Prima pagină > Fără categorie > „..telectualii” Maiei și ai lui Năstase

„..telectualii” Maiei și ai lui Năstase

Unde-s „..telectualii” din RM, „datorită cărora avem guvernul condus de Maia Sandu”, cum se lăuda zilele acestea unul cu pretenții de „..telectual”?
Unde-s „..telectualii” lui Val Butnaru din „Cabinetul din umbră” să-i întrebăm cine dintre ei a scris discursul de ieri al lui Dodon la ONU?
Pentru că produsul net, cu contur precis, al acestor „..telectuali”, ținuți „în umbră” atâta amar de vreme de Jurnal TV, este discursul de ieri al lui Dodon la tribuna ONU, cea mai mare insultă adusă românilor basarabeni!
„..telectualii” Maiei și ai lui Năstase sunt exact așa cum îi numea Mircea Eliade„intelectualii lași”!
De ce, în aceste vremuri triste, de cumpănă, intelectualul basarabean, care a fost substanța Mișcării Românești de la 1989, a ajuns să fie „intelectualul laș” de azi?
Pentru că acesta, după cum spune marele intelectual Mircea Eliade, „umblã aiurit, pune întrebãri oricui, ascultã pe oricine îi vorbeste, are o încredere oarbã în orice dobitoc politic – si tremurã pentru viata si libertatea lui ca cel din urmã dintre sclavi. Numai atunci îsi dã el seama ce putin s’a „interesat” de viata socialã din jurul sãu. Si cautã pretutindeni sprijin, adãpost, încurajare. Renuntã la orice demnitate personalã, uitã cu desãvârsire misiunea lui istoricã; frica face din el o lichea si un sclav”.
Ăștia sunt „..telectualii” Maiei și ai lui Năstase: sclavi și lichele!
Ființe rătăcite fără substanță, fără sentimentiul apartenenței, fără credința în Hristos!
Ăștia sunt cei care bat cu pumnul în masă amenințând că vor „o țară ca afară” fără a ști și a simți ce este înăuntrul acestei nații!
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: