Arhiva

Archive for aprilie 2018

Băsescu într-un glas cu nemții

aprilie 30, 2018 Lasă un comentariu

Cineva îmi suflă la ureche că Traian Băsescu ar fi articulat, acum câteva minute, următoarea declarație:

„Germania finanțează în Republica Moldova ONG-uri care fac politică moldovenistă”.

Germania tot timpul a făcut jocul rușilor!

Ar fi fost bine pentru România și pentru noi, basarabenii, ca asemenea declarații să fi fost auzite din gura lui Băsescu în timpul mandatului său de Președinte al României!

Mai ales atunci când Berlinul insista (și insistă încă!), prin diplomații săi, să convingă Chișinăul să-și abroge Legea din 22 iulie 2005 cu privire la Transnistria, lege care stabilește univoc că orice statut pentru localitățile din această zonă poate fi acordat de Parlamentul Republicii Moldova doar după retragerea definitivă a trupelor ruse staționate ilegal în stânga Nistrului!

Or, Băsescu, prin declarațiile lui din ultimii ani despre Transnistria, se pare, tot apă la moara rușilor toarnă.

Nu vă mai amintiți cum agențiile de presă transmiteau cu insistență declarația fostului președinte român de la o întâlnire a acestuia cu românii din afară: „Niciodată Federația Rusă nu va mai pleca din Transnistria!”?

Acad. Ioan-Aurel Pop: Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm ce înseamnă acest Centenar și de ce trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu e pierdut

aprilie 29, 2018 Lasă un comentariu
„De ce să marcăm Centenarul?”- este întrebarea la care profesorul Ioan – Aurel Pop răspunde într-un nou episod al seriei de 100 de adevăruri istorice, de la Trinitas TV. Academicianul consideră că O mromânii trebuie să sărbătorească Centenarul pentru că în acești 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. O mare realizare, spune profesorul  Ioan – Aurel Pop, amintind că deși nu prea mai avem încredere în el și în instituțiile lui, avem un stat „care ne organizează, care ne adăpostește și ne protejează. „Dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta”, explică academicianul Ioan-Aurel Pop.
„Nimeni nu cred că dorește o Europă fără francezi, fără polonezi, fără români, fără unguri. Adică cu un popor omogen. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul cu bucurie și cu încredere, n-are nicio legătură cu naționalismul. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul și scot în lumină, în valoare, acele componente care le dau lor etnicitatea îi arată ca europeni îi arată că sunt gata să participe la concertul european. Și cred că românii sunt mai pregătiți decât alții. Astăzi în România nu există un partid naționalist șovin care să fie la putere și care să zică că românii sunt totul, și restul nimic. Uitați-vă la unele țări din jur și urmăriți discursul politic. 
Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm poporului ce înseamnă acest Centenar și de ce el trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu este pierdut. Și tot farmecul nostru se poate revărsa asupra Europei. Eu sunt absolut convins că dacă ne-am fi apucat mai din timp de Centenar și am fi tradus mai bine versurile, romanele noastre, dacă am fi făcut cunoscută muzica noastră, de la Balada lui Porumbescu până la muzica lui Mihail Jora, de la Enescu până la „Ana Lugojana”, toate astea ne-ar face și mai români și mai europeni. Nu este o contradicție în termeni. Multă lume îmi spune „dumneata, dacă ești ardelean, cum ești român?”. Exact cum dacă ești moldovean, trebuie să fii român. Că moldovenii pot fi numai români.
Noi, oamenii, facem parte din mai multe națiuni concomitent: suntem și bănățeni, suntem și profesori, suntem, poate, și călugări. Aceste comunități nu se contrapun una alteia.
În Ardeal, sunt anumite mișcări, datorită unei istorii distincte, și datorită cultivării unor sentimente, cu grijă, de către anumiți „formatori de opinie” ale așa-numitului „excepționalism ardelean”, ale separatismului transilvan. Și mai sunt și români care cad în capcană. Ideea transilvanismului a fost susținută de nobilimea maghiară, liberală, care nu dorea să fie înglobată în Ungaria. Dar după ce au trecut 100 de ani de la formarea României și după ce am reușit să facem o Românie, este azi contrapoductiv să vii să subliniezi aceste particularisme, în loc să scoți în lumină, pe lângă particularisme,  ceea ce ne unește. Și faptul că 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. Asta e o mare realizare. Avem un stat care ne organizează, care ne adăpostește și care ne protejează. Nu mai avem încredere prea mare în el, nici în instituțiile lui, dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta. Românii și sărbătorile și le țin altfel. Cântăm în aceiași limbă, hora o jucăm cu toții. Toată această armonie este foarte frumoasă. Și în armonie este bine să nu ne pierdem identitatea.”

Despre condiția de jurnalist în R. Moldova când afli că și Vlad Pohilă a fost înlăturat de la „Vocea Basarabiei”

aprilie 29, 2018 Lasă un comentariu

Azi la Biserică o enoriașă mă întreabă de ce două sâmbete la rând nu mai este difuzată la postul de radio „Vocea Basarabiei” emisiunea „Istoria în mișcare”.

Nu am știut ce să-i răspund doamnei, pentru că nu știam că această emisiune, realizată de Alecu Reniță, nu mai apare pe post.

Poate nu-i adevărat?

Poate realizatorul emisiunii este în imposibilitatea de a fi, momentan, la microfon?

Poate este o eroare la mijloc?

Nu cunosc!

Știu cu exactitate însă că de la „Vocea Basarabiei” a fost înlăturat, acum vreo două săptămâni, ziaristul, lingvistul și cărturarul Vlad Pohilă.

Deși emisiunile lui dedicate limbii române, realizate și înregistrate de Vlad pe parcursul anilor, continuă să fie reluate de „Vocea Basarabiei”…

L-am întrebat la telefon care-i cauza înlăturării lui (admitem că eu, care sunt mai clănțos de felul meu, am fost eliminat din considerente eminamente politice, dar din ce cauză a fost eliminat Vlad Pohilă, care nu a fost afiliat niciunui partid politic?).

Vlad mi-a spus că i s-ar fi incriminat că ar fi făcând parte din nu știu ce „partid al limbii”

Ei, da!

Stau acum și mă gândesc la un lucru:

Orice post de radio sau tv, controlat sau nu de mafie în general sau de mafia de la putere, poate fi funcțional doar datorită jurnaliștilor!

Dacă jurnaliștii din R. Moldova și-ar respecta, câtuși de puțin, meseria pe care au ales să o îmbrățișeze, azi nu ar mai fi funcțională nicio instituție media a mafiei, cu precădere a grupărilor criminale care au devalizat sistemul nostru bancar și guvernează bine merci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Că tot vine nu știu ce zi a libertății de exprimare!

Iar noi continuăm să ne amăgim că suntem ziariști și iubim tare să fim liberi.

Hristos a Înviat!

Minciunile mafiilor din R. Moldova

aprilie 27, 2018 Lasă un comentariu

Despre cum își bat joc de alegători țucălarii mafiilor din R. Moldova:

Șeful de campanie al lui A. Năstase scuipă în noi cu un așa-zis sndaj intern (intuiesc, din „internul” mafiei Țopa), prin care A. Năstase este plasat pe locul 3 după S. Radu și I. Ceban…

P. Bogatu, cronicar-prim de curte al grupării de la guvernare, lansează și el un sondaj-minciună „discret” (intuiesc, din anturajul „discretei” mafii Plahotniuc), prin care pe locul trei, după I. Ceban și S. Radu, ne este adus C. Codreanu…

Vă dați seama la ce grad al lașității trebuie să ajungi ca să procedezi în halul ăsta?!

Pașii Opoziției Unite pentru victoria în alegerile din Chișinău

aprilie 26, 2018 Lasă un comentariu

Interesantă, analiza lui Octavian Țâcu „Ce votăm pe 20 mai?” din Cotidianul.md.

„Fără îndoială că miza pentru alegerile din Chișinău este uriașă. Transnistria e pierdută, la Comrat stă filorusa Vlah, la Bălți nu se știe, dar moștenirea lui Usatîi nu ne lasă mari speranțe, prin urmare Chișinăul e ultimul bastion. Și pentru o parte (de stânga, filorusă) și pentru alta (puterea „proeuropeană”), și pentru a treia (opoziția). Dacă va câștiga opoziția va fi prima fisură în edificiul oligarhic și o premisă serioasă de încurajare pentru ca opoziția unită să asalteze alegerile parlamentare din toamnă, pentru a demonta actuala conducere”, notează istoricul nostru.

De acord!

Doar că soluția sugerată de Țâcu pentru ca „să câștige opoziția unită” (susținerea lui A. Năstase prin votul organizat și coordonat al alegătorului de orientare pro-europeană și pro-românească) este una greșită!

Pentru că greșit și chiar dăunător a fost gestul din start al Maiei Sandu de a lansa PAS-ul său în aceste alegeri prin susținerea lui A. Năstase!

Anume acest lucru îl ocolește cu bună știință autorul analizei.

Am spus-o, în ziua în care Maia a comis acest gest, că „A. Năstase nu are cum să întrunească condițiile unui concurent prin care ar fi posibilă învingerea majorității pro-ruse în mâinile căreia a nimerit capitala”.

Pur și simplu, nu pot să mă opresc acum asupra tuturor argumentelor care stau la baza acestei certitudini și nici nu văd rostul unui asemenea efort.

După părerea mea, Maia în persoană ar fi trebuit să fie candidatul PAS în aceste alegeri!

Între timp, din momentul adoptării unei asemenea decizii și până azi, PAS și PPDA nu au fost capabile să întreprindă acțiuni și măsuri hotărâte, cu adevărat viguroase și mobilizatoare, care să convingă absolut toată opoziția să se unească într-un corp comun pentru a-l susține pe A. Năstase și a face astfel „prima fisură în edificiul oligarhic”, vorba lui Țâcu.

Dar asta nicidecum nu înseamnă că totul este pierdut.

Pentru a „uni opoziția” și a crea condiții favorabile pentru câștigarea de către aceasta a alegerilor parlamentare de la toamnă, așa cum speră de ani de zile majoritatea basarabenilor, se impune cu necesitate întreprinderea neîntârziată a următorilor pași:

  1. Retragerea (fără nicio supărare!) din cursă a lui A. Năstase.
  2. Pentru că nu mai este posibilă înlocuirea lui A. Năstase cu Maia Sandu, urmează adoptarea, prin consensul tuturor forțelor de opoziție antrenate în această campanie electorală (inclusiv a PPDA), dar care nu fac jocul „puterii proeuropene”, a deciziei de sprijinire a lui V. Munteanu pentru funcția de primar general al capitalei.

Această opinie a mea nu este una de conjunctură, cum încearcă unii să-mi incrimineze.

Ea este una logică, în primul rând, pentru că a fost expusă de mine, momentan, în chiar ziua în care Maia Sandu și-a anunțat decizia de a-l susține pe A. Năstase. „Asta înseamnă că orice om normal, cu opțiuni românești și pro-europene, trebuie să-și orienteze votul spre candidatul unionist și pro-european autentic, liberalul V. Munteanu. Indiferent de atitudinile pe care aceștia le-ar manifesta în raport cu partidul din care V. Munteanu face parte”, am scris atunci pe blogul meu.

În al doilea rând, V. Munteanu chiar este cel mai bun dintre toți candidații înscriși până acum. În raport cu A. Năstase, acesta a avut și are o evoluție electorală mult mai spectaculoasă și mai convingătoare, semn că va acumula mai multe voturi decât candidatul propus de PAS!

În al treilea rând, V. Munteanu chiar este capabil să facă față funcției de primar al capitalei! Este un bun manager, are abilități administrative, nu este implicat în acțiuni reprobabile prin care gruparea de la putere ar putea să-l șantajeze.

Bineînțeles, îmi dau seama că asemenea pași patriotici pot fi făcuți doar de oameni politici patrioți și curajoși, cu voință și înțelepciune politică, responsabili până în adâncul inimii lor față de oameni și față de Țara și Neamul din care ne tragem.

Doar astfel vom fi în stare să asigurăm și victoria în alegerile parlamentare de la toamnă.

Hristos a Înviat!

Încă un denunț: al lui V. Saharneanu!

aprilie 25, 2018 Lasă un comentariu

Mai sare unul la beregata lui V. Munteanu după ce acesta a propus ieri ca primăria Chișinău să devină acționar majoritar al Aeroportului Internațional Chișinău.

Este vorba de V.  Saharneanu, consilier al lui I. Hadârcă în Parlamentul de la București, care publică pe blogul său un denunț împotriva liberalilor de la Chișinău, preluat de portalul deschide.md, finanțat din banii statului român.

Cum naiba se face că toate cârtițele și fosilele sistemului nomenklaturist construit de regimul bolșevic de ocupație dincoace de Prut, cu diplome ale școlilor superioare ale fostului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, ajung azi  în grația și pâinea statului român?

Faptul relatat aici confirmă fără putință de tăgadă  axioma că toți exponenții fostei nomenklaturi sovietice cu școală superioară a PCUS, nimeriți, din întâmplare, printre membrii partidelor de orientare românească din R. Moldova, scriu denunțuri mincinoase împotriva acestor organizații și a membrilor lor după ce ies cu scandal din ele.

Mai rău decât atât:

Tot aceștia lucrează în aceste clipe, deschis sau camuflat, în favoarea grupării mafiote de sorginte rusească aflată la guvernare în R. Moldova  și, implicit, în favoarea candidatului acestei grupări pentru alegerile primarului general al Chișinăului.

Când PD-ul ne amenință cu victoria lui Dodon

aprilie 24, 2018 Lasă un comentariu
PD-ul ne amenință azi, prin purtătorul său de cuvânt, că „rezultatele alegerilor locale ar putea fi negative”, făcând aluzie că socialiștii lui Dodon ar putea câștiga alegerile locale din Chișinău.
Ca de obicei, amenințările de acest fel, menite să manipuleze, sunt lansate cu invocarea unui „sondaj intern” pe care PD-ul „nu îl va face public”.
Mai suntem anunțați, lacrimogen, că „PD rămâne dezamăgit în această campanie” și că el „conștientizează foarte bine că aceste alegeri sunt o repetiție pentru alegerile parlamentare din toamnă”, de aceea „nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
În legătură cu asta, vom face următoarele precizări:
– Cei care au provocat actualele alegeri locale în capitală sunt PD-ul lui Plahotniuc și PSRM-ul lui Dodon, plus, bineînțeles, ceilalți, mai mărunței, care i-au susținut: PPEM-ul lui Leancă, comuniștii lui Voronin ș.a. Prin abuzurile și acțiunile lor provocatoare, inclusiv șantajul cu deschiderea dosarelor, și votul comun în consiliul local, a fost înlăturat fostul primar liberal, ales democratic în 2015, cu scopul preluării controlului asupra Primăriei Chișinău.
– Amenințarea prin invocarea „rezultatelor negative” vine să se constituie, de fapt, într-un pretext pentru justificarea victoriei lui I. Ceban după susținerea tacită, dar hotărâtă, a acestuia de către PD, asemeni susținerii lui Dodon în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016, în cazul în care nu se va reuși acumularea sprijinului din partea locuitorilor capitalei pentru „candidatul independent” S. Radu, candidat fabricat de gruparea de la guvernare odată cu instalarea abuzivă a acestuia în fotoliul deținut legal de D. Chirtoacă.
– Atât victoria lui I. Ceban, cât și cea a S. Radu sunt variante luate în calcul de binomul Dodon-Plahotniuc pentru preluarea legală a controlului asupra capitalei, așa cum este luată în calcul de către PD și PSRM victoria lor în alegerile de la toamnă în baza votului mixt inițiat și promovat de aceștia.
– Singurul element constructiv din declarațiile de azi ale purtătorului de cuvânt al PD este apelul: „Nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
Aceasta ar fi, de fapt, ultima și cea mai importantă precizare a mea:
„Candidații pro-UE să se retragă din cursă”, dar în favoarea unui alt candidat decât cel fabricat și propulsat de binomul Dodon-Plahotniuc!
Care ar fi acel candidat, urmează să decidă cei care s-au lansat în aceste alegeri, manifestă voință politică și respect pentru alegători și capitala lor și, bineînțeles, nu fac în niciun fel jocul actualei puteri din Republica Moldova.

Slugă a mafiei și detractor

aprilie 22, 2018 Lasă un comentariu
Petru Bogatu, prim-cronicar al mafiei aflată la guvernare, mai scrie un denunț.
Și de data asta el lovește în organizația de unde s-a hrănit timp de peste zece ani.
Este vorba de un denunț împotriva unui vechi frontist de la Bălți, Simion Guțu, pe care îl cunosc foarte bine – a fost șef al filialei fostului PPCD, cel românesc, mai mulți ani la rând.
Aflu acum, din întâmplare, că Simion este candidatul PAS pentru alegerile primarului de la Bălți.
Nu știam de asta, dar m-am bucurat că un fost coleg din organizația în care mi-am petrecut peste douăzeci de ani din viață ia parte la niște alegeri.
Mai puțin mă interesează acum dacă partidul care îl promovează în funcția de primar la Bălți este sau nu al Maiei Sandu, fapt pe care pune accent Bogatu în denunțul său:
„Candidatul Maiei Sandu la Bălți e un fost colaboraționiist al regimului președintelui Voronin”, scrie acesta incriminând.
„Simion Guțu, candidatul PAS pentru alegerile primarului din Bălți, ar avea serioase probleme de integritate. Este mult prea delicat spus. Acest personaj, un apropiat al dughinistului Iu. Roșca, are adevărate schelete în dulap. Până în toamna anului 2009, Simion Guțu, împreună cu șeful său de partid, a făcut parte de fapt din echipa comunistului Vladimir Voronin cu care PPCD a coabitat, împărțind puterea, încă din 2005. A colaborat cu administrația comunistă din Bălți, a sprijinit la unison cu partidul din care făcea parte reprimarea bestială a manifestațiilor anticomuniste de la 7 aprilie, s-a opus instalării unei guvernări pro-europene după înfrângerea PCRM în alegerile din iulie 2009. Nu e de mirare că vicepremierul guvernului comunist din 2009, Iu. Roșca, și administrația comunistă a primăriei din Bălți i-au făcut cadou un apartament. A fost un colaborator sârguincios. Bănuiesc că și astăzi nu-i mai puțin harnic”, mai scrie în denunțul său Bogatu ca un detractor ordinar.
Cel mai mare dezgust mi-l trezește nu neadevărul turnat de Bogatu, ci tonul slugarnic al denunțului său, ton cultivat de școala superioară de partid a regimului sovietic ocupant pe care acesta a absolvit-o!
El continuă în chip manipulator să identifice PPCD-ul cu numele „dughinistului Roșca”. După el, toți membrii PPCD-ului, mii și mii de basarabeni, inclusiv Simion Guțu, sunt „colaboraționiști ai regimului președintelui Voronin” și au luat parte la abuzurile acestuia.
În nenumăratele deplasări în teritoriu pe care le-am avut de-a lungul anilor am fost nu o singură dată oaspetele casei lui Simion Guțu. Acesta locuia împreună cu soția și copiii într-o cameră de cămin din Bălți. Știu că grupul nostru parlamentar a făcut mai multe demersuri în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai ale colegului nostru. M-am bucurat nespus de mult atunci când am aflat că administrația locală din Bălți i-a repartizat un apartament, pentru reparația căruia, din câte îmi amintesc, Simion urma să investească foarte mulți bani, bani pe care, evident, nu-i avea.
Nu știu cum s-au desfășurat lucrurile în continuare pentru că de ani buni nu m-am mai văzut cu colegul meu de la Bălți. Aflu din presa locală, pe care o citează Bogatu, că unul din copiii săi ar fi având probleme cu justiția.
Nu cunosc. Cine nu are azi probleme?
Știu cu certitudine însă că fostul nostru coechipier de la Bălți nu este sperietoarea pe care caută să ne-o arate în chip enkavedist detractorul Bogatu.
Personal, îl știu pe Simion Guțu de om onest!
Om capabil să facă față funcției de primar al Bălțiului!
Este un bun român! Este apărătorul și promotorul inimos al idealurilor noastre românești! L-am văzut și l-am simțit alături de colegii noștri demonstrând și protestând împotriva regimului Voronin în acțiunile noastre exemplare din 2002: a stat nopți și zile la rând înghețând în corturile din Orășelul Libertății!
Acolo unde nu l-am văzut pe detractorul său de azi Petru Bogatu.
Simion Guțu este omul care a ținut la echipa sa politică!
El nu a hulit-o și nu a scuipat-o așa cum face Bogatu, cel pe care nu l-am auzit în ieșirile sale de cronicar al regimului de azi să dezvăluie fața adevăraților autori ai jafului bancar din Republica Moldova și cel care a promovat și promovează metodic votul mixt al binomului Dodon-Plahotniuc.

Fericire fără opoziție

aprilie 21, 2018 Lasă un comentariu

Citesc într-o știre că „Igor Boțan îi dă dreptate colegului său Nicolae Negru, care spune că Andrei Năstase este sculă oligarhică”, iar, potrivit unui sondaj realizat de societata civilă pe un eșantion de o mie de persoane în perioada 15-18 aprilie 2018, acesta ar acumula doar 6,9 la sută din voturile chișinăuienilor.

Mai mult, sugerează Boțan, Maia Sandu a greșit susținând candidatul Platformei DA, din acest motiv PAS riscând să piardă și alegerile parlamentare din toamnă.

Eu cred că Igor Boțan are dreptate, iar „scula oligarhică”, despre care vorbește, pur și simplu și-a exercitat funcția ei de „sculă”!

De fapt, candidatul susținut („greșit”!, adică la indicația deținutului din penitenciarul 13) de Maia Sandu reprezintă „scula” unui sistem întreg, petrukirilolucinschist, care a lansat pe piața politică a Basarabiei o falsă opoziție, menită să manipuleze oamenii de bună credință din acest teritoriu românesc și să compromită capacitatea basarabenilor de a se mobiliza exemplar pentru construirea, consolidarea sau revigorarea adevăratei opoziții, capabilă să asaneze societatea noastră și să realizeze idealul nostru de unitate națională.

Eu zic că tot răul e înspre bine.

În felul acesta este spulberat din mințile basarabenilor și mitul Maia Sandu, întruchiparea perfectă a petrukirilolucinschismului!

Maia Sandu nu mai riscă deja „să piardă alegerile parlamentare din toamnă”, pentru că ea a pierdut aceste alegeri parlamentare încă din această primăvară.

În cele din urmă, pentru că tot ne-am deprins cu ideea că misteriosul Plahotniuc deține toată puterea reală în stânga Prutului, putem intui că locul acestei „opoziții false”, despre care vorbeam mai sus, va fi ocupat tot de faimosul și „controversatul om de afaceri” Plahotniuc.

Adică, el va fi în opoziție (falsă!) cu el însuși!

Mai știi, poate doar atunci puterea și opoziția vor fi într-un gând!

Mai știi, poate doar atunci vom fi și noi fericiți!

Hristos a Înviat!

Familia, femeia, amorul liber şi socialismul secolului 19. Juncker pupilul lui Marx.

aprilie 20, 2018 Lasă un comentariu

Cine suntem

Credeam că va dura mai mult până când „zidarii” UE îşi vor da arama pe faţă fără jenă, fără greţuri, astfel încât şi neghiobii, şi „intelighenţii” să priceapă cu ce monstru avem de-a face. Să înţeleagă, în sfârşit, că nu este nicio diferenţă între ceea ce visau – la comanda luminaţilor lor stăpâni – revoluţionarii secolului 18, socialiştii şi comuniştii secolului 19, bolşevicii secolului 20, ceea ce s-a încercat în aşa-numitul lagăr comunist[i] şi ceea ce se realizează acum prin mirifica asociaţie totalitară europeană UE.

Uitam două lucruri: 1. Trecutul comunist, marxist, maoist, troţkist al actualilor lideri ai UE şi al elitelor locale din Occident/Europa de Vest; 2. Natura umană: aroganţa, dispreţul faţă de popoare, încrederea în controlul cvasi-total asupra populaţiei europene, nerăbdarea lor şi a stăpânilor lor de a tăia în cursul vieţii panglica inaugurării oficiale a ultimului imperiu totalitar şi cel mai întunecat din istoria Europei, cu…

Vezi articolul original 1.551 de cuvinte mai mult

Categorii:Fără categorie

Anticultura.md

aprilie 19, 2018 Lasă un comentariu

Am înțeles, de la un lider de opinie de miercuri seara, idolii căruia sunt Boia și Patapievici, că, dac-am îndrăznit a exprima niște rezerve ale mele în legătură cu bombardarea, punctuală(!), a Siriei de săptămâna trecută, sunt un „obscurantist”!

Adică mă aflu într-o „stare de înapoiere culturală” și am o „atitudine ostilă, refractară față de tot ce reprezintă progres”!

Adică nu sunt capabil a fi la înălțimea „culturii” celor care ordonează bombardamentele!

Vai și-amar de capul nostru!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Cine întinde capcana unioniștilor

aprilie 19, 2018 Lasă un comentariu

Pertinentă, afirmația lui Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” din cadrul Academiei Române:

„Inventarea acestui partid unionist, PUN, este, de fapt, o creaţie politică, pentru a prinde în capcană electoratul unionist. Tot ce se întâmplă în Republica Moldova, din acest punct de vedere, poartă amprenta acestei manipulări”.

Nu am înțeles de ce a reacționat atât de bolnăvicios pe marginea acestei declarații fostul Președinte al României, Traian Băsescu?

Nu cumva dânsul refuză să mai exercite funcția diversionistă de marinar-șef al „plutonului unionist” al mafiei de la Chișinău?

În căutarea „considerentului moral” al bombardamentelor asupra Siriei

aprilie 18, 2018 Lasă un comentariu
                                            1919. Armata Română în fața Parlamentului de la Budapesta
Într-o replică la o postare a mea de ieri legată de bombardarea Siriei, Petru Bogatu încearcă să pună pe același cântar atacul militar de sâmbătă al SUA, Marii Britanii și Franței în Siria și intervenția militară a României din 1919 în țara „vecină și prietenă” Ungaria.
„Stefan, fara suparare, dar Romania a intervenit militar intr-un stat strain, bombardand Budapesta și rasturnand guvenul bolsevic maghiar al lui Bela Cun în 1919. Datorită acestui fapt, lumea a fost salvată de revoluția mondială pusă la cale de Lenin și Troțki. Nu numai puterile mari, ci și statele mai mici pot să intervină, din considerente morale sau în interes național, în alt teritoriu, dacă acest fapt este dictat de situația internațională și de circumstațe politice presante”, scrie fostul meu coleg de la ziarul „Țara”.
Corect, în 1919 Armata Română a „cucerit” Ungaria, pentru a o elibera de bolșevism!
Și încă ceva, foarte important:
Regele Ferdinand, dintr-o nobleţe exagerată, nu a permis atunci armatei să arboreze drapelul românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, aşa cum ar fi fost îndreptăţit să facă orice învingător!
Un semn ce confirmă „considerentul moral” și „interesul național” sincer care au stat la baza intervenției militare exemplare a României într-un „alt teritoriu”.
Unde mai pui că noi, românii, în general, după cum spunea gânditorul și patriotul nostru Petre Țuțea, „cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toți caii din Ardeal, fără călăreți, în două ceasuri se pișă în Budapesta”.
Mă mir cum de nu-mi incriminează cronicarul prim de la Chișinău ce a căutat Armata Română peste Nistru după ce a eliberat Basarabia și Nordul Bucovinei de sub ocupația bolșevică în vara anului 1941?
Întrebarea care vine în această clipă este alta:
Pe cine și de cine i-au „eliberat” sâmbătă bombele aruncate asupra Siriei? Pe bandele de teroriști înarmate de acești „mușchioși ai planetei”?
Și care a fost „considerentul moral” de care s-au condus cei care au ordonat bombardamentul în noaptea de vineri spre sâmbătă?
Că „interesul național” al acestor „aliați puternici”, dar și al rușilor pripășiți într-acolo, am înțeles care este: barilii de petrol de calitate al Siriei!

Nația mea, cea românească, bombardată atât de ruși , cât și de americani

aprilie 17, 2018 Lasă un comentariu

Unul din lista de prieteni Fb, Vasile Raileanu, îmi scrie următoarea replică la postarea mea de azi despre bombardarea Siriei și valurile de minciuni în care ne zbatem:

„Domnul Secareanu, ați ajuns aproape ca „filosoful” de peste Prut, Vasile Ernu. Mai documentați-vă un pic și o sa aflați despre negocierile lui Assad cu Jaysh al Islam (și argumentul chimic pentru a-i hotărî și „îndupleca sa plece” din Duma.) Sa pui semnul de egalitate între SUA și Rusia la minciuni informaționale…? Poate va angajați la Sputnik? Octavian Racu îl luați?”.

Răspunsul meu este următorul:

Tocmai din considerentul că V. Ernu este „filosof”, l-am eliminat din lista mea de prieteni fb de câțiva ani buni.

Din același considerent i-am eliminat din aceeași listă și pe Racu, și pe mulți alți dughinei rămași să ducă țucalul lui Roșca.

Te rog foarte mult să-mi îngădui să exprim și părerea mea, personală, relativ la un eveniment sau altul.

Dacă eu nu sunt convins de justețea bombardamentelor asupra Siriei, înseamnă că pur și simplu nu sunt convins, dar nu rezultă de aici că sunt cu Ernu, cu Racu sau cu dracu!

În mintea voastră, dacă nu-l laud pe american, sunt neapărat prorus!

Nu am încuviințat niciodată bombardarea unei sau altei tări!

Din simplul motiv că fac parte dintr-o nație, cea românească, care nu a inițiat bombardarea niciunei alte nații pe lumea asta, fac parte dintr-o nație, cea românească, care nu are mentalitate expansionistă!

Noi nu am cucerit pe nimeni, alții au năvălit asupra noastră.

Nația mea, cea românească, a fost bombardată atât de ruși , cât și de americani.

De aceea, te rog foarte mult, să-mi permiți să-mi expun și rezervele mele față de un cuceritor sau altul.

Personal, nu văd nicio deosebire între ruși și americani!

Și unii, și alții au mentalitate imperialistă.

De unde v-ați învățat să-i pupați în cur ori pe unii, ori pe alții?

Am eu dreptul să judec altfel decât o nație imperialistă?

Bombardarea Siriei și valurile de minciuni între care ne zbatem

aprilie 17, 2018 Lasă un comentariu

 

Mă zbat acum între două valuri de minciuni legate de atacul de sâmbătă asupra Siriei:

Unul vine dinspre „coaliția NATO”, care ține cu tot dinadinsul să mă convingă de justețea bombardării Siriei pe baza unui presupus atac chimic în situația în care nu există dovezi concludente că acest „atac chimic” a avut loc și că ar fi fost ordonat de Putinul sirian, Assad, iar țara este doldora de armament după ce SUA a înarmat grupuri de rebeli sirieni cu afiliere dubioasă. Unde mai pui că bombardarea Siriei a fost ordonată într-un moment delicat când liderului de la Casa Albă i se incriminează infidelitatea (față de SUA) cu prostituate din Rusia.

Al doilea val vine dinspre Rusia, interesată să păstreze cu orice preț regimul Assad, responsabil de atâtea crime, dar favorabil politicii Kremlinului. Aceasta este de fapt o prioritate a politicii  externe a Rusiei, pentru care nu contează dacă regimul Assad respectă drepturile omului atunci când vine vorba de realizarea planurilor sale expansioniste. Cine ca cine, dar noi, basarabenii, știm mai bine ca alții ce înseamnă arma și minciuna rusească. Prin arma și minciuna rusească am fost ocupați la 1812, 1940, 1944. Cu arma și minciuna rusească am luptat în războiul sângeros de la Nistru din 1992, cu arma și minciuna rusească ne confruntăm și azi, după aproape 30 de ani de la destrămarea URSS-ului, când Rusia se ambiționează să devină cea de-a „treia Romă”, formulă care constituie de fapt „oferta spirituală” a neokaghebismului dughinist și ține loc pentru tot ce este mai misterios și mai subversiv în politica Moscovei.

Și eu ce mă fac între aceste valuri de minciuni?

Mai ales dacă mai suntem cufundați și în minciuna noastră de-acasă, de aici din Basarabia și din toată România?

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , , , , , ,

„Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

aprilie 15, 2018 Lasă un comentariu

 

Ultimele evenimente de pe frontul sirian, dar mai ales escaladarea fără precedent a ostilităților, au făcut pe mulți să ia în calcul izbucnirea unui nou război mondial.

Apropierea unui nou război mondial a fost însă, prevăzută, cu ani înainte de izbucnirea conflictului din Siria.  În lumea ortodoxă este binecunoscut avertismentul Sfântului Părinte Paisie Aghioritul( FOTO). Acesta ar fi spus, conform Doxologia.ro,  înainte de trecerea la Domnul:  „Când va începe din Siria … se va generaliza. Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”.

Ulterior, această profeție a fost atribuită Episcopului grec Antonie, Mitropolit de Sisaniou și Siatistis. Aflat în spital, după ultima operație suferită, Episcopul Antonie ar fi spus:
„Atunci când va începe răul din Siria, să începeți să vă rugați!”. Mărturia a venit din partea unui fiu duhovnicesc al părintelui Ioan Kalaidis, care la rândul său a fost ucenicul Episcopului Antonie.
Interesant este că această profeție a fost postată pe un blog grecesc pe 11 august 2011, când încă în Siria nu izbucnise războiul, ci țara era marcată de proteste și acțiunile de reprimare le regimului. Abia în iulie 2012, ONU a decretat că Siria este în stare de război civil. Autoritățile siriene susțin însă că este vorba de un război antiterorist.
Totuși, controversele despre profeția legată de izbucnirea celui de-al treilea război mondial nu s-au oprit aici. O parte din lumea ortodoxă susține că profeția privind cel de-al treilea război mondial îi aparține totuși părintelui Paisie, dat fiind faptul că acesta a mai profețit pe subiectul războaielor și cuvintele sale s-au adeverit.
În volumul „Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor”,  există mai multe declarații privind profeții făcute de Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul care se leagă de izbucnirea unui conflict mondial din cauza Siriei. Iată câteva dintre ele, așa cum au fost transcrise de Cuvântul Ortodox.
Astfel, Karafeizis Vasile, ofițer în rezervă al Armatei Greciei susține că: „Starețul mi-a explicat in continuare că diavolul urmărește distrugerea omului, insă Dumnezeu nu îngăduie să se facă aceasta. Dar ce face El? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieși un bine. Apoi a spus că ceea ce a pățit Irakul, va păți și Turcia de la o putere aliată și mai ales de la americani. Își va pierde chiar și prietenii cei mai buni, pe germani.De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Musolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva”. Toate acestea, în 1992!
Un alt ofițer în rezervă, generalul Alexandru Iconomu, afirmă că starețul i-a spus în 1994: „Tu nu trebuie să te mâhnești și să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliații ei, în Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat – n.n.). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu și statul Kurd în inima ei (a Turciei– n.n.)”.
Dar cea mai interesantă mărturie despre proroocirea Sf. Paisie vine din partea lui Vasilis Stavros, fost ofițer de poliție și teolog. Conform acestuia, încă din 1991 părintele Paisie i-a spus despre soarta Turciei și a Instanbulului (Constantinopol):
„Turcia se va dezmembra. Aceaslă dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ținuturile noastre vor fi eliberate. La fel și Constantinopolul, va fi eliberat și va redeveni oraș grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide și se va sluji din nou in ea”.
Tot în 1991, profesorul de educație fizică, Anestis Mavrokefalos, spunea că părintele Paisie l-a avertizat despre războiul care urmează și care va opune Rusia și Turcia:
„Ascultă, dupa provocarea turcilor, rușii vor coborî în strâmtori, dar nu ca să ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insă, fără să vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca să apere strâmtorile, care au importanță strategică, vor concentra acolo și alte forțe. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte țări ale Europei, Anglia, Franța, Italia și încă cinci-șase state ale Uniunii Europene vor vedea că Rusia va ocupa teritorii și își vor spune: „Nu mergem și noi acolo ca să luăm niște teritorii?”. Toți însă vor dori „partea leului”. Și astfel vor intra și europenii în război.
 
Trupele grecești vor păzi doar granițele. Faptul că ele nu vor lua parte la acest război va fi pentru noi o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Căci cei care vor participa la război se vor pierde…Atunci, fiindcă grecii se vor înfricoșa, mulți se vor întoarce la Biserică, la Dumnezeu și se vor pocăi. Și, pentru că va exista pocăința, grecii nu vor păți nimic rău. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va întoarce către Biserică, către monahism și vor începe să se roage. Mulți turci se vor boteza creștini”.
Ultima mărturie consemnată în carte datează tot din 1991. Asemănările cu ceea ce se întâmplă aproape 25 de ani mai târziu sunt teribile. Ea aparține unui monah din Sfântul Munte Athos, care a stat de vorbă cu Sf. Paisie:
„Turcii ne vor lovi, dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor și rușii îi vor lovi pe turci și îi vor cãsãpi.
 
Așa cum rupi o coalã de hârtie tot așa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi uciși, o treime se vor încreștina, și o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigații va fi o preînștiințare că a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma.
Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe ruși și le vor da 6 luni. Rusia însã nu-și va retrage trupele și atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru a-i ataca pe ruși.
 
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial și în cele din urmã vor pierde rușii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orașe vor deveni ruine”.
Sursa: Efemeride

„Pericolul” Ioan-Aurel Pop trebuie oprit!?

aprilie 13, 2018 Un comentariu

 

 

A trecut doar o săptămână de la alegerea în funcția de Președinte al Academiei Române, mai sunt alte șapte zile până la preluarea oficială a funcției, însă eruditul Ioan-Aurel Pop (foto) este conturat, în presa „occidentală cu orice preț”, un pericol ce trebuie oprit! Un pericol pentru care sunt inventate acuzații la modă, care prind la publicul naiv, bolnav de senzațional, ahtiat să demoleze, necum să pună o cărămidă la zidirea țării … sau măcar la cea proprie.

Nerușinarea celor de la „Revista 22” este specifică Grupului de Dialog Social (GDS), o grupare de intelectuali recunoscuți pentru dubla măsură utilizată în raport cu normalitatea: cu marjă de eroare în cazul prietenilor, cu fățărnicie și dispreț în cazul celor care au făcut o datorie de onoare din a vorbi apăsat, cu mândrie, despre români și România. Aceasta nu are cum să placă promotorilor urii, dezbinării, imoralității, defăimării, uzurpării și trădării României.

Academicianul Ioan-Aurel Pop este un pericol pentru promotorii convingerilor multi-naționaliste, pentru cei care au pervertit adevărul, esența, valoarea, sensul, rostul românesc, motiv pentru care trebuie mânjit și spurcat. Pentru asta, delatorii de la Revista 22 folosesc metode neosecuriste, inventând realități, folosind capete de jumătăți de adevăr, fără legătură cu acuzațiile, livrând public o mizerie care murdărește nu doar personalitatea celui vizat, ci odată cu aceasta Academia Română și România!

Ioan-Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române

Academicianul Ioan-Aurel Pop, poate cea mai lucidă personalitate din România ultimilor ani, reprezintă un pericol pentru că vine să aducă limpezime, decență, forță și argument, acolo unde predomină impostura și prăbușirea morală. Un astfel de om în fruntea celei mai importante instituții de cultură din România este un pericol pentru cei care au terfelit, până la anulare, sensul și valoarea bunei cuviințe, adevărului, modestiei, măsurii.

Pentru că, în toate, trebuie să existe o măsură. Chiar și pentru cei care s-au îngrijit să se autoproclame noua elită a României, formatoare de false valori, modelate permanent după necesități: când băsiste, când iohanniste, când euro-multinaționaliste, însă niciodată românești și pentru români.

Cu modestia și decența care l-au evidențiat în spațiul public, Academicianul Ioan-Aurel Pop a explicat, stupefiat, pentru PSNews, care este realitatea pe care GDS și Revista 22 o ignoră. Însă, o minciună este aproape impsibil de contracarat cu un adevăr. Ori tocmai pe această situație mizează detractorii de profesie. Detractori care au făcut carieră în luarea la țintă a profesorului Pop. Vezi delirul filozofului Liiceanu.

În mod firesc, Academicianul Ioan-Aurel Pop nu are nevoie să fie apărat  de unul ca mine, însă în fața hidoasei imagini și campanii anti-româniste este necesar să ne ridicăm cu toții.

Pentru că Ioan-Aurel Pop, mai ales din postura de lider al Academiei Române, trebuie apărat în fața imposturii. Pentru că Ioan-Aurel Pop, de la înălțimea funcției sale, este o voce rarisimă în România vremurilor globaliste, o voce care oferă certitudinile obligatorii, pietrele de temelie necesare conștiinței naționale, decente!

Pentru a înțelege șansa pe care România o are prin alegerea profesorului Ioan-Aurel Pop în funcția de Președinte al Academiei Române, cei neobișnuiți cu lectura ar trebui să facă măcar efortul de a percurge prezentarea intitulată „Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia” (Acad. Ioan-Aurel Pop, 2013). Apoi, cu siguranță vor fi stârniți să afle mai mult despre sine și despre omul care are, între multe alte misiuni, obligația de a impune decența în România. Cel puțin pentru a promova la nivelul conștiinței publice „Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!„, al cărui inițiator este.

 

Dan Tomozei

https://dantomozei.ro/2018/04/12/pericolul-ioan-aurel-pop-trebuie-oprit/

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Fala deșartă a Silviei Radu

aprilie 13, 2018 Lasă un comentariu

Am auzit-o pe Silvia Radu, candidata lui Plahotniuc la funcția de primar al Chișinăului, cum se fălea dezgustător cu un „covor” de flori întins peste noapte, tot în fală, din banii publici, în fața Catedralei.

Fără să vreau mi-am amintit ce spune un mare duhovnic al nostru despre fala deșartă:

„Aşa cum poama repede se strică în loc umed, şi virtutea devine putredă când este săvârşită cu slavă deşartă”.

Și „Arena Chișinăului”, trâmbițată manipulator de guvernul PD, dar care va fi proiectată și construită din banii noștri, tot fală deșartă este!

Iar virtutea celor ce se doresc a fi aleși prin fală deșartă, putredă este.

„Energia” falsă a falșilor unioniști

aprilie 12, 2018 Lasă un comentariu
După reacția mea de ieri pe marginea unei declarații ofensatoare a lui G. Simion la adresa unioniștilor basarabeni, alții decât cei din „plutonul unionist al lui Plahotniuc” în frunte cu Băsescu, un anonim de pe Fb care se prezintă Vlad Ionescu încearcă a-mi da lecții de românism afirmând că eu „nu fac parte din noul val unionist” (înțeleg, cel al lui Băsescu) pentru că nu aș mai avea „energia necesară de a ține steagul sus”.
 
Mi-ai măsurat tu „energia” ca să-mi spui că „nu mai pot tine steagul sus”, bă securistule?
 
Unul care vine să-mi dea lecții de „energie” românească ar trebui cel puțin să nu-și ascundă identitatea printr-un cont fals pe Fb!
 
Cu atât mai mult să folosești în acest scop imaginea unui „sfânt al închisorilor” – Valeriu Gafencu!
 
De fapt, tocmai acest detaliu confirmă că sunteți o gașcă securistică în frunte cu Băsescu, care face jocul bandiților politici de la Chișinău.
 
Scopul vostru nu este Unirea, ci salvarea acestor bandiți.
 
Un militant pentru realizarea idealului sfânt al tuturor românilor nu ar avea cum să tolereze crimele comise de grupările politice de sorginte rusească care guvernează la Chișinău, nu ar avea cum să se prefacă că nu vede ilegalitățile și abuzurile acestor grupări.
 
De aici trebuie pornite lucrurile când te-apuci să faci Unirea!
 
Nu l-am auzit pe Băsescu să ia barem o cât de mică atitudine în acest sens.
 
Orice om normal vede și înțelege acest lucru.
 
Băsescu este complicele acestor criminali!

Cel mai puternic dintre noi, Mihai Adauge!

aprilie 11, 2018 Lasă un comentariu
Astazi, bunul meu prieten și coechipier politic, frontistul pursânge, Mihai Adauge, istoricul care simte, face și scrie istoria cu inima lui curată de român basarabean cu ochii în lacrimi, împlinește 60 de ani.
 
Era să uit să-l sun, să-l felicit, să-i aud glasul cu care mă obișnuisem atâția ani la rând între pereții sediului nostru de pe strada Nicolae Iorga, era să-mi scape atâtea amintiri din viața noastră zbuciumată de câteva zeci de ani petrecută între o echipă de oameni de suflet mare, românesc, dar și cu cei pe care nu am avut îndemânarea și timpul necesar să-i observăm cum ne vând și ne trădează pe la spate…
 
Mihai este cel mai puternic, mai rezistent dintre toți colegii frontiști.
 
A știut să înfrunte durerile, loviturile sorții, una după alta, cu mult stoicism și demnitate, fără a scoate barem un suspin.
 
Dar, cea mai mare putere manifestată de Mihai a fost puterea iertării…
 
Adică puterea iubirii adevărate pentru toți noi care făceam o echipă de luptători, cu toți chemații, nechemații și trădătorii din ea…
 
Ce fericire este să faci parte dintr-o echipă cu omul care nu știe să suspine, camaradul meu Mihai Adauge!
 
La mulți ani, Mihai! Cu tot neamul ăsta românesc laolaltă!
11 aprilie 2018
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,