Arhiva

Archive for august 3, 2022

Marcel Ciolacu, un adevărat scut pentru Basarabia!

„Ciolacu e liderul politic în care românii au cea mai mare încredere”, duduie presa română după un anume sondaj!

Domne, un adevărat scut!

C-așa spunea deunăzi el la Chișinău, în fața altui scut, Igor Grosu, înfruntând agresiunea rusească ce amenință să vină peste noi:

„România este un scut pentru Republica Moldova!”.

Acuma, poa’ să vină și rușii, și chinezii dinspre Odesa, chiar și maghiarii dinspre Budapesta: noi, oricum, avem un scut!

Un adevărat scut, fără UDMR la guvernare în el!

Categorii:Fără categorie

Vasile BAHNARU: „La 2 august 1940, delegația ucraineană la Sovietul Suprem al URSS a insistat ca Sudul și Nordul Basarabiei, inclusiv Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți), să intre în componența Ucrainei”

În legătură cu „formarea RSS Moldovenești” de care ne-am amintit azi, am reținut câteva concretizări pertinente ale Domnului dr. Vasile Bahnaru, fost Director al Institutului de Filologie din cadrul Academiei de Științe de la Chișinău:

„Formarea RSS Moldovenești a fost, evident, inițial hotărâtă în ședința CC al PCUS, dar a fost legiferată la ședința Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940. La această ședință a fost numită și o delegație din parte „viitoarei republici”, delegație care includea reprezentanți ai Basarabiei, inclusiv ai județului Hotin și ai Bugeacului (județele Cetatea-Albă, Ismail) și ai Nordului Bucovinei, toți fiind convinși că se va constitui o republică unională incluzând toate aceste județe. Kremlinul voia o republică moldovenească care ar fi inclus toate teritoriile ocupate de la România, dar, în cadrul ședințelor, a intervenit delegația (mai curând, conducerea de la Kiev), ucraineană care a insistat ca Sudul și Nordul Basarabiei, inclusiv Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți) să intre în componența Ucrainei. Această delegație, fiind întrebată dacă basarabenii și bucovinenii din teritoriile respective se vor revolta, a răspuns că ei au convenit cu ei, mai ales că acolo majoritari ar fi fost ucrainenii.

Am scris toate astea nu pentru a provoca ură sau neînțelegeri cu Ucraina în situația războiului pe care l-a declanșat Rusia împotriva Ucrainei, ci în ideea de restabilire a adevărului istoric. În rest, viitorul ne va indica soluția! Întra-adevăr, delegația, fiind în principiu de comuniști-bolșevici de origine ucraineană și rusă, nu a participat la ședință, ci a făcut antecameră, iar la încheierea ședinței a fost felicitată și toți au rămas nedumeriți, aflând că Nordul Bucovinei, Sudul și Nordul Basarabiei nu vor intra în componențe RSSM, ci a Ucrainei. Nedumerirea era proprie și membrilor delegației din Nordul Bucovinei și din Sudul și Nordul Basarabiei! Ăsta e adevărul! Și acum: cum rămâne: „Trăiască Rusia” și Iurie Roșca! (n mai vorbesc de dodon și de alți derbedei!)”.

2 august 2022

Categorii:Fără categorie