Arhiva

Archive for noiembrie 14, 2018

De ce Președintele României nu trebuie să hulească România!

noiembrie 14, 2018 Lasă un comentariu
Pe marginea postării mele de azi pe Fb–
 
„Ne este rușine cu un Dodon la Chișinău, care se închină rușilor și turcilor. Dar și mai dureros pentru mine, basarabeanul, este s-avem un Johannis la București care dezonorează toată România în fața străinilor. Numai un vânzător de Țară este în stare a-și huli Țara în fața străinilor! Țara care te-a onorat s-o conduci! Nu știam că o urăști atât de mult!” –
 
Doamna Mariana Avram scrie următorul comentariu:
 
„Greșești réf. Iohannis si îmi pare rău…el s-a implicat mult prea puțin, de aceea dezamăgește! Dar nu te lăsa manipulat, veti fi dezamăgit, nu el este vinovatul principal, raul a fost făcut de guvernanți, de cei care au călcat în picioare legile! Eu știu ce se petrece aici…si nu e vinovat Iohannis! Îl putem acuza doar ca a tăcut și nu a intervenit la timp, are partea lui de vina din acest punct de vedere. .. dar norii negri de deasupra tarii nu i-a adus el ci aceia care vor acum sa fie prieteni cu Putin și nu le pasa ca încalcă tratatele UE!”
 
De acord.
 
Dar, indiferent a cui este vina pentru dezastrul politic de la București și cât de răi sunt cei care dețin mandatul guvernării, un președinte al României, niciodată și în nicio împrejurare politică sau de alt ordin, nu poate să declare că țara care l-a ales s-o conducă este incapabilă să exercite mandatul de conducere care îi revine în cadrul UE!
 
Este un deserviciu făcut țării tale!
 
Nu se admite așa ceva!
 
Așa înțeleg eu lucrurile.
 
Asta am avut în vedere atunci când m-am referit la Președintele Johannis în postarea de mai sus.
 
Din contră! În această situație, și Președintele României, și partidele politice de la guvernare și din opoziție trebuie să-și întindă mâinile ca să asigure onorabil mandatul de conducere care îi revine Țării noastre în cadrul UE!
 
De dragul nostru și al României în anul Centenarului!
 
Mai presus de toate este nația asta românească din care facem parte cu toții și după care eu, basarabeanul născut sub ocupația bolșevikă, plâng cu lacrimi de dragoste și de durere!
 
Asta, o puteți înțelege?
 
Aici nu este loc pentru nicio justificare!
 
Doamne, ajută România!