Republică și prezident de factură rusească

N-am fi avut acum marea bătaie de cap cu alegerile prezidențiale dacă șeful statului nu ar fi ales „de către întreg poporul”.

 

În 2000 am fost printre deputații care am votat pentru modificarea Constituției în sensul ca președintele RM să fie ales de Parlament, chiar dacă modificarea în cauză era provocată atunci de luptele crâncene ce se dădeau între cele două facțiuni ale partidei rusești: cea în frunte cu D. Diacov, care deținea funcția de Președinte de Parlament, și cea condusă de P. Lucinschi, care se afla în fotoliul de Președinte al RM în urma alegerilor prezidențiale din 1996.

 

Atunci, ca și acum, am considerat că bucata asta de teritoriu românesc înstrăinat nu are nevoie de Președinte (în majoritatea fostelor republici sovietice foștii prim-secretari ai Partidului Cominist deveneau Președinți de stat!), că statul din stânga Prutului după destrămarea fostului imperiu sovietic trebuie să aibă regim parlamentar, adică un regim în care disputa este rezolvată în favoarea Guvernului, Preşedintele având un rol mult mai redus.

 

Nu vreau să intru în detalii acum.

 

Cert este că reforma constituțională în acest sens, începută în 2000, trebuia dusă până la capăt astfel încât Republica Moldova să corespundă pe deplin rigorilor unui stat cu regim parlamentar.

 

Blocajul apărut după 2009 la alegerea șefului statului, din cauza imposibilității acumulării unui număr de 61 de voturi prevăzut în acest sens, putea fi eliminat, dacă s-ar fi dorit, prin introducerea prevederii constituționale conform căreia șeful statului este ales nu cu o majoritate de 3/5 (61) de voturi ale deputaților, ci cu votul simplei majorități de 51 de deputați.

 

Din păcate, nu s-a mers pe această cale.

 

Ambițiile și interesele grupărilor politice de esență mafiotă care au acaparat puterea după 2009 au fost atât de aprige și înverșunate încât mecanismul alegerii Președintelui a fost transformat în instrument de șantaj și răzbunare între acestea, astfel ajungându-se la soluția nefericită de anulare, prin decizia Curții Constituționale din 2016, a formulei de alegere a șefului statului introdusă prin modificările din anul 2000.

 

Cine au fost inițiatorii și instigatorii revenirii la alegerea Președintelui „de către tot poporul”? Nu vă amintiți?

 

Evident, „opoziția unită” în frunte cu Andrei Năstase, Igor Dodon, Renato Usatâi și Maia Sandu care mărșăluia democratic, braț la braț pe străzile capitalei începând cu iarna anilor 2015-2016!

 

Civismul moldovenesc și spiritul revanșard, leninisto-lucinschist, cu care era articulată lozinca alegerii președintelui „de către tot poporul” atinseseră cote atât de înalte încât tartorul Plahotniuc a preluat ideea din zbor și a realizat-o în același an 2016 prin instalarealui Dodon, în urma votului popular și cu sprijinul PD, în fotoliul de șef de stat.

 

Astfel, astăzi avem un președinte fără mari atribuții constituționale, dar cu toată puterea în stat, putere pe care acesta a obținut-o în urma concubinajelor politice din 2019 cu blocul ACUM și PD-ul lui Diacov, Filip și Babuc și trecerii instituțiilor strategice ale statului sub controlul direct al Moscovei.

 

De ce regimurile prezidențiale sau semi-prezidențiale sunt periculoase în majoritatea fostelor republici  sovietice?

 

Pentru că mecanismul de alegere a șefului statului prin vot popular, mai ales într-un teritoriu ca al nostru, aflat sub influență rusească, va genera președinți de factură putinistă, cu năravuri și apucături rusești!

 

Uitați-vă la Dodon cât de caraghios este în încercările lui de a-l copia pe Putin (sau amintiți-vă de Filat, cu aceleași apucături, care-și purta ceasul pe mâna dreaptă doar ca să fie în rând cu liderul de la Kremlin)!

 

Doar unul ca Dodon, președinte kuliok, de kolhoz, își poate permite a-i convoca în fiecare luni pe Președintele Parlamentului și primul ministru, așa cum face Putin la Kremlin sau Lukașenko la Minsk, pentru a demonstra că el este puterea și stâpânul!

 

Pericolul cel mai mare este că toate aceste modele și mecanisme dictatoriale, de factură rusească, unul ca Dodon, care este sigur că va fi ales „de către tot poporul” și la alegerile din toamnă, intenționează a le introduce în textul unei eventuale noi Constituții a Republicii Moldova!

 

Cine îl va opri pe nebun?!