Prima pagină > Fără categorie > TVR Moldova și demnitatea poporului român

TVR Moldova și demnitatea poporului român

Astăzi, la ora 18.00, am urmărit, cum fac în fiecare zi, Telejurnalul de la TVR Moldova ca să constat, consternat, următoarele:
 
Principala ediție de știri de la Chișinău a principalului post public de televiziune al statului român, în subiectul de deschidere dedicat Nașterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, sărbătorită de majoritatea basarabenilor pe stil vechi, transmite cu această ocazie, în exclisivitate, mesajul pastoral și imaginea Mitropolitului Moldovei Vladimir, subordonat Patriarhiei de la Moscova, plus un amplu reportaj de la Liturghia oficiată în Catedrala din centrul Chișinăului din cadrul aceleiași Mitropolii, și niciun cuvânt, nicio imagine, în această măreață zi, din bisericile Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, niciun cuvânt, nicio imagine a ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei, sau a celorlalți doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, PS Antonie, Episcop de Bălți, și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud!
 
La sărbătorirea Nașterii Domnului în Basarabia, TVR Moldova nu-mi spune nimic de Biserica noastră mamă, Biserica Ortodoxă Română!
 
Din contră, TVR Moldova îmi prezintă, cu această ocazie, o biserică necanonică pe teritoriul Basarabiei, o biserică de ocupație, Mitropolia Moldovei, sau Întregii Moldove, cum se autointitulează asta, fondată de Stalin odată cu ocuparea Basarabiei în 1944, după ce Mitropolia Basarabiei a fost închisă, averile ei au fost distruse sau confiscate, iar preoții ei au fost împușcați sau deportați în Siberia, de unde nu s-au mai întors!
 
Astăzi, în cele peste 300 de lăcașuri sfinte ale Mitropoliei Basarabiei a fost serbată Nașterea Domnului, înălțându-se, totodată, rugăciuni pentru pomenirea tuturor eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea Patriei şi a Credinţei strămoşeşti, pentru Întregirea Neamului, Libertatea şi Demnitatea Poporului Român!
 
Îi întreb pe cei de la TVR Moldova și pe diriguitorii lor de la București:
 
Biserica Rusă, de ocupație, necanonică în Basarabia, pe care ne-ați prezentat-o azi atât de copios, ignorând cu ostentație Biserica noastră națională, Biserica Ortodoxă Română, canonică pe teritoriul Basarabiei, pentru întregirea cărui neam s-a rugat, pentru libertatea și demnitatea cărui popor s-a rugat?!
 
Și, în definitiv, după toate astea, ce hram poartă TVR Moldova în Basarabia, dacă Mitropolia Basarabiei a fost ignorată azi cu desăvârșire de toate celelalte televiziuni din stânga Prutului, aflate sub control rusesc, și doar el, TVR-ul, mai putea s-o ia în seamă?!
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: