Sub paravanul apărării valorilor creștine, PPCD-ul, în formula sa actuală, a fost transformat de fapt într-o unealtă de promovare a panslavismului.

Să însemne asta că acțiunile proromânești inițiate de liderul PPCD Iurie Roșca la Chișinău de la Independență încoace nu erau decât niște planuri subversive ale Rusiei?

– Toate acțiunile patriotice desfășurate pe parcursul activității noastre au fost inițiate de echipa Partidului Popular Creștin Democrat, nu de Roșca sau altcineva, și în nici un caz acestea nu puteau fi planuri subversive ale Moscovei. Subversive au fost piedicile pe care le-am întâmpinat în realizarea acțiunilor noastre. Subversiv a fost războiul de la Nistru declanșat de Moscova cu sprijinul uneltelor sale de la Tiraspol și Chișinău, război în care au fost uciși sute de luptători, bărbați ai neamului, foarte mulți dintre ei simpatizanți și membri marcanți ai Frontului Popular.

Subversive au fost acțiunile criminale în urma cărora au fost uciși unii camarazi de ai noștri pe timp de pace, cum s-ar spune. Să ne amintim doar de cazul liderului nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, ucis ziua în amiaza mare în fața blocului casei sale în toamna anului 1998. Caz rămas nedescoperit de organele de drept. Sau de cazul ziaristului Stan Petcu, care scria pentru pagina creștină a publicației ”ȚARA” (era și preot al Mitropoliei Basarabiei) și care a fost găsit mort într-un parc al unui oraș din sudul Basarabiei, în Ucraina de azi, acolo unde era baștina lui. Sau de cazul unui alt colaborator  al paginii creștine a ”ȚĂRII”, Constantin Oglinzeanu, tot preot al Mitropoliei Basarabiei, mort subit în împrejurări suspecte. Subversive au fost acțiunile criminale îndreptate împotriva mai vechilor noștri colegi de partid, Mircea Ciobanu, fost viceministru al Educației, și Dumitru Osipov, ambii bătuți crunt, acum 12-13 ani, în preajma caselor lor de persoane neidentificate până astăzi. Aceeași soartă a avut-o și fostul nostru camarad de luptă politică, Nicolae Stratulat, lider al filialei noastre de la Strășeni, trecut în lumea celor drepți acum un an și ceva, bătut cu bestialitate în anul 2003 de un grup de indivizi neidentificați și aruncat fără cunoștină pe marginea drumului din preajma satului Cojușna.

Subversiv a fost focul de armă tras în primăvara anului 1994 în mașina redacției ”ȚARA” de pe acoperișul unui bloc de pe strada Albișoara din capitală, în urma căruia a fost rănit șoferul redacției. Cazul nu a mai fost descoperit.

Subversive au fost foarte multe din acțiunile provocatoare din timpul protestelor anticomuniste organizate de PPCD în iarna și primăvara anului 2002, cu precădere în ”Orășelul Libertății” din fața Președinției și a Parlamentului…

Subversive au fost multe acțiuni îndreptate împotriva unui organism politic bine închegat, viguros și disciplinat, care nu trebuia admis în niciun fel să acceadă la putere…

– În ce relație sunteți acum cu Iurie Roșca?

– În nicio relație. Nu ne-am întâlnit din 7 ianuarie 2011, când trecusem ultima dată pragul sediului nostru din Nicolae Iorga. După asta ne vedeam doar pe Facebook. Dar, după prima mea postare de pe blog cu accente critice la adresa lui, m-a exclus din lista de prieteni de pe această rețea de socializare. Am râs și eu, ce eram să fac…

– Dar cu Vlad Cubreacov?

– Cu Vlad suntem în cele mai strânse relații. Amândoi venim de la Cahul. Am absolvit aceeași instituție de învățământ – școala-internat nr.1 din Cahul, evident în promoții diferite. Am avut aceiași profesori. Suntem legați sufletește prin locul luminos al copilăriei și adolescenței noastre. Acolo, la Cahul, am sorbit, în toiul regimului sovietic,  aceleași cărți cu grafie latină din biblioteca profesorului nostru de limbă și literatură, Alexandru Tecuci. Mai apoi, am absolvit aceeași facultate de jurnalism din cadrul Universității de Stat ca, după câțiva ani, în 1988, să ne reîntâlnim în sânul Frontului Popular. Locuim în același bloc, la aceeași scară și la același etaj.

Care a fost  cauza răcirii relației în „troika pepecedistă”, așa cum erau numiți Roșca, Secăreanu și Cubreacov până acum câțiva ani?

– Din zi în zi mă întăresc în convingerea că, eu și colegii mei din PPCD, am fost de fapt trădați, că foarte multe dintre încercările prin care a trecut PPCD-ul  în zbuciumata sa istorie de peste 25 de ani, provocări, evenimente dramatice sau chiar tragice, nu au fost deloc întâmplătoare, că personajul parașutat și menținut cu insistență la cârma organizației nu este altcineva decât unealta prin care structurile secrete au aplicat în raport cu PPCD-ul principiul kgb-ist ”Vozglaviti, citobî obezglaviti” (Fă-te cap pentru a decapita), că votul din 4 aprilie 2005 a fost capcana întinsă echipei noastre cu sprijinul lui direct…

Va urma 

Anunțuri
  1. Ianuarie 3, 2014 la 6:55 am

    Iti este rusine, cand te gandesti la personajul asta negativ, gripat si clantau, tarcat pe dinafara si pe dinauntru. Iuda Ro(u)ska. Iti este rusine si nu sunt singurul care crede ca batalia a fost pierduta (pierduta dinainte), din cauza ca individul cu pricina, parasutat si intretinut de fortele ocultei moschicesti, a fost o scula bine platita. Un impostor rapace. Un uligas autentic! O baragladina masculinizata in calduri care a schimbat tabara. Echipa, mai degraba. Ca sa joace, pe bani, intr-o „liga” dusmanoasa tie. Bah…namol pe fundul lacului. Sa nu-l mai rascolim, Ca are cine sa-l rascoleasca, din cand in cand…ca sa se ridice la suprafata, ca rahatul in ploaie, si sa imprastie putoare. Si totusi nu poti sa nu te intrebi: oare cum suporta lumina zilei acest vierme violat de catre Voronin, Mark Tkaciuk, iurasik Muntean. Putem spune de asemenea ca acest „consilier” al comunistilor si liberalilor ghimpisti e si pisihopat si las la cheremul lui Plahotniuc! Etc.

  2. Vasile
    Ianuarie 3, 2014 la 10:03 am

    Dle Stefan Secareanu,buna ziua! Am citit „PPCD si actul respiratiei sale”.N-o sa fac mare „comentariu” la cele scrise de dv.,doar ca din cele relatate,concluzia mea este ca ceea ce faceti (nici nu stiu exact cum sa-i zic) este incorect.Stiu ca dupa 4 aprilie 2004 ati venit la sud,la sediul unei filiale al PPCD si ati anuntat ca abia de acum incolo PPCD-ul are a face „politica adevarata”. Pai,atunci sa ma scuzati,cum sa fie intelese iesirile dv.cu astfel de „dezvaluiri”?Trist si dezgustator! Nu am asteptat sa se ajunga pina aici,zau!

  3. Dezinteresatu
    Ianuarie 3, 2014 la 10:28 am

    Ah, domnu’ Secareanu, unde ati fost atunci sa ne spuneti dubiile cand se intamplau toate… Poate ajungem si aflam ceva si despre cazul disparitiei celuia cu care locuiti „in acelasi bloc, la aceeasi scara, la acelasi etaj” si rolul prietenului cu „doi plamani.” Ar fi timpul sa va asumati mai multe, si sa ne spuneti mai multe noua celor naivi si idealisti de atunci, care am crezut in liderii miscarii nationale…

  4. gaiu
    Ianuarie 3, 2014 la 4:16 pm

    Secareanu , tu nici usturoi n-ai mincat si nici gura nu-ti pute,pe cind multa lume stia din 1992 cine-i rosca, apoi cind s-a votat pentru cioronin si s-a „gasit curvleacov” si toate cite au urmat, si tu spui povesti chipurile cind erai mic ai cazut in cap si ai amnezie, nu iesi cuprostii deale tale , lasa sa ramina ca un vis urit tot ceea ce ati facut

  5. Ianuarie 3, 2014 la 4:50 pm

    Dupa razboi multi eroi.Iudie Rusca(alias iurie rosca) e cadavru politic de ce nu va debarasati de el d-le Secareanu.

  6. Vasile
    Ianuarie 3, 2014 la 6:42 pm

    Mai Vita,mai!Mata esti cel care sa acuzi pe altii? Esti cumva judecator ori un impostor?Uita-te in oglinda si analizeaza-ti „activitatea”,nu invinui degeaba,nenorocitule!

  7. Vasile
    Ianuarie 4, 2014 la 3:49 pm

    Dle Secareanu! Da iesiti odata din anonimatul,in care va aflati de pe la 2010 si tot parca va porniti sa spuneti odata ce aveti de spus,dar ca va impiedica iarasi Rosca ori „ridicati-va poalele”,ca la niste vadani sa stie lumea ce „se afla acolo”.Foarte stranie atitudine! Sa fiti alaturi atat amar de vreme si apoi din cauza ca nu mai sunteti la „treuca puterii” sa procedati in asa hal?Rusinos si dezgustator,dle Secareanu.Nu-mi va fi de mirare,daca in curand o sa iesiti „cu dezvaluiri” in implicarea lui Rosca in rapirea lui V.Cubreacov,asemeni celorlalti „compatrioti” gen Ionica Neagu,Serioja Burca,etc.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: