Prima pagină > Fără categorie > Caragiale despre Eminescu (1890)

Caragiale despre Eminescu (1890)

Caragiale despre Eminescu (1890).
“Am cunoscut foarte de-aproape un om de o superioara inzestrare intelectuala; rareori a incaput intr-un cap atata putere de gandire. Era pe langa aceasta un mare poet; cu cea mai nobila si mai inalta fantezie, ajutata de un rafinat instinct artistic, el a turnat intr-o lapidara “forma noua limba veche si-nteleapta”, pe care o cunostea atat de bine si o iubea atat de mult. De felul lui mandru, el fugea de onoruri, stiindu-le cate concensiuni costa. Melancolic si pasionat, desi-n acelasi timp iubitor de veselie si de petreceri usoare, ura din convingere asa-numitele conveniente si poleiala lumii. Niciodata nu primea bucuros laude, nici chiar de la putinii prieteni, foarte putini, pe cari-i avea si-n judecata si sinceritatea carora credea – darmite pe ale acelei multimi de seci fara talent, fara judecata, nici sinceritate, cari se tot vara in viata noastra literatura ca microbii raufacatori in trupul omului sanatos si cari nu se sfiiesc a se fuduli a tout propos cu un prietesug ce nu le-a fost nicicand acordat! Laudele acelora ii inspirau de-a dreptul dezgust.
Dar daca nu dorea onoruri, daca fugea de zgomot si de laude, asta nu era decat din pricina desertaciunii lor, iar nu din vreo falsa modestie ce l-ar fi facut sa n-aiba deplina si manifesta incredere, fata cu toata lumea, in talentul lui. Avea talent si o stia mai bine decat oricine: nici o critica nu-l putea face sa se-ndoiasca de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decat mai putin de ce rcedea el insusi. De aceea opera ce ne-a lasat-o nu denota nici un moment de zitare sau de neincredere in sine".
In imagine, Mihai Eminescu, in 1870.

sursa:

“Am cunoscut foarte de-aproape un om de o superioara inzestrare intelectuala; rareori a incaput intr-un cap atata putere de gandire. Era pe langa aceasta un mare poet; cu cea mai nobila si mai inalta fantezie, ajutata de un rafinat instinct artistic, el a turnat intr-o lapidara “forma noua limba veche si-nteleapta”, pe care o cunostea atat de bine si o iubea atat de mult. De felul lui mandru, el fugea de onoruri, stiindu-le cate concensiuni costa. Melancolic si pasionat, desi-n acelasi timp iubitor de veselie si de petreceri usoare, ura din convingere asa-numitele conveniente si poleiala lumii. Niciodata nu primea bucuros laude, nici chiar de la putinii prieteni, foarte putini, pe cari-i avea si-n judecata si sinceritatea carora credea – darmite pe ale acelei multimi de seci fara talent, fara judecata, nici sinceritate, cari se tot vara in viata noastra literatura ca microbii raufacatori in trupul omului sanatos si cari nu se sfiiesc a se fuduli a tout propos cu un prietesug ce nu le-a fost nicicand acordat! Laudele acelora ii inspirau de-a dreptul dezgust.

Dar daca nu dorea onoruri, daca fugea de zgomot si de laude, asta nu era decat din pricina desertaciunii lor, iar nu din vreo falsa modestie ce l-ar fi facut sa n-aiba deplina si manifesta incredere, fata cu toata lumea, in talentul lui. Avea talent si o stia mai bine decat oricine: nici o critica nu-l putea face sa se-ndoiasca de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decat mai putin de ce rcedea el insusi. De aceea opera ce ne-a lasat-o nu denota nici un moment de zitare sau de neincredere in sine”.

In imagine, Mihai Eminescu, in 1870.

Eroiiromanieichic

Anunțuri
Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: