Arhiva

Archive for aprilie 8, 2020

Azi, românul basarabean Valeriu Muravschi s-a născut în cer!

aprilie 8, 2020 Lasă un comentariu
O altă veste tristă: a plecat din lumea asta fostul premier al Republicii Moldova Valeriu Muravschi.
 
Îmi vine greu să mă împac cu acest gând pentru că acum mai bine de trei luni, la sfârșitul lunii decembrie 2019, în preajma Crăciunului, ne vedeam într-o secție a unui spital din Chișinău.
 
Nu aveam cum să-mi dau seama că această întâlnire a noastră va fi ultima.
 
Am vorbit nopți la rând despre foarte multe lucruri, pe care eu nu aveam de unde a le cunoaște, legate de problemele de sănătate care-l chinuiau, dar mai ales de zilele de zbucium pe care a avut să le trăiască în perioada cât a exercitat funcția de prim-ministru, perioadă care a coincis cu destrămarea URSS-ului, cu primii ani de independență și, mai cu seamă, cu războiul din 1992 declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova.
 
Fostul premier îmi vorbea cu durere în suflet, rugându-mă să nu fac publice multe din amănuntele destăinuite de el, legate de tragicele evenimente prin care am trecut cu toții în acea perioadă.
 
Îmi voi ține cuvântul pe care i l-am dat și nu voi dezvălui multe din cele discutate de noi doi în salonul de spital.
 
Totuși, concluziile pe care le-am tras în urma discuțiilor noastre le voi exspune pe scurt chiar în acest moment plin de tristețe:
 
Imediat după destrămarea imperiului sovietic, noi, basarabenii, am avut șansa de a reveni la sânul Țării noastre România!
 
Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că am fost trădați sau lăsați în voia sorții de către cei care au pus mâna pe putere la București după 1989!
 
Prioritatea acestora a fost atunci noul tratat de prietenie cu URSS-ul muribund, dar nu soarta Basarabiei și a celorlalte teritorii românești înstrăinate!
 
Fostul premier Valeriu Muravschi a fost participantul nemijlocit la desele întrevederi dintre oficialii de pe cele două maluri ale Prutului de la începutul anilor nouăzeci convingându-se de asta, chiar dacă sprijinul acordat de România „celui de-al doilea stat românesc” după declararea independenței acestuia de URSS și mai cu seamă în timpul războiului de la Nistru a fost unul substanțial!
 
Dacă preferabil pentru București a fost tratatul cu URSS, noi am fost lăsați să ne zbatem în gura lupului (imperiului muribund)!
Iar colții acestui lup muribund erau (și au rămas până azi) înfipți bine în toate mădularele „celui de-al doilea stat românesc”.
 
Colții aceștia sunt agenții, uneltele Rusiei rămase din timpul URSS sau plasate metodic după independență în toate structurile statului și mai cu seamă în structurile de forță!
 
Din cauza asta ne-am pomenit cu luptătorii noștri de la Nistru împușcați din spate de către „lunetiștii” KGB-ului de pe cele două maluri ale Nistrului!
 
Din cauza asta ne-am ales cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, eliberat din pușcărie (la ordinul unui mare „frontist” de la Chișinău, ajuns vicepreședinte de Parlament atunci) după ce fusese reținut de polițiștii moldoveni!
 
Din cauza asta „conflictul transnistrean” a fost înghețat prin șampania ciocnită la Kremlin de așa manieră încât să rămânem nu doar cu zona transnistreană, și mai cu seamă Tighina și Cetatea ei istorică, sub control rusesc direct, ci cu tot teritoriul „celui de-al doilea stat românesc” sub influența Kremlinului!
 
Din cauza asta ne-am ales cu o „autonomie rusească” la Comrat, cu armata rusă la Tiraspol și pacificatorii ruși la Nistru!
 
Din cauza asta ne-am ales cu sistemul bancar jefuit, cu un șef de stat trădător al intereselor noastre naționale și cu o clasă politică fără sentimentul apartenenei, adică de râsul lumii!
 
Din cauza asta durerea în inima fostului premier Valeriu Muravschi a fost atât de apăsătoare încât aceasta și-a lăsat adânc amprentele asupra sănătății lui.
 
Azi, românul basarabean Valeriu Muravschi s-a născut în cer!
 
S-a născut în cer cu gândul și cu inima la toți românii rămași înstrăinați încă de Țara lor, cu gândul și cu inima la tot poporul român din care face parte și pe care l-a reprezentat cu demnitate și onoare.
 
Dumnezeu să-l odihnească de-a Dreapta Sa!