Arhiva

Archive for iunie 2019

Procurorii basarabeni sunt mai buni decât Codruța Kövesi

Invitarea Codruţei Kövesi pentru a exercita funcția de procuror general în Republica Moldova a devenit ideologia grupării de răzbunători ajunsă să guverneze la Chișinău.
„Îi dorim doamnei Kovesi să reuşească la Bruxelles, dar dacă nu reuşeşte, să ştiţi că cu braţele deschise, frăteşte, o aşteptăm la Chişinău şi nu doar pe ea, dar şi echipa care ar putea s-o însoţească şi sperăm mult să reuşim. S-au făcut propunerile legislative care să permită acest lucru, chiar dacă n-au cetăţenia Republici Moldova, dar nu-i o problemă, că am putea să-i oferim această cetăţenie în câteva zile”, susţine Iurie Reniţă, deputat ACUM și ditamai șef de comisie parlamentară.
Nu doar Codruța este invitată, ci o echipă întreagă cu ea!
Chiar atâta dispreț să manifestați față de procurorii basarabeni?
Mă întreb și eu acum, urmând exemplul colegului meu de studenție I. Reniță:
Dar poate să chemăm deputați din afara Republicii Moldova pentru cele 101 de fotolii aranjate luxos în clădirea Parlamentului?
Dacă în procurori nu se are încredere, de ce să avem încredere în toți cei 101 de deputați?
Dacă Plahotniuc a făcut presiuni asupra Procuraturii, a capturat-o, cum se spune, de ce voi, cei care guvernați azi la comanda lui Kozak, nu lăsați această Procuratură să lucreze fără presiunea lui Plahotniuc?
De ce voi faceți presiune asupra acestei Procuraturi ca și Plahotniuc ori ca și alții atâția care au făcut presiune asupra justiției până la Plahotniuc?
Nu era mai bine oare ca un șef de Comisie parlamentară, cum este I. Reniță, care nu a mai apucat să fie jurnalist, s-a făcut deodată diplomat (de fapt, el din facultate arăta foarte diplomatic), să adreseze, în baza Statutului de deputat și a Regulamentului Parlamentului, o interpelare Procuraturii Republicii Moldova prin care să ceară investigarea, obiectivă și urgentă, a actelor ilegale (inclusiv furtul miliardului, spălarea de bani, finanțarea ilegală, cu bani din afară a partidelor etc.), comise de persoane publice concrete aflate la cârma acestui stat de la 2009 încoace?
De ce voi, care v-ați bălăcit demagogic în valurile luptei cu corupția, dar ați ajuns să guvernați cu mandat de la Putin, procedați exact ca Plahotniuc și alții până la el: vreți ca procurorii, anchetatorii noștri să investigheze și să tragă la răspundere selectiv?!
De ce voi, guvernanții de azi, faceți paradă cu crimele fostei guvernări în frunte cu Plahotniuc, iar de crimele lui Dodon, șeful statului, preferați să taceți ca căcatul în popușoi?!
Mă întreb și vă întreb: este adevărat sau nu că Dodon a cărat bani gheață de la Putin ca să finanțeze PSRM și rețeaua lui mediatică?!
De ce nu vreți să nu mai exercitați presiuni (ca predecesorii voștri) asupra procurorilor astfel încât aceștia să-i tragă la răspundere pentru abuzurile săvârșite pe exponenții fostei guvernări, dar și pe Dodon, șeful statului?!
Sunt ferm convins că procurorii noștri basarabeni sunt tot atât de buni sau chiar mai buni decât Kövesi ori alții din afară!
Dar ei trebuie lăsați să-și facă treaba, voi să-i lăsați să-și facă datoria!

Secretarul de stat Nicolae Eșanu și-a dat demisia!

Astăzi, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, și-a dat demisia: într-un mesaj privat mi-a scris că refuză să-mi mai fie „prieten pe Facebook”!
 
„Dle Secareanu am citit postarea referitoare la dna Merkel si am ramas consternat caci consider ca este josnic sa faci speculatii cu privire la sanatate unei persoane, fie ea si publica. Va rog sa stergeti acea postare. In caz contrar o sa trebuiasca sa va exclud din lista de prieteni pe Facebook. Cu respect, Nicolae Esanu”, îmi scrie acesta supărat.
 
Precizez că eu m-am îngrijorat tare în clipa în care am aflat de pe agențiile de știri despre „tremuratul” repetat al doamnei Anghela Merkel și am scris următoarea postare pe Fb:
 
„Cancelarul de la Berlin Angela Merkel a suferit o nouă criză de tremurat, a doua în ultimele zece zile. Dumnezeu nu bate cu bățul! Germania ne-a spintecat trupul Patriei noastre România în 1939 împreună cu Rusia lui Stalin, noi basarabenii rămânând înstrăinați de Țară până azi. Astăzi ne sare din nou la beregată împreună cu Rusia lui Putin! Nimeni nu va rămâne nepedepsit pentru crimele săvârșite!”.
 
Nu am stat mult pe gânduri și i-am scris domnului secretar de stat că are libertatea sa ma excludă daca Onoarea dânsului îi este compromisă de prezența unui „prieten” ca mine în scumpa lui listă de pe Fb.
 
I-am mai răspuns subitului îndrăgostit de nemțoaica cancelarănu mă interesează absolut deloc ce crede el și ce crede Anghela Merkel despre ceea ce gândesc eu. Pentru mine contează ceea ce crede și gândește Dumnezeu despre faptele mele!
 
Noi, basarabenii, nu avem de unde a o cunoaște pe Anghela Merchel ca pe „o persoană”, cum scrie N. Eșanu.
 
Noi, ca și toți românii, o cunoaștem pe Anghela Merkel în calitatea ei de Cancelar al Germaniei!
 
Iar „criza de tremurat”, despre care știe toată lumea, nu este a persoanei, ci a cancelarului Anghela Merchel!
 
Să mă ierte Dumnezeu: eu când o văd pe Merchel tremurând, văd toată Germania tremurând!
 
Iar pentru mine, românul, o Germanie tremurândă este o Germanie care ne-a trădat de atâtea ori în fața Rusiei hrăpărețe pe parcursul istoriei noastre zbuciumate!
 
Iar problema domnului secretar de stat N. Eșanu nu este „tremuratul doamnei Merchel”, ci tremuratul dânsului de fiecare dată când la Chișinău se instalează o nouă putere! Nu contează culoarea acestei puteri!
 
Un profitor și pupincurist ca dânsul a știut să se mențină în fotoliul puterii în toate regimurile laolaltă!
 
A fost cu Voronin, a fost cu Filat, a fost cu Plahotniuc! Fățarnic și servil cum e, a știut să justifice, ca jurist, toate abuzurile și ilegalitățile fiecăruia dintre cei trei!
 
Ca să intre sub pielea noului vechiului regim Kozak reprezentat de Guvernul Dodon-Maia-Năstase, slugarnicul și fricosul funcționăraș are nevoie urgentă să nu fie suspectat carecumva de legături cu oponenții cei mai vocali și mai „extremiști” ai acestui regim!
Pentru asta trebuie să scape bineînțeles de numele meu din lista lui de „prieteni pe Fb”.
 
Pentru asta, bineînțeles, l-o pălit, ziua în amiaza mare, jălea de Anghela Merchel!
 
Mărturisesc aici că eram „prieten pe Fb”, cum se spune acum, cu foarte mulți dintre foștii mei colegi din Parlament (indiferent de culoarea politică), tot felul de „persoane publice”. Printre ei se aflau și D. Diacov, și P. Filip, și V. Stepaniuc chiar cu care ne și bătusem când eram deputați.
 
Cum s-au văzut însă instalați în posturi, mai ales pe timpul lui Plahotniuc, au dispărut din listă!
 
Nu trebuia pur și simplu să le mai fiu „prieten pe Fb”!
 
Pentru că le este frică de frontistul din mine care rămâne neclintit pe pozițiile sale în orice regim politic!
 
Sunt conștient de un singur lucru:
Trăim prost și avem atâtea nevoi nu din cauza unui regim sau altul, ci din cauza curvelor politice și profitorilor de-alde N. Eșanu care trăiesc și slujesc orice regim indiferent de culoarea și cruzimea lui.

Votul în favoarea Rusiei al lui A. Năstase ne-a acoperit de rușine pe toți basarabenii!

Gestul de imbecil al „prostului satului” ne-a dus vestea de trădători în primul rând în fața fraților noștri georgieni, care suferă exact cum suferim noi în urma agresiunii Rusiei, dar și în rândul ucrainenilor care se confruntă cu aceleași probleme în relația lor cu rușii.
 
De azi înainte, A. Năstase sau „prostul satului”, cum i se mai spune, care este și ministru de Interne, va fi al doilea Dodon în relația noastră cu Ucraina.
 
Dacă, de trei ani de când a fost ales președinte, Dodon este considerat persona non-grata pe teritoriul Ucrainei din cauza declarațiilor sale potrivit cărora „Crimeea este pământ rusesc”, riscăm de azi înainte să avem probleme cu vecinii noștri din est pe linia Ministerului de Interne (și nu numai) din cauza votului trădător, în favoarea Rusiei, al lui Năstase de la APCE.
 
Vor fi umbrite probabil și relațiile de aceeași natură cu Georgia.
 
Prin votul lui Năstase în favoarea Rusiei, umilitor pentru orice basarabean de rând, blocul ACUM și-a dat arama pe față: nu fac nici doi bani toate declarațile și gesturile lor zgomotoase și ostentative zilnice de reformă în toate domeniile!
E răfuială murdară, ca între bandiți, cu oponenții lor din fosta guvernare!
 
ACUM ați dovedit-o cu vârf și îndesat că ați pus „batista pe țambal”!
 
Sunteți ipocriți și imorali: Cum puteți să ne tulburați mințile că ne duceți spre Europa când votați direct cu rușii, iar mentorul vostru pe care-l adorați așteptându-l slugarnici în vizită nu este altcineva decât Kozak, artizanul separatismului și federalizării statului?!

V-ați pus palma-n cur de dorul Basarabiei!

Senatul României adoptă azi o Declarație leșinată prin care își „exprimă sprijinul pentru guvernul legitim al Republicii Moldova” și ”reiterează și întărește sprijinul permanent al României față de aspirațiile europene ale Republicii Moldova”.
Perfect!
Mă îngrijorează un singur lucru:
De ce Senatul României, „reiterând relevanța majoră a continuării poziției Republicii Moldova în privința reglementării conflictului din regiunea transnistreană, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele sale recunoscute internaționale și cu neafectarea vectorului său pro-european”, nu pomenește nimic, dar absolut nimic, despre necesitatea stringentă de retragere de către Rusia a armatei și munițiilor sale aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova?!
Senatorii români nu cunosc oare că impedimentul principal în calea afirmării identității noastre românești și europene este staționarea ilegală pe teritpriul RM a armatei ruse și întreținerea, încurajarea și susținerea pe toate căile de către Rusia a separatismului transnistrean?
Unde-i senatorul, europarlamentarul Traian Băsescu, care nu mai poate de dorul basarabenilor, pe spatele căruia parazitează politic, consolidând aripa putinistă dincoace de Prut?
Unde este viteazul senator Ion Hadârcă, basarabeanul nostru care cunoaște dedesubturile separatismului transnistrean mult mai bine ca alții?
Ori el, Hadârcă, și-a pus coada între vine ca la începutul anilor nouăzeci când, în calitatea lui de vicepreședinte de parlament la Chișinău, a dispus prin semnătură eliberarea din arest a criminalului Igor Smirnov, prins de polițiștii basarabeni și adus în cătușe, cu prețul vieții lor, de la Kiev?
V-ați pus palma-n cur de dorul Basarabiei!
Sunteți de fapt la braț cu Dmitri Kozak, trimisul special al lui Putin la Chișinău, artizanul Guvernului Kozak în frunte cu Maia Sandu pe care-l felicitați acum și artizanul federalizării RM, cel care vine în capitala Basarabiei ca la el acasă!

Da, Frontul Popular! Dar fără Roșca!

În aceste zile am adus în discuție problema renașterii spiritului frontist în Basarabia!

S-au năpustit asupra mea o duzină de doamne/domnișoare/dudui/duduițe etc., acestea făcând spume la gură și rupându-și sutienele de pe ele că nu vor s-audă de Roșca!

Stimate doamne, domnisoare, dudui și duduițe, cele care-l visați pe Roșca zi și noapte, dar mai ales noaptea!

Pe Roșca îl puteți căuta la Putin, la FSB, la Dodon, în Transnistria, în Gagauzia, în Donbas, în toate zonele de expansiune rusească!

Numai nu pe pagina mea de Fb și numai nu în Frontul nostru Popular care trebuie să renască în aceste zile ca să putem să opunem rezistență hidoasei înaintări a Rusiei lui Putin spre Prut!

în ultimul timp îndrăgitul dumneavoastră voinicel Roșca a fost văzut chiar prin Siria într-o misiune a FSB-ului!

Cei care vor sincer sa apere Basarabia prin Renașterea Spiritului Frontist în stânga Prutului, sa uite de Rosca!

Niciodată numele unui trădător nu va putea fi identificat cu Mișcarea Românească din Basarabia.

Doar ideea de unitate prin Front ne poate face puternici în fața expansiunii rusești în Basarabia prin Planul Kozak!

Mândrul de la N4

O mândră vedetă TV, Gheorghe Gonța, își afișa ieri brusca nedumerire  în legătură cu cele notate de mine:

„FSB (N. Morari) + SOROS (L. Bogza) = 7 aprilie 2009, 
Alianța Kozak 2019!”.

Manifestând un rafinat simțământ al solidarității de breaslă, acesta sare să-mi replice:

„Plus Vasile Munteanu de la SRI, plus eu de la Mossad, plus cineva de la Jurnal, e egal cu cea mai mare teorie a conspiratiei.”

De ce să-ți dai atâta importanță în situaia în care tu nici nu știi barem pe cine-l reprezinți la N4?

Or, N4 știe foarte bine de ce fel de Guvern are el nevoie ACUM!

Să vă văd mândri!

Alianța pentru Patrie sau nevoia de a ne apăra Patria, valorile românești și Credința în Hristos

Inimoasa noastră frontistă de la Strășeni Larisa Mustea, scrie pe marginea îndemnului meu de ieri de a ne organiza urgent în vederea unui protest hotărât împotriva prezenței lui Dmitri Kozak la Chișinău:

„Dar trebuie convocat Frontul Popular şi de votat un Lider.. toată lumea aşteaptā!”

Este important ca acum să se uneasca toate fortele politice sanatoase pentru demiterea lui Dodon si interzicerea prezenței lui Kozak pe teritoriul Republicii Moldova!

Anume această acțiune se va constitui într-un imbold pentru crearea unei viitoare Alianțe puternice pe segmentul de centru dreapta, dominată de spiritul frontist (din păcate, Rusia a reușit, prin agentura ei, inclusiv uneltele pe care le-a infiltrat de-a lungul anilor în interiorul Mișcării Noastre Naționale, să facă din Frontul Popular o sperietoare pentru oameni) de altădată prin care am putea să ne opunem prezenței militare a Rusiei în Transnistria, separatismului transnistrean etc.

Eu am numit-o Alianța pentru Patrie (ar putea fi și o altă denumire, de ce nu?), la cârma căreia s-ar afla un Comitet, un Consiliu sau un Sfat compus din reprezentanții tuturor entităților care-o formează!

Este imperios necesar ca, din această clipă, să începem a face ceva, a ne mișca din loc!

Dragostea pentru Patrie, pentru valorile noastre românești și Credința în Hristos trebuie să ne unească acum ca niciodată!

ALIANȚA PENTRU PATRIE!

iunie 22, 2019 Un comentariu
Se impune cu necesitate convocarea unei reuniuni a reprezentanților partidelor de orientare națională, inclusiv ai PD (mă refer în primul rând la aripa patriotică a acestei formațiuni, neimplicată în acțe de corupție), ai uniunilor luptătorilor de la Nistru din 1992, ai organizațiilor unioniste de tineret etc, care să decidă convocarea de urgență a Alianței pentru Patrie!
Sarcina imediată a Alianței pentru Patrie trebuie să fie inițierea neîntârziată a acțiunilor comune, bine coordonate în vederea:
1. Demiterii lui Igor Dodon din funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru acte de trădare a intereselor naționale ale Republicii Moldova și comiterea crimelor de contrabandă cu bani și finanțare ilicită a unor partide politice.
2. Scoaterii în afara legii a PSRM în urma finanțării activității acestei formațiuni din surse ilegale.
3. Declarării persona non-grata a lui Dmitri Kozak pe teritoriul Republicii Moldova.
Reuniunea în cauză ar putea lua în discuție și eventuala participare a Alianței pentru Patrie în calitate de concurent electoral la viitoarele alegeri locale și parlamentare.
Dacă mi se va cere concursul, voi fi dispus să particip în cadrul viitoarei Reuniuni în calitate de mediator.
Cine dorește sincer să salveze Patria, trece imediat la acțiuni!
Doamne ajută!

Celor care mă înjură pentru că apar la televiziunile lui Plahotniuc

iunie 21, 2019 Un comentariu

Pavel Dumbraveanu de la Bălți este supărat pe mine!

Într-un comentariu pe marginea anunțului pe care l-am făcut în legătură cu participarea mea la emisiunea FABRIKA de la PUBLIKA TV din 12 iunie, moderată de Cristi Tabără, acesta scrie:

„Impreuna v-ar sta bine. invitati-l si pe diacov, gamurari, tutu, candu. avem vreo doi si la balti, doar ca nu-mi amintesc cum se numesc”.

În calitatea mea de jurnalist și om poltic, în ultimele zile, am onorat invitațiile tuturor instituțiilor de presă, indiferent de culoarea politică a stăpânilor lor, care au socotit de cuviință să mă aibă la microfonul lor!

Poziția exprimată de mine la toate aceste instituții (inclusiv la Moldova 1, TVR, Vocea Basarabiei) a fost una și aceeași: în condițiile create după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, accept orice variantă de guvernare, numai nu pe cea cu partida rusească, PSRM în frunte cu Dodon, omulețul verde al lui Putin!

Asta contează, badei, frate Pavel Dumbrăveanu de la Bălți, dar nu TV-ul la care vorbesc!

Aș fi bucuros să sugerezi ACUM și celorlalte TV-uri (Jurnal TV, Accent TV, TV8, NTV și alte unelte ale rușilor) să mă invite și ele să comentez!

Problema este că instituțiile de presă ale actualei Guvernări Kozak nu mă invită la emisiunile lor pentru că acestora nu le este pe plac ceea ce gândesc și spun eu: Guvern fără oamenii lui Putin!

În 2015, după o scurtă colaborare solicitată de televiziunile lui Plahotniuc, acestea mi-au dat un șut în fund în momentul în care am refuzat să-i laud pe stăpânii lor.

Mi s-a spus: „Relația cu dumneavoastră a fost închețată!”.

Nu m-am supărat. Le-am spus doar atât: „Aștept să vă dezghețați!”.

Ei, anul acesta, când au venit vremuri mai grele pentru fosta putere, televiziunile controlate de liderul PD, brusc, au prins a „se dezgheța” și a mă invita din nou la emisiunile lor!

Eu, aflat mai mulți ani la rând în disgrația mai tuturor instituțiilor de presă din RM, am acceptat să onorez invitațiile celor care mi-au dat cu piciorul acum mai bine de patru ani.

Am mers ca să spun un lucru esențial pentru noi, basarabenii, și pentru toți românii din întreg spațiul românesc:

Acceptarea partidei rusești la guvernarea Republicii Moldova este catastrofală pentru interesul românesc în teritoriile noastre înstrăinate!

Punct!

Cine vrea să mă înțeleagă, mă înțelege!

Cine nu vrea să-mi audă vocea, mă hulește!

Eu sunt frontist!
 
Iar frontiștii nu laudă pe niciun stăpân, cât de vajnuc și de puternic s-ar da acesta!
 
Ca frontist, am un singur stăpân la care mă închin și pe care îL laud: Mântuitorul Nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Alianța Kozak este expresia clară a actului de trădare a interesului nostru românesc de către Maia și Năstase

Silvia Ghinculov, o veche prietenă pe Fb, îmi scrie în urma atitudinii mele critice exprimată față de Guvernul Kozak în frunte cu Maia Sandu:
 
„Domnul SECAREANU, dacă treceati că deputat în parlament aveați altă viziune despre Guvernul MAIA Sandu?”.
 
Îmi pare rău că gândiți astfel despre mine, stimată Doamnă!
 
Niciodată nu am ajuns să fiu deputat din interese meschine, dar mai ales să trădez interesul nostru românesc!
 
În 1994, am fost printre cei 9 deputați ai Frontului Popular.
 
După o lună de zile de la validarea mandatului de deputat, mi-am depus mandatul!
 
Iar după ce mi-am depus mandatul de deputat, am fost dat afară și de la Radio Moldova, unde lucram de 11 ani.
 
Iar după câteva luni, mi s-a deschis și dosar penal pentru publicarea în ziarul ȚARA a unor dezvăluiri despre mafia agrariană și președintele Snegur de atunci.
 
Veniseră agrarienii la putere, care procedau exact așa cum procedează ACUM Alianța Kozak din care, din păcate, face parte și Maia Sandu: se răzbună pe oponentul lor de moarte!
 
Anume din acest considerent, că a acceptat varianta cea mai periculoasă de guvernare, cu Dodon la braț, nu pot s-o sustin pe Maia, inclusiv sau în primul rand dacă as fi avut mandatul de deputat, cum spuneți!
 
Urmările acestei cârdășii dintre ACUM și partida rusească le vom resimți ceva mai târziu și vor fi cu mult mai periculoase pentru interesul românesc din Basarabia decât urmările oricărui regim mafiot de la noi, inclusiv cel al lui Plahotniuc!
 
Alianța Kozak este expresia clară a actului de trădare a interesului nostru românesc pe care l-au comis Maia și Năstase șți toți cei care i-au urmat!

Procurorul independent!

Este regretabil că ACUM a respins, alături de socialiști, crearea comisiei parlamentare care să ancheteze finanțarea PSRM din Rusia!

În același timp, consider că nu Parlamentul trebuie să investigheze circumstanțele legate de această crimă, ci Procuratura!

O Procuratură independentă ar fi trebuit să inițieze urmărirea penală pe marginea acestui caz imediat după ce faptele au fost făcute publice!

Și tot Procuratura este cea în măsură să ceară ridicarea imunității Președintelui Dodon, cel care a comis ilegalitatea și abuzul.

Așa cum tot Procuratura este instituția statului abilitată să-i ridice imunitatea parlamentară lui Plahotniuct sau altui deputat, dacă au fost inițiate dosarele penale pe marginea eventualelor crime săvârșite de aceștia!

Repet: doar o Procuratură independentă va face aceste demersuri, și nicidecum una asupra căreia se fac presiuni!

Inclusiv presiunile ACUM sau PSRM, la adresa actualului procuror general, privind demisia acestuia.

„Săcăreanu, ai masură!!!”

După multiplele mele intervenții din seara asta pe Fb, fosta mea colegă de la PPCD, Vera Mahu, îndrăgostită de proaspătul ministru de Interne, A. Năstase, și-a pierdut răbdarea scriindu-mi următoarea replică:

„Săcăreanu, ai măsură!!!”.

Am Măsură!

Măsura mea-i să fiu corect și consecvent: să lupt cu toți bandiții de la guvernare, cei care-au plecat și cei care-au venit!

Așa procedează un frontist!

Mata nu mai ești frontistă?

Dezoligarhizare fără dezoligarhizare!

Am auzit că Maia Sandu vrea să înființeze în cadrul Guvernului sau pe lângă Guvern un fel de Consiliu sau Agenție anticorupție!

În acest sens, a lansat și inițiativa depunerii mărturiilor publice și anonime pe marginea abuzurilor „vechiului regim”.

Iar proaspătul și revoluționarul ministru de Interne, A. Năstase, și-a anunțat intenția inițierii neîntârziate a unor dosare penale împotriva lui V. Plahotniuc.

Minunat!

Mă interesează însă un lucru:

Voi, când luptați cu corupția și abuzurile comise în cercurile înalte ale fostei Puteri, de ce vă referiți doar la o singură persoană, la Plahotniuc?

De ce nu inițiați tragerea la răspundere, alături de Plahotniuc și alții din anturajul său, și a celui care se află în cea mai înaltă funcție în stat, cea de Președinte al Republicii – Igor Dodon?

Igor Dodon (și Zinaida Greceanâi!) este sau nu implicat în furtul miliardului?!

Igor Dodon a fost sau nu plătit cu 3 milioane de dolari pentru votarea lui N. Timofti în funcția de șef de stat?

Igor Dodon, aflat în exercițiul celei mai mari funcții în stat, a comis sau nu fapte de contrabandă cu bani (bani din Rusia, introduși ilegal, folosindu-se de imunitatea diplomatică!) și finanțare ilicită a PSRM și a rețelei lui mediatice?!

Igor Dodon a săvârșit sau nu acțiuni contra statului Republica Moldova atunci când a executat comenzi din afară care atentează la integritatea teritorială și unitatea Republicii Moldova?

Cine să se ocupe de toate aceste abuzuri dacă nu actualul Guvern exponenții căruia au ajuns la Putere în urma vehiculării lozincilor de luptă cu corupția?

Care este sensul dezoligarhizării statului pe care o trâmbițați dacă nu dezoligarhizați Președinția Republicii Moldova?

Cine să vă creadă că vreți să faceți dreptate dacă voi ați dovedit deja din primele zile ale mandatului vostru guvernamental că procedați exact ca „vechiul regim”, că apărați interesele actualului șef de stat și ale celor de la Moscova care îl dirijează pe acesta?

Coruptul din fruntea Republicii Moldova a învins!

Igor Dodon spune mândru, citat de un post TV subordonat lui și finanțat din banii pe care el îi cară cash de la Putin:

„Regimul criminal care timp de aproape 10 ani a terorizat Moldova noastră – a fost învins!”.

Te umflă râsul!

Cum naiba să învingi „regimul criminal” din care tu ai făcut și ai rămas să faci parte?!

El, coruptul și trădătorul de țară, în loc să-și dea demisia în urma recentelor dezvăluiri de-a dreptul șocante de contrabandă cu bani și finanțare ilegală a unui partid politic, îl face pe învingătorul!

În loc să tacă, barem, din gură el acuză și dă lecții de moralitate!

Unde ați mai văzut atâta obrăznicie și tupeu?!

Cel mai grav este că Guvernul nou instalat în frunte cu Maia Sandu nici măcar nu încearcă a-i cere explicații vechiului și proaspătului lor aliat de luptă împotriva corupției!

Dacă te consideri guvern proeuropean și luptător cu corupția nu poți a nu-l vedea pe principalul corupt din fruntea statului!

Credeți că veți putea guverna astupând acest adevăr?

Ipocriții nu vor putea niciodată eradica corupția și nedreptatea!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Revoluționarul Nicolae Josan

De luni dimineață mă trezesc cu un sfat” de la revoluționarul Nicolae Josan, unul dintre artizanii Platformei DA:

„Ar trebui să fii mai ascultător (de Dumnezeu), mai lucid acum la bătrânețe, Stefane”, îmi scrie acesta pe Fb.

Multumesc de sfaturi!

Mă consideri neascultător de Alianța Kozak, de-mi dai asemenea sfaturi?

Ori mă ameninți în urma declarațiilor mele din ultimele zile de neacceptare a unei asemenea ciudățenii la cârma Republicii Moldova?

Și încă ceva: nu cumva te consideri Dumnezeu de ai catadixit a încerca să judeci relația mea cu Mântuitorul?

Gândul meu către tine în această dimineașă vine din îndemnul unui mare duhovnic care spunea așa:

„Când îţi va veni gândul a judeca vreun defect al altora, supără-te contra ta ca pe cineva care ar face aceleaşi greşeli şi ar avea aceleaşi defecte. Zi în inima ta: „Eu, nemernicul, având aceeaşi slăbiciune, ba chiar neajunsuri mai mari, cum să îndrăznesc a ridica capul, să văd şi să judec greşelile celorlalţi?” Astfel, armele ce voieşti a le mânui contra celorlalţi, întoarce-le asupra ta pentru a te vindeca de răni”.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Mi se spune că „deputatul independent” Ion Groza, fost președinte al raionului Cahul din partea PLDM, trecut mai apoi la PPEM, susținut la alegerile din 24 februarie de PD, unul dintre concurenții mei pe circumscripția uninominală 43, nu era de găsit în timpul „crizei constituționale” de la Chișinău.

Te pomenești că, de azi înainte, va fi anunțat drept „deputat independent PSRM” sau „deputat independent ACUM”, de vreme ce, cu câteva zile în urmă, o majoritate de 19 consilieri raionali din Cahul, compusă din simpatizanții PSRM, ai partidului lui Usatâi, ai comuniștilor și ai ACUM, anunțau și votau victorios sprijinul lor pentru Guvernul M. Sandu.

Te mai pomenești că toate primăriile cu mai toate primărițele de pe malul Prutului până la Giurgulești, ajunse în acest fotoliu cu sprijinul PL, dar care au lucrat vârtos la alegerile din februarie pentru PD și pentru victoria baptistului independent” Groza, se vor declara în curând reprezentante înfocate ale PSRM sau ACUM.

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Alianța Kozak (PSRM-ACUM) și presiunile ei asupra Curții Constituționale

Nicio deosebire între cei care ar fi făcut presiuni asupra Curții Constituționale să adopte anumite decizii pentru a fi convenabile lor (dacă se confirmă învinuirile în acest sens aduse grupării Plahotniuc, plecată de la putere) și cei care au făcut presiuni și amenințări (știm cu exactitate acest lucru!) asupra aceleiași Curți ca aceasta să-și revizuiască deciziile în cauză astfel încât acestea să fie convenabile lor (Alianța Kozak sau PSRM-ACUM, venită la putere).

Tragedia cea mare este că avem de a face cu magistrați care iau decizii ale Curții Constituționale în funcție de presiunile care se exercită asupra lor!

Cazul revizuirii unor decizii ale Curții Constituționale, în urma presiunilor și amenințărilor exercitate asupra membrilor ei, a dat naștere unuia dintre cele mai periculoase precedente pentru RM.

Să nu uităm:

Actuala putere din Republica Moldova, Alianța Kozak (PSRM-ACUM), a fost instalată în urma presiunilor și amenințărilor exercitate de aceasta asupra membrilor Curții Constituționale!

Fenomenul Plahotniuc și Reunirea

Un basarabean de-al nostru, Ivan Gricenski, îmi scrie pe Fb:

„Domnule Stefan Secareanu, va stimez pentru ca sunteti parte din istoria corectă a acestei bucati de țară. Si va inteleg si opozitia convingatoare față de mâna Moscovei in RM. Totuși, comportamentul lui Plahotniuc si al clicii lui de la Curtea Constitutionala si de la Guvern dar mai ales reactiile imediate ale lor pentru pastrarea puterii si a libertatii sale nu v-au atras atenția si nu v-au uimit și intrigat?”.

Da, frate, mi-au atras atentia!

Dar atentia mea a fost atrasă, întâi de toate, cu câteva luni înainte, de intenția blocului ACUM de a face alianță cu Dodon!

Am spus atunci, în repetate rânduri (intervențiile mele sunt publice, pe Fb și pe blog), că varianta de guvernare pe care o așteptăm cu toții este una fără oamenii Moscovei, adică Dodon și PSRM!

Nu a fost să fie!

Dintre Dodon și Plahotniuc, am spus, îl accept pe Plahotniuc cu tot PD-ul lui, cu toate păcatele lui, cu toată Curtea Constituțională a lui, numai nu PSRM-ul!

Plahotniuc este un fenomen despre care vom mai vorbi!

Mai bine un „bandit” ca Plahotniuc, care nu este antiromân, decât „omuleții verzi” ai lui Putin, adică Dodon și Greceanâi, și tot PSRM-ul care rupe în văzul tuturor harta României Mari!

Mai bine un lumpen ca Plahotniuc decât o brigadă revoluționară de neomarxiști de-alde Sliusari și Năstase!

În condițiile noastre, cu o Românie sfâșiată de haitele globaliste și anticreștine, doar un „bandit” de pe malul Prutului, cum este Plahotniuc, șmecher, cu bani mulți agonisiți, legal sau ilegal, piticul teribil care a reușit ca nimeni altul să-și subordoneze toate organele de anchetă, justiția, businessul, instituțiile statului cu toți birocrații din ele care stiu a sluji orice regim de orice culoare, cu ciudățeniile lui, cu dictatura lui, cu interlopii lui, cu apucăturile lui banditești de a-și bate joc de oricine nu i se supune, cu uriașa sa mașinărie mediatică, cu incredibila sa capacitate de a capta atenția și de a-i pune pe gânduri pe comisarii marilor puteri, ar fi fost în stare de a convinge sau determina tot sloiul antiromânesc din Basarabia să accepte unirea cu Țara mamă!

Pentru asta, era nevoie de un singur lucru: ca Plahotniuc să fie strâns cu ușa la perete!

Ei bine, profitorii/profitoarele dintotdeauna, Rusia și Germania, au intuit, au anticipat perfect urmările fenomenului „Plahotniuc strâns la perete” și au făcut tot posibilul (inclusiv implicarea SUA) pentru determinarea „oligarhului” să cedeze, să accepte înfrângerea.

Nu știu dacă m-ai înțeles, domnule Ivan Gricenski!

Imposibila pedepsire a lui Dodon

Lupta crâncenă dintre grupările mafiote Plahotniuc, Filat, Țopa, Dodon, Shor, Usatâi, Platon etc. s-a soldat în definitiv cu jefuirea, sărăcirea, secătuirea și reocuparea de facto de către Rusia a ceea ce numim astăzi Republica Moldova, care își declarase independența de URSS în 1991 și care constituie cea mai mare parte din teritoriul românesc înstrăinat în urma odiosului Pact Ribbentrop-Molotov.

Prin omulețul său verde” Dodon, instalat președinte cu concursul direct sau camuflat atât al PPDA (A. Năstase) și PAS (M. Sandu), cât și al PD (V. Plahotniuc), Putin a invadat Republica Moldova politic, securistic, militar și mediatic!

Un rol esențial în înaintarea Rusiei spre Prut l-a avut și îl are rețeaua locală a neokaghebismului dughinist, în frunte cu Iu. Roșca (prietenul și cumătrul fraților Andrei și Vasile Năstase).

Moscova va face tot posibilul ca unealta sa de la Chișinău, Dodon, să fie lăsată să-și ducă misiunea trădătoare până la capăt.

Anume din acest considerent va fi practic imposibilă tragerea acestei scule rusești la răspundere penală pentru acțiunile criminale de finanțare ilegală a partidului său, PSRM, și a uriașei sale rețele mediatice cu bani de proveniență rusească.

Dacă Blocul ACUM ar fi cu adevărat o entitate politică de orientare democratică și ar milita sincer pentru eradicarea corupției și respectarea statului de drept, ar trebui ca, după înlăturarea regimului Plahotniuc, să solicite neîntârziat și demiterea Președintelui Dodon, precum și tragerea la răspundere a acestuia pentru ilegalitățile comise.

Lucru greu de crezut, bineînțeles, în situația în care Blocul ACUM este parte componentă a strategiei de înaintare a Rusiei.

Putin: Am învins!

Ieri, după plecarea Guvernului Filip, îl aud pe A. Năstase gâfâind la un post de radio: „Am învins!”.

A fost prima oară în viața mea când l-am auzit pe unul care și-a pierdut mințile!

Prin gura „prostului satului”, vorbea, de fapt, Putin: „Am învins!”.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,