Prima pagină > Fără categorie > Păcatul răzbunării de după 11 iulie

Păcatul răzbunării de după 11 iulie

După victoria de duminică în alegeri, unii exponenți ai PAS se întrec în declarații despre cum vor face ei regulă în Republica Moldova.

„Conducătorii mai multor instituții publice urmează să fie revocați din funcție, deoarece nu și-au îndeplinit obligațiunile de serviciu și, în ultimii doi ani, au apărat interesele socialiștilor aflați la guvernare”, anunță președintele interimar al PAS, Igor Grosu, tot el, după cum lasă să se înțeleagă unele surse, eventual viitor șef al viitorului Parlament, ales la 11 iulie.

Potrivit lui Grosu, pe lista neagră a PAS s-ar afla cel puțin cinci membri ai CEC care ar fi format „o majoritate Șor-Dodon-Plahotniuc”, precum și persoane cu funcții responsabile de la Agenția Națională pentru Transportul Auto, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Procuratura Generală, Agenția Achiziții Publice, Consiliul Concurenței etc.

În calitatea mea de ziarist, dar și în cea de fost deputat, aflat și în fruntea Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am pledat – deschis, constant și absolut dezinteresat – și am obținut, prin argumentele prezentate și poziția consecventă exprimate în cele publicate sau articulate de la microfonul Parlamentului, destituirea din funcțiile publice a mai multor persoane care au comis abuzuri, ilegalități, chiar crime împotriva statului!

Am rămas pe aceleași poziții până în această clipă, chiar dacă am avut de suferit – atât eu, cât și membrii familiei mele – din cauza asta (am fost înlăturat de la microfonul postului național de radio unde fusesem angajat imediat după facultate; am fost amenințat cu moartea chiar în biroul meu de deputat; mi-am pus sub același pericol membrii familiei; mi-au fost intentate nenumărate dosare – civile și penale – atunci când mă aflam în fruntea echipei redacționale a ziarului „Țara”; mi s-a ridicat, în repetate rânduri, la cererea procurorului general, imunitatea parlamentară pentru fapte care țineau exclusiv de activitatea mea politică; am fost pus în situația de a nu-mi putea găsi un loc de muncă ani la rând după expirarea mandatului de deputat; acum mai bine o lună, la 10 iunie 2021, soția mea a fost destituită, sub diferite pretexte, abuziv și cu încălcarea flagrantă a legii, din funcția publică – specialist principal în cadrul Agenției „Apele Moldovei” – de către actuala conducere a acestei instituții de stat în semn de răzbunare pentru faptul că a manifestat principialitate și a refuzat să execute indicațiile ilegale ale conducerii în cauză!).

Din aceste considerente, îmi exprim susținerea pentru orice demers și acțiune legală și eficientă în sensul înlăturării abuzurilor, ilegaltăților în general din sânul puterii, și în primul rând a fenomenului corupției, și tragerii la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de comiterea acestor acte, dar dezaprob cu hotărâre orice demers și acțiune ilegală de luptă împotriva acestor abuzuri și mai ales împotriva factorilor care urmează a fi pedepsiți în acest context.

Nu vreau ca persoanele care urmează a fi destituite de către PAS din posturile de conducere, inclusiv pe motiv că „au apărat interesele socialiștilor aflați la guvernare”, să fie înlocuite cu factori care ar „apăra interesele” PAS „aflat la guvernare”!

Eu vreau ca orice persoană care urmează a fi revocată din funcție în condițiile create după instalarea unei guvernări unipartinice, a PAS, să fie revocată cu respectarea strictă a legii, în temeiul dovezilor concludente, dar nu din considerentul că persoana în cauză, în exercitarea funcțiilor sale publice, ar fi apărat sau nu „interesele socialiștilor” sau interesele altor concurenți politici, așa cum reise din declarația liderului interimar al PAS, Igor Grosu!

În funcțiile publice trebuie desemnați oamenii profesioniști și morali (indiferent de viziunile lor politice), adică persoanele care pun în față interesul public, nu pe cel de partid, de grup sau mafiot!

Eu nu vreau (și cred că nici cei de la PAS nu-și doresc acest lucru) ca după viitoarele alegeri parlamentare, în eventualitatea unei alte guvernări, de altă culoare politică, conducătorii instituțiilor de stat să fie revocați din funcție pe motiv că în exercitarea mandatului lor „au apărat interesele PAS, aflat la guvernare”!

Eu vreau ca profesioniștii și oamenii morali să se afle în toate funcțiile publice, de conducere sau de execuție, indiferent de culoarea politică a Guvernului!

Anume asta vreau să aud din gura reprezentanților PAS după votul din 11 iulie, care a fost un vot moral, dat lor de oameni morali, o bună parte din ei votându-i chiar împotriva voinței lor pentru că și-au dorit și își doresc din străfundul inimii lor să scape de lepădăturile din toate, absolut toate structurile statului!

Anume asta, cred, este calea cea mai sigură care duce spre dezrădăcinarea reală a fenomenului corupției.

O altă cale ne-ar îndrepta doar spre păcatul răzbunării. Iar răzbunarea, după cum ne învață credința noastră ortodoxă, este prima victorie a diavolului asupra noastră.

Categorii:Fără categorie
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: