Prima pagină > Fără categorie > REPUBLICA SOCORILOR

REPUBLICA SOCORILOR

secareanu stefan poza lui chilat

Așa se face că, de fiecare dată când țara asta trebuie să-și aleagă ce are de ales, cade bob sositor pe capul ei câte un Socor. Dacă nu sunt aruncați cu parașuta, Socorii ne flutură din mâini ori ne arată amenințător din deget de peste mări și țări nu carecumva să îndrăznim a face vreun pas fără știrea lor…

Exact așa au procedat în 2005… Au stat pe capul echipei noastre politice vreo două luni în șir. Zi de zi veneau la sediul nostru ori ne invitau respectuos la ”ceaiuri” prin restaurantele Chișinăului ca să ne determine să-l votăm presedinte pe Voronin, care, peste noapte, devenise omul americanilor…

Avântul formațiunii noastre era în creștere spectaculoasă după istoricele proteste anticomuniste din 2002 și cele împotriva planului Kozak al rușilor de dezmembrare a teritoriului nostru național. Dacă nu ne-ar fi fost furate (la numărare) voturile, dacă nu am fi fost trădați de un lider lumpenizat și șantajabil, am fi devenit un factor decident în cadrul puterii de la Chișinău. Prima dată după independență o entitate politică de respirație națională și creștină, neafiliată structurilor criminale și mafiote ale Sistemului, ar fi putut decide cursul Republicii Moldova…

Eram periculoși, necontrolabili… Trebuia să fim opriți. Cu orice preț.

Socorii ne-au învins… Am fost puși în situația (capcană) să-l votăm președinte pe liderul comunist…

Socorii și-au pus palma-n cur și au plecat. Noi am explodat…

Singurul partid din afara Sistemului a fost distrus de Sistem.

Astăzi Socorii vin parașutați din nou pe capul Republicii Moldova. Ne învață de la Europa Liberă cine sunt ”preferabilii” Sistemului și cine sunt ”iraționalii” Sistemului…

Am înțeles că ”preferabil” este Voronin, iar ”irațional” este Ghimpu…

Credeam că vor insista până-n pânzele albe să fie creată ”coaliția proeuropeană”, așa cum ”aleșii proeuropeni” și-au dat cuvântul în fața OAMENILOR care i-au votat, o bună parte din ei împotriva voinței lor, și mai apoi această ”coaliție proeuropeană” să ”negocieze” cu ”opoziția constructivă” a lui Voronin…

Americanii au bătaie de cap cu ”iraționalii”…

Socorii sunt în exercițiul funcțiunii…

Noi ce să facem, dragi tovarăși?!

Ștefan Secăreanu

16 ianuarie 2015

Anunțuri
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: