Arhiva

Archive for iulie 13, 2021

Taina lui Petrică Bogatu

Astăzi, Petrică Bogatu ar fi împlinit 70 de ani!

Mă încearcă sentimente deosebite, dureros de redat, de fiecare dată când îmi amintesc de foștii mei colegi de la ziarul ȚARA care ne-au părăsit, născându-se-n cer (unii tineri de tot) de-a lungul zbuciumatei perioade de după independența din 1991: Virgil Bohanțov, Ion și Stela Butnaru, Vicu Tomencu, Oleg Galițev, Sergiu Cucuietu, Petrică Poiată, Petrică Bogatu…, sau de alții atâția colegi din echipa frontistă, de aici de la Chișinău și din teritoriu, dispăruți atât de fulgerător, unii în circumstanțe suspecte și de o cruzime ieșită din comun, fiind loviți cu ranga în cap ziua în amiaza mare (Valentin Ciobanu, 1998), aruncați de vii în fântână (primarul Andrei Buzu, Drăsliceni, 2007) sau maltratați în „taxi” de persoane necunoscute și aruncați în șanțul de pe marginea șoselei (cazul din 2003 al șefului Filialei Strășeni a PPCD, Nicolae Stratulat, căruia, după o ședință a Eecutivului PPCD ce durase până noaptea, i-au fost propuse, pe neașteptate, serviciile unui „taxi”, de unde, după ce a fost amenințat cu pistolul și bătut cu ferocitate, a fost aruncat pe marginea drumului spre s. Cojușna mai mult mort decât viu; agresiunile asupra lui i-au provocat răni trupești și sufletești pe multi ani înainte; s-a stins în toamna lui 2012).

Nu sunt medic de formație și nu am nimic cu această meserie, dar, involuntar, m-am întrebat de nenumărate ori:

de unde, care-a fost cauza AVC-ului năprasnic suferit de Sergiu Cucuietu la doar 45 de ani (Sergiu Cucuietu, unul dintre cei mai deosebiți, mai profunzi și mai sensibili colegi ziariști pe care i-am cunoscut)?;

de unde această moarte subită, sfâșietor de neașteptată, a lui Petrică Poiată la doar 47 de ani?;

cine a pus la cale și a săvârșit atâtea crime asupra colegilor noștri de la Front fără ca niciuna dintre ele să fie descoperită de organele de anchetă și fără a ni se da vreo explicație pe marginea lor?

Tot așa, azi, când fostul meu coleg de la Radioteleviziune și de la ȚARA, Petrică Bogatu, ar fi împlinit 70 de ani, fără să vreau, mă întreb: care ar fi fost cauza adevărată a cancerului ce i-a atacat sistemul limfatic încă în 2008 (lucru ținut de el în taină, așa cum în taină a ținut desele amenințări la viața lui în perioada cât își elabora editorialele pentru publicația noastră ȚARA!) și care l-a răpus acum mai bine de un an de zile?

Întrebarea îmi stăruie cu atât mai mult cu cât îmi sunt cunoscute alte atâtea circumstanțe în care s-au desfășurat unele evenimente în 2008-2009, rămase necunoscute pentru membrii de rând ai PPCD și pentru opinia publică în general: anume în acea perioadă sediul PPCD era transformat de Iu. Roșca în sediu local al neokaghebismului dughinist (aici își dădeau întâlnire factori ciudați care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu activitatea partidului și care comunicau doar în limba rusă; tot aici avea loc procesul de pregătire pentru tipar a unor publicații destinate zonei separatiste transnistrene și celei găgăuze!); eu personal și alți colegi din conducerea PPCD nu mai aveam acces la acțiunile decizionale din cadrul organizației fiind supuși unor acte de amenințare și filaj securistic etc.

Anume în acea perioadă, Iu. Roșca era instalat, fără acordul nostru, în funcția de vicepremier pentru securitate în Guvernul Greceanâi, aceasta fiind de fapt răsplata acordată de Putin pentru trădarea și distrugerea PPCD-ului!

Este trist să ne dăm seama, după mulți ani din viața noastră, că destinul multora dintre cei care am constituit nucleul fostului PPCD, de orientare ceștină și românească, ne este marcat, împotriva voinței noastre, de crimele și actele de trădare ale uneltei FSB-ului ajunsă în fruntea organizației.

Dacă foarte mulți dintre frații noștri frontiști au fost înrolați, în 1992, de KGB-ul de la Chișinău, în detașamente de „voluntari” pentru a fi împușcați cu luneta din spate în războiul de la Nistru, dacă un primar al Chișinăului cu conștiință românească ca Nicolae Costin, și alții ca el, au fost uciși de KGB prin iradiere, unii dintre colegii mei de la ȚARA, mă încumet să spun acum, au avut aceeași soartă.

Petrică Bogatu este unul dintre ei, cel mai temerar, mai profund și mai lucid analist politic care a înfruntat și a sfidat sistemul antiromânesc din Basarabia.

Dumnezeu să-l odihnească!

12 iulie 2021

Categorii:Fără categorie