Arhiva

Archive for mai 26, 2019

A. Năstase, salvatorul Europei!

„Oamenii buni și cinstiți trebuie să riposteze împotriva tuturor celor care vor o Europa dezmembrată”, scrie pe Fb cetățeanul român A. Năstase, dându-și importanță în cozile de la secțiile de votare din Chișinău…

După cum se vede, ăsta-i gata să facă ordine în tot UE-ul!

Lumea trebuie să înțeleagă, după scrutinul de azi, că, fără A. Năstase, Europa riscă să fie „dezmembrată”!

Un singur lucru îi rămâne să-l facă în această clipă: să-l convingă pe Dodon să închege alianța de guvernare!

Astfel, Dodon, alături de Năstase, are toate șansele să devină garantul „Europei unite”

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

De ce nu vreau să particip la referendum

Un prieten Fb, Serghei Petrovschi, își exprimă tare de tot nedumerirea lui legată de faptul cum de eu nu sunt în stare a înțelege cât de important este referendumul de azi convocat de Președintele României, referendum pe care eu am zis că îl ignor.

„Chestia cu referendumul e la nivelul copiilor”, îmi scrie el, insinuând că eu aș fi votat chiar cu PSD!

Dacă „e la nivelul copiilor”, cum spui, de ce-mi bagi „chestia cu referendumul” pe gât acum?

Nu mă interesează absolut nicio inițiativă a actualului președinte de la Cotroceni, pe care l-am votat și eu în 2014 aici la Chișinău și de care am rămas dezamăgit!

Îmi pare rău că l-am votat și aștept să-i expire mai repede mandatul. Este părerea mea sinceră și o spun din toată inima.

După umila mea părere, actualul lider de la Cotroceni plutește deasupra României, dar nu reprezintă România.

M-am întărit în această convingere toamna trecută când a dat cu piciorul în demersul celor peste trei milioane de români care au inițiat Referendumul pentru căsătorie, acțiune menită să decidă o chestiune fundamentală pentru existența poporului român!

Un președinte care a procedat astfel nu este al românilor!

Indiferent cât de multă dreptate ar avea s-au nu ar avea el în problemele de justiție pe care le invocă la actualul referendum!

Cât privește PSD-ul, nu am nicio legătură cu acesta! Nu l-am votat niciodată pentru că nu mă reprezintă. Nu sunt social-democrat!

Sunt un român de dincoace de Prut, din Basarabia, care toată viața lui trăiește cu gândul să se unească cu Țara lui de care a fost despărțit de la naștere și care se zbate încă, ca și Basarabia înstrăinată, în mâinile netrebnicilor.

Fără referendum!

Mă-ntrebați dacă eu votez și în cadrul referendumului inițiat de președintele României.

Răspunsul meu este acesta:

Nu particip la referendumul de azi!

Procedez exact așa cum ați procedat voi astă-toamnă când ați îndemnat lumea, inclusiv pe basarabeni, să nu iasă la Referendumul pentru Redefinirea Familiei în Constituția României, inițiat de peste 3 milioane de români!!

Mi-ați spus atunci că sunt fanatic religios!

Și mi-ați spus atunci să stau acasă!

Ei! Eu voi ieși, deci, ca și astă-toamnă, din casă, dar voi vota doar în cadrul europarlamentarelor!

Fără referendum!

Să fie clar!

Cred în Dumnezeu! Cred în România!

Hristos a Înviat!