Prima pagină > Fără categorie > Pașii Opoziției Unite pentru victoria în alegerile din Chișinău

Pașii Opoziției Unite pentru victoria în alegerile din Chișinău

Interesantă, analiza lui Octavian Țâcu „Ce votăm pe 20 mai?” din Cotidianul.md.

„Fără îndoială că miza pentru alegerile din Chișinău este uriașă. Transnistria e pierdută, la Comrat stă filorusa Vlah, la Bălți nu se știe, dar moștenirea lui Usatîi nu ne lasă mari speranțe, prin urmare Chișinăul e ultimul bastion. Și pentru o parte (de stânga, filorusă) și pentru alta (puterea „proeuropeană”), și pentru a treia (opoziția). Dacă va câștiga opoziția va fi prima fisură în edificiul oligarhic și o premisă serioasă de încurajare pentru ca opoziția unită să asalteze alegerile parlamentare din toamnă, pentru a demonta actuala conducere”, notează istoricul nostru.

De acord!

Doar că soluția sugerată de Țâcu pentru ca „să câștige opoziția unită” (susținerea lui A. Năstase prin votul organizat și coordonat al alegătorului de orientare pro-europeană și pro-românească) este una greșită!

Pentru că greșit și chiar dăunător a fost gestul din start al Maiei Sandu de a lansa PAS-ul său în aceste alegeri prin susținerea lui A. Năstase!

Anume acest lucru îl ocolește cu bună știință autorul analizei.

Am spus-o, în ziua în care Maia a comis acest gest, că „A. Năstase nu are cum să întrunească condițiile unui concurent prin care ar fi posibilă învingerea majorității pro-ruse în mâinile căreia a nimerit capitala”.

Pur și simplu, nu pot să mă opresc acum asupra tuturor argumentelor care stau la baza acestei certitudini și nici nu văd rostul unui asemenea efort.

După părerea mea, Maia în persoană ar fi trebuit să fie candidatul PAS în aceste alegeri!

Între timp, din momentul adoptării unei asemenea decizii și până azi, PAS și PPDA nu au fost capabile să întreprindă acțiuni și măsuri hotărâte, cu adevărat viguroase și mobilizatoare, care să convingă absolut toată opoziția să se unească într-un corp comun pentru a-l susține pe A. Năstase și a face astfel „prima fisură în edificiul oligarhic”, vorba lui Țâcu.

Dar asta nicidecum nu înseamnă că totul este pierdut.

Pentru a „uni opoziția” și a crea condiții favorabile pentru câștigarea de către aceasta a alegerilor parlamentare de la toamnă, așa cum speră de ani de zile majoritatea basarabenilor, se impune cu necesitate întreprinderea neîntârziată a următorilor pași:

  1. Retragerea (fără nicio supărare!) din cursă a lui A. Năstase.
  2. Pentru că nu mai este posibilă înlocuirea lui A. Năstase cu Maia Sandu, urmează adoptarea, prin consensul tuturor forțelor de opoziție antrenate în această campanie electorală (inclusiv a PPDA), dar care nu fac jocul „puterii proeuropene”, a deciziei de sprijinire a lui V. Munteanu pentru funcția de primar general al capitalei.

Această opinie a mea nu este una de conjunctură, cum încearcă unii să-mi incrimineze.

Ea este una logică, în primul rând, pentru că a fost expusă de mine, momentan, în chiar ziua în care Maia Sandu și-a anunțat decizia de a-l susține pe A. Năstase. „Asta înseamnă că orice om normal, cu opțiuni românești și pro-europene, trebuie să-și orienteze votul spre candidatul unionist și pro-european autentic, liberalul V. Munteanu. Indiferent de atitudinile pe care aceștia le-ar manifesta în raport cu partidul din care V. Munteanu face parte”, am scris atunci pe blogul meu.

În al doilea rând, V. Munteanu chiar este cel mai bun dintre toți candidații înscriși până acum. În raport cu A. Năstase, acesta a avut și are o evoluție electorală mult mai spectaculoasă și mai convingătoare, semn că va acumula mai multe voturi decât candidatul propus de PAS!

În al treilea rând, V. Munteanu chiar este capabil să facă față funcției de primar al capitalei! Este un bun manager, are abilități administrative, nu este implicat în acțiuni reprobabile prin care gruparea de la putere ar putea să-l șantajeze.

Bineînțeles, îmi dau seama că asemenea pași patriotici pot fi făcuți doar de oameni politici patrioți și curajoși, cu voință și înțelepciune politică, responsabili până în adâncul inimii lor față de oameni și față de Țara și Neamul din care ne tragem.

Doar astfel vom fi în stare să asigurăm și victoria în alegerile parlamentare de la toamnă.

Hristos a Înviat!

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: