Prima pagină > Fără categorie > Rămas bun de la cei care au ales „să stea acasă”

Rămas bun de la cei care au ales „să stea acasă”

Îmi pare rău, fraților, nespus de mult, să vă anunț că, începând cu ziua de azi, sunt nevoit să-mi iau rămas bun de la toți cei care au boicotat sau au îndemnat lumea să boicoteze Referendumul Românesc al Normalității, de la cei care au luat în derâdere în vreun fel sau altul acest act de mărturisire creștinească și de cinstire în același timp a tuturor mărturisitorilor credinței în Hristos prigoniți de regimul satanic din România, de la cei care i-au luat în bășcălie pe inițiatorii Referendumului, pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, pe votanții de ieri și de azi, de la cei care au hulit, au dezinformat, care-au manipulat cu bună știință spre a-i induce în eroare pe români determinându-i să nu iasă la vot.

Într-un cuvânt, de la toți cei care au ales „să stea acasă”

Casa mea, a basarabeanului născut sub regimul sovietic de ocupație, este România toată, România pe care mi-am închipuit-o, pe care am visat-o, pe care-o port în inima mea de atunci de când mi-am dat seama, copil fiind, că sunt fără ea!

Pentru mine, basarabeanul, Referendumul de azi a fost o șansă pentru a mă regăsi în Casa mea, România toată!

Voi mi-ați boicotat această șansă.

Vă rog să nu vă supărați dacă nu vă veți mai regăsi de azi înainte în lista mea de prieteni Fb.

Dumnezeu să vă ierte și să împrăștie Lumina Lui tămăduitoare asupra sufletelor voastre chinuite!

Doamne, ajută!

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: