Arhiva

Archive for iunie 5, 2018

Victoria lui A. Năstase și vocile mafiei

După alegerea lui A. Năstase, duminică, în fruntea Primăriei Chișinău, văd cum își ridică căpușoarele usații, platonii, țopii, filații și tot felul de karamalaci…

Aceștia s-arată tare victorioși și se strofolesc îmbățoșat la regimul mafiot al binomului Dodon- Plahotniuc.

În legătură cu asta, trebuie subliniate câteva lucruri:

Personal, nu văd nicio diferență între mafia lui Plahotniuc și celelalte rețele mafiote și criminale în frunte cu Usatâi, Platon, Dodon, Karamalak, Filat, Țopi sau alții care mai sunt de teapa lor.

Toate aceste rețele își au rădăcinile în KGB-ul de ieri și de azi al lui Putin și în structurile criminale create de acesta pentru jefuirea și menținerea controlului asupra fostului spațiu sovietic, inclusiv Republica Moldova.

Toate aceste grupări, din 1991 încoace, au luat parte în egală măsură la prădarea acestui teritoriu românesc, la sărăcirea și alungarea basarabenilor din el.

Și toate aceste grupări, unele ajunse să controleze puterea de stat în totalitate, se războiesc și se sfâșie acum între ele.

Dacă A. Năstase, victoria căruia a fost obținută cu votul categoric anti-mafie și anti-oligarhie al basarabenilor, se identifică cumva cu unele dintre aceste structuri criminale sau cu liderii acestora, continuând a se ține cu ei de mână și dărindu-le buchete de flori, așa cum a făcut-o în 2015 și mai încoace, ar trebui să recunoască deschis acest lucru în fața tuturor alegătorilor, care au ieșit duminică din case și au mers la urnele de vot cu un singur gând: să salveze capitala și toată Basarabia din mâinile acestor grupări!

Același lucru ar trebui să-l facă și PAS-ul Maiei Sandu, cea mai importantă entitate politică de opoziție pe care A. Năstase a reprezentat-o în alegerile de duminică.

Să se distanțeze și să se debaraseze de orice structură criminală, de sorginte rusească, cu care încă multă lume îi identifică.

Asta ar trebui să fie una din condițiile primordiale pentru constituirea și cimentarea unui bloc al opoziției unite în alegerile parlamentare de la toamnă!

Reclame

Nicolae Iorga, „apostolul” Marii Uniri

              Nicolae Iorga la Cernauti. Congresul Ligii Culturale, 20 mai 1935

 

Anul Centenar continuă să ne pună în lumină chipuri luminoase din istoria noas­tră națională, care prin cuvânt și faptă au luptat pentru împlinirea dezideratului de secole, Unirea. Astăzi ne vom opri asupra uriașei personalități a istoriei și culturii române, Nicolae Iorga, deoarece într-o zi de 5 iunie a anului 1871, în binecuvântatul ținut al Botoșanilor, venea pe lume cel care prin prodigioasa sa activitate pe tărâm academic, dar și politic a menținut conștiința trează a poporului în lupta pentru libertate, dreptate, independență și unitate românească.

Este cu anevoie ca în câteva rânduri să așterni pe hârtie o viață atât de complexă ca a lui Iorga. De aceea, materialul de față nu se vrea a fi o banală schiță biografică, ci mai cu seamă o eviden­țiere a rolului uriaș pe care l-a avut Nicolae Iorga în lupta pentru înfăptuirea României Mari. Multe și numeroase au fost acțiunile sale puse în slujba Unirii, optând să meargă chiar pe front, nu cu arma în mână, ci ca voluntar, fiind corespondent de război. Este adevărat că nu a simțit fiorul morții atât de aproape precum zecile de mii de bravi oșteni, care s-au adăugat la temelia țării, pentru ca România să fie un stat mare și demn. Dar totuși prin misiunea pe care și-a asumat-o pe front, prin paginile mobilizatoare aduse în tranșee și citite de miile de soldați în puținele și presantele clipe de răgaz, academicianul Iorga a uzitat de o „armă” poate mai puternică decât cele conven­ționale: cea a cuvântului rostit cu simț de răspundere, cu patriotism, cu neclintita convingere că e dator să vorbească, să scrie, pregătindu-i pe frații români pentru marea jertfă din timpul Războiului de întregire, care a făcut posibilă Unirea.

„Scrisul domnului Iorga, menit pentru sufletul românesc de pretutindenea”

Prin scrierile sale Iorga a fost „apostolul” care a pregătit po­porul pentru momentul 1918. Doar dacă-i vom parcurge cartea autobiografică, O viață de om, așa cum a fost, vom remarca că genialul român și-a confundat însăși exis­tența cu împlinirea aspirației către unire din bătrâne veleaturi a poporului român. Anul Marii Uniri l-a găsit pe înflăcăratul patriot Iorga militând prin numeroase conferințe şi luări de poziție pentru victoria poporului român în lupta de reîntregire națională, justificând atitudinea sa pro-unionistă prin lucrări istorice cu privire la apar­tenența Transilvaniei la România. Cât adevăr avea Ion Agârbiceanu când afirma: „Scrisul domnului Iorga era menit pentru sufletul românesc de pretutindenea. Nu voi greși de voi spune că prin scrisul lui Iorga se deș­tepta mai întâi mândria noastră națio­nală”. Atât de mult şi-a dorit unitatea națională, încât şi-a făcut din aceasta un deziderat într-un moment special al vieții sale. Apropiații povesteau că în timpul săvârșirii slujbei cununiei cu Ecaterina Bogdan, oficiată la Șcheii Brașovului, de unde era soția, în Biserica Sfântul Nicolae, când preotul le punea cununiile, Nicolae Iorga a strâns-o de mână pe Catinca, șoptindu-i: „De acum voi lupta toată viața pentru Unirea Transilvaniei cu România”.

În vasta-i operă istorică, Nicolae Iorga a lămurit și a dovedit științific originile neamului nostru, statornicia, continuitatea, unitatea politico-statală, bazată pe identitatea etno-demografică și culturală, fiind preocupat în toată existența sa de ideea unității naționale. Pentru popularizarea cât mai energică a ideilor sale naționale a înființat chiar o pu­blicație numită Neamul Românesc, o revistă bisăptămânală, iar în timpul războiului, chiar cotidiană, difuzată și printre ostașii români din teatrele de război de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Mesaje de susținere, de îmbărbătare, de asumare a jertfei pentru binele neamului erau constante ale respectivei foi editate și tipărite de Iorga.

În 1908, la Vălenii de Munte, Iorga a întemeiat o veritabilă școală de patriotism, având drept „cursanți” frați de-un sânge din toate teritoriile locuite de români. Profesorul patriot și-a instruit bine învățăceii. Dovada de netăgăduit o constituie miile de scrisori care i-au fost trimise de militarii aflaţi în tranşeele Primului Război Mondial, foşti participanţi la cursurile de la Vălenii de Munte, ori cititori ai scrierilor sale. Tot din această mișcare de redeșteptare națională au făcut parte numeroasele congrese și întruniri organizate de Iorga în toată țara, dar și acțiuni patriotice privind ctitorirea unor statui cu figurile emblematice din trecutul nostru. Prezența lui Iorga în multe mănăstiri, unde a cercetat documente vechi, a inițiat o serie de slujbe de pomenire sau comemorări ca la Neamț, Putna, Dealu, întregea mișcarea de emancipare a poporului român, adăugând elementul definitoriu acesteia: spiritualitatea.

În ziua de 15 august 1916, atunci când a sunat clopotul de mobilizare pentru Războiul de Reîntregire, se crease o atmosferă pe care nimeni nu o va fi zugrăvit mai bine decât următoarele cuvinte ale lui Nicolae Iorga: „A sosit un ceas pe care-l aștep­tăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit… A sosit ceasul în care cerem și noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri mai fericite au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta, dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu ne da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre”. De la tribuna Parlamentului țării Iorga îndemna: „În colţul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânţa de credinţă, şi vom vedea şi noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine şi vom putea zice ca Petru Rareş, fiul lui Ştefan, că «vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât».”

Mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru acest neprețuit dar făcut neamului românesc în persoana lui Nicolae Iorga, să-L rugăm să ridice din popor asemenea băr­bați de stat, iubitori ai credinței și ai valorilor naționale, pentru ca într-adevăr „să fim iarăși ce am fost, și încă mai mult decât atât”.

 

 

Arhimandritul Mihail DANILIUC

 

Ziarul LUMINA