Arhiva

Archive for martie 2018

Declarații ale savanţilor străini despre România: ”Civilizaţia s-a născut acolo unde traieşte astăzi poporul român”

martie 31, 2018 Lasă un comentariu

 

Site-ul revistamagazin.ro prezintă câteva dintre cele mai mari enigme legate de spațiul românesc – descoperiri absolut șocante și incredibile, însa… unele dintre ele chiar recunoscute ca atare de cercetatori și oameni de știintă de pe mapamond.

– Cel mai vechi schelet de humanoid cunoscut la ora actuală a fost găsit în Vâlcea, supranumit „pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani.

– O civilizație străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul țării, la Cucuteni.

– Tăblițele cu scrierea de la Tartaria (reale și autentificate ca atare) sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cele sumeriene.

– Tăblițele din Munții Neamțului, de asemenea, sunt mai vechi decât tăblițele sumeriene cu 1000 de ani.

– Descoperirea din Masivul Sureanu, din 1990 – când s-a găsit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime; lucru altfel inexistent pe planetă, căci aurul se găsește numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu și în formă pură desăvârșită. Se crede că dacii cunoșteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumină condensată.

– O descoperire ăn Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 august: americanii și românii pătrund sub masivul Bucegi și descoperă o așa-zisă sală a proiecțiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a Terrei, și de asemenea descoperă „amfora cu aur monoatomic”, care duce la o inimaginabilă longevitate (o persoană poate trăi mii de ani în același corp fizic, dacă ar consuma așa ceva în anumite perioade precis stabilite).

– Cel mai vechi cuptor de pe această planetă, pentru topit metale, s-a găsit la Câmpeni; a fost atestată și vârsta, evaluată la aproximativ 6000 de ani i.e.n.

– La Sarmizegetusa – alt loc special, conform celor de la BBC – s-ar afla niște artefacte fabuloase sub amplasamentul cetății (arhiva atlanților!?).

– Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform autorului Radu Cinamar, sub Ceahlău s-ar afla un artefact similar celui din Bucegi.

– Pădurea Baciu, de lângă Cluj-Napoca, este considerată „cea mai paranormală”, de altfel despre ea cunoscându-se pretutindeni în lume multe detalii șocante.

Spuneam că există și puncte de vedere legate de astfel de descoperiri uluitoare, care aparțin unor oameni de știință străini cunoscuți în intreaga lume. Iată două citate din aprecierile unor personalități străine din lumea cercetării istorice, despre neamul românesc!

„Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român… răspândindu-se apoi atât spre Răsărit, cât și spre Apus(…) acum 13-15 mii de ani!” – William Schiller, arheolog american.

„Carpații se află într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală.” – dr. Daniel Ruzo, arheolog peruan.

Încet, încet, se pare că totuși cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulți chiar în mod explicit, că primele ființe umane au existat în Transilvania, cum susține un document aflat în Biblioteca din Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spațiul numit și carpato-danubiano-pontic, potrivit revistamagazin.ro.

 

secretul sanatatii.net

Mesaj către omenire transmis printr-un document important al ortodoxiei, păstrat în Biblioteca Vaticanului

martie 31, 2018 Lasă un comentariu

Sub acest generic, editurile Cartea Ortodoxă şi Egumeniţa ne restituie unul din cele mai importante documente ale ortodoxiei, Cugetările unei inimi smerite, text scris în secolul al XV-lea de monahul Vasile şi păstrat în Biblioteca Vaticanului, de unde a fost readus la lumină în tălmăcirea lui Ştefan Voronca.

Manuscrisul are la bază notele făcute de monah în urma discuţiei cu un bătrân ascet, vieţuitor într-una din mănăstirile din preajma Constantinopolului, adnotate la rândul lor de traducător, care ne înlesneşte astfel mai buna înţelegere. Bunăvoinţa bătrânului de vrednică pomenire de a-şi primi ucenicii în momente de cumpănă, ce prevesteau trecerea sa la Domnul, ne-a încălzit şi nouă inimile, întrucât dulceaţa şi înţelepciunea cuvintelor sale ne-au copleşit din prima clipă, cu atât mai mult cu cât acestea se constituie nu numai într-un îndrumar de viaţă duhovnicească, ci şi într-un avertisment cutremurător privitor la venirea Antihristului.

„Omul – ne atenţionează ascetul – va deveni atât de plin de răutate, atât de înjosit ca urmare a întărâtării şi stăpânirii patimilor celor josnice asupra sa, atât de împietrit la inimă, întunecat şi cu totul epuizat de singura grijă de a supravieţui, încât pentru viaţa duhovnicească el nu va avea nici bunăvoinţă, nici loc în inima sa. Nu va mai rămâne nici o călăuză duhovnicească, deoarece şi aceştia vor urma căile lumii. Bisericile lui Dumnezeu vor deveni fie goale, fie duhovniceşte profanate de către păstori nevrednici.

La apogeul acestor suferinţe şi al haosului din lume va apărea Antihrist. El va veni ca un făcător de pace, un conducător bun şi înţelept, care poate aduce lumea în rânduială. Cu toate acestea, de fapt, el va fi un vrăjmaş al tuturor, un urâtor a tot ceea ce este bun, un tiran şi un făcător de rău, un distrugător a toate; asemenea lui, lumea n-a văzut pe nimeni niciodată şi nici nu va vedea vreodată.

Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului. Toată lumea va purta „măşti de piatră”. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu va fi sub controlul lui Antihrist.

Vor fi dezastre naturale: valuri chinuitoare de căldură vor alterna cu perioade de ger aspru, seceta cu inundaţiile; tornade şi furtuni cumplite vor pricinui distrugeri înspăimântătoare; erupţii vulcanice, cutremure şi boli între oameni, animale şi plante; toate acestea vor fi atât de îngrozitoare, încât îi vor duce pe oameni la disperare. Pământul, nemaiprimindu-şi binecuvântarea pentru a da roade, va fi lovit de foamete îngrozitoare, şi astfel se va sărăci cu totul. Şi numai celor care au primit pecetea Fiarei, adică a Satanei, li se va îngădui să existe pentru o vreme, deşi în cele mai slugarnice şi josnice condiţii de sărăcie totală şi dispreţ pentru demnitatea umană, pe care omul a primit-o de la Făcătorul său.

Toate se umplu de Antihrist: pământul, marea, aerul. Toate se vor face cu singurul scop de a înlătura cu totul numele lui Hristos din inima omului. Aceasta va fi cu adevărat o împărăţie drăcească pe pământ. Vor veni nenorociri cum n-au mai fost, un timp de agonie intensă nu numai pe pământ, ci în tot universul, căci ele [stihiile] sunt împreunate într-un singur plan al creaţiei, iar tot acest univers urmează să piară pentru ca, după aceasta, să poată fi îmbrăcat în nestricăciune, în statornicie, în veşnicie, după cuvintele Apostolului: Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune (I Cor. 15: 53)”.

Dintre cei ce l-au publicat sau citit, putini au priceput, mai multi doar au zis ca au priceput iar majoritatea se comporta precum englezul din bancul acela, care vazand pentru prima data in viata o girafa exclama: „Asa ceva nu exista!”.

secretulsanatatii.net

sursa: cuvantul-ortodox.ro

Mitul Maia Sandu din capul basarabenilor

martie 30, 2018 Lasă un comentariu

 

I-am auzit azi pe unii lideri de opinie cu apeluri publice către M. Sandu pentru a o convinge să-și schimbe decizia de a-l susține la alegerile din capitală pe A. Năstase și a evita astfel aducerea în fruntea Chișinăului a lui I. Ceban socialistul.

Cred că ar fi bine să ne căutăm de treabă și să nu ne facem iluzii!

Decizia PAS de săptămâna asta de a merge în alegerile pentru Primăria Chișinău cu A. Năstase trebuia să demonstreze și demonstrează cu prisosință un adevăr pe care foarte puțină lume îl poate desluși:

M. Sandu nu îi reprezintă pe cei care și-au creat în mintea și imaginația lor mitul Maia Sandu.

După ce am ascultat-o aseară la PRO TV, m-am întărit în convingerea că lidera PAS reprezintă o altă fațetă a aceluiași sistem.

Este Lucinschi în fustă, cum bine spune unul dintre acești lideri de opinie, S. Mocanu, care vine cu ideea apelurilor de care vorbeam mai sus.

Și dacă este Lucinschi în fustă, de ce să-i ceri acestei arogante să fie altceva decât este – Lucinschi în fustă?!

Ea pur și simplu nu este capabilă să fie altceva decât Lucinschi în fustă.

Înțelegerea de a-l susține pe „prostul satului”, știind bine că acesta nu are cum să-l învingă pe reprezentantul lui Dodon în alegerile pentru Primărie, denotă faptul că ești una cu acest sistem mafiot al lui Dodon, Plahotniuc, Filat, Lucinschi etc.!

Ești complicele lor!

Și mai este clar încă un lucru:

Dacă ai bătut palma pentru a vinde Chișinăul, înseamnă că ai vândut și alegerile de la toamnă pentru Parlament!

Unii nici până astăzi nu sunt în stare a realiza că aici, acum, în acest teritoriu românesc din stânga Prutului problema fundamentală cu care ne confruntăm este PROBLEMA IDENTITARĂ!

Iar mitul Maia, băgat metodic și fariseic în subliminalul basarabenilor, a fost creat de la bun început cu un singur scop: menținerea la putere a sistemului mafiot de sorginte străină pentru amânarea la nesfârșit a afirmării identității noastre românești.

Iată de ce este bine că, după cele îtâmplate săptămâna asta, a prins a se spulbera mitul Maia!

Doar o echipă, o mișcare curată, neimplicată în acest sistem banditesc, poate avea sorți de izbândă în asanarea acestei societăți.

Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]

martie 30, 2018 Lasă un comentariu

agnus dei - english + romanian blog

Pagina de titlu a NT Cornilescu 1920. Exemplarul se găsește în biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Dumitru Cornilescu Foto Wikipedia

Dumitru Cornilescu, traducatorul Bibliei in Limba Romana este considerat ca fiind un Luther al Romaniei. Odata cu traducerea si tiparirea Bibliei in Limba Romana in anul 1921 de catre Cornilescu, poporul roman a avut pentru prima data accesul la citirea Bibliei si de atunci incolo fiecare putea sa aiba Biblia in posesia lor. Lui ii datoram faptul ca multi oameni au auzit si citit Cuvantul lui Dumnezeu si au primit Mantuirea prin Isus Christos. In continuare veti afla mai multe despre acest om al lui Dumnezeu, care s-a intors la credinta in Isus Christos in timp ce traducea Biblia dintr-o alta limba, pentru folosul poporului roman. Agnus Dei (Multumim pastorului Petru Hututui pentru semnalarea acestei aniversari)

Dumitru CORNILESCU – (1891-1975)

 Dumitru Cornilescu s-a născut în comuna Slaşoma din…

Vezi articolul original 2.195 de cuvinte mai mult

Categorii:Fără categorie

„Batista pe țambal” sau, pur și simplu, batista de șters mucii

martie 28, 2018 Lasă un comentariu

 

Imagine: Realitatea.md

 

Citesc un titlu de știre la Jurnal.md:

„Liderul opoziției pro-europene de la Chișinău, Andrei Năstase, în vizită la Cluj și Oradea”.

Cine i-o băgat în cap acestei „batiste pe țambal” că-i „lider al opoziției pro-europene”?

Ăsta care l-a adus pe Dodon Președinte umblând cu el de mână pe străzile Chișinăului și gudurându-se pe lângă „omul lui Putin” ca un cățel!

Ăsta care, astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, se simte mai confortabil între Dodon și Usatâi decât între românii basarabeni unioniști din PMAN!

Ăsta care i-a alungat pe unioniști din PMAN în toamna anului 2015!

Ăsta care a pus „batista pe țambal”, adică pe integrarea noastră europeană, devenind o banală batistă de șters mucii pentru Dodon și alții ca Dodon!

Ce-ar fi fost Basarabia fără Unirea din 1918?

martie 27, 2018 Lasă un comentariu

Posibilitatea unei Basarabii independente la 1918 este total exclusă, practic și istoric, oricât s-ar legăna moldoveniștii în iluzia unui astfel de vis. Autoritățile statale basarabene nu au avut cum să facă față bandelor bolșevice fără căpătâi de pe teritoriu lor, cohortele moldovene organizate de Sfatul Țării erau total depășite de situație, de aceea au cerut ajutor statului român care și-a trimis armata, trupe regulate, disciplinate și călite în focul războiului mondial. Vă faceți cumva iluzia, moldoveniștilor, că armata moldoveană, chiar dacă ar fi fost cât de cât încropită, ar fi putut face față unui atac bolșevic peste Nistru? Sau că bolșevicii lui Lenin v-ar fi lăsat în pace dacă v-ați fi declarat independenți și neutri? O astfel de prostie, de a susține o astfel de idee, denotă o totală necunoaștere a istoriei.

Să facem câteva comparații. Georgia, devenită independentă tot atunci, a fost cotropită de bolșevici în 1921. La ce le-a folosit independența? Chiar nu știți că țelul lui Lenin era Revoluția Mondială, că nu mai trebuiau să existe alte state, ci doar un mare stat mondial bolșevic? Bolșevicii au atacat Polonia, un stat mult mai puternic, și au fost cu greu înfrânți în 1920, pe Vistula, bătălia care a salvat Polonia independentă. Credeți că Lenin v-ar fi cruțat și iertat, pe ideea că v-ați fi declarat neutri? Numai să vă gândiți a amploarea atacurilor bolșevicilor peste Nistru între 1918 și 1924, ca să vă dați seama cu ce inamic ar fi avut de-a face o Moldovă independentă dintre Nistru și Prut! Am dat câteva exemple despre aceste lupte aici: Lupte antibolșevice după Unire și în Românii și anticomunismul.

Posibilitatea existenței unei Basarabii independente la 1918 sau mai târziu este total exclusă. Chiar dacă regimul comunist ar fi fost răsturnat de ofensivele rușilor albi Vranghel, Denikin sau Kolceak, și la conducerea Rusiei ar fi venit aceștia, soarta Basarabiei independente ar fi fost aceeași. Fiindcă în toate declarațiile lor, în tată corespondența lor cu guvernele Antantei de la care cereau ajutor și susținere, peste tot ei subliniau intenția lor de refacere a Imperiului Țarist între granițele sale, așa cum erau ele la 1914, deci inclusiv Basarabia. Dacă atunci, când erau la strâmtoare, acești lideri ruși albi nu acceptau ideea renunțării la pretențiile lor, credeți că odată ajunși la putere ar fi făcut o excepție pentru Basarabia independentă? Vă îmbătați cu apă rece, tovarăși moldoveniști. Vă mai reamintesc faptul că românii din Corpul Voluntarilor Români din Siberia, constituit din prizonierii români ardeleni și bucovineni luați de armata rusă de la armata austro-ungară și duși în Siberia, unde s-au constituit în unități luptătoare, au refuzat să lupte alături de Kolceak tocmai din cauza faptului că acesta nu dorea să recunoască unirea Basarabiei cu România. Acești români au intrat în luptă și s-au bătut cu mult curaj abia când au fost amenințați direct de bolșevici prin acțiunea lor de partizani și când ofensiva roșie a ajuns la pozițiile lor, vezi Luptătorii români din Siberia.

Deci, moldoveniștilor, Basarabia nu avea cum să supraviețuiască independentă, vă place sau nu această realitate, dar acesta este adevărul crud. La fel și astăzi, se vede pentru oricine, mai puțin pentru adepții statalității Republicii Moldova, țara de la stânga Prutului nu are cum să funcționeze ca un stat viabil. Fără ieșire la mare, fără resurse, bogății naturale sau rezerve ale subsolului, cu o economie agrară dependentă de capriciile vremii, îndatorată peste măsură, Republica Moldova este în pragul intrării în incapacitate de plată. România îi mai dă ajutor, gaze, curent, ajutoare bănești, dar RM nu are cum să reziste și să susțină un stat de durată. Mai devreme sau mai târziu, poate foarte devreme, liderii și populația vor trebui să ia o decizie: ori cu România, ori cu Uniunea Euroasiatică, nu există cale de mijloc, oricât ar încerca moldoveniștii să propage această idee absurdă. Mai trebuie să amintesc că 11% din teritoriu este ocupat militar de o putere străină, pe acest teritoriu recunoscut de ONU ca parte a RM Chișinăul nu are nicio autoritate?

Dar, revenind la 1918, o dată detestată de adepții moldovenismului, să facem o comparație și să vedem ce ar fi fost Basarabia dacă nu ar fi existat unirea de la 27 martie 1918, dacă nu ar fi existat protecția statului și armatei române care să țină timp de 22 de ani bolșevismul la est de Nistru.

Cristian NEGREA

Citește mai mult AICI

MARTIRII BASARABIEI. Ioan Pelivan, ucis de ocupanţii bolşevici ai României pentru că a înfăptuit Unirea (1 aprilie 1876 – 25 ianuarie 1954)

martie 27, 2018 Lasă un comentariu

 

 

 

Martirii Basarabiei ridicaţi în “Noaptea demnitarilor”

Martirii Basarabiei vor fi şi martirii neamului românesc. Ion Pelivan a fost unul din cei mai mari luptători pentru Unirea Basarabiei. El este marele martir al Basarabiei; este un martir al neamului românesc. Să‑i fie pomenirea în veci!”, afirma tot atunci Grigore Filip – Lupu, profesor, citat în volumul amintit, “Ion Gh. Pelivan – tribun al Basarabiei“, lucrare îngrijită de profesorul Nicolae P. Nitreanu, vol. I. Scrieri, Bucureşti, 1983. Pentru a înţelege mai bine cadrul operaţiunii de exterminare a elitelor româneşti de către ocupantul sovietic, redăm din studiul introductiv al volumului “Ioan Pelivan – Parinte al Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia”, realizat de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru:

“Printr‑o singură operaţiune de amploare, pregătită şi desfăşurată minuţios, cu concursul direct al Partidului Comunist din România aflat la putere, în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, organele de securitate, dirijate din umbră de consilierii sovietici, au arestat cca 90 de persoane, calificate, în limbajul oficial (politic) de moment, ca „foşti miniştri şi înalţi funcţionari de stat în guvernele burgheze ale României, activişti importanţi ai partidelor reacţionare”. Conform prevederilor Decretului nr. 6/1950, emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale la 14 ianuarie 1950, în unităţile de muncă recent înfiinţate urmau a fi încadraţi toţi „acei care prin faptele şi manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în Republica Populară România, precum şi acei care în acelaşi mod defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie infracţiuni”1 (1 Claudiu Secaşiu, Noaptea demnitarilor. Contribuţii privind distrugerea elitei politice româneşti, în „Analele Sighet”, Nr. 6: Anul 1948 – instituţionalizarea comunismului, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1998, p. 899). Deşi decretul se referea la activităţile curente ale eventualilor „delincvenţi”, în realitate, el a fost aplicat pentru „pedepsirea” activităţilor foştilor demnitari, conferindu‑i‑se astfel un caracter retroactiv.

Printre cei arestaţi în „noaptea demnitarilor” au fost şi oameni politici originari din Basarabia, care au participat nemijlocit la Unirea, în 1918, a provinciei dintre Prut şi Nistru cu România, iar mai apoi, au jucat un rol de seamă în istoria ţării. Menţionăm în acest sens, pe Pantelimon Halippa – publicist şi om politic, vicepreşedinte (1917) şi preşedinte (1918) al Sfatului Ţării, ministru al Basarabiei în mai multe guverne (1919‑1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1927, 1929‑1930), ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru de stat (1932, 1933), deputat şi senator (1918‑1934), membru‑corespondent al Academiei Române; pe Ioan Pelivan, deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău (1917‑1918), director general (ministru) de Externe în cele două guverne ale Republicii Democratice Moldoveneşti (1917‑1918), ministru al Justiţiei (1919‑1920), delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919‑1920), deputat şi senator; pe Daniel Ciugureanu, deputat în Sfatul Ţării (1917‑1918), preşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Democratice Moldoveneşti (1918), ministru al Basarabiei în câteva guverne ale României, deputat şi senator; pe general de Corp de Armată Ioan Răşcanu, comandant de brigadă în lupta de la Mărăşeşti, ministru de Război (1918‑1921), ministru de stat (1927, 1931‑1932), deputat şi senator, primar de Bucureşti (1942‑1944). În cadrul aceleiaşi operaţiuni, urma să fie reţinut şi Anton Crihan, la fel fost deputat în Sfatul Ţării (1917‑1918), ministru al Agriculturii în guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti (1918). Grupul de agenţi venit să‑l aresteze nu l‑a fost găsit la domiciliul indicat. Precaut din fire, la acea dată, Anton Crihan, reuşise să părăsească România. Pentru aceste personalităţi – oamenii‑simbol ai Basarabiei interbelice – idealul unităţii naţionale în cadrul statului naţional român a fost scopul suprem al vieţii şi a activităţii lor.

Ucişi pe capete

Dintre politicienii basarabeni arestaţi în „noaptea demnitarilor”, cu siguranţă la comanda organelor represive sovietice, doar Pantelimon Halippa a supravieţuit regimului de detenţie, ceilalţi trei – Ioan Pelivan, Ioan Răşcanu şi Daniel Ciugureanu – şi‑au găsit tragicul sfârşit în închisoarea de la Sighet. De fapt, ultimul a murit chiar a doua zi după arest, în timp ce era transportat spre penitenciar.

Pentru a se da o notă de „legalitate” formală măsurilor ce urmau a fi întreprinse, în ajunul arestării, la 5 mai 1950, Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului trimitea o adresă către Parchetul Tribunalului Militar Regional II Bucureşti, prin care se solicita „aprobarea efectuării unei percheziţii domiciliare numitului Pelivan Ioan din Bucureşti, str. Caragiale, Corp A, Nr. 7, Ap. 2, unde suntem informaţi că se găsesc materiale ce intreresează ordinea şi securitatea poporului”2 (Arh. C.N.S.A.S., dosar P 11121, f. 5). Organele de Securitate au întocmit apoi un proces verbal în care se arăta că o echipă de agenţi s‑a deplasat „la faţa locului, unde am găsit prezent pe Dl. Pelivan Ioan, după ce i‑am pus în vedere calitatea şi scopul vizitei noastre, am procedat la percheziţionarea locuinţei, rezultatul fiind pozitiv. S‑au ridicat cărţi, mai multe notiţe şi nişte acte arse”3 (Arh. C.N.S.A.S., dosar P 11121, f. 6).

 

Citește mai mult:  Basarabia-Bucovina.Info

„O, pământ înstrăinat și urgisit…”

martie 27, 2018 Lasă un comentariu

 

O, pământ înstrăinat și urgisit, unde ai umblat atâta amar de vreme? Prin ce gubernii și cotloane ale istoriei te-ai ascuns sau ai fost dosit? De ce a trebuit să suferi atâta amar de timp? Soră Basarabie, care pricină a cauzat noua ta răpire, după ce, în 1918, ai împlinit trupul României Mari? După alți 78 de ani de amară înstrăinare, nu ți-e dor de Acasă?” Cu astfel de cugetări se cade să întâmpinăm ziua de 27 martie, amintindu-ne că, acum un secol, Moldova de dincolo de Prut revenea acasă, contribuind la ceea ce la finele anului se va fi împlinit: România Mare.

În istoria zbuciumată a României dintre Prut și Nistru, numită și Basarabia, se observă același constant „pretendent”, ce, prin politica sa de expansiune, a strivit sub tăvălugul indiferenței și al imperialismului un petic de pământ românesc, care nici în zilele noastre nu și-a regăsit drumul croit de vrednicii înaintași și voievozi. S-o fi gândit oare măritul Vodă Ștefan în 1479, când și-a măritat pe una din fiice, domnița Ileana, cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, că urmașii ginerelui său îi vor sfârteca țara? Nici Vasile Lupu Vodă, dom­nitor din secolul al XVII-lea, nu avea să cunoască această dramă istorică, de vreme ce și-a căsătorit două fiice cu principi din est, după cum ne spune însuși Dimitrie Cantemir, domnul cărturar al Moldovei de la început de secol XVIII, în cartea Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor. Sau poate că ambii domnitori moldoveni au încercat, prin măsuri luate in extremis, să protejeze pământul ţării cu jertfa propriilor copii, știut fiind că astfel de alianțe maritale constituiau, la acea vreme, girul unei coabitări pașnice între două popoare.

Nu a întrezărit pericolul nici măcar Cantemir, convins de faptul că vecinii de la Răsărit, mărturisind aceeași credință cu poporul său, îi vor rămâne aliați de nădejde și apărători împotriva pericolului otoman ce se vădea tot mai amenințător. De aceea a și încheiat împreună cu țarul Petru cel Mare tratatul de la Luţk – Polonia (azi în Ucraina) din 1711, care avea ca obiect alianţa Moldovei cu Rusia împotriva Imperiului Otoman. Însă, în urma înfrângerii armatelor rusă şi moldovenească la Stănileşti, în vara aceluiaşi an, Dimitrie Cantemir a luat drumul pribegiei, împreună cu familia sa, în Rusia. Intrând sub protecţia lui Petru cel Mare, i-a devenit consilier, primind din partea lui titlul de „prea luminat principe al Rusiei”, precum şi un domeniu în ţinutul Harkovului, unde a temeluit moșia Dimitrievka. Să fi fost acest moment începutul lungului șir de suferințe agonisite de bătrâna Moldovă din partea „binefăcătorilor” de la Est, care, după căderea Constantinopolului, 1453, și-au asumat rolul fostului Bizanț de protecție a popoarelor ortodoxe din regiune? Zbuciumatele evenimente ale secolului al XVIII-lea creionează o perioadă dramatică pentru teritoriile dintre Prut și Nistru, ajunse, din nefericire, sub stăpânire rusească în 1812.

Deși prin convenția de la Luțk rușii recunoșteau că frontiera principatului Moldovei era determinată, după drepturile sale din vechime, de către Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot Bugeacul, Dunărea, Muntenia, Marele Ducat al Transilvaniei şi Polonia (articolul al XI-lea), evenimentele politico-militare petrecute la scurt timp după 1711 au produs o amnezie generală liderilor imperialiști, încât la nici jumătate de veac cereau anexarea nu doar a unor regiuni din Moldova, ci a întregii țări. De exemplu,la 25 septembrie 1768, sultanul Mustafa al III-lea a declarat război Rusiei. În zilele de 17 şi 18 septembrie ale anului 1769, armata otomană suferă o grea înfrângere, Moldova fiind ocupată de către ruşi. Țarina Ecaterina a II-a cerea anexarea nu doar a Moldovei, ci și a Munteniei, sub același pretext de protecție a celor două state creștine de pericolul otoman. Marile puteri europene, îngrijorate de pretențiile hegemoniste și expansioniste ale Rusiei, s-au opus cu vehemență planurilor atotputernicei țarine, prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Articolul al XVI-lea, referindu-se la situația Țărilor Române, prevedea ca Imperiul Rus să îna­poieze Sublimei Porţi toată Basarabia, cetatea Benderului, precum și cele două principate ale Munteniei şi Moldovei.

Pericolul recidivează, căci în anul 1787, în urma unui alt război dintre Imperiul Rus și Poarta Otomană, ruşii trec din nou Nistrul. După mai multe lupte dintre cele două puteri, rușii s-au dovedit biruitori, avându-i de partea lor și pe austrieci. În aceste condiții, turcii se văd obligați să accepte încheierea Tratatului de pace de la Iași, din 1792. Documentul prevedea, printre altele, obligativitatea ca Poarta Otomană să cedeze Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria. De acum rușii, ajunși vecini pe Nistru cu moldovenii, vor urmări prilejul de a-și împlini „pohta” demult vădită. O nouă tentativă de anexare a teritoriului românesc s-a petrecut prin 1806, eșuată, de altfel, prin intervenția hegemonistă a austriecilor. Însă drama se petrecu la scurt timp, în anul 1812, când s-a desfășurat o nouă confruntare ruso-turcă, terminată cu înfrângerea Imperiului Otoman, căruia i se cerea cedarea Moldovei până la Siret. Doar planul lui Napoleon de a ataca Rusia îi obligă pe aceştia să accepte parafarea păcii cu Înalta Poartă, prin tratatul de la București din 28 mai 1812. Țarul Alexandru I „primește” doar teritoriul dintre Prut și Nistru, numit și Basarabia. Pământul românesc devenise o monedă de schimb sau un zar în mâinile marilor puteri ce îl înconjurau.

După 106 ani de înstrăinare și răstignire, la 27 martie 1918, prin voința poporului român dintre Prut și Nistru, Basarabia se reîntorcea Acasă!

 

27 Martie 2018

Regizorii „aglutinării” noastre

martie 26, 2018 Lasă un comentariu

                                               Imagine: Facebook

 

A. Năstase și întreaga Platforma DA au boicotat ieri Marea Adunare Centenară, iar Jurnal TV, organul lor de presă, a ales să retransmită în reluare, exact în segmentul de timp cât avea loc evenimentul, o emisiune lipsită de sens.

Din câte înțelegem, tot mai multă lume are mari dubii în ceea ce privește aspirațiile românești și europene ale celor din PPDA, care se tot laudă cu întrevederea liderului lor „cu batista pe țambal” cu alt „lider opozant” de peste Prut.

Or, să te vezi și să te fotografiezi alături de liderul Partidului Național Liberal din România și să boicotezi cel mai mare eveniment dedicat tuturor românilor este o ipocrizie.

Mai multă lume se întreabă dacă nu chiar liderul PNL din România, L. Orban, i-ar fi sugerat lui A. Năstase să boicoteze acțiunea românească din PMAN?

Unde mai pui că tot el, L. Orban, acompaniat de I. Chifu, venea astă-toamnă la Chișinău să transmită niște mesaje cu sugestii de „aglutinare a opoziției” din stânga Prutului.

În legătură cu asta, mai apare o nedumerire la mijloc:

Ce legătură să fie între liderul PNL din România și interlopul rus R. Usatâi, care a cumpărat, se pare, și întreține toată Platforma cu tot Jurnalul TV și alte structuri media ale acesteia?

Unirea simbolică și bandiții reali

martie 25, 2018 Lasă un comentariu
Am fost și eu în Piață la Marea Adunare Centenară.
 
Impresia creată este următoarea:
 
Acum 100 de ani, Unirea a fost reală și adevărată!
 
Astăzi, după 100 de ani, Unirea este… simbolică.
 
Simbolic ne unim, simbolic ne iubim.
 
Simbolic ne salutăm și ne zâmbim unul altuia.
 
Suntem niște creaturi simbolice.
 
Trăim simbolic într-o țară… simbolică!
 
Reali și adevărați rămân a fi hoții, jefuitorii, bandiții și profitorii politici de o parte și de alta a Prutului, care continuă să ne despartă.
 
La mulți ani, România, Patria mea adevărată!
 
Te iubesc din toată Inima!
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Adio, Maia Sandu! Am sperat degeaba că ai capul pe umerii tăi

martie 24, 2018 Un comentariu
M. Sandu a lăsat să se înțeleagă astăzi că PAS îl va susține pe A. Năstase la alegerile pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău și nu va avea un candidat al său.
 
Clar!
Batista pe țambal!
 
Asta înseamnă că orice om normal, cu opțiuni românești și pro-europene, trebuie să-și orienteze votul spre candidatul unionist și pro-european autentic, liberalul V. Munteanu. Indiferent de atitudinile pe care aceștia le-ar manifesta în raport cu partidul din care V. Munteanu face parte.
 
În orice altă situație, câștigul va fi de partea binomului Dodon-Plahotniuc!
 
A. Năstase nu are cum să întrunească condițiile unui concurent prin care ar fi posibilă învingerea majorității pro-ruse în mâinile căreia a nimerit capitala.
 
Am mai înțeles că pentru M. Sandu sunt mai importante reglările de conturi cu Plahotniuc pe care și le face Filat din pușcărie cu ajutorul ei decât soarta Capitalei și a cetățenilor cu opțiuni antibinom.
Adică, m-am convins că M. Sandu nu a fost și nu poate fi un om liber!
 
Adio, Maia!
Cu A. Năstase nu voi vota niciodată!
 
Am sperat degeaba că ai capul pe umerii tăi.
 
 

Câteva nedumeriri legate de Marea Adunare de Centenar

martie 23, 2018 Un comentariu

Mi se trimit insistent SMS-uri:
 
„Vino Duminică, 25 martie, ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale să marcăm împreună cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România!”.
 
Vin, de ce nu?
 
În același timp, citesc pe undeva că la eveniment vor fi prezenți și un șir de politicieni de la București: Băsescu, Orban etc…
 
Mă întreb acum:
T. Băsescu în ce calitate vine la eveniment – de fost Președinte al României, de Președinte de onoare PUN, de Președinte de onoare PMP sau de simplu cetățean al Republicii Moldova care, de rând cu toți „unioniștii duri și puri”, reprezintă „steagul identitar românesc” în Basarabia, după cum ne indica toamna trecută înaltul său consilier Iulian Chifu?
 
Mă întreb de asemenea dacă nu cumva carismaticul lider opozant de peste Prut, L. Orban, va sosi la mărețul eveniment să transmită noi mesaje privind „poziționările de perspectivă” de dincoace de Prut, sugerând noi „formule de aglutinare a opoziției” de la Chișinău, așa cum făcuse el în vizita de astă-toamnă în capitala Basarabiei, după cum relata același înalt consilier al lui Băsescu?
 
Apropos, mă întreb dacă va fi în Piață duminică și prolificul consilier al lui Băsescu, Iulian Chifu, în persoană, cel care scria recent în portalul Deschide.md, am înțeles, finanțat și din bani ai statului român, un amplu editorial laudativ despre liderul PD, V. Plahotniuc?
 
Șuvoiul ăsta de întrebări vine peste mine pentru că nu sunt la curent cu Programul Marii Adunări de Duminică, nu cunosc numele organizatorilor și nu știu care vor fi deciziile luate la o sută de ani împliniți de la Marea Unire din 1918.
 
Eu personal tare aș fi vrut ca o asemenea Mare Adunare, pe lângă evocarea și cinstirea faptelor patriotice ale înaintașilor noștri, să decidă cel puțin două lucruri foarte importante, concrete și extrem de folositoare pentru Unirea Noastră Românească:
 
1. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților unici ai forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău și pentru cea de Primar al municipiului Bălți, care urmează să fie aleși la 20 mai a.c.
 
2. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru fiecare circumscripție electorală stabilită în urma votului mixt adoptat de binomul Dodon-Plahotniuc, în baza căruia vor fi desfășurate alegerile parlamentare din toamnă.
 
Pentru asta, bineînțeles, ar fi fost normal ca un fost președinte al României, așa cum este T. Băsescu, să se fi lansat politic într-un teritoriu românesc aflat încă în mrejele Moscovei, nu în calitate de concurent politic/președinte PUN, ci ca factor coagulant și unificator al segmentului românesc și pro-european din acest teritoriu!
 
Asta trebuia să facă Băsescu, nu un partid de buzunar al lui V. Plahotniuc!
 
Aceasta ar fi fost cea mai bună „formulă de aglutinare a opoziției” basarabene pe care tot vine să ne-o sugereze unul ca L. Orban!
 
Despre asta ar fi trebuit să scrie I. Chifu în editorialele sale publicate de o instituție de presă finanțată de statul român, nu să-l laude pe V. Plahotniuc!
 
Iertată să-mi fie îndrăzneala.
 
Vă salut și vă îmbrățișez pe toți de Centenar, iubiți frați români!
 
 
 

Butoiul cu pulbere al lui Roșca sau diversiunea rusească împotriva Marii Uniri

martie 22, 2018 Lasă un comentariu
Odată cu apropierea centenarului Marii Uniri, rețeaua propagandistică a lui Putin, în scopul diminuării importanței și amplorii acestui eveniment istoric din viața tuturor românilor, îi scoate în față pe agenții săi cu ștaif.
 
Având „convingerea propriei sale excepționalități”, unul dintre aceștia, I. Roșca, difuzează un material în care caută să argumenteze, în chip funambulesc, „iraționalitatea” unionismului, tot mai pronunțat pe cele două maluri ale Prutului.
 
Nu am cum să mă opresc acum asupra tuturor stratagemelor utilizate de această unealtă a neokaghebismului putinisto-dughinist în acest scop.
 
Dar câteva dintre tertipurile din arsenalul propagandei otrăvitoare rusești puse în practică de Roșca nu s-ar cuveni să le trecem cu vederea.
 
Este vorba despre amenințările proferate de el la adresa statului român și Republicii Moldova, amenințări  legate de „problema Ardealului” și „problema găgăuză”, dar și a tuturor minorităților din R. Moldova influențate masiv de Rusia.
 
„S-au gândit măcar o clipă unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului că forțarea lucrurilor ar putea avea efecte catastrofale atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova? De fapt, o eventuală unire ar putea fi un preludiu al destrămării Statului Român, al iugoslavizării sau balcanizării lui. Ca să folosim o expresie în vogă, în mod conștient sau inconștient, unioniștii ne oferă un măr otrăvit, care ar putea dinamita din interior Statul Român. Oare nu are România destule probleme în Ardeal, cu bine cunoscutele tendințe autonomiste și chiar secesioniste, iredentiste? Mai are oare nevoie Bucureștiul alte enclave care să mineze temelia statului, gata să explodeze în orice moment? În aceste condiții, e chiar atât de dificil să se priceapă că unirea poate deveni un catalizator al separatismului, cu efect de tsunami, atât în vestul, cât și estul țării?”, scrie scula lui Putin.
 
„Oare se ține cont de faptul că în Republica Moldova există pături largi ale populației, ostile României? Are nevoie România de un ”arc peste Carpați”, o joncțiune între secui și găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, dar mulți români (care se autoidentifică drept moldoveni)? Au auzit oare unioniștii de pretutindeni despre Legea Nr. 334 din 23.12.1994 ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”? Iată ce stabilește articolul 1 (4) al acestei legi: ”În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Va dori regiunea autonomă găgăuză să se autoproclame republică independentă, fiind recunoscută instantaneu cel puțin de către Rusia și Turcia sau va prefera să devină direct, fără etape intermediare, parte a unuia dintre cele două state, contează mai puțin. Cea ce e de reținut cu grijă e faptul că în timp ce mai multe țări din Vestul Europei se confruntă cu fenomenul secesionismului, precum Spania, Italia, Marea Britanie, de ce s-ar crede că în cazul României lucrurile vor sta altfel?”, adaugă aceasta.
 
Citind amenințările lui Roșca, dar și îndemnurile sugerate de el găgăuzilor în vederea separării de statul din stânga Prutului, fără să vrei îți trec prin minte amenințările de la începutul anilor noăzeci venite dinspre ștabul de la Kremlin, Lukianov, atunci când noi, basarabenii, ceream insistent să ne rupem de URSS: „Dacă vreți independență, trei republici veți avea pe teritoriul vostru!”. Canalia avea în vedere, bineînțeles, teritoriul „controlat de Chișinău”, Găgăuzia și Transnistria.
 
Vom sublinia că servilismul lui Roșca față de interesul rusesc îl întrece aici chiar și pe cel al lui Lukianov. În enunțul provocator al lui Roșca nu este vorba de trei enclave pe teritoriul R. Moldova dacă aceasta dorește tare să se unească cu România, ci de cinci, el având în vedere și „raionul Taraclia populat cu preponderență de către minoritatea bulgară, dar și zone vaste de localități din nordul țării, unde locuiește o numeroasă minoritate ucraineană”.
 
Cam la asta, înțelegem, se reduce toată „teoria lui Dughin” în raport cu România și Republica Moldova, „teorie” promovată insistent de Roșca în ultimii ani pe cele două maluri ale Prutului.
 
Abia astăzi mulți dintre noi realizează ce rol determinant i-a oferit sistemul rusesc de ocupație lui Roșca în diversiunea „Marșul spre sud” din toamna anului 1990, când insul, îmbrăcat în trenciul lui de enkavedist, îi provoca pe găgăuzii și bulgarii de la Comrat, Taraclia și Cahul prin dezordini, tâlhării și focuri de pistol trase de el pe malul Prutului înspre România. Diversiunea în cauză trebuia să se constituie mai târziu, în 1994, în motiv principal și premisă pentru adoptarea Legii ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”, invocată acum de această unealtă a intereselor rusești.
 
De fapt, toată „analiza” „omulețului verde” al lui Putin se reduce la sugestia acestuia adresată unioniștilor de „apropiere față de Rusia”, care „a devenit bastionul dreptei consrvatoare”.
 
„În timp ce în Vestul continentului nostru curentele de opinie și partidele politice axate pe apărarea interesului național sunt prin excelență eurosceptice și antiamericane, pledând concomitent pentru o apropiere față de Rusia, unioniștii, dimpotrivă, sunt eurolatri și americanomani. În timp ce conservatorii autentici ca Pat Buchanan sau Steve Bannon, ca și atâția alții, văd că ”lumea s-a întors cu fundul în sus”, Rusia devenind bastionul dreptei conservatoare, iar SUA – a stângii de factură troțkistă, unioniștii noștri s-au împotmolit până peste cap în mlaștina neoliberalismului și a rusofobiei”, concluzionează Roșca.
 
Cea mai pertinentă replică pe marginea tertipului diversionist „Rusia – bastion al dreptei conservatoare”, cred, este opinia împărtășită de mărturisitoarea Aspazia Otel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a pătimit timp de paisprezece ani în închisorile comuniste pentru credința în Hristos și iubirea de neam, născută pe 9 decembrie 1923 în localitatea Cotul Ostriței, în Ucraina de astăzi, și trecută la Domnul pe 23 ianuarie 2018.
 
Iată ce spunea această eroină a Rezistenței Anticomuniste într-unul din interviurile acordate presei:
 
„– Ce opinie aveţi despre politica de azi a Rusiei din perspectiva credinţei?
 
– Tot jocul creştin al Rusiei este o capcană KGB-istă. Se vorbeşte despre folosirea ortodoxiei ca mijloc de cucerire a popoarelor răsăritene. Sub comuniști erau două biserici, biserica oprimată şi biserica profitoare. Ei, acum nu! E biserica sfântă, unică și pravoslavnică! Mă gândesc la preoţii noştri buni care spun: “Vai, s-a întors Biserica în Rusia, sfinţii ruşi au revenit în Rusia!”. “Marea” ortodoxie a Rusiei, la care noi ne închinăm astăzi! Au scos sfinţii mari la paradă, l-au sanctificat pe ţar! Totul sub controlul KGB-ului!
 
Am citit profeţiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face ruşii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Ruşii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus şi Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic şi unul american. Cel euroasiatic, ortodox de „rit vechi”, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.
 
Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, aşa cum nu se lipeşte lutul de fier. Deci, oamenii îşi fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot. Ruşii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oştilor. „Mergeţi, cuceriţi, faceţi ce vreţi, totul e al vostru!”. Aşa au venit şi la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beţie etc.”
 
Ce-ar mai putea răspunde vechea sculă cu ștaif a regimurilor sovietic și rusesc de ocupație pe marginea celor mărturisite de o reprezentantă a Rezistenței Anticomuniste din România când, odată cu trecerea anilor, ies la suprafață tot mai multe amănunte despre implicarea directă a rudelor sale în descoperirea, trădarea, capturarea și „pedepsirea” eroilor Rezistenței Anticomuniste din stânga Prutului după instaurarea puterii bolșevice în Basarabia?
 
Ce-ar mai putea răspunde un ucigaș ordinar, degetul căruia se află încă pe trăgaciul pistolului său de sub haină?

Limba română, călărită de Candu și Diacov în scop electoral

martie 21, 2018 Lasă un comentariu
De vreo câteva zile, ștabii PD-ului au pornit la manipulat societatea călărind limba română:
A. Candu îi trage vârtos la TVR Moldova: „Limba română trebuie să fie limbă oficială în Constituție!”, iar D. Diacov – la Europa Liberă: „Limba de stat în Republica Moldova este limba română și așa trebuie să fie și în Constituție!”, accentuând că el, „personal”, susține acest lucru „încă din anul 1994”!
Asta ca să se convingă toți unioniștii, toți frontiștii cât de „pro-românească” și cât de „pro-europeană” este gașca politică de la guvernare în frunte cu V. Plahotniuc.
Observatorii fini nu vor trece, însă, cu vederea cea de-a doua parte a enunțurilor lui Candu și Diacov:
Primul, Candu, lasă să se înțeleagă în continuare, potrivit sursei care îl citează, că „deși dorește schimbarea Constituției, nu poate acum să acționeze împotriva unei majorități parlamentare”, iar cel de-al doilea, Diacov, se plânge de-a dreptul cu lacrimi amare de agent cu stagiu al KGB-ului că „nu poate răspunde pentru toți deputații relativ la șansa de a modifica articolul 13 din Constituție”, precizând că „în interiorul PD există mai multe păreri în acest sens”.
Adică gașca noastră, Partidul Democrat, este atât de „democratică”, atât de „pro-românească” și atât de „pro-europeană” încât nu poate să-și permită să recunoască, în mod democratic, că limba vorbită de „moldoveni” este chiar limba română!
Iată, vedeți? Noi, Candu și Diacov, înțelegem acest lucru, dar „majoritatea parlamentară”, pe care o conducem cu înțelepciune mai ales după ce am convins-o să voteze „mixtul”, nu vrea să voteze „nici ca cum” limba română în Constituție!
Bineînțeles, în percepția oamenilor normali, un partid care continuă să promoveze teoria stalinistă privind existența „limbii moldovenești”, alta decât cea română, și a „națiunii moldovenești, alta decât cea română, partid în fruntea căruia, alături de Plahotniuc, se află atât Candu, cât și Diacov, nu poate fi declarat drept „partid democratic” sau „pro-european”.
Dureros este că noi, basarabenii, am ajuns să fim luați de proști, să fim umiliți în asemenea hal chiar acum, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Noastră Unire, de o gașcă de tâlhari ordinari cu adânci rădăcini în KGB-ul sovietic, care are un singur scop: să supraviețuiască cumva și după alegerile parlamentare de la toamnă.

„Alegerea” lui Putin cu sprijinul „autorităților moldovene”

martie 17, 2018 Lasă un comentariu
Agențiile de presă transmit:
 
„Ministrul de externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, a declarat vineri într-un interviu pentru Radio Chişinău că autorităţile moldovene nu recomandă şi sunt împotriva deschiderii unor secţii de vot în regiunea transnistreană, dat fiind faptul că acest teritoriu nu se afla sub controlul Chişinăului.”
 
În legătură cu asta apar un șir de nedumeriri.
 
Dacă „autoritățile moldovene nu recomandă și sunt împotrivă”, de ce aceste „secții de vot” au fost totuși deschise pe teritoriul național al Republicii Moldova fie el și cel care „nu se află sub controlul Chişinăului”?
 
Orice om normal înțelege că „secțiile de vot” ale Federației Ruse sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova de către autoritățile ruse cu acordul „autorităților moldovene”. Autoritățile ruse pot pătrunde în zona separatistă pentru a-și deschide acolo „secțiile de vot” doar prin Chișinău și dinspre Chișinău.
 
Cum naiba se face că aceste autorități ruse, inclusiv funcționarii Ambasadei Rusiei de la Chișinău, se plimbă absolut nestingherit pe teritoriul aflat „sub controlul Chișinăului” cu scopul deschiderii „secțiilor de vot” în zona separatistă în situația în care „autoritățile moldovene” se declară „împotriva deschiderii” unor asemenea „secții de vot”?
 
Dacă asemenea „secții de vot” au fost deschise, înaseamnă că acestora li s-au repartizat și numărul necesar de buletine de vot, tipărite în Rusia și transportate din Rusia la Tiraspol doar prin Chișinău.
 
De ce „autoritățile moldovene” au permis ca asemenea „buletine de vot” să ajungă în zona separatistă?
 
De când ne tot batem cu pumnii în piept că suntem „independenți de fosta URSS”, nu am fost în stare să arătăm măcar o singură dată că suntem capabili să ne opunem eficient pentru a opri barem abuzurile Rusiei legate de deschiderea ilegală a unor secții de vot pe teritoriul nostru național.
 
Iar asta se întâmplă numai dintr-un singur motiv: din motivul că, „autoritățile moldovene”, inclusiv cele de astăzi, reprezentate de PD-ul lui Diacov și Plahotniuc, au avut și au rămas cu adânci rădăcini în vechiul și actualul sistem securistic al Moscovei.
 
Iată de ce și alegerile prezidențiale din Rusia din acest an se constituie într-o amplă acțiune de consolidare a prezenței și controlului rusesc asupra acestui teritoriu cu sprijinul nemijlocit al „autorităților moldovene”.

Rugăciunea Ninei JOVMIR

martie 15, 2018 Lasă un comentariu

 

Aflu cu tristețe de trecerea la Domnul a celei care a fost Nina Jovmir, un om minunat și o colegă de excepție de la Radio Moldova.

Mi se frânge inima de fiecare dată când mi se aduce vestea despre plecarea de printre noi a foștilor colegi de la Radioteleviziunea din Dealul Schinoasei, acolo unde s-au adunat și de unde au vorbit, au cântat și au plâns ani la rând durerile noastre românești inimi curate și nealinate. 

Noi, basarabenii, am supraviețuit odiosului regim bolșevic de ocupație prin cuvântul rostit.

Adică, prin rugăciune.

Și-acest cuvânt, atunci când eram opriți să-l rostim, îl rosteam în gând, în inima noastră.

Sau îl șopteam, să nu ne audă regimul.

Postul de radio Moldova din timpul ocupației, acolo unde am lucrat mulți ani la rând cu Nina Jovmir și cu atâția alți colegi inimoși, era pentru noi o adevărată biserică în care intram să ne rostim rugăciunile.

Nina Jovmir a fost una dintre credincioasele acestei biserici.

 
Dumnezeu s-o odihnească în rând cu drepții!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Vlad Plahotniuc nefericitul

martie 15, 2018 Lasă un comentariu

Am o mare nedumerire:

Să ai IMAS(Ș)-ul tău, atâtea TV-uri cu tot cu CCA, peste 51 de deputați (aproape tăți ca unul cumpărați noi-nouți), tot Guvernul, sute de primari și Silvii Radu, toată poliția, toată justiția, tot business-ul, tot miliardul, să-l ai pe Leancă frumosul lângă tine, să ieși o dată pe săptămână să te vadă lumea… și să nu crești deloc în sondaje!

Mai rău chiar: să nu te iubească nimenea și să fii atât de nefericit!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Încă o dată despre Leancă și „planul criminal” pus de el în aplicare

martie 13, 2018 Lasă un comentariu
Aflăm din presă că Iurie Leancă se arată tare scârbit de felul cum sunt interpretate și prezentate de către jurnaliști faptele lui „patriotice” din mandatul său de „simplu prim-ministru”.
Acesta se plânge, cu lacrimi de virgină, că nu-i este înțeleasă și apreciată la justa-i valoare toată munculița lui pentru binele nostru și al Patriei, mai ales atunci când vine vorba de „furtul miliardului”.
El se bate cu amândoi pumnii de pieptul lui tare, de diplomat sovietic, și face spume la gură ca toți jurnaliștii care nu-l înțeleg să înțeleagă că scoaterea, în toamna lui 2014, prin semnătura lui, a miliardelor de lei din rezervele BNM nu a fost furt curat, ci act patriotic de salvare a sistemului bancar și de fericire a populației Republicii Moldova.
În legătură cu insistențele atât de bătătoare la ochi ale unui fost prim-ministru, curat ca lacrima și frumos ca o fată mare, sunt nevoit să revin la concluziile experților Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), care, în recentul lor studiu „Furtul miliardului din Republica Moldova – o afacere de stat”, arată următoarele:
„Tot ceea ce s-a întâmplat începând din anul 2013 în sistemul bancar din Republica Moldova a fost o acţiune coordonată a unor grupuri private şi a principalelor instituţii ale statului, în primul rând Ministerul de Finanţe, Guvernul Republicii Moldova, Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei, având ca scop extragerea unei sume importante de bani din sistemul bancar şi transferarea acesteia în străinătate, cu predilecţie în legislaţii off-shore, de unde să fie extrem de greu, dacă nu imposibil, de recuperat.”
Referindu-se la acțiunile nemijlocite ale premierului Leancă de atunci, experții LARICS subliniază, în cea de-a doua parte a studiului lor, faptul că aceste acțiuni se constituie într-un adevărat „plan criminal”.
„Premierul Leancă şi guvernatorul BNM Drăguţanu pun în aplicare planul criminal. În anul 2014, în mod fraudulos, Guvernul Leancă împreună cu conducerea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au hotărât să scoată din conturile BNM suma de 13, 5 miliarde lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari, iar banii să-i dea „cu împrumut” băncilor comerciale cu probleme. Pentru aceasta, la data de 13 noiembrie 2014, Guvernul Leancă s-a întrunit într-o şedinţă secretă şi adoptat o hotărâre tot secretă, prin care „creditul” ce urma a fi acordat celor trei bănci, BEM, Banca Socială, Unibank, să fie acordat cu garanţia de stat a Ministerului Finanţelor. Adică în cazul în care cele trei bănci nu restituiau împrumutul de un miliard luat de la BNM, atunci BNM urma să recupereze banii de la Ministerul Finanţelor, adică de la bugetul statului”, scriu experții români.
Aceștia mai precizează următoarele:
„Deși știau că este ilegal, Guvernul Leancă, precum și BNM, au luat o treime din rezerva Băncii Naţionale și au dat-o unor bănci private administrate de către persoane private aflate sub interdicții legale de administrare. Mai mult, BNM a permis și a ignorat transferul acestei sume în intervalul de numai două zile în legislații de tip off-shore! Conform legii Republicii Moldova răspunderea juridică a acestei fapte aparține Guvernului Leancă și Consiliului de Administrație al BNM, în integralitatea sa, în frunte cu guvernatorul Dorin Drăguţanu”.
Anume aceste analize și concluzii trebuie avute în vedere de orice jurnalist care scrie despre activitatea lui Iurie Leancă, și nu „sugestiile” cu iz electoral emanate de acesta prin cățeii săi de presă.

De ce demisia lui Sandu Tănase nu este una „de onoare”

martie 11, 2018 Lasă un comentariu

Deși m-a prins pe un pat de spital în urma „virușilor patogeni” pe care ne este dat să-i înfruntăm, știrea despre demisia lui Sandu Tănase din funcția de ministru al Justiției nu m-a surprins.

E a doua demisie, în câteva luni, a unui „om al legii”, după cea a lui Tudor Panțâru.

Nu contează motivele care au stat la baza acestor demisii.

Și demisia lui Tănase, și cea a lui Panțâru sunt un semn al faptului că „greii din justiția moldovenească” dau bir cu fugiții din anturajul Piticului din Grozești, cel cu apucături și cu iluzii de stăpânitor al Basarabiei.

Tocmai din acest considerent demisia sau demisiile în cauză nu pot fi „de onoare”.

„Demisiile de onoare” ar fi fost de onoare dacă și Tănase, și Panțâru ar fi recunoscut, deschis, în declarațiile de demisie, că instituția fundamentală pe care ei o reprezintă – justiția – a fost siluită și capturată de o grupare banditească care a jefuit sistemul bancar din R. Moldova!

Iar această grupare de tâlhari ordinari se menține la putere doar datorită prezenței în sânul ei a „oamenilor de bine” din cadrul justiției și datorită serviciilor pe care acești „oameni de bine” i le acordă.

În definitiv, demisia lui Tănase și demisia lui Panțâru ne vestesc că puterea lui Plahotniuc se clatină.

Iar când o corabie se scufundă, toți șobolanii fug!

Rămâne acum să vedem cât de mulți șobolani sunt pe această corabie.

9 martie, ziua de pomenire a celor care au pătimit în timpul comunismului pentru credinţa şi demnitatea neamului


Purtându-i pe toți în pomelnicul inimilor noastre, trebuie să învățăm de la ei curajul de a apăra Sfânta noastră Ortodoxie și demnitatea de a fi român. La nivel local, fiecare parohie sau mănăstire ar trebui să-și actualizeze (să inițieze, acolo unde nu sunt) pomelnicele cu eroii locali căzuți pe câmpurile de luptă în timpul Războiului de Independență sau în timpul celor două conflagrații mondiale. Lângă ei este demn să așezăm și pe acești frați români chinuiți și umiliți în lagărele de exterminare comuniste, pentru simplul motiv că nu se puteau despărți de Hristos și de Evanghelia Sa.

Foto: Oana Nechifor, doxologia.ro

 

Ne aflăm în anul proclamat de Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române drept „An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. Printr-o mult așteptată decizie, Parlamentul României, în 2011, a adoptat Legea nr. 247 pentru declararea zilei de 9 martie „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989”, act normativ care prevede ca dată de pomenire a celor care au și-au pierdut viața ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua în care în calendarul nostru ortodox proslăvim pe cei 40 de Mucenici din Sevastia. Ținând seamă de această providențială asociere a celor două momente comemorative, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea neamului nostru românesc.

Să-i purtăm pe toți în pomelnicul inimilor noastre și să transformăm această zi într-una a recunoștinței ce le-o datorăm. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania, în timpul regimului comunist, în țara noastră au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 au murit. Vasăzică, pomenindu-i la dumnezeieștile slujbe, trebuie să ne și amintim de jertfa și curajul lor de lupta pentru propășirea valorilor spirituale și democratice în România. La nivel local, fiecare parohie sau mănăstire ar trebui să-și actualizeze (să inițieze, acolo unde nu sunt) pomelnicele cu eroii locali căzuți pe câmpurile de luptă în timpul Războiului de Independență sau în timpul celor două conflagrații mondiale. Lângă ei este demn să așezăm și pe acești frați români chinuiți și umiliți în lagărele de exterminare comuniste, pentru simplul motiv că nu se puteau despărți de Hristos și de Evanghelia Sa.

Urmând acestei inițiative, vă propun să cunoaștem câteva aspecte din multele suferințe pe care le-a îndurat în temnițele comuniste unul dintre acești luptători ai neamului românesc, Protosinghelul Nifon Corduneanu, renumitul cancelarist al marii lavre nemțene, dar și fost egumen al Schitului Vovidenia, între anii 1952-1957.

L-am cunoscut pe bunul părinte Nifon prin anii 1998, când primisem ascultarea la Casa Memorială Visarion Puiu și Muzeul Sadoveanu, aflate în spațiul monastic al Vovideniei. Dornic să descopăr cât mai multe din vremea șederii lui Sadoveanu la schit și, aflând din cartea vlădicului Timotei Aioanei, Schitul Vovidenia, tradiție și actualitate, că părintele Nifon a fost bună parte egumenul schitului, câtă vreme scriitorul poposea vara la Neamț, am purces sfios către chilia Cuvioșiei Sale. Mucalit și cu fața senină te întâmpina cu un fin surâs, dar și cu o vorbă, care se dorea a fi o săpuneală: „Iar ați venit pe capul meu! Da’ n-aveți treabă pe la casele voastre, bre?”. Pornite dintr-o inimă caldă, cuvintele dojenitoare se transformau într-un „bun venit” original rostit de către octogenarul călugăr nemțean. De mai multe ori am bătut la ușa Cuviosului Nifon, avid de a afla cât mai multe aspecte ale vieții călugărești de la schit din tulburea perioadă de după război. Încet, încet, Părintele a început să depene și alte amintiri din acele înlăcrimate vremi. Așa am aflat că, între anii 1959-1963, s-a numărat printre sutele de mii de români întemnițați. Îmi amintesc că, numai pomenind de atrocitățile suferite în temnița comunistă, fața brăzdată de ani și suferințe i se întrista, iar glasul-i devenea stins. Lacrimile îi umezeau ochii de un albastru intens, de credeai că tot cerul senin se oglindea în privirea sa. Ca mulți alți preoți și monahi care au trecut prin carcerele terorii, și monahul nemțean se ferea să dea detalii despre acei ai de mucenicie, și nu pentru că îi era rușine, ci pentru că nu voia să jignească spiritul neamului românesc cu astfel de amintiri feroce. Îmi spunea că a scris ceva gânduri din încrâncenatele răstimpuri, recuperate cu inspirată socotință de către Preacuviosul Părinte Benedict, starețul lavrei nemțene, în lucrarea sa de doctorat, Mănăstirea Neamț în perioada regimului comunist.

Din cele relatate, îmi amintesc de nedumirirea cu care Părintele Nifon a îndurat bătăile și umilințele la care a fost supus în temnița securității de Târgu Neamț și Bacău, unde a stat două săptămâni, cât timp a durat ancheta. Înfometat și lovit crunt, a fost mutat în închisoarea mare din Bacău, după ce a fost tuns și îmbrăcat în haine vărgate, având colegi de suferință mai mulți frați români din diferite zone ale Moldovei. Protosinghelul Nifon nu a renunțat niciodată la întâlnirile cu Hristos. Dimineața, devreme foarte, și seara, târziu, îngenunchea rostindu-și îndătinatele rugăciuni. Colegii de celulă l-au rugat să le spună cu glas, ca să audă și ei. Și uite-așa, carcera înghețată și insalubră a devenit o veritabilă chilie și fereastră către cer, în care deținuții își uneau vocile și lacrimile, nădăjduind în mila Cerescului Tată. După ce a fost târât și umilit prin tribunalul de la Bacău, i s-a „stabilit vina oficială”, aceea dea fi complotat împotriva ordinii sociale, fiind ostil noii cârmuiri politice. Au urmat alte și alte zile și luni de chin. Prima sărbătoare pascală petrecută în închisoare a fost de neuitat. Deși zăvorâți, bunii creștini, împreună cu preoții și călugării, deveniți ortaci întru chinuri, nu și-au lăsat și sufletele întemnițate. Părintele Nifon amintea că după pronunțarea sentinței a fost mutat într-o celulă mai „generoasă”, împreună cu alți 70 de deținuți, printre ei aflându-se și Arhimandritul Vasile Vasilache. Acesta, în dimineața Sfintelor Paști, a oficiat în surdină slujba Învierii Domnului, rostind chiar și o emoționantă predică celor 69 de colegi. Printre lacrimi și doruri de cei dragi, cu toții au cântat în șoaptă „Hristos a Înviat”. În vara aceluiași an, 1960, Părintele Nifon a fost mutat în sinistra închisoare Jilava, unde a fost iarăși bătut și umilit de către gardieni, iar după trei luni, transferat în colonia Luciu-Giurgeni din preajma Dunării, la munca câmpului. Din toamna lui 1960 până în mai 1961, deci în mai tot anotimpul rece, pe viscol și ger, Părintele Nifon, alături de alți mii de deținuți au lucrat la construirea unui dig, acolo lângă albia Dunării. Fiecare deținut avea sarcina să care cu roaba anumiți metri cub de pământ. Neîmplinirea sarcinii atrăgea crâncene bătăi din partea gardienilor iar dacă, într-o zi, cineva reușea să împlinească norma, în cea următoare, norma îi era mărită. Când gerul a făcut pământul ca de piatră, deținuții erau obligați să sape cu târnăcopul, pentru a-și împlini povara.

Multe astfel de întâmplări înfiorătoare le-a petrecut Protosinghelul Nifon Corduneanu, iar odată cu el și alte sute de mii de români, trecând prin același calvar. Abia în 1963, pe 20 septembrie, mult pătimitorul Părinte Nifon a fost eliberat și i s-a permis să se întoarcă la Mănăstirea Neamț. În chinovia sufletului său a trăit până în data de 9 aprilie 2004 când, parcă voind să arate cât de mult a pătimit în cei patru ani de detenție, îndelung răbdătorul călugăr a plecat din această viață chiar în Vinerea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. În săptămâna luminată când, după o veche tradiție, cerurile sunt deschise, un sobor de peste 50 de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințiul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, conducea până la bolțile Veșniciei pe Părintele Nifon Corduneanu, care a fost îndreptățit să rostească odată cu dumnezeiescul Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (II Corinteni 4,7).

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: doxologia.ro