Arhiva

Archive for august 2018

Ortodoxie sau globalism. Sfinţii închisorilor sau reţelele neokominterniste

august 28, 2018 Lasă un comentariu

 

 

Astăzi, când se pune din nou problema limitării grave a libertăţii noastre, trebuie să căutăm spre modelele exemplare ale românilor. Istoria românilor e supusă unui proces de lichidare, afirma de curând un reputat istoric. Marii domnitori sau eroii noştri sunt supuşi unui amplu demers de demitizare, conceput de intelectualii-anexă unor reţele care ţintesc des-fiinţarea reperelor noastre fundamentale, a celor care ştiu că cine controlează trecutul, controlează viitorul. Cum ei controlează prezentul, controlează şi trecutul. Uitaţi-vă numai la uriaşul arsenal care este aruncat în luptă pentru confiscarea şi falsificarea gravă a sensurilor şi simbolurilor autentice ale rezistenţei româneşti anticomuniste. Intelectuali fără operă, descendenţi ai reţelelor Kominternului, condamnă regimul comunist din România, încercând să acopere crimele fizice şi spirituale pe care regimul ateo-comunist le-a comis asupra poporului român. Urmaşii ilegaliştilor comunişti, odraslele ofiţerilor sovietici care au impus comunismul cu tancurile, dizidenţi de operetă, creaţi de biroul de cadre al Partidului Comunist Român, foşti activişti notorii lipsiţi de orice merite profesionale populează diversele comisii pentru condamnarea dictaturii comuniste sau institute pentru studierea crimelor comuniste. Edificator este că nicio personalitate marcantă din lumea foştilor deţinuţi politic sau a luptătorilor cu arma în mână împotriva comunismului nu a fost invitată să facă parte din aceste instituţii suculent subvenţionate de la bugetul de stat. 

În ultimul timp, uzurpatorii confiscă până şi locurile sacre ale suferinţei româneşti: închisorile comuniste, în care s-au jertfit şi au mărturisit înaintaşii noştri. Care sunt consecinţele? Extrem de grave. Cercetaţi rapoartele şi studiile acestor piloţi orbi, cum i-ar fi numit Mircea Eliade, şi veţi vedea cum este tratată rezistenţa creştină a românilor la această experienţă cumplită care a fost comunismul. Vă asigur că nu veţi afla nimic despre experimentul satanic petrecut în închisoarea de la Piteşti asupra studenţilor creştini, care urmărea în final renegarea Mântuitorului de către aceşti tineri. Nu veţi afla nimic despre crezurile şi idealurile studenţilor, militarilor sau ţăranilor care au luptat în munţi, cu arma în mână, pentru a arăta lumii că exista un colţ din pământul românesc care nu-şi plecase capul de bunăvoie în faţa comuniştilor, cu credinţa că jertfa lor le va permite românilor să păşească cu fruntea sus pe acest pământ, după cum mărturisea Ion Gavrilă Ogoranu, legendarul lider al grupului de luptători din Munţii Făgăraşului. Nu veţi afla nimic despre rezistenţa ţăranească (majoritatea ţăranilor nu înţelegeau că milostenia creştină, această mare virtute creştină, ajunsese o infracţiune). Dar, mai ales, nu veţi afla nimic despre rezistenţa ortodoxă, mucenicia şi sfinţenia mirenilor, preoţilor sau monahilor din temniţele comuniste. De ce nu trebuie să ştim nimic despre cei care prin cuvântul, dar mai ales prin faptele lor, ne duc cu gândul la icoana întâilor creştini? Cei care rugându-se au vărsat lacrimi sfinte pentru neamul românesc trebuie uitaţi. Pentru a nu deveni imbold sau model pentru noi. Resursele de putere ale acestui neam trebuie întinate. Şi atunci pun etichete. Îi acuză că au făcut politică. Omit să spună că ţelul politicii lor a fost apărarea credinţei creştine. Sfântul închisorilor, aşa cum l-a numit Părintele Nicolae de la Rohia pe Valeriu Gafencu, înainte de moarte mărturisea că nu regretă activitatea sa politică, dar că regretă că nu a purtat toată viaţa cămaşa lui Hristos. Mântuirea personală şi a neamului românesc a fost ţelul lor. Şi au demonstrat-o cu prisosinţă Părinţii Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu, Liviu Brânzaş, dar şi mirenii Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Costache Oprişan şi atâţia alţii. Nemaivorbind că alţii, cum ar fi Părintele Arsenie Boca, Părintele Ioan Iovan, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Dumitru Stăniloae sau Mircea Vulcănescu, care, deşi nu au făcut niciodată politică partizană, sunt acuzaţi de legionarism. Şi sunt din nou condamnaţi. Dar, indiferent ce urzesc vrăjmaşii, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi tăinuită. Ea se arată cu întreaga ei forţă. Jertfele celor din închisori ne-au arătat că harul lui Dumnezeu lucrează în neamul românesc şi în Biserică.

Părintele Arsenie Papacioc îl clătina pe anchetatorul care încerca să-l facă să nege existenţa lui Dumnezeu. „Şi dacă există?”, îi răspundea acesta, punându-i serioase probleme de conştiinţă. Acolo, în temniţele comuniste a înţeles Părintele că „Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. De atunci şi până azi recomandă tuturor să moară şi să învieze în fiecare zi. Aşa cum a făcut-o ca nimeni altul Părintele Gheorghe Calciu. Un alt duhovnic ortodox, Părintele Mina Dobzeu, îl boteza pe Nicolae Steinhardt cu apa dintr-un ibric. Părintelui Arsenie Boca până şi Securitatea îi recunoştea minunile săvârşite. Părintele Sofian Boghiu, prigonit din Basarabia ocupată de ruşi, sublinia, de câte ori avea prilejul, atmosfera creştină din detenţie.

Părintele Justin Pârvu crede că Dumnezeu ne pedepseşte pentru că nu recunoaştem jertfa. Pilda acestor mărturisitori trebuie să fie ziditoare de suflet pentru toţi credincioşii români ortodocşi. Punând în lucrare latenţele sufletului românesc ne vom redescoperi misiunea pe care Dumenzeu ne-a încredinţat-o pe acest pământ.

Unul dintre intelectualii înstrăinaţi, care se află la conducerea Institutului Cultural Român, spunea că „fenomenul Piteşti” este o expresie a specificului românesc, făcând referire la satanica reeducare din această închisoare. Unul dintre supravieţuitorii miraculoşi ai Piteştiului, blândul şi smeritul meşter popular Nicolae Purcărea, îmi povestea cum, după numeroase anchete, în care erau bătuţi într-un mod pe care mintea omenească aproape că nu poate să-l perceapă, fiind întrebaţi de Ţurcanu, şeful reeducatorilor, dacă mai cred în Dumnezeu, el, împreună cu câţiva camarazi ai săi, ridicau mâna afirmativ, stârnind mânia călăului, care ducea la reînceperea torturii, deoarece „bandiţii” nu se curăţaseră de „putregaiul” credinţei în Dumnezeu. Dar despre faptele de eroism şi de mărturisitorii creştini, „elitiştii” noştri, educaţi în cadrul Grupului pentru Dialog social sau a Colegiului Noua Europă, nu scot un cuvinţel. Şi ar mai trebui subliniat un fapt. De câte ori vorbesc despre universul concentraţionar românesc, încearcă să şocheze cu tot felul de scene „hard”, dar aproape niciodată nu fac referinţă la faptele de înălţime creştină. Mentorul lor, Silviu Brucan, care a supravegheat îndeaproape înfiinţarea GDS, într-una din cărţile sale, scria despre nedreptăţile pe care le-au făcut activiştii comunişti filosofului Petre Ţuţea, dar trecea sub tăcere că s-a aflat printre conducătorii revistei „Scânteia”, care cerea condamnarea la moarte a „criminalilor de război”, cum îi etichetau comuniştii pe cei care se opuneau instaurării regimului comunist în România. În opinia noastră, aceşti intelectuali de carton au ca miză ascunderea vinovăţiilor reale ale celor care au declanşat holocaustul comunist împotriva poporului român, a credinţei, culturii şi civilizaţiei româneşti.

Doctorul Teofil Mija, care a îndurat la rândul său 17 ani de temniţă grea, îmi povestea că înainte de a fi arestat a văzut un film sovietic din care a reţinut un lucru semnificativ. Tătucul Stalin îi învăţa pe activişti cum să călărească nişte cai nărăvaşi. „Mai întâi îi înfometaţi, apoi îi obosiţi, şi când vor cădea în genunchi, îi veţi călări cum doriţi”, îi învăţa Tătucul. Părintele Justin Pârvu avertiza că, dacă până acum slugile Domnului au vrut să ne lepădăm de credinţă, ceea ce va urma va fi satanizarea omului. Se aproprie vremurile, Dumnezeu ştie când vor veni, când se va plini cuvântul Mântuitorului: „Căci va fi atunci strâmtoare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile”. (Matei 24: 21-22). Tot Părintele spune că lumea întreagă a devenit un Piteşti uriaş. În închisoarea Piteşti, generaţia de la 1948 a fost supusă unui experiment satanic, care a urmărit transformarea omului în contrariul său. Blasfemierea răstignirii şi Învierii lui Hristos au întrecut imaginaţia umană. Tinerii au fost obligaţi să declare că Biserica este „sursă inepuizabilă de otravă care a înveninat sufletele oamenilor, adormindu-le raţiunea”, familia din care proveneau era „un cuib de viespi”, şcoala românească era „un instrument de pervertire a educaţiei”, patria reprezenta „un amalgam de etnii”. Astăzi, nu întâmplător, pentru că artizanii globalismului şi ai comunismului sunt aceiaşi, atacul nu se mai face în mod violent, făţiş, ci prin forme subtile, soft. Ţinta este sufletul omului, dezlipirea lui de cer. Alexandre de Marenches, fostul şef al SDCE-ului francez, spunea: „În ziua de azi nu se mai cuceresc teritorii pentru a stăpâni oamenii, se cuceresc suflete”.

Am văzut cum s-au salvat cei din închisorile comuniste: prin credinţă, prin nădejde şi prin dragoste. Să ne întoarcem deci la izvoare, la Sfinţii Părinţi, la creştinismul cosmic al ţăranului român. Să nu căutăm soluţii în exterior, ci în ortodoxia noastră. Etnogeneza noastră coincide cu încreştinarea noastră. Suntem români fiindcă suntem ortodocşi şi suntem ortodocşi fiindcă suntem români. Suntem neam apostolic, deoarece am primit cuvântul Evangheliei de la Apostolii lui Hristos, Andrei şi Filip. Faptul că suntem popor latin ortodox ne conferă unicitate. Nu spunem aceasta din orgoliu, ci cu convingerea că nu ne putem regăsi ca popor decât în ortodoxie. Înstrăinarea de ortodoxie duce la pierderea identităţii noastre. Şi, pentru asta, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru că la Marea Judecată răspundem atât ca persoane, cât şi ca neam.

Globalismul, acest nou Turn al Babilonului, continuator al ideologiei revoluţiei franceze, al pozitivismului, al darwinismului şi al marxismului, toate caracaterizate printr-un ateism radical, ne obligă să ne închinăm raţiunii. Cea mai amară deziluzie a nefericitei noastre lumi, după cum spunea Nichifor Crainic. O raţiune care exclude minunile, tainele, sfinţii, faptul că la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu morţii noştri.

Sfinţii Părinţi spun că cel mai înţelept în răutăţi este diavolul. Dar noi nu ne temem. Un sfânt al închisorilor, Părintele Ioan Iovan, ne îndemna să semnăm hotărârea de a iubi pe Dumnezeu şi neamul românesc mai mult decât însuşi fiinţa noastră, căci asta ne va duce la mântuire.

Florin Palas
Veghea, aprilie 2009

Biserica Neamului ne înalță în slavă Centenarul!

august 24, 2018 Un comentariu

 

Starea României de azi se aseamănă foarte mult cu a Daciei părăsite: autoritatea statului prăbuşită, fără armată, fără administraţie, cu populaţia redusă la bătrâni, bolnavi şi copii, cu toată partea activă dusă în străinătate (bărbaţii construiau în Anglia acel zid chinezesc zis al lui Hadrian care mai există şi azi), cu hoarde după hoarde, mai rapace decât lăcustele, năvălite asupra lor, răzându-le din bătătură tot ce putea fi mâncat aşa cum sovieticii îi împuşcau pe basarabeni dacă mai aveau un ştiulete de păpuşoi nepredat.

Toate datele părinţilor noştri de atunci indicau un singur punct: pieirea neamului.

Afară de una: religia creştină care indica punctul opus, dăinuirea neamului.

Cu ochii în lacrimi, nu ştiai cât provocate de fumul care mistuia bisericuţa de lemn şi cât de fumul din interior al durerii, preotul în iţari, suman şi opinci, dar pe frunte cu mirul sfinţit, îşi lua antimisul cu sfintele moaşte şi o apuca pe câte un pârâu ascuns în pădure, cu femeile acelea cu pruncii în copaie şi furca în brâu, cu bătrânii sprijiniţi în toiag după el.

Unde găseau o stâncă netedă o făceau sfânta masă, pădurea biserică şi ciobul de cer altar.

Unde aţi fost o mie de ani, suntem mereu întrebaţi ca la interogatoriu, că prin marile cancelarii n-aţi fost înregistraţi, prin palatele aurite n-aţi fost văzuţi, cât despre încuscriri prin încâlcitele genealogii imperiale nici vorbă? Unde aţi fost o mie de ani?

Iată unde! Şi le arătăm un bolovan teşit, nişte goruni şi o ţandără de cer: aici am fost, la biserică.

Azi, când am fost împinşi în prăpastie atât de adânc încât să nu mai fim în stare să ne sărbătorim ceasul împlinirii noastre ca ţară, tot Biserica vine şi ne spune: Nu fiţi disperaţi! Lăsaţi-i pe ei să-şi vadă de viloaiele lor, de conturile lor prin străinătăţuri, de pensiile lor obeze. Eraţi amărâţi că nu-i puteţi nici jeli nici preamări pe bunicii voştri care şi-au dat viaţa ca să vă lase vouă o ţară mare, puternică şi prestigioasă. Dar aveţi unde:

La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă…

Vă terfelesc ei în noroi Centenarul? Biserica vi-l înalţă în slavă.

 

Dacia Edenica

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

„Tentativele de asasinat” de pe cele două maluri ale Prutului

august 22, 2018 Lasă un comentariu

Mai ieri, mi se spunea la televizor, un grup de „persoane străine” săvârșeau o „tentativă de asasinat” asupra lui Plahotniuc la Chișinău.

Azi aflu, tot de la televizor, că un grup de „persoane străine” au săvârșit anul trecut o „tentativă de asasinat” asupra lui Dragnea la București.

Ingrații de noi, cum de nu ne-am dat seama până acum cât de „asasinabili” au fost și sunt cei doi conducători români ai celor două maluri de Prut!

Dac-am fi știut, luam și noi cumva niște măsuri pentru a-i proteja!

Ne-narmam și noi barem cu niște bastoane, cu niște șpreiuri lacrimogene!

Ca să-i descurajăm pe toți atentatorii străini și să-i facem să plângă de nefericirea noastră!

De ce trebuie desființată autonomia găgăuză

august 22, 2018 Lasă un comentariu

„Autorităţile centrale ale Republicii Moldova nu respectă statutul special al regiunii găgăuze”, afirmă, plină de importanță, bașkana de la Comrat, Irina Vlah.

Eu cred că după 27 de ani de la proclamarea Independenței, autonoimia găgăuză, fondată, după instalarea în 1993 a lui Lucinschi în fruntea Parlamentului, de structurile Moscovei din sânul puterii agrariene și interfrontiste de atunci, a demonstrat „cu vârf și îndesat” că nu respectă și nici nu are de gând să respecte statul Republica Moldova.

Autonomia găgăuză a fost concepută cu scopul șantajării Chișinăului tot mai „românizat” și perpetuării procesului de rusificare a populației găgăuze și a altor minorități din sudul Basarabiei, proces început încă de regimul sovietic de ocupație. Deci, a fost făcută împotriva populației găgăuze, și nu în folosul ei.

Din aceste considerente, se impune cu necesitate desființarea acestei autonomii prin abrogarea legii cu privire la Gagauz yeri și acordarea unei autonomii cultuarale localităților cu populație preponderent găgăuză în cadrul județului Cahul în urma reformei administrativ-teritoriale care nu mai poate fi amânată.

Acest pas le-ar tăia piuitul multor „bașkani” care se văd stăpâni în zona de sud a R. Moldova și care își pun zilnic osul la federalizarea statului.

PLDM „purificat”!

august 14, 2018 Lasă un comentariu

Citesc azi o știre despre „purificare”. Iată ce spune un lider de la PLDM:

„Congresul VIII Extraordinar al PLDM, din 9 septembrie 2018, are menirea să finalizeze un proces de reformare internă, care a durat aproape trei ani, dar care în final va aduce în fața alegătorului o formațiune purificată, cu noi lideri, noi viziuni, gata să servească această țară și poporul ei”.

„Purificarea”, știam, este o necesitate a sufletului.

Când simți nevoia acestei „purificări”, marii duhovnici români insistă în mod deosebit asupra rugăciunii lui Iisus, care ne purifică mintea de gândurile cele păcătoase. Atunci când primim în trup „mâncărurile aducătoare de boală”, trebuie să căutăm leacul prin care să scăpăm de ele; „la fel şi mintea, când a primit să înghită gândurile şi simte amărăciunea lor”, trebuie să se lepede de ele „prin rugăciunea lui Iisus, strigată din adâncurile inimii”.

Din adâncurile inimii vine adevărata purificare.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

România, atacată prin uneltele mediatice de la Chișinău ale KGB-ului

august 13, 2018 Lasă un comentariu

Iată ce scrie o fosilă securistă din mediul ziaristic din stânga Prutului, Viorel Mihail:

„Românii nu vor să răspundă la o întrebare, o ocolesc cu îndîrjire, crezînd că, tăcînd-o, ea n-ar exista. Iat-o: ”De ce cetățenii Moldovei nu doresc unirea cu România?” 
–Răspunsul e simplu: pentru că nu-s români.

Moldovenii se consideră popor aparte, deosebit de poporul român.

Ortodocși de rit vechi, purtînd în codul genetic frica copiilor hăituiți de jandarmii români pentru faptul că îmblau cu uratul pe vechi.

Mitropolia Basarabiei – o diversiune a binevoitorilor
frați de peste Prut.

În genere, cu toată pomparea de fonduri venite dinspre
România, cu toate eforturile Bucureștiului, Proiectul ”Unirea prin Rău”, pe care partea română l-a promovat cu osîrdie timp de aproape 3 decenii, e un eşec lamentabil. Al părţii române.”

Atragem atenția asupra faptului că respectivul comentariu al vechii secături securistice a fost preluat din „Săptămîna” de portalul oficialităților R. Moldova „oficial.md”.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

„Maidanul” împotriva României își are sliusarii lui

august 12, 2018 Un comentariu

L-am auzit azi pe Sliusari revoltat, în numele PPDA-PAS-PLDM (care ar fi protestat și în fața Amasadei României la Chișinău), de cele petrecute în Piața Victoriei din București.

Pentru cei care nu cunosc, precizez că Sliusari Alexandru este vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!

După ce l-am ascultat pe Sliusari, dar și după ce am luat cunoștință de reacția pe FB a unui alt reprezentant marcant al PPDA (Stanislav Pavlovschi, fost judecător la CEDO din partea R. Moldova) pe marginea evenimentelor dramatice de aseară de la București („Cine spunea ca jandarmii romani s-au schimbat?”), reacție care se constituie într-o formulă mai veche a regimului bolșevic de ocupație de diabolizare a „jandarmului român” din perioada de administrare românească a Basarabiei (1918-1941) folosită metodic și perfid în scopul cultivării și alimentării urii față de România și față de valorile românești în rândul basrabenilor, m-am întărit în convingerea că „maidanul” românesc este în plină desfășurare!

„Maidanul”, ca să înțelegeți, este mai mult decât o diagnoză.

Acesta intră în stadiul de acutizare odată cu creșterea gradului de nesimțire a guvernanților!

De-o parte și de alta a Prutului!

Și, ca să înțelegeți până la capăt, „Maidanul” nu este administrat împotriva guvernanților, ci împotriva României!