Prima pagină > Fără categorie > Chita lui Victor Nichituș

Chita lui Victor Nichituș

Victor Nichituș, ca și oricare alt mercenar de presă, va avea foarte mult de lucru dincoace de Prut în acest an electoral. Chita lui, cum s-ar zice pe la noi atunci când țucălarul de meserie își găsește stăpânul potrivit, cu bani gata, pe care să-I slujească fără preget.

„Moscova poate câștiga bătălia electorală din Republica Moldova. Acest pericol există. Dar el nu se datorează schimbării Codului Electoral. De vină este propaganda emisă de televiziunile ruse care au emis în spațiul informațional moldovenesc”, – scrie, într-o postare pe blogul personal,  Victor Nichituş.

„Partidul Democrat a fost cel care a avut inițitiva și a interzis această propagandă”,  adaugă mercenarul.

„Echipa lui Plahotniuc a reușit să oprească conflictele ideologice întreținute de Rusia, conflicte care au scindat, din interior, clasa politică moldoveană”, concluzionează vârtos și aproape eroic cronicarul de stăpâni.

Tot el, momentan, își răsucește subtila-i pană dinspre ruși spre americani și deduce univoc că „tot Plahotniuc, vor unii sau nu, a fost cel care a solicitat ajutorul Statelor Unite în soluționarea conflictului transnistrean”.

„În desele vizite făcute peste ocean, – continuă penetrant sluga meseriașă – liderul Partidului Democrat le-a explicat (experților americani – n.n.) că bătălia pentru Moldova este una de culise. Acesta este motivul pentru care doi congresmeni americani au depus la Camera Reprezentanților o rezoluție referitoare la Republica Moldova în care se specifică faptul că Statele Unite susțin alegerea Moldovei de a se asocia la Uniunea Europeană și cer Federației Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul statului moldovean în conformitate cu angajamentele asumate la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999”.

Asta în vreme ce experții Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică a Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) constată că la ora actuală în Republica Moldova există, dincolo de chestiunea identitară, trei manipulări „de partid şi de stat”:

Prima este existenţa binomului Plahotniuc-Dodon, prezentat public sub forma unei confruntări nemiloase. Evident, o denaturare, confirmată definitiv cu ocazia votului mixt adoptat în pofida Europei, un joc de public servit şi Estului şi Vestului, o bătălie de tip „Tom şi Jerry“, în care în final nimeni nu păţeşte nimic. Această confruntare mimată de cele mai multe ori, prezentată ca război geopolitic pe viaţă şi pe moarte, se developează din ce în ce mai pregnant cu trecerea timpului şi va deveni tot mai evident cu ocazia apropierii alegerilor anticipat pentru Primăria Chişinăului (mai 2018) şi a celor parlamentare (noiembrie 2018).

A doua manipulare ţine de furtul miliardului, despre care, oficial, ni se spune că ar fi principala preocupare a autorităţilor, respectiv că se lucrează intens pentru identificarea vinovaţilor. În realitate, eforturile sunt spre camuflarea, nu spre identificarea vinovaţilor. După aproape cinci ani de zile, nu există niciun oficial vinovat pentru această veritabilă „afacere de stat“ care a fost furtul a cel puţin un miliard din băncile moldoveneşti şi care a lăsat sistemul financiar bancar din republică pe butuci.

A treia este chestiunea transnistreană. De ce o manipulare? Din aceleaşi motive ale jocului la două capete care au marcat politica moldovenească, practic, de la înfiinţarea statului. Inclusiv în relaţia cu Tiraspolul. Rarele episoade de fermitate (respingerea Memorandumului Kozak în 2003) au durat puţin, iar balanţa a înclinat, iarăşi, spre subordonare şi cedări în faţa Moscovei. Astăzi, suntem în aceeaşi duplicitate. Pe de-o parte, claxoane abundente şi ostentative, semnale suveraniste şi solicitare de sprijin pentru confruntarea cu Moscova în regiunea separatistă, pe de alta, frână, rămânerea la jumătatea drumului, paralizie în faţa oricărui gest radical în faţa Moscovei. În plus, recent, cerşitul bunăvoinţei Moscovei şi sarabanda unor concesii nepermise şi care nu e clar unde se vor opri. Acest material este dedicat celei de-a treia formă de manipulare de stat, respectiv chestiunea transnistreană.”

Experții de la București arată cu lux de amănunte cum, prin „desele-i vizite peste ocean” ale liderului PD, „Chişinăul i-a convins pe americani că pe teritoriul Republicii Moldova nu există „trupe de ocupaţie“. (https://secareanu.wordpress.com/2018/02/26/pe-cine-manipuleaza-chisinaul-cu-transnistria-pe-rusia-sau-pe-romania)

Aceiași experți demonstrează cât de periculoasă este poziția actualei puteri de la Chișinău în „soluționarea conflictului transnistrean” orientată spre un șir de cedări majore pe această chestiune, cedări care duc, în definitiv, spre pregătirea și acordarea „statutului Transnistriei în viitorul stat reintegrat RM”.

„Republica Moldova, sub perdeaua de fum a declaraţiilor „principiale” faţă de Moscova (în realitate fără vreo relevanţă şi oricum mult mai nuanţate decât sunt tirajate şi manipulate de presa „patriotică”, guvernamentală), a intrat pe panta cedărilor în faţa Tiraspolului, adică a Moscovei. Transnistria este testul de politică externă al R. Moldova de aici înainte, nu retorica pro-europeană sau pro-românească fără acoperire.”, conchid experții LARICS.

Manipularea, spuneam, este ținta urmărită de actualul regim de la Chișinău și este chita uneltelor de presă ale acestuia.

 

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: