Arhiva

Archive for iulie 2, 2019

N. Eșanu, reprezentantul sistemului antiromânesc de la Chișinău

Știați că în data de 14 iunie, ziua în care fostul Guvern Filip și-a depus mandatul, Secretarul de Stat în Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, a semnat ordinul prin care l-a eliberat din funcția de șef al Arhivei de Stat pe istoricul Ion Varta?!

Știți pentru ce a fost eliberat din funcție istoricul Ion Varta?

Pentru că ar fi lipsit nemotivat de la lucru din cauza unei participări a dânsului la un important simpozion științific care a avut loc în dreapta Prutului!

Deși ordinul în cauză, eliberat în chip absolut abuziv de fostul și actualul Secretar de Stat, N. Eșanu, a fost contestat, noua ministră de la Justiție și prim-ministra M. Sandu, care au fost sesizate, refuză să-l restabilească în funcție pe distinsul profesor Ion Varta.

Precizez aici că fiicele domnului Secretar de Stat N. Eșanu, eleve fruntașe la Liceul Gh. Asachi, participă în fiecare an la un șir de olimpiade de toate treptele la diferite obiecte de studiu, inclusiv la cea de istorie, obiect învățat de ele după manualele de Istorie a românilor ale profesorului Ion Varta.

Dar nu asta este important!

Important este că funcționari ca N. Eșanu, care constituie SISTEMUL, trec dintr-o guvernare în alta, indiferent de culoarea politică a acestora.

Iar guvernările în care mișună funcționari ca N. Eșanu nu se deosebesc absolut prin nimic una de alta: toate îi urăsc pe intelectualii de respirație românească!

Nicio deosebire între ACUM și PSRM!

Lăsați-o mai moale cu ACUM în blocul unit proeuropean și unionist!

Este clar pentru toată lumea:

Nu este nicio deosebire intre ACUM și PSRM!

Românii, unioniștii basarabeni trebuie sa se uneasca in sfarsit si sa mearga separat de Maia si Nastase la alegerile locale și la celelalte care vor veni, pentru că parlamentarele anticipate bat la ușă mai tare ca niciodată!

Este nevoie ca niciodată de un Bloc Românesc Unit, fără structurile lui Putin!

Trebuie să tragem concluziile imediat și să acționăm!

Altfel, în câteva luni vom avea în Parlament majoritatea de 71 de mandate comuniste și prorusești din 2001!

Vă amintiți?

Rușii se simt ACUM ca la ei acasă pentru că lipsește Frontul și spiritul frontist în abordarea problemelor majore cu care se confruntă Basarabia în această clipă.