Arhiva

Archive for Februarie 2015

TOLERANȚA LUI PETRICĂ BOGATU

Februarie 20, 2015 Lasă un comentariu

bogatu

Prietenul meu și fostul coleg de la ”ȚARA”, Petru Bogatu, îi înfierează pe niște suporteri ai Liberalilor, care, criticându-i punctul de vedere, spune el, ”s-au dedat la atacuri la persoană”.

”Asta îmi aminteşte de intoleranţa unor „frontişti” de odinioară din care am făcut şi io parte în tinereţea mea. Fără supărare, dar cine nu a învăţat încă lecţia democraţiei, care cere să respecţi punctul de vedere al oponentului şi să polemizezi fără a ofensa, pentru mine rămâne în clasa „repetenţilor” şi va reveni aici doar când va dovedi că poate discuta civilizat”, scrie fostul editorialist de la ”ȚARA”.

Petrică, frontiștii au fost și sunt prea inimoși, nu și intoleranti!

Intolerant este SISTEMUL, Petrică!

Acesta, SISTEMUL, ”discută civilizat”, dar este intolerant! Nu iartă pe nimeni!

Mai ales pe populația acestei țări nu o iartă!

Populație care, printr-un joc diabolic de trei luni de zile pus la cale de bandiții politici ai SISTEMULUI, a fost jăcmănită și lăsată cu pielea goală de acest SISTEM ziua în amiaza mare!

SISTEM rămas neclintit după 30 noiembrie, Petrică!

Dar și mai mult nu-i iartă acest SISTEM pe frontisti, Petrică!

Frontiștii, care au fost cei mai toleranti!

Fii tu, Petrică, mai tolerant si iartă-ne!

Ștefan Secăreanu

20 februarie 2015

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

CRIMINALII CARE AU UCIS FIINȚE NEVINOVATE NU-ȘI POT AVEA LOCUL ÎN FRUNTEA ȚĂRII

Februarie 20, 2015 Lasă un comentariu

rosca-filat-siteVik Hank îmi dă o replică ciudată pe Facebook după ce subsemnatul a reprodus un gând exprimat recent de Ghenadie Vaculovschi, care spunea așa:

”De fapt aş prefera ca Iurie Roşca să fie Preşedintele ţării, eu să fiu Prim-ministru iar Victor Ciobanu Preşedintele Parlamentului. O astfel de conducere mi-ar place, pentru că ştim cum poate fi scoasă ţara din criză şi apoi dezvotată fără excese liberale sau stângiste. Dar avem la conducere ceea ce avem, şi sperăm că ei se vor descurca. Nu aş avea nici o plăccere dacă actuala guvernare va duce ţara la râpă, pentru că vor suferi în primul rând cei care nu sunt la guvernare”

Întrebarea mea către Ghenadie a fost una ușor ironică: ”Lu Natalia Morari ce functie îi acordati in guvernul vostru?”

Frate Victor, voiești ca Roșca să fie președinte de țară? Asta să înțeleg?

Nu! Eu mă opun!

Criminalii care au ucis ființe nevinovate, care au trădat ORGANIZAȚIA și PATRIA, care lucrează pentru Putin, care au pus la cale asasinarea, molestarea și răpirea coechipierilor nostri, trebuie să stea la puscărie! În niciun caz în fruntea țării.

Dorești ca Ghenadie Vaculovschi să fie prim-ministru?

De acord! Și eu îl vreau pe acest tânăr inteligent și bun patriot în această funcție! Cu o singură condiție: să plece de lângă criminal, care își ascunde nimicnicia după chipul solar și nevinivat al acestui exponent strălucit al Noii Generații!

Îl dorești pe Victor Ciobanu în fruntea Parlamentului?

Doamne ferește! Destule unelte s-au aflat și se află în această demnitate… O unealtă este mai periculoasă decât stăpânul său criminal!

În rest, salut din toată INIMA cea mai frumoasă generație de tineri pe care am întâlnit-o:

NOUA GENERAȚIE, SALVATOAREA NAȚIEI!

Ștefan Secăreanu

20 februarie 2015

SINGURA SOLUȚIE: AFIRMAREA IDENTITĂȚII NOASTRE ROMÂNEȘTI!

Februarie 20, 2015 3 comentarii

Marea-Adunare_independenta_2

Afirmarea identității românești dincoace de Prut va avea de înfruntat, de acum încolo, piedici cu mult mai mari ca cele din 2002, după revenirea în forță a comuniștilor la guvernare…

Vom plânge-n pumni încă mult timp pentru că nu dorim să recunoaștem un adevăr: toate necazurile care ni se trag nu vor fi eliminate până nu vom rezolva, întâi de toate, o singură problemă, fundamentală – chestiunea identitară!

De acest lucru, de trezirea conștiinței românești, tot mai accentuată în ultimul timp, se tem cel mai mult potentatii zilei de la Chișinău…și alți răuvoitori ai acestui neam!

Iar o adevărată Mișcare de masă a moldovenilor din stânga Prutului, care se impune cu necesitate după dezmățul politic, social și economic din ultimele luni, nu are cum să nu readucă în prim plan ideea românească!

Ștefan Secăreanu

20 februarie 2015

NATALIA MORARI, ”FĂTUCA” CU ”INTERES”

Februarie 18, 2015 4 comentarii

natalia morari 7 aprilieNatalia Morari, o fătucă frumoasă, deșteaptă, dar și cu ”interes”, a fost pălită pe neprins de veste de o mare dragoste față de Moldova noastră și de noi, moldovenii.

În acest sens, EUROPA LIBERĂ, tot mai îngrijorată și ea de soarta noastră, îi acordă, aproape zilnic, spațiu pentru articularea gândurilor și neliniștilor ei profund patriotice.

”Moldova are nevoie de un proiect politic pro-european nou și acest lucru devine tot mai palpabil. El trebuie neapărat construit de jos și nu de sus, altfel istoria se va repeta. Oamenii integri și cu viziune ar trebui să demonstreze acum capacitatea de a se organiza, să uite, măcar pe o perioadă, despre adevăruri istorice, supărări geopolitice și să înceapă să schițeze un program concret de dezvoltare.”, ne învață proroaca de la ”Europa liberă”.
(http://www.europalibera.org/content/blog/26854932.html)

Frumos spus, dacă nu ar bate la ochi un ”învățământ” dubios de ”patriotic” al ”patrioatei” noastre ”libere și independente”: ”să uităm, măcar pe o perioadă, despre adevăruri istorice…” Asta ne învață ”revoluționara„ cu portavocea în mâini de la 7 aprilie 2009.

După umila mea părere, țara asta are nevoie, în primul rând, de politicieni patrioți și cu frică de Dumnezeu!

Iar un om patriot și cu frică de Dumnezeu nu va uita nici pentru o clipă de ”adevărurile istorice”.

Eu cred că noi, basarabenii, nu trebuie să învățăm patriotismul de la Natalia Morari!

Noi trebuie să-l urmăm pe Eminescu care spunea așa: ”Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”

Numai urmând o asemenea învățătură, vom putea să ne ridicăm din genunchi ca să schimbăm la față Patria noastră!

Am dat și dăm în gropi de vreo 25 de ani tocmai pentru că, în timpurile cele mai tulburi și mai tragice pentru neamul ăsta necăjit, ne-au apărut în față, parașutați de nu știu unde, proroci falși și ”revoluționari” cu ”interese” dubioase.

Ștefan Secăreanu

18 februarie 2015

NOUL FRONT POPULAR!

Februarie 14, 2015 4 comentarii

frontul-popular-1989-icoana

Mă întrebați ”Ce-i de făcut?”.

Să revenim la varianta 1988 – un NOU FRONT POPULAR!

Altfel toată munca noastră de 30 de ani se duce de râpă…

De spiritul Frontului Popular este nevoie acum!

Nu cunoașteți că frontiștii noștri au fost uciși cu luneta din spate la Nistru în 1992?!

Cei mai buni, cei mai neînfricați, cei mai curajosi, cei mai curați la suflet au fost aleși, căutați, îndemnați, înrolați în detașamentele securității lui Plugaru și împușcați din spate în încăierările de la Nistru provocate tot de KGB?!

Până astăzi frontiștii sunt ”filați” pentru a fi anihilați și scoși din joc!

Nu mai huliți și nu mai pângăriți atâta FRONTUL, pentru că numai dușmanii de moarte ai românismului au știut cum să cultive și să alimenteze această ură împotriva FRONTULUI!

Și nu mai identificați FRONTUL POPULAR cu numele lui Roșca!

Da, FRONTUL a fost trădat, dar FRONTUL nu a murit!

Asta trebuie să înțeleagă în primul rând ”puternicii zilei” din centrul Chișinăului care au uitat de Dumnezeu!

 Ștefan Secăreanu

15 februarie 2015

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

O EXPLICAȚIE ÎN PLUS: DE CE NU MAI APAR LA CANAL2?

Februarie 11, 2015 Lasă un comentariu

secareanu-inima-de-aurSunt asaltat din nou cu rugămiți insistente de a explica neparticiparea subsemnatului la emisiunile ”TEMA ZILEI”, reluate ieri de CANAL2.

Stimați prieteni, cunoscuți, telespectatori ai postului TV CANAL2, care mă abordați telefonic sau pe rețelele de socializare cerând explicații în acest sens! Explic din nou:

În toamna anului trecut, CANAL2 mi-a propus să particip în calitate de invitat permanent în cadrul emisiunilor ”TEMA ZILEI” și ”TEMA SĂPTĂMÂNII”. În acest sens, am semnat și contractul de colaborare pe perioada 1 octombrie-31 decembrie 2014 cu înțelegerea că acesta va fi prelungit și în 2015.

La 21 ianuarie 2015, reprezentantul acestei instituții de presă, Ruslan Grabari, m-a înștiințat, telefonic, că emisiunile, cu participarea subsemnatului, vor fi reluate începând cu data de 2 februarie. În seara aceleiași zile am fost invitat să particip cu un comentariu în cadrul programului de știri al acestui post TV fiind prezentat drept invitat permanent al emisiunilor ”TEMA ZILEI” și ”TEMA SĂPTĂMÂNII”.

La 29 ianuarie, reprezentantul aceleiași instituții de presă, Ruslan Grabari, m-a anunțat, telefonic, că relația cu subsemnatul ”este înghețată”.

Nu mi s-a adus nicio explicație pe marginea ”înghețului”.

Consider că un post de televiziune care se respectă și care își respectă telespectatorii și ”invitații” ar fi trebuit el să aducă explicațiile cu pricina în chiar cadrul acestor emisiuni sau înaintea difuzării lor.

 Așa ar fi fost corect și în conformitate cu codul deontologic și cu bunul simț!

Aceasta și pentru ca subsemnatul să nu fie pus în situația jenantă de a ține piept interpretărilor de tot felul și insistențelor de a explica ceea ce nici eu nu înțeleg.

Probabil, unii patroni politici ai respectivului post de televiziune au mizat doar pe impactul ”electoral” al emisiunilor și nu au ținut cont, din cauza ignoranței, și de ”procesul afectiv” și relația de încredere care apar, implicit, între spectator, omul de rând, și instituția în cauză o dată cu ”punerea pe piață” a ”produsului”.

În același timp, consider că adevăratul motiv al ”înghețului” este atitudinea tranșantă a subsemnatului în legătură cu spectacolul politic de prost gust din ultima vreme, declanșat cu bună știință de unele forțe politice fals democratice și fals europene pentru care, recunosc, am fost pus în situația să conving lumea să le voteze la scrutinul din 30 noiembrie chiar de la microfonul acestor emisiuni.

Acuma, m-am întărit și mai mult în ideea că vom fi în stare SĂ NE RIDICĂM DIN GENUNCHI numai cu ajutorul UNEI PRESE LIBERE ȘI INDEPENDENTE capabilă să înfrunte STAREA DE UMILINȚĂ la care a fost adusă de PUTERNICII ZILEI care și-au pierdut cu totul și simțul realității.

Ștefan Secăreanu

11 februarie 2015

PRĂPASTIA ÎN CARE AU CĂZUT ”PUTERNICII ZILEI” DE LA CHIȘINĂU

Februarie 5, 2015 Lasă un comentariu

filat-lupu-mandria-de-sine

Cea mai mare greșală pe care o comit ”negociatorii” politici ”proeuropeni” de la Chișinău este SFIDAREA, deschisă, a OAMENILOR care i-au ales!

Credeam, la un moment, că ”impasul politic” de peste două luni ar fi o urmare a lipsei de experiență și a ”stângăciilor” inerente unei coabitări politice în condițiile ”guvernării de coaliție”.

Credeam, de asemenea, că toate patimile, impulsurile șau înverșunările trădate, în această perioadă, de exponenții celor trei partide ”reformatoare” și ”democratice”, pentru care, recunosc, am îndemnat lumea să voteze la scrutinul din 30 noiembrie, sunt doar niște slăbiciuni, abateri, metehne, scăpări sau rătăciri de moment.

Nu a fost să fie!

Mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai grave!

Am înțeles că ”greșala” ”proeuropenilor” declarați de la Chișinău este un fel de a fi al lor!

Este condiția dominantă în care ei pur și simplu ființează sau supravietuiesc!

Am realizat că ”aflarea în păcat” este o normă imposibil de schimbat a existenței lor!

M-am convins că MINCIUNA este regula de bază în relația lor cu tot și cu toți care-i înconjoară: fie că este vorba de alegătorul nostru ”bleg” și ”credul”, fie că este vorba de „doamna necesară”, cel mai ”proeminent politician european”, cea mai ”puternică femeie din lume” și „personalitatea anului 2014”, Angela Merkel!

Tristețea cea mai apăsătoare, însă, în aceste clipe, izvorăște și vine în sufletele noastre din DISPREȚUL ”puternicilor zilei” de la Chișinău față de ȚARĂ și față de OAMENII ei!

Este lipsa de FRICĂ a lor față de NIMENI și de NIMIC!

Este lipsa SMERENIEI!

Este păcatul capital al MÂNDRIEI DE SINE, de care suferim cu toții atunci când uităm de DUMNEZEU!

După cuvântul Sfintei Scripturi, MÂNDRIA este ”prețuirea de sine peste măsură şi atitudinea de superioritate sau de dispreț faţă de ceilalţi oameni”.

«Patima mândriei, spune Sfântul Casian Romanul, întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie”.

 

Ștefan Secăreanu

5 februarie 2015