Prima pagină > Fără categorie > FILAT, MAI FLEXIBIL DECÂT ANALISTUL SĂU GÂRNEȚ

FILAT, MAI FLEXIBIL DECÂT ANALISTUL SĂU GÂRNEȚ

filat lupu acordÎn sfârșit,  am ajuns la ceea ce nu s-au așteptat alegătorii care au votat la 30 noiembrie pentru cele trei partide zis proeuropene. În urma circului de două luni, din cele trei, a căzut unul. Au rămas două: PLDM-ul lui Filat și PD-ul lui Lupu.

Ultimele două zile toți au așteptat cu gura căscată răspunsul PLDM-ului la apelul PD-ului pentru formarea unei alianțe de guvernare minoritare susținute de comuniști.

PLDM-ul nu a stat mult pe gânduri și a decis! Merg de mână cu PD-ul, fără PL și sprijiniți de PCRM.

”Liderul PLDM, Vlad Filat, și cel al PD, Marian Lupu, au semnat Acordul de constituire a Alianței de guvernare „Pentru o Moldovă Europeană”, citim în presa liberă și de partid.

Concluzia noastră este că, în aceste zile, cât mingea s-a aflat pe terenul PLDM-ului, liderul acestuia, Vladimir Filat, a dovedit că este cel mai flexibil om politic din Republica Moldova.

Acesta a fost în stare să evalueze într-un timp record și cu exactitate de ”finansist” toate beneficiile și toate riscurile afacerii de mai sus cu implicarea comuniștilor.

Șmecherosul de la Lăpușna a mers atât de departe cu flexibilitatea încât i-a întrecut chiar și pe ”analiștii” săi care îl îndemnau, ipotetic, să ”înceapă”, doar, ”dialogul cu PCRM”, nu să și-l termine în formula anunțată azi. 

„În sfârșit, – accentua deunăzi analistul Vasile Gârneț, – dacă nu se mișcă carul din loc, trebuie început dialogul și cu PCRM, pentru a face funcțional Parlamentul și a da țării un Guvern…”

Carul parcă începuse a se mișca, partenerii europeni puseră punctele pe ”I”, liberalii prinser[ a-și  împrăștia ”pretențiile”…

Filat, însă, a mers și mai departe cu flexibilitatea! El a trecut chiar și peste avertismentul analistului!

”Însă dialogul cu comuniștii,  – avertiza Gârneț, – nu trebuie folosit ca armă de presiune la adresa colegilor din (viitoarea) coaliție, nu trebuie transformat într-un șantaj, pentru că societatea s-a săturat de asemenea metode cinice și imorale. Vrem o clasă politică responsabilă, nu niște cartofori lipsiți de scrupule”.

Corect! Metoda lui Fialt este una ”cinică și imorală”! 

Mai rău! Asemenea metode fac parte din arsenalul ”cartoforilor lipsiți de scrupule”, iar clasa politică compusă din  ”cartofori lipsiți de scrupule” este una absolut ”iresponsabilă”!

Ștefan Secăreanu, 

23 ianuarie 2015

Anunțuri
Categorii:Fără categorie
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: