Arhiva

Archive for mai 2018

Virgil Maxim: Imn pentru crucea purtată. Începutul „reeducării” la Târgşor

Mărturisire de credinţă a deţinutului politic Virgil Maxim, care opreşte reeducarea ateistă şi antiromânească din închisoarea COPIILOR de la Târgşor

 

 

 

 

 

Directorul şi subdirectorul au organizat şedinţe formale în care câte unul din elevii din grupul buzoienilor trebuia să ţină o prelegere. Prelucrau vreun capitol din Capitalul lui Marx sau din Maniestul lui Engels, din care copiau câteva pagini sau pasaje; lor li se dădea hârtie şi cemeală sau creion. Directorul, pentru a-şi arăta convingerile faţă de subdirector, nu pentru a convinge pe deţinuţi, punea întrebări la care tot el răspundea cu aerul superiorului. Încercam să mă sustrag invitaţiei de a expune vreun subiect.

Simţeam însă că cercul se  strânge. Din când în când directorul mã provoca cu privirea să răspund la câte o întrebare, dar mă făceam că nu sesizez intenţia lui. Subdirectorul, mai dibaci, fäcându-se că nu-mi dă atenţie, se ridica de la masa cu pânză roşie, se oprea ca din întâmplare în faţa mea, uitându-se pe deasupra undeva în fundul sălii. Îi simţam respiraţia, pe care şi-o stăpânea să nu se declanseze ‘intr-o vâltoare de foc.

Duhul rău care lucra prin ei nu avea încă îngăduinţa să mă ispitească; mă rugam lui Dumnezeu să mă întărească în mărturisirea cea dreaptă.

Prelegerile se programau cu o săptămână înainte. Numele vorbitorului era prin afiş, ilpit pe uşa camerei şi pentru siguranţă prin anunţul verbal, al şefului. Am fost anunţat că într-o sâmbătă sau duminică urma să vorbesc. Era la sfärşitul lui iulie 1948. Şedinţele se ţineau de obicei duminica dimineaţa. În timp ce Mântuitorul cobora în Altarele Sfintelor Biserici, pentru a intra în comuniune cu noi, pentru a ne  salva din ghearele lui satan, noi trebuia să ne lepădãm de El, iar în loc să-L primim pe Împăratul Slavei, să-L blasferniem ridicând osanale lui Veliar şi slujitorilor lui.

M-am rugat, am postit şi m-am gândit mult cum să procedez nu numai pentru a mãrturisi deplin Adevărul Sfânt ci, cu darul lui Dumnezeu, să-i fac pe conducătorii închisorii şi pe cei şapte copii să înţeleagă că ceea ce rnărturisesc esteu nu numai o poziţie personală, ci însăşi condiţia vieţii veşnice. Ştiam că această mărturisire mă va urmări toată viaţa. Am notat pe scurt ideile pe care urma să le dezvolt. Cånd clopotele Sfintei Biserici îi chemau pe târgşoreni la Sfânta Liturghie, reprezentanţii puterii întunericului intrau în cameră. De data aceasta asistau moş Dumitrache, ginerele sãu, Viţel şi un miliţian mai tânăr.

Eram cel mai vârstnic dintre deţinuţii elevi; ĭmplinisem 26 de ani. Nu atrãsesem atenţia asupra mea şi nu eram dumirit de ce erau prezenţi acum şi reprezentanţii „executivului”. Zâmbetul lui moş Dumitrache m-a liniştit. Mi-a umplut sufletul de încredere că mărturisirea mea va găsi un pământ bun, in care să crească sãmânţa Adevărului. Miliţienii au rămas în picioare, iar directorul, cu aroganţă, s-a aşezat; uitându-se spre mine.

– Suntem gata să ascultăm!

În acea clipă m-a fulgerat amintirea întâmplărilor din penietnciarul Aiud, de mărturisire a credinţei în Hristos şi neam. Bucuria şi pacea mi-au cuprins sufleutul şi trupul. Simţeam căldura în tot organismul şi o aripă proteguitoare asupra mea; dar mă temeam să nu greşesc lăsându-mã înşelat de aparenţa lucrurilor favorabile mie. „Nu ne este nouă a sta împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva duhurilor rãutãţii” şi „Deosebiţi duhurile”, cuvintele Sfântului Apostol Pavel îmi răsunau strident în urechile minţii.

M-am ridicat de pe banca pe care stăteam singur (ceilalţi, ferindu-se, făceau corp-aparte), am înaintat şi am citit din Sfânta Scriptură, salvată la percheziţie, versetele 1-8 din capitolul 13 al Epistolei către Romani a Sfântului Apostol Pavel, unde vorbeşte despre supunerea faţă de stăpâniri. Am comentat verset cu verset datoria civică de a ne supune autorităţilor ca unele ce împlinesc legile rânduite de Dumnezeu, spre binele supuşilor. Am analizat ideea că „autoritatea (statului) nu este de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea”.

Luând primul slogan comunist, care propagă ura între oameni, pânã la uciderea în masă a celor ce se împotrivesc acestei stăpâniri satanice care abdică pe faţă de la recunoaşterea lui Dumnezeu şi renunţă la iubirea de aproapele, am făcut rechizitoriu al concepţiei ateo-materialiste. L-am pus faţă în faţă cu Versetele 9 şi 10 din acelaşi capitol: „Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii”. Am încheiat spunând că nu voi consimţi acţiunea de reeducare, nu voi aplauda sau aproba nimic din ceea ce este împotriva conştiinţei mele creştine şi româneşti. Fiind prizonier cu trupul, voi munci şi mă voi supune dispoziţiilor interioare de executare a pedepsei. Dar dacă munca este condiţionată de concesii morale şi spirituale din partea mea, nu o voi efectua, suportând consecinţele, întrucât condiţia de condamnat nu-mi permite să am libertatea de opinie şi nici nu mã face părtaş la vreunul din drepturile omului liber. În afară de mărturisirea de credinţă în Hristos şi iubirea de neam
nu-mi îngădui altă discuţie cu autoritatea de stat.

Când am sfârşit, elevii păreau halucinaţi. Simteam deruta şi încrâncenarea directorului şi concentrarea subdirectorului, dar mă mângâiau privirile lui moş Dumitrache şi ale celorlalţi doi miliţieni, care păreau îngrijoraţi de soarta mea. Am întins subdirectorului, mai aproape de mine, cele două pagini cu ideile prescurtate, intitulate; Mărturisire în cadrul programului de reeducare de la Târgşor 1948. Dacă dosarul meu se publică – şi aş dori acest lucru – se pot găsi.

Directorul, pentru a-şi arăta vigilenta şi credinţa faţă de partid, a sărit ca ars. Pe ton ridicat a început o tiradă de invective şi ameninţări la adresa mea şi a îndrăzneţilor care ar avea curajul să se lupte cu „concepţia ştiinţifică, materialist-dialectică” etc. L-a întrerupt subdirectorul cu un gest: „Lasă cã-l aranjăm noii”. Stãpânindu-se (se vedea că face acest efort), cu ton calm, prefăcut, a spus că-i pare bine că mi-am mărturisit poziţia în felul acesta, ştiind dinainte cu cine are de-a fiace. Mi-a cerut Sfânta Scriptură, „Ia dã-mi cartea aia”, şi, urmărind paragraful citit, se strâmba mirându-se.

Întorcând pagina, a găsit o scrisoare uitată acolo pe care voiam s-o trimit părinţilor prin moş Dumitrache. Le făceam cunoscut părinţilor şi fraţilor, locul şi starea în care mă aflam şi îi încredinţam că Dunmezeu îmi va purta de grijă să vin acasă, chiar dacă va trebui să trec şi prin iad.

Sincer sau nu, subdirecüorul şi-a exprimat admiraţia pentru curajul şi tăria mea sufletească. L-am rugat să pună Mărturisirea şi scrisoarea la dosarul meu. Le-a luat o dată cu Sfânta Scriptură. Nu ştia, Sărmanul, că cei mai mulţi dintre noi în anii de regim celular învăţasem scripturile pe de rost, ca în timpurile primare ale creştinismului.

Au ieşit fără să dea nicio sentinţã. Trebuia consultat un for superior. Din acea zi, însã, au încetat aceste cursuri de reeducare. Adversarul nu avea arme pentru acest fel de luptă. Numai după ce, supus presiunilor fizice, cedezi moral, te dopează cu învăţăturile lui. Fãrã prăbuşirea interioară, din fricã, ignoranţă sau interes oportunist, nu te poate stapâni nimeni.

 

fericițiceiprigoniți.net

Cauza decăderii partidelor și suprimarea elitelor organice

 

 

Decăderea partidelor nu poate fi o consecință a incapacității de a ne alinia „standardelor europene” sau de a rezolva „problemele de corupție”. Este, în realitate, rezultatul dispariţiei elitelor organice, a căror rațiune de-a fi e dată numai de ancorarea lor în realităţile şi sufletul românesc.

Ultimele elite reprezentative ale românilor au fost decimate în puşcăriile comuniste. Principiul călăuzitor al elitei care i-a luat locul a fost acela că, dacă ar fi existat o dezvoltare organică, am fi rămas „în urmă cu modernizarea”. Or, idealul suprem este „o țară ca afară”(…)

 

(…)Democraţia ajunge să-şi piardă sensul când nu mai reprezintă voinţă populară. Berdiaev atrage atenția în cartea „Un nou Ev Mediu” că „ideologia (…) apare când nu mai este voinţă populară. Această voinţă se revelează în toată viaţa istorică a unui popor prin forma culturii sale generale şi, înainte de toate, ea îşi găseşte expresia în viaţa religioasă a poporului. Voinţa poporului nu este voinţa momentană a generaţiilor noastre, care s-au rupt de generaţiile anterioare. Înfumurarea, încrederea în sine a generaţiei actuale, dispreţul său pentru valorile ancestrale – tocmai aceasta este minciuna radicală a democraţiei”.

„Instinctul statal s-a stins”

O elită dezrădăcinată, care nu mai ține seama de tradiția acestui popor, de rădăcinile și de sufletul lui, de credința care a prezervat ființa aceastui neam în viforul unei istorii care nu ne-a fost niciodată prielnică, rămâne devotată noului tip de raţionalism, utopiei S.U.E., neoliberalismului corporatist îngemănat cu ideologia corectitudinii politice, în dauna intereselor și țelurilor naționale, după ce realitatea, care sare în ochi oricărui analist onest, demonstrează fără echivoc eşecul proiectului european. Însă acest fapt le creează un handicap iremediabil, care îi face cu totul inapţi să vină cu un plan naţional viabil, menit să împiedice distrugerea acestei ţări.

Ceea ce spunea altădată Mircea Eliade despre politicieni e mai valabil azi decât oricând: „Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins”[9].

Cred că pentru a ne reaminti cine suntem și pentru a reafirma ţelurile de folos ţării noastre, trebuie, mai întâi, să reînviem şi să menţinem vie cultura critică inițiată de Eminescu și, în același timp, să redeșteptăm în sufletul nostru cuprins de oboseală și blazare valorile pentru care s-au jertfit mucenicii și mărturisitorii neamului românesc.

 

Citește mai mult aici

Trist de tot: Cărțile Rezistenței Anticomuniste, interzise la Salonul de Carte Bookfest 2018 de la București!

 

 

Comunicat de presă

 

În numele Editurii Sânziana, anunțăm publicul iubitor de carte că participarea noastră la Bookfest 2018, în perioada 30 mai – 3 iunie, nu mai este posibilă. Cărțile Rezistenței anticomuniste nu vor fi prezente la acest eveniment cultural. Ogoranu, Haiducii Dobrogei, Constantin Iulian, martirii temnițelor comuniste nu sunt doriți de organizatorii salonului de carte.

În mod inexplicabil – deși ulterior ni s-au oferit explicații puerile – ni s-a comunicat (si asta doar telefonic) că participarea Editurii Sânziana nu mai este dorită, deși anterior ni se comunicase oficial inclusiv amplasamentul stabilit pentru standul editurii.

Solicitarea organizatorilor, cu două săptămâni înaintea deschiderii, de a prezenta lista integrală  a titlurilor expuse la acest salon s-a suprapus cu schimbarea atitudinii față de noi. Au urmat tergiversări și o proastă comunicare, pentru ca în final să ni se ofere – doar telefonic – o serie de scuze jenante, în opinia noastră, dat fiind nivelul pe care îl presupune un atât de prestigios eveniment.

Ni s-ar fi părut mai cinstit să ni se comunice adevăratul motiv al schimbării atitudinii față de noi. Faptul că Bookfest se află „sub înaltul patronaj” al Președinției României și beneficiază de suportul Ministerului Culturii să reprezinte oare premisa unor intruziuni de ordin politic sau ideologic în selectarea expozanților? Ori prezența Ambasadei SUA în primul rând al partenerilor BOOKFEST constituie un prilej pentru excesul de corectitudine politică al unor structuri ale sistemului, fără legătură cu cultura, dar omniprezente în toate domeniile vieții românești?

Noi credem că la o ediție BOOKFEST al cărei “invitat de onoare” sunt Statele Unite ale Americii, ar fi fost binevenită prezența unei cărți precum Mesagerii Libertății, dedicate eroilor parașutați de aviația militară americană între 1951-1953 în România comunistă. La fel, biografia lui Ion Gavrilă Ogoranu, salvat de la moarte de însuși președintele American Nixon. Cine vrea uitate aceste capitole ale Istoriei recente?

Nu este prima oară când activitatea noastră editorială întâmpină obstrucții și discriminări. Editura Sânziana se află de mult timp pe lista neagră a unor grupări și instituții care nu doresc o Românie în care circulația ideilor să fie liberă și Istoria să fie învățată în lumina Adevărului. Spre exemplu, sunt mai bine de nouă ani de când sălile tuturor instituțiilor publice ale Capitalei sunt închise lansărilor de carte ale editurii noastre.

Și totuși, nu ne vom descuraja. Chiar dacă ne încearcă o amărăciune văzând că se pun iarăși gratii și lanțuri libertății de expresie, pentru care s-a murit în Decembrie 1989.

Cu doi ani înaintea morții, academicianul Dinu C. Giurescu ne-a comunicat aprecierea sa pentru eforturile editurii noastre de a publica titluri interzise timp de jumătate de secol. Încurajările domniei sale au constituit confirmarea că ne aflăm pe drumul cel bun. Și suntem deciși să continuăm.

Cei care se fac vinovați de acest nou act de cenzură, la 28 de ani de la căderea regimului comunist, să știe însă că o societate liberă și democratică nu se construiește pe fundamentul unei memorii amputate, falsificate pe criterii ideologice.

Nu pe noi ne-ați alungat de la Bookfest, domnilor de la Asociația Editorilor din România, împreună cu înalții voștri parteneri și sponsori, ci pe Ogoranu, pe Haiducii Dobrogei și pe toți eroii rezistenței anticomuniste. Ei vă vor judeca!

Florin Dobrescu

Managerul Editurii Sânziana

Președintele Asociației pentru Memorie Identitară CARPAȚII

 

Sursa: Buciumul.ro

Partidele politice de la București și dispersarea basarabenilor

Ce să spun?
Băsescu este în situația liderilor de partid de aici de la Chișinău cărora Plahotniuc le cumpăra mai ieri deputații sau miniștrii, sau membrii de partid…
Un Șalaru, Guțu ș.a. de la PL sau de la alte partide…
Pe unii dintre aceștia Băsescu i-a încurajat chiar să-și trădeze echipa politică care i-a propulsat în Parlament, PUNând la cale încropirea a încă unui partid „unionist” în stânga Prutului. Ca și cum până la el nu erau destule partide de acest fel…
A lucrat astfel mână-n mână cu gruparea banditească de la guvernare pentru segmentarea românilor basarabeni…
Incursiunea lui politică-n Basarabia a avut un singur scop: salvarea de la pieire politică a PMP-ului din dreapta Prutului pe seama problemei spinoase a Basarabiei.
Mai mult decât atât: prezența, de multe ori gălăgioasă, a lui Băsescu în stânga Prutului și unele declarații de-a dreptul deochiate ale acestuia nu au făcut altceva decât să consolideze partida rusească din Basarabia, care, iată, este gata să-și pună labele pe capitala noastră Chișinău.
Din păcate, cam așa au făcut-o și o fac încă și alte partide de la București…
Acestea își creează filialele lor în Basarabia nu pentru a impulsiona procesul de afirmare a identității românești dincoace de Prut, ci pentru a-și spori cumva punctajul electoral pentru a accede în Parlamentul de la București.
Ne-au divizat după culorile și ambițiile lor politice…
Plus că își mai identifică și își cresc aici și niște lideri locali, unii dintre ei neștiind a lega barem o propoziție simplă, cu subiect și predicat, în limba română, dar ajunși peste noapte deputați sau senatori pe malurile Dâmboviței… sau nu știu ce fel de funcționari prin instituțiile statului român.
Umflați în pene, lipsiți de smerenie, ignoranți, grandomani, băieți de gașcă politică… unii din dânșii cu gânduri s-ajungă deja europarlamentari…
Cam asta este, din păcate, prestația partidelor politice de la București aici în Basarabia…
Am certitudinea că noi, basarabenii, eram mult mai uniți și mai săritori la nevoile noastre românești înaintea trecerii Prutului de către partidele de la București, care au venit să ne „aglutineze” politic astfel încât să fim cât mai dispersați.
Îmi cer scuze pentru sinceritatea și durerea cu care spun aceste lucruri…

Ce spunea Nicolae Steinhardt, evreul convertit la Ortodoxie, despre maresalul Antonescu

 

 

 

Ce spunea Nicolae Steinhardt, evreul convertit la Ortodoxie, despre maresalul Antonescu:

„Despre Antonescu insa nu pot sa nu arat ca, oricum, a fost singurul in toata Europa care a cutezat sa i se opuna lui Hitler, sa-i tina piept intr-o chestiune de onoare personala pentru acesta, in care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. In vreme ce floarea aristocratiei germane, generalii si feldmaresalii acoperiti de medalii si decoratii stateau smirna in fata lui si tremurau, iar el facea spume la gura si alerga urland de la un capat la altul al incaperii, Antonescu i-a tinut piept in propriul lui barlog de la Berchtesgaden; darz, cu modestia cuvenita, a scapat de la moarte cateva sute de mii de suflete de evrei.” (…) „Si pot afirma ca nici un evreu din Romania nu a fost predat nazistilor pentru a fi trimis in lagarele de concentrare din Germania sau din Polonia. Nici unul!”

(Nicolae Steinhardt – „Jurnalul fericirii”)

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, critic literar,eseist, jurist, publicist si scriitor roman, originar din Pantelimon, judetul Ilfov. De origine evreiasca, s-a convertit la religia crestina ortodoxa in inchisoarea de la Jilava, si-a luat numele de fratele Nicolae, si s-a calugarit dupa punerea sa in libertate.

Este autorul unei opere unice in literatura romana, Jurnalul fericirii. A fost doctor in drept constitutional.

29 mai: Căderea Constantinopolului, capitala spirituală a românilor. O istorie care nu se învață la școală

           Constantin Paleologul, ultimul împărat roman și ortodox al Europei
Întemeiat sub semnul crucii lui Hristos (arătat pe cer marelui Con­stantin: In hoc signo vinces) și așezat la cumpăna lumilor (între proto-Europa civili­zației greco-latine și fabuloasa „Asie a neamurilor”), Bizanțul ortodox și imperial a dăinuit mai bine de 11 veacuri, mărturisind în eternitate gloria aurorală a Răsă­ri­tului creștin și constituind adevărata „piatră unghiulară” a întregului „miracol eu­ro­pean”.
Constantin Noica știa bine ce spune cînd afirma că Europa, ca entitate spi­rituală și culturală, s-a născut la anul 325 cu Sinodul de la Niceea, convocat chiar de către Constantin, împăratul „de-o seamă cu apostolii”, a cărui prezență în calen­da­rul sfințeniei creștine rămîne legitimă dincolo de toate arguțiile criticismului istoric al vremurilor noi.
Românii, cu lamura tradiției lor politice și spirituale, aparțin or­ga­nic marii comunități ortodoxe a „Noii Rome”, iar o autentică renaștere națională, dacă mai este posibilă una în acest tîrziu de lume, n-ar putea să facă abstracție de această zestre istorică și sufletească, păstrată mai ales prin Biserică.
Cronica ultimei bătălii a Bizanțului
Teritoriile ce recunoșteau autoritatea ultimului împărat bizantin se reduceau la Constantinopol, cu împrejurimile sale imediate din Tracia, și cea mai mare a Peloponesului sau Moreea, la o oarecare distanță de capitală, guvernată de frații împăratului.
Onestitatea, noblețea, energia, bărbăția și patriotismul erau calitățile dominante ale lui Constantin, confirmate de cele mai multe izvoare grecești contemporane și de propria conduită din timpul asediului Constantinopolului. Umanistul italian Francesco Filelfo, care, în timpul șederii sale la Constantinopol, l-a cunoscut personal pe Constantin înainte de urcarea sa pe tron, îl numește pe împărat, într-una dintre epistolele sale, bărbat cu „suflet pios și nobil” (pio et excelso animo).
Adversarul puternic și teribil al lui Constantin era Mehmed al II-lea, în vârstă de 21 de ani, care reunea în natura sa izbucnirile violente de cruzime nepotolită, setea de sânge și multe dintre cele mai josnice vicii cu pasiunea pentru știintă, artă și cultură, energia și calitățile de general, om de stat și organizator. Un istoric bizantin relatează că se dedica cu înflăcărare științelor, în special astrologiei, că citea povestiri despre faptele eroice ale lui Alexandru al Macedoniei , ale lui Iulius Caesar și ale împăraților Constantinopolului și că vorbea cinci limbi, în afară de turcă.
Izvoarele orientale elogiază evlavia sa, dreptatea, blândețea și protecția acordată savanților și poeților. Istoricii secolelor XIX-XX l-au apreciat diferit pe Mehmed al II-lea; unii i-au contestat orice calitate pozitivă, alții au recunoscut că era o personalitate extraordinară, aproape genială. Dorința cuceririi Constantinopolului era o obsesie a tânărului sultan, care, potrivit istoricului Ducas, „noaptea și ziua, mergând la culcare și deșteptându-se, în palatul sau sau in afara acestuia, îsi frămanta mintea prin ce acțiuni si cu ce mijloace militare sa puna mana pe Constantinopol”.
Petrecea nopți de insomnie schițând pe hârtie planul orașului și al fortificațiilor sale, marcând locurile de unde ar putea fi mai lesne atacat.
Ne-au parvenit portretele ambilor adversari, cele ale lui Constantin Paleologul pe sigilii și în câteva manuscrise târzii, cele ale lui Mehmed al II-lea pe medaliile bătute în secolul al XV-lea de artiștii italieni în onoarea sultanului și în câteva portrete, mai cu seamă cel pictat de celebrul artist venețian Gentile Bellini (+1507), care a petrecut o scurtă vreme (1479-1480) la Constantinopol catre sfarsitul domniei lui Mehmed al II-lea.
Citește mai departe aici

Scrisoarea cutremurătoare a unui copil: „Mamă, ai făcut destui bani cât să-mi cumperi o altă copilărie? Una în care am și părinți?”

 

 

 

Scrisoarea cutremurătoare a unui copil român al cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate face înconjurul internetului.

„Când aveam patru ani, tu şi tata aţi hotărât că e mai bine să plecaţi din ţară pentru a câştiga mai mulţi bani pentru mine. Pe mine nu m-a întrebat nimeni ce mi-aş dori mai mult: bani, sau pe mama şi pe tata lângă mine?

Ştiu că eram prea mic, totuşi, cred că deşi aveam doar câţiva anişori, ştiam ce valorează mai mult pe lumea asta. În prima zi de şcoală, când aveam şase ani, pe mine m-a însoţit bunica şi tu mi-ai fost alături două minute… la telefon.

Două săptămâni s-a rugat doamna de mine să nu mai plâng şi să accept să mă joc cu colegii mei. Venea în pauză, mă mângâia pe cap, mă lua de mânuţă şi încerca să mă mişte din bancă. Atunci începeam să plâng. Într-un târziu mi-am făcut curaj şi i-am spus de ce nu ies.

– Mi-a spus mami să fiu cuminte la şcoală şi să nu vă supăr, că altfel nu se mai întoarce.

Mi-a zâmbit, apoi m-a luat în braţe, spunându-mi că ai glumit. I-am spus că eu nu ştiu când glumeşti, că nu te cunosc prea bine. Nu a mai zâmbit. Ba chiar i-au dat lacrimile şi atunci m-am speriat tare că am supărat-o şi pentru asta tu nu o să te mai întorci la mine.

Mi-a fost frică mult timp, mamă, indiferent cât de buni au fost oamenii cu mine. Când ceilalţi copii se certau, discuţiile se terminau cu „Te spun lui tata!”. M-am întrebat mereu: eu ce aş fi putut spune? Nu a fost cazul căci copiilor le-a fost milă de mine şi m-au protejat. Mario, colegul meu, mi-a zis că dacă vreu, o roagă pe mama lui să fie şi mama mea, ca să nu mai plâng.

Prin clasa a patra, deja mă obişnuisem că eu am nişte părinţi virtuali. Da, ştiam ce-i aia „virtual”, pentru că din banii voştri făcuţi departe de mine aveam şi computer, şi tabletă, şi telefon.

Ştiam să le folosesc ca să vorbesc cu voi. Trebuia să facem felicitare pentru mama de 8 Martie şi Doamna mi-a spus că am pus florile urât şi că ar trebui să fac alta. M-am trezit spunându-i sec că nu contează, că oricum o vezi doar în poză şi nu te prinzi. Torturile de ziua mea erau poze, florile de ziua ta erau poze… Tu erai o poză, mamă.

Aveam 9 ani când v-am revăzut. Aţi venit după ce v-aţi luat cetăţenia. Îmi amintesc că m-ai întrebat de ce nu te iau în braţe, şi tăceam. Ai spus că sunt cam timid şi că ţi-a fost dor de mine şi te aşteptai la o primire mai călduroasă.

Nu ştiai nici tu şi nu realizasem nici eu, încă. Nu eram timid, ci pur şi simplu nu eram obişnuit să îmbrăţişez străini”.

 

Sursa: noiiubimromania.ro

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Nevoia de Rusalii

 

 

Suntem în plină epocă a negării Rusaliilor. La ce să ne mai trebuiască, nu-i aşa, Duhul Sfânt? Acum când ne umplem de energiile create ale unei lumi tehnologizate până-n cântărirea sufletului, când ne urâm prin lege şi ne umilim prin contract social, la ce să fie bun Duhul Sfânt, la ce anume mai vine şi Duhul Sfânt peste noi?

Poate pentru a înţelege ce se întâmplă prin lucrarea Acestuia în lume trebuie să ne trezim înainte de ştirile de groază ale dimineţii, să mergem spre ale noastre în tihna pasului odihnit de o noapte cuminte. Cum să mai ceri asta omului modern, cum anume să-i motivezi aşezarea în cuminţenia Bisericii?

Cum să o faci când lumea din jur continuă să facă din Biserică gaura neagră a frustrărilor cu o învârtoşare vrednică de misiuni mai înalte? Personal nu îmi pierd nădejdea. Ştiu că fiecăruia Dumnezeu i-a dăruit un chip şi că asemănarea cu El se face numai prin conlucrare cu Cel ce Este. Izolările noastre nătângi nu fac decât să-i sporească lui Dumnezeu răbdarea iar nerăbdărilor noastre inegale le trimite, tratament de vindecare, umbrirea Duhului Sfânt. Căci Rusaliile despre aceasta sunt.

În ce mod Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor învolburate ale fricii noastre de a fi oameni, oameni vii în Hristos, oameni căutători şi trăitori de Dumnezeu. Într-una din paginile vieţii Mitropolitului Antonie de Suroj se povesteşte că, pe când era foarte tânăr, a mers în vizită la un coleg care, pentru că-şi cunoştea bine mama, i-a oferit un buchet mare de flori. Andrei, cum se chema pe atunci vlădicul de mai târziu, a fost cuprins de furie aproape, spunând: Cum poţi irosi banii pe flori când nu există nimic de mâncare? Mama i-a răspuns cu multă blândeţe: Pot trăi fără mâncare, dar nu pot trăi fără flori. Vieţuirea creştină nu înseamnă o asceză neînduplecată, lipsită de iubire.

Rusaliile sunt darul prin care Dumnezeu reface lumea frumoasă, locuibilă, dând sens prezenţei Bisericii în lume, reactivând ortodoxia de început a creaţiei. Suntem la vremuri de sperjur ideologic şi cataclism moral.

Zile ca acestea, ale Rusaliilor şi pomenirii Sfintei Treimi, nu ne învaţă doar teologie ci ne arată de ce e nevoie de frumos ca să nu ne pierdem omenia. Un frumos ca o nostalgie de rai, ca un sens unic, nefracturat de orgoliile şi micimile noastre. Cei care nu iubiţi Biserica, acceptaţi darul ei de frumos. Cei care o iubiţi, trăiţi Evanghelia. Faceţi lumea mai frumoasă prin împlinirea Fericirilor.

Biserica este un Munte al Fericirilor mereu actualizat, ca sens, prin trăirea fiecăruia din noi. De aici nevoia de Rusalii. Fundamentală nevoii de Rai, de Împărăţie. Sibiului, mulţi ani! Ziua Rusaliile şi cea a Sfintei Treimi sunt zilele sale de Hram. Mulţi ani plini de Duh Sfânt, spre Slava Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită!

Semn că putem trăi fără multe, nu fără Dumnezeu.

 

Părintele Constantin Necula

 

Sursa: Tribuna

Moșii de vară și dorul de cei dragi


Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară, menite să ne ostoiască dorul de cei dragi plecați în veșnicie. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon așezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc. Folosirea vaselor confecționate din argilă, se pare că are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păși „dincolo”, trupurile lor se vor face „oale și ulcele”. Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat.

Dintotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?

În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.

Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.

Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.

Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.

De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!

Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.

Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!

 

Arhimandritul Mihail DANILIUC

 

Doxologia.ro

Surpriza pentru basarabeni de peste Prut: I. Ceban, „lider nou, proaspăt, natural” și „cu greutate”!

mai 25, 2018 Un comentariu

Dacă acum câteva luni, fostul consilier al lui T. Băsescu la Cotroceni, Iulian Chifu, își manifesta pupincurist calitățile lui de țucălar al mafiei de la Chișinău dedicându-i lui Plahotniuc un amplu editorial laudativ în portalul deschide.md, astăzi, cu câteva zile înainte de turul II al alegerilor pentru Primăria Chișinău, aceeași sculă de peste Prut vine să ne încerce răbdarea cu un editorial tot atât de laudativ, dar consacrat de data asta candidatului socialist I. Ceban.

Acest lucru îți sare în ochi imediat cum citești subtitlul materialului, care sună în felul următor: „Ceban, lider neînscăunat al socialiștilor naționali și pro-europeni”.

Sluga mediatică de peste Prut a mafiei de la Chișinău este pusă să ni-l prezinte pe I. Ceban drept alternativă onorabilă a  „pro-rusului Dodon”, pregătită acestuia de Plahotniuc.

Iată ce scrie consilierul lui Băsescu despre candidatul lui Dodon la funcția de primar al Chișinăului:

„Cred că perspectiva unei alegeri a lui Ion Ceban drept primar de Chișinău creează o situație care ar trebui să-l îngrijoreze în primul rând pe Igor Dodon”;

„PSRM dobândește – încă o dată, repet, dacă Ion Ceban va fi ales primar – un lider nou, proaspăt, natural și cel mai votat după Dodon, dar cu alt aplomb și altă detentă”;

„Ceban la conducerea Primăriei, dar și lider de facto al PSRM și jucător de greutate în fața unui Dodon în alunecare ușoară pe topoganul susținerii publice”.

Evident, doar o coadă de topor de peste Prut, Chifu, consilier al fostului președinte al României Băsescu, ar putea justifica, cu prestanța și prestația amândurora, în fața basarabenilor susținerea lui I. Ceban de către Plahotniuc în turul II al alegerilor din capitală.

Mai mult decât atât. Doar  o secătură ca Chifu este capabilă să anticipeze și să justifice într-un fel, prezentându-ni-l pe I. Ceban drept alternativă cu „greutate” a lui Dodon, viitoarea alianță dintre PD și PSRM după alegerile parlamentare din toamnă, care se vor desfășura, bineînțeles, în baza sistemului  mixt, promovat prin votul concertat și coordonat al deputaților lui Plahotniuc și cei ai lui Dodon.

Ca să vă convingeți de asta, vedeți aici ce mai îndrugă editorialistul de la deschide.md, portal de știri susținut financiar de statul român:

„Perspectiva câștigării alegerilor locale la Chișinău îl transformă pe Ceban într-un jucător politic de prim plan în PSRM, într-un decident în viitoarele liste și desemnări de candidați cel puțin în Chișinău și regiune, deci un deținător de greutate și capacitate la nivelul viitoarelor jocuri de coaliție post-electorale”.

Nouă ce ne rămâne să facem în situația asta?

Să stăm și să ne întrebăm ca proștii dacă nu cumva chiar Bucureștiul a decis debarcarea lui Chirtoacă de la Primăria Chișinău și instalarea în locul acestuia a reprezentantului socialiștilor, I.Ceban, „lider nou, proaspăt, natural” și „cu greutate”, după cum ne sugerează fostul consilier al lui Băsescu?

Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu: Sarea din sânge!!! SECRETUL ANTICANCEROS – TAINĂ MEDICALĂ!

Prof. univ. dr. Ioan-Bradu Iamandescu, prieten al AMPress, unde a publicat interviuri și sfaturi medicale, ne trimite un  articol excepțional prin simplitatea și forța argumentelor în chestiuni fundamentale. Publicăm prima lui parte cu credința că dacă marele alergolog și universitar ni-l trimite e de urmat, aplicat, ținut minte. Și, cum ne îndeamnă domnia sa, să-l dăm mai departe prietenilor. Așa vom face (AMPress)

 

O taină ținută cu mari eforturi și multi bani departe de urechile și ochii „prostimii”.

Lipsa sării din sange!!

Interesant, dar LOGIC. Aceeași problemă cu tensiunea arterială: înainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioară a „normalului”. Să aibă aceeași justificare?

Va dezvăluim azi o taină ținută cu mari eforturi si mulți bani departe de urechile și ochii „prostimii”. Excesul de sare, zahăr și grăsimi, dăunează grav sănătății! Ăsta da avertisment medical!

Ce înseamnă exces, nu ne explică însă nimeni!!! La prima citire, exces înseamnă prea mult, dar raportat la greutatea fiecăruia!!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunți exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi.

Între omul de la munte… care bea apă puternic magnetizată și aproape pură și cel de la șes sau de la oraș care primesc apa cea mai infectă, cel de la munte va „dizolva” și elimina mult mai repede chimicalele!

Nu uitați că nu suntem la fel, că nu avem aceeași grupă sanguină, că diferă și RH-ul – purtătorul de oxigen din sânge! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ), alții, cei mai mulți, au Fierul (RH pozitiv)!

Nu uitați ceea ce mulți vor să ascundă: – orice reacție a apei cu sarea produce… caldură!!!

Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11.000 de ori viteza transferului informațional către creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge… prosteste!!! Intuiția îmi spune că ăsta este scopul lor real: să devenim legume! La muncă și înapoi acasă, la televizor, unde ni se repetă zilnic astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza gravsanatatii!

Dar excesul de alcool, tutun și medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boală și moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba și de bani, de mulți bani atât de mulți încât viața copiilor și a tinerilor…nu mai contează!!! Este vorba de profituri imense, accize și taxe! Și în fond este bine să ai multe „legume” în sistem ! Pentru că legumele îsi plătesc taxele la zi! Amintiți-vă! Ce face medicul prima dată când ajungi în spital? Îți schimbă regimul alimentar: fără sare!!!! Adică taie legăturile informaționale cu creierul, ca să poată trimite medicamentele peste tot în corp. Amorțește creierul pentru că altfel, acesta, ar reacționa imediat la chimicalele administrate! Ar declanșa alergii!

Dar zahărul? Zahărul e purtător de un cu totul alt tip de informații ! Nu vorbim de „clasicul” zahăr alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zahărul natural din fructe, sintetizat de natură cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturală!

Vitalitatea dvs. și a copiilor dvs., atenția, concentrația, vin din zaharurile naturale! Și evoluția dv. genetică!

Grasimile?! Să vedem ce spun studiile! Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale și în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivelurile joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariția depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creșterea riscului de infarct miocardic și mai ales o slabă funcționare a sistemului imunitar.

În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conținea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât să schimbe normele! Să le coboare la 200! Imediat, au apărut 36 de milioane de „bolnavi”, și 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc!

Între vrăjeala științifică a unora și intuiția lui strămoșească, ciobanul român a ales intuiția!… Tot cu slanină, pită, ceapă și palincă trăiește! Nu face exces și trăiește mult și bine… Cum ați vrea să-și crească altfel oile, să lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Și toate astea până pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mițos de 40 de kilograme pe umeri și bâta în mână?

Acum, trageți dvs. concluziile.

APA

Ce face apa dacă e baută înainte de a mânca și imediat după masă!

Chinezii și japonezii beau ceai fierbinte în timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptăm „obiceiul lor” la masă. Pentru cei cărora le place să bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct.

Este frumos să bei un pahar cu apă rece după masă, dar apa rece solidifică hrana uleioasă pe care tocmai ai inghițit-o. Va încetini digestia. Când aceasta reacționează cu acidul, se va rupe și va fi absorbită de intestine mai repede decât mâncarea solidă. Trece în intestine și foarte rapid se transformă în grăsime și duce la cancer.

Este cel mai bine să se bea supa fierbinte sau apa caldă dupa mâncare.

Simptome comune de atac de cord

Ar trebui să știți că nu fiecare simptom de atac de cord este „durerea brațului stang”.

Atenție la dureri intense „în zona fălcilor”!

S-ar putea să nu aveți niciodată prima „durere în piept” în timpul atacului de cord.

„Nausea” (amețeala) și „transpirația intensă” sunt tot simptome comune.

60% din cei care au atac de cord în timpul somnului nu se trezesc.

Durerea la fălci te poate trezi din somnul adânc. Să fim atenți.

Cu cât știm mai mult, cu atat avem mai multe șanse de supraviețuire. Un „cardiolog” spune că fiecare care citește acest mesaj și-l trimite la 10 oameni poate salva cel puțin o viață.

Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viață.

Deci, fii un prieten adevărat și trimite-l tuturor prietenilor tăi.

 

Sursa: AMPress

Unionista Veronica HERȚA, eliminată de la APĂ-CANAL Chișinău de binomul Dodon-Plahotniuc

 

 

Gruparea mafiotă în frunte cu Plahotniuc, care guvernează azi R. Moldova, a eliminat-o, chiar acum, de la frâiele Apă-Canal Chișinău pe unionista Veronica Herța, managerul care a reușit, într-un singur an, să transforme această întreprindere din una falimentară în 2016 (pierderi 81 ml lei) în una cu profit în 2017 (peste 9,5 ml lei)…

Și asta doar pentru că această tânără inimoasă a făcut parte din echipa unionistă a Primăriei Chișinău…

Acestea sunt urmările atacului perfid asupra echipei pro-românești a Primăriei Chișinău întreprins de binomul Dodon-Plahotniuc, cu sprijinul uneltei sale PUN și sub scuipăturile Orei de ras a lui A. Năstase, atac care durează deja câțiva ani la rând și care se va încheia, iată, cu înscăunarea „democratică” a reprezentantului șlehtei putiniste din R. Moldova, I. Ceban, susținut, din câte ați înțeles azi, de PD-ul lui Plahotniuc…

Noapte bună, Chișinău!

Sus Inima, Veronica!

Hristos S-a Înălțat!

Sfânta Euharistie, bucuria și ocrotirea pruncilor

 

Sfânta Euharistie, cea mai mare şi mai însemnată Taină a Bisericii noastre drept­măritoare, este vitală nu doar în viața și sporirea duhovnicească a celor maturi, ci și în cea a pruncilor. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Cuminecării ni se dăruieşte însuşi izvorul harului; în celelalte sfinte sacramente, Hristos Se  află de faţă în chip nevăzut, prin lucrarea Sa, dar în Euharistie este nelipsit prin Însuși Trupul și Sângele Său, sub chipul pâinii și al vinului. Impor­tanța capitală a Sfintei Împăr­tășanii în viața noastră ne-o sintetizează Sfântul Nil: el spune că e cu neputinţă să se mântuiască credinciosul, să primească iertarea păcatelor şi să dobândească Împărăţia cerurilor, dacă nu se împărtăşeşte, cu frică, cu credinţă şi cu dragoste, de tainicul şi neprihănitul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru.

Având în vedere toate acestea, creștinii, încă din primii ani ai existenței Bisericii, doreau cu ardoare merindele preasfinte, primindu-le ori de câte ori participau la Dumnezeiasca Liturghie. Cu timpul, s-a produs o nefericită separare între Liturghie și Euharistie, constatată cu amar de Sfântul Ioan Gură de Aur, la începutul secolului al V-lea: „Ah, ce obicei! Ah, ce prejudecată! În zadar se face jertfa zilnică, în zadar stăm zilnic la altar. Nimeni nu se împăr­tășește!”. Remarca tristă a sfântului părinte rămâne valabilă și în zilele noastre, când multă lume se împărtăşeşte doar în cele patru posturi de peste an, ba chiar nici atunci, tradiția fiind respectată doar la Crăciun și de Paști. Din fericire, încă de pe la începutul secolului al XIX-lea au apărut numeroase voci care au reiterat ideea revenirii la tradiția împărtășirii din Biserica primară, susți­nând-o prin solide argumente scripturistice și patristice. Amintim aici pe Sfântul Nicodim Aghioritul, în Biserica Greacă, sau pe Sfântul Ioan din Kronstadt, în Biserica Rusă. Această mișcare se încearcă și la noi, la români, îndeosebi în diasporă, probabil având ca model pe ortodocșii greci și ruși din Occident.

Chemarea la Potir

Însă strădania de reîntoarcere la tradiția liturgică a primelor veacuri creștine se cere însoțită de efortul clericilor de a-i catehiza pe credincioși, de a-i conștientiza asupra impor­tanței Sfintei Euharistii în viața noastră. Chemarea la Potir nu trebuie impusă, căci în atare situație împărtășania va rămâne un act liturgic exterior, neatrăgând după sine schimbarea întregii lor ființe. Împăr­tășania mai deasă se cuvine însoțită de redeș­tep­ta­rea în sufletele dreptslăvitorilor creștini a dorului de Hristos. Doar aşa apropierea și comuniunea deplină cu El vor produce mult-așteptata creștere duhovnicească a membrilor Bisericii.

Mântuitoarea obișnuință a desei împărtășanii trebuie să o deprindem din copilărie. Cu adevărat că pruncii nu înțeleg rostul și taina Dumnezeieștii Cuminecături. De aceea, responsabilitatea împărtășirii lor revine părinților, familiei. În ultimii ani am observat o reînviere a dorinței părinților de a-și împărtăși copiii cât mai des, săptămânal chiar. Cunosc familii care respectă frumoasa rânduială la fiecare Sfântă Liturghie la care participă. Se vor întreba unii: cum vedem rezultatul acestui act liturgic? Hristos, prezent în cei mici, îi zidește sufletește, încât ei sunt sociabili, cu o frumusețe și o liniște aparte. Deși nu înțeleg foarte bine rostul lor acolo, comportamentul micuţilor denotă faptul că învață și chiar știu ce înseamnă să petreci în compania lui Dumnezeu și a sfinților Săi în Biserică.

Pregătire pentru împărtășire

De aceea, împărtășirea pruncilor cred că s-ar cuveni făcută cât mai des, fără nici o pregătire specială. Părinții, însă, se pot pregăti. Chiar dacă nu se îm­păr­tă­șesc ei, o rugăciune stăruitoare, de mulțumire, făcută în numele odorului lor, nu ar strica. În perioada alăptării, nici nu se pune problema ca sugarul să fie înfometat dimineața, ­înainte de împărtășanie. Cu timpul, însă, după ce ajunge la doi, trei ani, copilul trebuie conștientizat și pregătit pentru momentul împăr­tășirii. Dacă nu se poate cu ajunare, deci să nu guste nimic, atunci să ia un mic dejun frugal, precedat numaidecât de o rugăciune scurtă și frumoasă, care l-ar ajuta să înțeleagă că acea zi este una specială, căci se întâlnește cu bunul său Prieten, Hristos.

Chiar și pe cei mărișori, de patru, cinci ani, este greu să-i oprești de la a nu gusta nimic zece, douăsprezece ore înainte de Împărtășanie. Când vor crește, realizând importanța acestui act, o vor face responsabil. De aceea, părinții, bunicii, preoții, profesorii de religie trebuie să le vorbească permanent de rolul Euharistiei în existența noastră pământească, fără a uita nici o clipă de însemnătatea pregătirii pentru emoționantul moment al ospățului mântuirii. Calea către această înțelegere se cade zidită cu răbdare, treptat, deoarece nu toți copiii ascultă, receptează și acceptă în aceeași măsură. Unii pot fi pregătiți să postească dimi­neața de la trei ani, alții de la patru ori chiar de la cinci ani, vârstă de la care capacitatea lor de înțelegere sporeşte. Iar atunci să încercăm să le formăm deprinderea ca, în ajunul duminicii sau sărbătorii când vrem să-i împărtășim, să se pregătească; să le construim o zi specială, fără îmbuibare, cu rugăciune, învățându-i să facă o faptă bună. Esențial este să nu-i obligăm pe micuţi, ci să le oferim o alternativă; ajutorul din partea adulţilor să nu rezide doar în a-i sprijini să biruiască ispita, ci să vizeze educarea voinței lor de a-L căuta pe Dumnezeu de bunăvoie. Astfel, apropierea de Potir nu va reprezenta un moment înfricoșător, ci unul de aleasă bucurie.

 

Arhimandritul Mihail DANILIUC

 

Sursa: Ziarul LUMINA

 

Între două mafii

Cea mai apăsătoare dezamăgire o au alegătorii puși în situația de a face alegerea în turul II între candidații a două grupări mafiote și antiromânești pentru fotoliul de primar general al Chișinăului: gruparea Dodon-Plahotniuc și gruparea Țopilor.
 
Despre asta este vorba, în definitiv, atunci când unii îmi cer explicații pe marginea reacțiilor mele la aflarea rezultatelor scrutinului de ieri.
 
Sunt unul dintre acești alegători.
 
Ambele grupări se bat nu pentru fericirea nației estea, ci pentru a-și regla conturile în urma jafurilor pe care le-au făcut împreună.
 
Cât privește antiromânismul acestor structuri mafiote, nu văd ncio deosebire între dodonismul (de la Dodon) primei grupări și sliusarismul (de la Sliusari) celei de-a doua grupări.
 
Ambele structuri au aceleași rădăcini: rusești.
 
Ambele structuri au lucrat cu aceeași osârdie la înlăturarea echipei românești de la Primăria Chișinăului în frunte cu Chirtoacă.
 
Bună, rea, cum a fost asta.
 
Din păcate, același zel pentru eliminarea fostei echipe românești a Primăriei l-a manifestat PUN-ul lui Băsescu, după mine, o unealtă perfectă în mâinile mafiei de la guvernare pentru manipularea și ademenirea celui mai sensibil și mai conștient segment al basarabenilor.
 

Capitala Basarabiei trece în mâinile partidei rusești Dodon-Plahotniuc

Din păcate, partida rusească, Dodon-Plahotniuc, și-a trecut sub controlul ei și capitala Basarabiei!
 
Unealta perfectă pregătită pentru atingerea acestui scop, Silvia Radu, și-a jucat rolul de minune!
 
În același scop a fost folosit și PUN-ul lui Băsescu, acesta având rolul de segmentare a unioniștilor.
 
În turul II al alegerilor de la Chișinău, toate structurile PD-ului lui Plahotniuc vor fi montate să lucreze pentru victoria candidatului socialiștilor, I. Ceban. Astfel, voturile uneltei S. Radu vor merge spre I. Ceban.
 
Se va repeta scenariul de la alegerile prezidențiale din 2016 când Dodon a ajuns președinte cu sprijinul direct al mașinăriei lui Plahotniuc.
 
Se pare că Maia Sandu nu a înțeles nici azi ce deserviciu mare a făcut Basarabiei prin promovarea lui A. Năstase.
 
Așa cum nu a înțeles (sau poate a înțeles?) Băsescu ce mare unealtă este el în mâinile Rusiei în înaintarea acesteia spre gurile Dunării.
 
Hristos S-a Înălțat!

Prof. dr. Pavel Chirilă: 10 reguli de aur pentru a preveni cancerul

 

Cartea intitulată „Prevenirea cancerului-un studiu economic comparat” a fost lansată miercuri, 10 septembrie la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu, în prezenţa a sute de persoane. Prezentarea cărţii a fost făcută chiar de autor, prof. dr. Pavel Chirilă, care a oferit câteva dintre argumentele care dovedesc că nimic nu este mai uşor şi mai puţin costisitor decât să prevenim apariţia cancerului, argumente pe care le redăm în continuare.

Nu FUMAŢI!

Fumatul este cancerigen prin mai mulţi factori: nicotinaaditivii chimici numiţi sosuri în industria tutunului (în număr de peste 600 care definesc anumite branduri de ţigări) care sunt arşi la 800 de grade celcius şi ingeraţi în ţigări dezvoltă factorii cancerigeni şi Poloniul radioactiv, pe care tutunul îl absoarbe din sol.
„România are incidenţa cea mai mare la cancerul pulmonar dintre toate ţările europene. Este simplu de înţeles, pentru că şi incidenţa fumatului, la persoanele adulte din România este de 27%. Un sfert din populaţia României fumează zilnic 2, trei euro. Cancerul de plămâni este o boală care răspunde foarte greu la tratamentele oncologice şi, singura măsură eficientă cu adevărat şi mult mai ieftină este să evităm fumatul. 80% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. Diferenţa de 20% de cancere sunt persoane expuse la pulberi din aer. De exemplu, Bucureştiul este cel mai poluat oraş cu pulberi dintre toate capitalele europene. Profilaxia este un „tratament” mult mai eficient”, a explicat Pavel Chirilă, precizând că „toţi factorii oncogeni care sunt prezentaţi în carte au o perfidie ieşită din comun. Ei declanşează cancerul după o perioadă de 20-30 de ani de greşeli. Asta se întâmplă şi cu fumatul şi şi cu unele alimente. Nu dau cancer pe loc”.

NU CONSUMAŢI ZAHĂR ALB RAFINAT!

Zahărul alb este al doilea factor oncogen ca frecvenţă în cazurile de cancer, a precizat Dr. Pavel Chirilă. „A apărut în 1833 ca un produs de izolare, de rafinare şi impactul metabolic asupra organismului uman a fost enorm pentru că, mii şi mii de ani, fiinţa umană a consumat doar glucide complexe din natură. Adică singurele surse de glucide au fost mierea şi fructele. Zahărul este un produs izolat şi scos din contextul natural şi din complexul poliglucidic, fapt pentru care organismul se luptă foarte greu cu acest dizaharid, cu acest carbohidrat zaharat şi, în organismul uman, zahărul crează un dismicrobism intestinal(…), distruge flora microbiană care este bună pentru organism. Al doilea efect este stimularea insulinei care, la rândul ei, stimulează factor de creştere celulară, o substanţă cancerigenă ce induce mitoze. În al treilea rând, zahărul creşte nivelul de estogeni în sângele femeii şi o cantitate crescută de estrogeni favorizează instalarea unui cancer în zona genitală la femei. Pe acelaşi principiu ca şi ţigara, îţi trebuie 20-30 de ani să observi consecinţele nefaste ale consumului de zahăr alb.

NU CONSUMAŢI FĂINA ALBĂ SAU, FĂCEŢI-O CÂT MAI RAR!
A doua mare catastofă alimentară, care conţine într-un procent foarte mare amidon (cu efecte similare ca şi consumul de zahăr alb) este făina albă.

EVITAŢI FRUCTELE ŞI LEGUMELE CARE ARATĂ FOARTE BINE ŞI, MAI ALES MEZELURILE! 
Sărurile nitrice care se folosesc pentru stimularea creşterii plantelor, fructelor şi seminţelor, având nucleul nitro, stimulează atât talia plantelor, cât şi greutatea fructelor, a rodului şi a seminţelor. „Celula canceroasă aşa se şi defineşte, ca o creştere anarhică a celulelor unui organ. La ora actuală, există două surse periculoase de săruri nitrice în alimentaţia omului: cea din pământ (în Europa se toarnă circa 300.000.000 de tone de azotat în pământ, care este în parte fie preluat de plante, fie transportat de apele subterane şi plimbat prin toată Europa şi o parte rămâne în sol) şi cantitatea de circa 300 de mg de săruri nitrice pe care o găsim în kilogramul de mezeluri (60% este carne şi restul sunt săruri nitrice). După 10-20 de ani se atinge pragul în care un cancer se poate declanşa.

INTERESAŢI-VĂ DACĂ LEGUMELE ŞI FRUCTELE AU FOST STROPITE CU INSECTICIDE!
Azotaţii, nitraţii şi nitriţii, folosiţi ca stimulenţi pentru plante, au efecte atât asupra plantelor, cât şi a omului. La plante le-a scăzut drastic imunitatea, capacitatea lor de a se apăra de dăunători. Aşa au apărut peste 1000 de formule de insecticide. Acestea sunt remanente şi rămân în plantă sau fruct şi omul le consumă.

CITIŢI CU ATENŢIE INGREDIENTELE PRODUSELOR CUMPĂRATE! E-urile ŞI ADITIVI ALIMENTARI sunt cancerigeni 
Aceste substanţe sunt adăugate în hrană numai şi numai din motive organoleptice, să aibă o culoare mai frumoasă, să aibă un gust mai bun.
„Cert este că, dacă mergeţi în magazinele din România şi cumpăraţi o băutură din aceea… aşa neagră, dulce…o să vedeţi că este conservată cu Benzoat de Sodiu. Dacă mergeţi în Viena, Paris, Berlin acelaşi produs este conservat cu Sorbat de Potasiu. Benzoatul de Sodiu este o substanţă care este pusă pe lista neagă în toată Europa şi America. Trebuie să ne dea de gândit de ce corpul românesc poate să consume benzoat de sodiu şi cel american nu”, este exemplul cel mai concret pe care Pavel Chirilă l-a dat la lansarea cărţii.

NU CONSUMAŢI ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC
Pavel Chirilă a atras atenţia că viteza cu care se înmulţeşte acest flagel mondial, cancerul, este uluitoare şi omul nu face decât să accelereze şi mai mult prin stilul de viaţă. În urmă cu 40 de ani, incidenţa cancerului era pe locul 10 în patologia generală.În prezent, mortalitatea prin cancer a ajuns pe locul II, după bolile de inimă şi se prevede că în zece ani va ajunge pe primul loc.

„Ultima mare fantezie a omului sunt organismele modificate genetic. Este o luptă crâncenă la ora actuală pentru a introduce în toate ţările din lume organisme modificate genetic. A fost o dispută anul trecut în Europa, iar cultivarea pe pământ European nu este permisă. Doar în România vedem pe marginea drumului culturi cu pancarte (vreo 500.000 de ha de pământ) şi… spunem că sunt pentru cercetare”, este în opinia profesorului un alt exemplu care ar trebui să ne îngrijoreze.

EVITAŢI TERAPIILE HORMONALE!

Abuzul de hormoni în tratamente şi nu numai în tratamente creşte riscul de cancer în sfera genitală a femeilor de două ori şi jumătate. Statisticile arată că, în ultimii 20 de ani s-au consumat în lume peste 20,000 de tone de pilule contraceptive. Şi steriletul este o altă sursă oncogenă, pentru că eliberează hormoni. Fertilizarea in vitro, este un alt mod în care în corp sunt introduse cantităţi imense de hormoni pentru a se prinde sarcina.

ATENŢIE LA PARABENII DIN ANTIPERSPIRANTE!

Parabenii din antiperspirante blochează transpiraţia toxică care se întoarce în organism şi favorizează instalarea unei tumori.

RELAXATI-VĂ! FACTORII PSIHICI POT DETERMINA APARIŢIA CANCERULUI!
Potrivit prof Paver Chirilă, stresul poate determina apariţia cancerului, dacă îndeplineşte patru condiţii: „Condiţia numărul 1 este să fie un stres foarte mare în viaţa psihică a bolnavului. A doua condiţie este să fie un stres care îl ia prin surprindere. A treia condiţie este să nu aibă pe cine să se sprijine şi, cea de-a patra condiţie este să realizeze că nu are soluţii să iasă din acest stres. Dacă se îndeplinesc toate aceste condiţii, există riscul de a apărea un cancer în următoarele 12 luni”, a rezumat un factor oncogen care este prezentat pe larg şi în cartea „Prevenirea cancerului”.
Cartea poate fi achiziţionată de la magazinul Naturalia Transilvania la preţul de 10 lei.

Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, profesor de Bioetică laică şi creştină, medic primar medicină internă cu supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți (ARMF), medic naturist şi autor al mai multor lucrări în domeniu. Pe lângă Centrul Medical Naturalia a reuşit să construiască, cu sprijinul Comisiei Europene şi al unor fundaţii de caritate, aşezământul de tratare a bolnavilor de cancer şi leucemie în fază terminală, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”.

„Este un flagel mondial şi România are cei mai deterioraţi indicatori de cancer dintre toate ţările Uniunii Europene: cea mai mare mortalitate prin cancer, iar la trei cancere deţine locul 1 ca incidenţă, ca frecvenţă (e vorba de cancerul pulmonar, de col uterin şi cerebral). Ca să fie situaţia şi mai tristă, pe baza indicatorilor de sănătate publică pe care îi avem la îndemână, putem spune că poporul român este cel mai bolnav din Europa. În plus faţă de cancer, are cea mai mică speranţă de viaţă, are cea mai mare mortalitate infantilă, are de 10 ori mai multe cazuri decât media europeană, are cel mai grav spor negativ al populaţiei, are cea mai mare incidenţă a bolile infecţioase şi parazitare. România are şi cel mai mare număr de copii cu cancer. Sunt circa 5000 de copii cu cancer înregistraţi şi un total de 450,000 sunt în registrele de evidenţă a cancerului. Toate statisticile mondiale apreciază că circa o treime din bolnavii de cancer fac această boală din cauza unui stil de viaţă şi a unei alimentaţii greşite. În stilul de viaţă, domeniul cel mai important îl reprezentă alimentaţia.
” a mai spus Pavel Chirilă.

 

sibiu100.ro

 

Profit electoral pe seama unei știri false despre moartea unei artiste celebre

Mi se servește în chip huliganic o știre mincinoasă, semnată „Vocea României”:

„Coșmar! Irina Loghin a murit în această dimineață!”

Porcarie in stil securistic pentru a face agitație electorală la Chișinău.

E un fel de „cadru 25”: cum încerci să deschizi, îți apare imaginea candidatului PUN Codreanu, după care materialul pur și simplu nu se deschide.

Gruparea mafiotă de sorginte rusească aflată la guvernare la Chișinău, a cărei creatură este PUN, a întrecut orice măsură.

A face profit electoral pe seama vieții unui om înseamnă de fapt a-L mustra pe Dumnezeu pentru creația Sa!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

Ce legătură au eroii neamului cu Înălțarea Domnului?

În ce constă legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Fără cinstirea eroilor, amintirile neamului se șterg, peste tradițiile multiseculare se așterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

                         Cimitirul de la Țiganca (Basarabia); ceremonia pentru cinstirea eroilor Armatei române, căzuți pe Frontul de Est (15 octombrie 1941)

 

 

În fiecare an, la patruzeci de zile după mântuitoarea Înviere a Domnului Hristos, proslăvim Sfânta Sa Înălțare cu trupul la Cer, praznic plin de lumină și bucurie, care ne amintește că Mântuitorul a coborât pe pământ, S-a întrupat, luând chip de om, Și-a însușit natura umană,  îndumnezeindu-o în Trupul Său, apoi S-a înălțat cu ea la Ceruri, ca să ne arate că destinația noastră finală n-o reprezintă pământul, ci Împărăția lui Dumnezeu, unde suntem chemați să trăim veşnic în iubirea Preasfintei Treimi. Domnul nu ne indică doar ținta, ci ni se face itinerar și energie, ca să ne ajute să ajungem la binecuvântata stare a celor mântuiţi.

La noi, sărbătoarea se trăieşte cu toată evlavia și cumsecădenia, deoarece în aceeași zi ne cinstim eroii: ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. De ce a rânduit Biserica această împreună serbare? În ce constă  legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Nu cred că era mai potrivită cinstirea eroilor români decât în ziua Înălțării, arătând astfel că, prin sângele lor, noi am ținut mereu fruntea sus, nelăsându-ne umiliți de tăvălugul istoriei.

Totuși, celebrarea parcă nu se prea potrivește cu perioada atât de zbuciumată pe care o traversăm: globalizare, universalizare și uniformizare. Din pricina acestor procese și transformări, identitatea națională are foarte mult de suferit. Ne paște pericolul risipirii într-o pluralitate de idei sau obiceiuri străine de glia şi de simțirea națională. Românul adevărat nu se izolează, dar nici nu-și dizolvă identitatea spirituală, acceptând tot felul de ritualuri ori practici nerecunoscute de sfânta sa tradiţie bimilenară.

Poporul român, spunea Gheorghe Brătianu, constituie „o enigmă și un miracol”. Chiar așa este căci, viețuind atâtea veleaturi într-o „mare slavă”, dar și la răspântia intereselor marilor imperii sau stăpânirilor recente, încă nu și-a pierdut credința, tradiția ori graiul! Am spus „încă nu”, deoarece ceea ce nu s-a reușit până acum prin constrângerea războiului, a amenințării cu moartea, se pare că se izbuteşte astăzi, prin multele ispite și încercări ce ne zdruncină aceste valori. Principalele cauze nu sunt, așadar, forța armelor sau șantajul politic, ci propriile slăbiciuni, relativizarea adevărurilor credinței noastre sfinte.

Un semn vădit al stării de fapt îl reprezintă modul superficial de a ne raporta la înaintași, la tot ce ne reprezintă pe noi, ca neam. Vorbim de cinstirea eroilor, dar pe câți dintre conaționali îi interesează, în realitate, aşa ceva? Uităm prea ușor că, dacă unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, el se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, când îşi uită credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără acesta, amintirile sfinte se șterg, peste tradițiile multiseculare se aşterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

Vasăzică suntem chemați să ne cinstim eroii nației. În toate bisericile din cuprinsul românismului se fac slujbe de pomenire, ba chiar și prin piațete, pe la monumentele istorice, apoi se depun coroane de flori, rostindu-se cuvinte elogioase. Să precizăm că Sfânta noastră Biserică a rânduit pomenirea lor nu doar în astfel de momente solemne, ci în fiecare zi în cadrul dumnezeieștii liturghii, când preotul, la ieșirea cu cinstitele daruri, spune: „pe eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”. Ce bine ar fi dacă am învăța de la Biserica dreptmăritoare, „mama spirituală a poporului român”, să ne amintim zilnic de ei, rugându-ne Domnului pentru sufletele lor! Dar, e suficient numai atât? Parcă e prea puțin pentru sacrificiul lor. S-ar cădea să împletim neuitarea cu truda fiecăruia dintre noi de a le imita, pe cât posibil, jertfa și dragostea pentru țară, pentru idealul sfânt al unității și demnității noastre ca neam.

Ne găsim noi, oare, răgazul de a medita la asemenea lucruri? Nu am pretenția că pot fi în asentimentul tuturor, căci unii, cu năduful grijilor în minte, vor rosti: „nu ne țin de foame noțiunile de eroism, patrie și unitate; nu ne plătesc facturile, nici ratele la bănci”. Nu zic, au și ei dreptate. Dar, fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim mai săraci, mai înfometați, mai datori. Patria ne face să simțim că aparținem unui popor, că avem obârșii. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe eroii noștri, al căror sânge ne curge prin vene.

De aceea zic, să reînvățăm să ne cinstim eroii, adăugând aducerilor aminte lucrare, dăruire, jertfă și recunoștință; într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos şi curat.

 

Arhimandritul Mihail Daniliuc

 

Doxologia.ro

Unele explicații în legătură cu votul meu de duminica viitoare

Celor care fac presiuni asupra mea sau mă îndeamnă, inclusiv prin mesaje în privat, să votez sau să chem lumea să voteze duminică cu C. Codreanu, le dau următorul răspuns:
Niciodată nu voi vota cu un candidat al PUN!
Am considerat și consider că PUN-ul este o structură conjuncturistă care constituie „plutonul unionist” al grupării de la guvernarea Republicii Moldova, una criminală, de sorginte kaghebistă, care a ajuns la putere prin metode huliganice, șantaj și corupere.
Menirea „plutonului unionist” al lui Plahotniuc este ademenirea celui mai sensibil și mai conștient segment al populației din stânga Prutului – cel românesc – în vederea compromiterii ideii de unitate românească (mimarea Unirii) prin transformarea acestuia în masă de manevră pentru acoperirea crimelor comise de gruparea de la guvernare, inclusiv furtul banilor din sistemul bancar al basarabenilor.
Celor care nu cunosc, le amintesc că, la sfârșitul anului trecut, am fost eliminat de la microfonul postului de radio „Vocea Basarabiei” în urma unui denunț mincinos, ticluit împotriva mea în chip securistic de reprezentanta PUN, Ana Guțu, și expediat de aceasta Consiliului Coordonator al Audiovizualului, controlat în totalitate de actuala putere.
Repet, în viața mea am făcut parte dintr-un singur partid – Partidul Popular Creștin Democrat, organizație de respirație creștină și românească, explodată de rețeaua securistică rusească cu ajutorul uneltelor ei din interiorul organizației, cea mai odioasă dintre acestea fiind personajul din fruntea PPCD – I. Roșca.
Explicațiile pe marginea acestui subiect le-am adus în repetate rânduri în intervențiile mele publice. Nu voi reveni la ele pentru a nu cădea în cursa justificărilor pe care mulți mi le incriminează.
Totodată, țin să subliniez că subsemnatul nu este în măsură să ofere explicații pe marginea implicării în constituirea și activitatea PUN a unor factori politici și mediatici de dincolo de Prut.
Întrebările și explicațiile pe marginea acestui subiect, vă rog să le adresați sau să le cereți factorilor în cauză sau instituțiilor care i-au delegat în Basarabia cu asemenea misiuni.
Vă chem pe toți să ieșiți la alegerile de duminică pentru a nu da Chișinăul pe mâna partidei rusești.
Doamne, ajută!
 
Hristos a Înviat!

Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor

Portalul DESCHIDE.MD, finanțat din banii statului român, anunță cu emfază:
 
„Candidatul PUN, Constantin Codreanu, invitat de Klaus Ioahannis la Cotroceni”.
 
Textul știrii „bombă” este însoțit, bineînțeles, de o poză impunătoare în care Președintele României îi strange mâna celui PUS de basarabeni să le apere drepturile în Parlamentul de la București, dar ajuns în scurt timp să fie PUS de București să cucerească Chișinăul la alegerile din 20 mai.
 
Cei care au PUS la cale evenimentul în cauză au avut, fără îndoială, scopul transferului de imagine de la Președintele României către cel PUS în misiune cuceritoare în capitala Basarabiei, mahmură încă după guleaiul și canonadele putiniste de aici petrecute la 9 mai sub aplauzele și privirile „victorioase” ale guvernării Plahotniuc-Dodon.
 
Exact așa a făcut Putin cu Dodon înaintea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2016: l-a invitat pe Dodon (însoțit de Greceanâi) la Kremlin pentru o poză!
 
Vă mai amintiți?
 
Iar poza (ștampila) de la Putin a topit atunci până și inima „blindată” a lui Plahotniuc, care nu a stat mult pe gânduri: l-a scos fulgerător pe Lupu din cursă și a montat toată mașinăria de partid a PD-ului pentru asigurarea victoriei lui Dodon!
 
Dar noi, românii, nu trebuie să procedăm ca Putin!
 
A urma exemplul Rusiei, mai ales când este vorba de teritoriile noastre aflate sub controlul ei, înseamnă a cădea în plasa ei!
 
Când vine vorba de alegerile pentru capitala Basarabiei, care trebuie readusă la sânul Patriei noastre România, Președintele României ar fi obligat să-i invite la Cotroceni pe toți candidații unioniști de la Chișinău pentru a le strânge mâna! (Rusia și agentura ei, care funcționează perfect pe cele două maluri ale Prutului, a reușit, din păcate, să ne fragmenteze și să ne ostilizeze pe noi, basarabenii, România având sarcina să ne unească în jurul ideii românești!).
 
Eventual, pentru a-i împăca!
 
Eventual, pentru a-i determina să cedeze unul în fața altuia!
 
Eventual, pentru a face o poză cu toți candidații basarabeni împreună, dar nu doar cu cel care reprezintă „unionismul” planificat, coordonat și controlat în totalitate de mafia de la guvernarea Basarabiei cu panglica lui Putin în piept și care este convins din start că nu va ajunge niciodată primar de Chișinău, pentru că nu-și dorește acest lucru, el realizând perfect că are de executat doar un rol de conjunctură în aceste alegeri.
 
Am mai vorbit de asta și foarte mulți au rămas bosumflați pe mine (inclusiv bravul candidat PUN care m-a șters imediat din lista lui Fb, argument în plus că este slab și absolut nepregătit pentru sarcina ingrată pe care i-a pus-o Băsescu în față).
 
Este convingerea mea personală că România nu trebuie să acționeze electoral în raport cu basarabenii, așa cum a procedat Băsescu și așa cum procedează, din păcate, Iohannis.
 
Înstrăinarea Basarabiei și a celorlalte teritorii românești în 1940, dacă vă amintiți bine, a avut loc cu acordul Bucureștiului, chiar dacă a fost ultimatumul lui Stalin!
 
Iar cei care au avut curajul să ne elibereze în 1941 de sub ciubota Kremlinului au fost executați!
 
De asta nu trebuie să-i împărțiți pe basarabeni după culorile politice ale Bucureștiului sau după preferințele egoiste ale „statului paralel” pe care l-ați inventat și care a trecut, odată cu Băsescu, și Prutul.
 
De asta nu trebuie să abordați unionismul basarabean în chip selectiv, așa cum vă sugerează consilieri ca Iulian Chifu.
 
De asta, pur și simplu, nu trebuie să faceți jocul guvernărilor de la Chișinău, care, de la 1991 încoace, toate, absolut toate, au acționat și acționează în detrimentul inereselor noastre românești și în favoarea Rusiei.
 
De asta este nevoie de o clasă politică basarabeană cu conștiință românească care să lucreze dezinteresat exclusiv pentru interesul general românesc.
 
PUN-ul pe care l-ați zămislit în laboratoarele „statului paralel” nu se constituie în fundamentul unei clase politice basarabene cu conștiință românească, pentru că a fost conceput din start ca să dezbine, nu ca să unească!
 
Acum, în această clipă, Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor!
 
Hristos a Înviat!