Prima pagină > Fără categorie > „Profilul de hulitor al românilor” al lui S. Mocanu

„Profilul de hulitor al românilor” al lui S. Mocanu

Văd că S. Mocanu tot insistă în rătăcirile lui.
Este cineva dintre foștii noștri colegi de la Frontul Popular ca să-l oprească pe omul ăsta din prostiile pe care le îndrugă în fiecare miercuri?
Unde ai văzut tu, S. Mocanu, „rasism” la basarabenii noștri, omule?
Cine sunt „naționaliștii rasiști” pe care îi tot invoci în fiecare miercuri intoxicând și manipulând în chip rușinos?
Cum de ai ajuns să te înrolezi în înspăimântătoarea armată neomarxistă de hulitori ai României, ai românilor și ai jertfei românești pentru apărarea credinței noastre în Hristos și în Veșnicia Neamului Românesc?
Oare tu nu cunoști că această armată neomarxistă pe care o slujești azi este aceeași armată NKVD care a ocupat Basarabia în 1940 și care i-a împușcat în cap pe părinții, frații și buneii noștri pentru simplul fapt de a-și apăra identitatea de român și credința în Hristos?!
Ăștia, enkavediștii, au fost și sunt rasiștii, Sergiule, nu românii basarabeni!
Niciodată, Neamul Românesc, creștinat de 2000 de ani, nu a fost și nu poate fi rasist!
Tu, S. Mocanu, care spui că ai „profil de român”, ți-ai căpătat acum „profilul de hulitor al românilor”.
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: