Prima pagină > Fără categorie > Unuia care-mi sugerează să nu vorbesc de mareșalul Ion Antonescu

Unuia care-mi sugerează să nu vorbesc de mareșalul Ion Antonescu

Ion Antonescu copii

Un „înțelept” de la București îmi sugerează să nu vorbesc de mareșalul Ion Antonescu.

Taică-meu, Ghiță Secăreanu, basarabean de la Chioselia Mare, Cahul, ne povestea, cu mare respect, nouă, celor zece feciori și fiice ale lui, de Ion Antonescu, care a fost comandantul său suprem atunci când era soldat în Armata Română.

Mareșalul Ion Antonescu a fost comandantul suprem al tuturor basarabenilor înrolați în Armata Română în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial!

Cum poți să-i cinstești pe eroii români dezrobitori ai Basarabiei fără a pomeni numele comandantului lor suprem?!

Cel care mă îndeamnă să nu-l cinstesc pe Ion Antonescu, mă îndeamnă să nu cinstesc memoria tatălui meu, cel care mi-a dat viață și al cărui sânge îmi curge prin vene!

Credeam c-am scăpat de regimul bolșevik criminal care ne-a pângărit, timp de jumătate de veac, pământul, sufletul, credința și strămoșii.

Uite că noi, basarabenii, am mai avea de înfruntat un regim, kominternist, tot atât de antiromânesc!

Unirea, care va avea loc, oricum, înseamnă pentru noi, basarabenii, întâi și-ntâi, libertatea de a ne plânge și a ne cinsti din toată INIMA noastră ÎNDURERATĂ memoria EROILOR DEZROBITORI AI BASARABIEI!

Or, credeți cumva că aici, pe pământurile românești înstrăinate, n-au mai rămas OAMENI CU INIMĂ?

Anunțuri
  1. Iunie 12, 2016 la 9:08 pm

    Speram si chiar simteam in forul meu interior ca n-a disparut romanismul din Basarabia. Faptul ca existati, chiar daca ar fi de dorit sa fie de partea dvs si cei multi care habar n-au ce fac dorind altceva, care sunt atinsi de Sindromul Stoholm si isi iubesc lanturile, pentru ca la un eventual referendum prostul voteaza exact impotriva intereselor lui si a neam de neamul lui.

  2. Petre Valentin
    Iunie 13, 2016 la 12:55 am

    Am dat de blog aiurea,mie rau de la mâncare.
    Acuma vreau să -ti zic o chestia a parte ,stau pe lângă o fostă cazarmă de membri a serviciilor speciale de comunicații și mai ieri un ff bun comunist ducea la gunoi zeci de ziare cu „scânteia”.Dar am socializat cu el de multi ani si de curând am aflat că este evreu de mama.
    Fostul comunist ,un fost securist pe la 87ani are o pensie în România de îți cade dintii din gura de as scrie suma .
    Greșeala lui Antonescu a fost una:
    A Iubit România ,mai mult decat propia lui familie,ca pe mama lui si asta este patriotism!!!!!
    Zile trecute cel mai mare securist comunist mi-a zis :vadim Tudor și ion Antonescu au fost mari patrioți ,restu niste bălării!!!!

  3. Iunie 13, 2016 la 11:24 am

    AFARA DIN TARA CEI CE NU NE LASA SA NE RESPECTAM EROII SI INAINTASII NOSTRI .

  4. Iulie 24, 2016 la 5:27 pm

    Reblogged this on Literele sufletului meu.

  5. Iulie 25, 2016 la 7:10 pm

    EROUL ROMANIEI FIEI MEMORIA BINECUVANTATA .

  6. Vasile
    Iulie 26, 2016 la 2:38 pm

    Lacrimile Basarabiei …

  7. Iulie 28, 2016 la 8:41 am

    Pentru ca il admir si il stimez nespus pe MARESAL, iar cineva ar considera asta o fapta penala, as merge bucuros la gherla, scuipandu-i pe toti, inclusiv pe romanii care s-ar uita cum ma leaga fara sa aiba nici o reactie. Daca cineva are cultura si glagoria necesara in cap sa-si imagineze in ce situatie interna si internationala a ajuns maresalul la conducerea Romaniei si-ar da seama despre ce mare om de stat si de mare raspundere este vorba. Dar, din pacate, oamenii nu stiu mai nimic si nici cap nu au sa-si dea cu socoteala ce inseamna sa ai Basarabia luata de rusi, sa ai jumatate de Ardeal luat miseleste de unguri, sa fii cu tara in razboi, sa-ti lipseasca de toate cele, atat pentru popor cat mai ales pentru Armata, [vesnica saracie romaneasca] sa ai niste sefi ai partidelor care de care mai machiavelici, mai ascunsi, venali si nesiguri, sa vii la conducerea natiei dupa un scelerat si destrabalat ca regele Carol ll, sa ai legionarii pe cap care te vor eliminat si care se dedau la omoruri si sabotaje, sa il ai partener pe Hitler…,si dusman pe Stalin… si totusi sa tii tara in mana, sa nu cada in haos si in razboi civil, asta mi se pare cea mai fantastica si irepetabila putere si dovada de …sange-n instalatie. Toate erorile, greselile, exagerarile maresalului care i se imputa si ii compet sau nu, nu fac doi bani in fata acestei adevarate opere princeps care a fost gestionarea si mentinerea tarii pe linia de plutire in situatia concreta a anilor 1940 – 1944. De dat cu presupusul indiferent ca sti sau nu sti bine cum a stat treaba e foarte usor si, de fapt, e specialitate romanesca.

  8. Cristian petrica
    Iulie 28, 2016 la 3:03 pm

    MARESALUL ION ANTONESCU ESTE CEL MAI MARE EROU AL NATIUNII ROMANE SI TREBUIE PRONUNTAT NUMELE LUI CU MARE RESPECT SI CONDESCENDENTA….DESIGUR CA HOTI EXCROCI ,SARLATANII [OAMENII DE NIMIC ]VORBESC URAT DE MARESAL

  9. August 10, 2016 la 10:53 pm

    Traiasca amintirea onoare si cinstea!a marelui om,al carui patriotism fata de Tara sa si de semenii sa-i nu a avut niciodata limite, pana la inpuscarea si tradarea sa, de catre actualul rege fals si ingrat mihai intai din urma!mult respect si multa onoare, Dumnezeu sal aiba in paza pe acest erou National,un erou fara mormant doar pentru ca asa au considerat dradatorii de neam si Tara!mult respect in memoria domnului Maresal Ion Victor Antonescu.

  10. August 12, 2016 la 12:02 pm

    de fapt tu tocmai sustii cinstirea memoriei unui criminal de razboi condamnat, fapta pedepsita penal! Si in Romania! PS! Verdictul din 1947 a fost reconfirmat si in 2008 de curtea suprema!

    • nicu
      August 15, 2016 la 1:08 am

      Lasa ca schimbam noi membrii curtii supreme asa cum bolsevicii au schimbat candva conducerea Romaniei. Si se va anulasi verdictul marsav

  11. nicu
    August 15, 2016 la 1:11 am

    Lasa ca vor fi schimbati membrii curtii cu alti membri ca nu stau ei vesnic acolo. Si va fi anulat marsavul verdict

  12. DAN
    August 19, 2016 la 7:42 pm

    corect spus, Iuga Nicolae…Respect ptr Maresal!

  13. Septembrie 13, 2016 la 11:52 am

    S-a vorbit , se vorbeste si se va vorbi mult si, sper, din ce in ce mai bine de Maresal ! Ni se ascund mule fapte ale acestuia pe care insa, le vom afla. A fost un mare Om !!!

  14. Vlad Moga
    Iunie 18, 2017 la 8:37 pm

    Ion Antonescu este un erou al neamului românesc și punctum!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: