Arhiva

Posts Tagged ‘ACUM’

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Mi se spune că „deputatul independent” Ion Groza, fost președinte al raionului Cahul din partea PLDM, trecut mai apoi la PPEM, susținut la alegerile din 24 februarie de PD, unul dintre concurenții mei pe circumscripția uninominală 43, nu era de găsit în timpul „crizei constituționale” de la Chișinău.

Te pomenești că, de azi înainte, va fi anunțat drept „deputat independent PSRM” sau „deputat independent ACUM”, de vreme ce, cu câteva zile în urmă, o majoritate de 19 consilieri raionali din Cahul, compusă din simpatizanții PSRM, ai partidului lui Usatâi, ai comuniștilor și ai ACUM, anunțau și votau victorios sprijinul lor pentru Guvernul M. Sandu.

Te mai pomenești că toate primăriile cu mai toate primărițele de pe malul Prutului până la Giurgulești, ajunse în acest fotoliu cu sprijinul PL, dar care au lucrat vârtos la alegerile din februarie pentru PD și pentru victoria baptistului independent” Groza, se vor declara în curând reprezentante înfocate ale PSRM sau ACUM.

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Alianța Kozak (PSRM-ACUM) și presiunile ei asupra Curții Constituționale

Nicio deosebire între cei care ar fi făcut presiuni asupra Curții Constituționale să adopte anumite decizii pentru a fi convenabile lor (dacă se confirmă învinuirile în acest sens aduse grupării Plahotniuc, plecată de la putere) și cei care au făcut presiuni și amenințări (știm cu exactitate acest lucru!) asupra aceleiași Curți ca aceasta să-și revizuiască deciziile în cauză astfel încât acestea să fie convenabile lor (Alianța Kozak sau PSRM-ACUM, venită la putere).

Tragedia cea mare este că avem de a face cu magistrați care iau decizii ale Curții Constituționale în funcție de presiunile care se exercită asupra lor!

Cazul revizuirii unor decizii ale Curții Constituționale, în urma presiunilor și amenințărilor exercitate asupra membrilor ei, a dat naștere unuia dintre cele mai periculoase precedente pentru RM.

Să nu uităm:

Actuala putere din Republica Moldova, Alianța Kozak (PSRM-ACUM), a fost instalată în urma presiunilor și amenințărilor exercitate de aceasta asupra membrilor Curții Constituționale!

Fenomenul Plahotniuc și Reunirea

Un basarabean de-al nostru, Ivan Gricenski, îmi scrie pe Fb:

„Domnule Stefan Secareanu, va stimez pentru ca sunteti parte din istoria corectă a acestei bucati de țară. Si va inteleg si opozitia convingatoare față de mâna Moscovei in RM. Totuși, comportamentul lui Plahotniuc si al clicii lui de la Curtea Constitutionala si de la Guvern dar mai ales reactiile imediate ale lor pentru pastrarea puterii si a libertatii sale nu v-au atras atenția si nu v-au uimit și intrigat?”.

Da, frate, mi-au atras atentia!

Dar atentia mea a fost atrasă, întâi de toate, cu câteva luni înainte, de intenția blocului ACUM de a face alianță cu Dodon!

Am spus atunci, în repetate rânduri (intervențiile mele sunt publice, pe Fb și pe blog), că varianta de guvernare pe care o așteptăm cu toții este una fără oamenii Moscovei, adică Dodon și PSRM!

Nu a fost să fie!

Dintre Dodon și Plahotniuc, am spus, îl accept pe Plahotniuc cu tot PD-ul lui, cu toate păcatele lui, cu toată Curtea Constituțională a lui, numai nu PSRM-ul!

Plahotniuc este un fenomen despre care vom mai vorbi!

Mai bine un „bandit” ca Plahotniuc, care nu este antiromân, decât „omuleții verzi” ai lui Putin, adică Dodon și Greceanâi, și tot PSRM-ul care rupe în văzul tuturor harta României Mari!

Mai bine un lumpen ca Plahotniuc decât o brigadă revoluționară de neomarxiști de-alde Sliusari și Năstase!

În condițiile noastre, cu o Românie sfâșiată de haitele globaliste și anticreștine, doar un „bandit” de pe malul Prutului, cum este Plahotniuc, șmecher, cu bani mulți agonisiți, legal sau ilegal, piticul teribil care a reușit ca nimeni altul să-și subordoneze toate organele de anchetă, justiția, businessul, instituțiile statului cu toți birocrații din ele care stiu a sluji orice regim de orice culoare, cu ciudățeniile lui, cu dictatura lui, cu interlopii lui, cu apucăturile lui banditești de a-și bate joc de oricine nu i se supune, cu uriașa sa mașinărie mediatică, cu incredibila sa capacitate de a capta atenția și de a-i pune pe gânduri pe comisarii marilor puteri, ar fi fost în stare de a convinge sau determina tot sloiul antiromânesc din Basarabia să accepte unirea cu Țara mamă!

Pentru asta, era nevoie de un singur lucru: ca Plahotniuc să fie strâns cu ușa la perete!

Ei bine, profitorii/profitoarele dintotdeauna, Rusia și Germania, au intuit, au anticipat perfect urmările fenomenului „Plahotniuc strâns la perete” și au făcut tot posibilul (inclusiv implicarea SUA) pentru determinarea „oligarhului” să cedeze, să accepte înfrângerea.

Nu știu dacă m-ai înțeles, domnule Ivan Gricenski!

Imposibila pedepsire a lui Dodon

Lupta crâncenă dintre grupările mafiote Plahotniuc, Filat, Țopa, Dodon, Shor, Usatâi, Platon etc. s-a soldat în definitiv cu jefuirea, sărăcirea, secătuirea și reocuparea de facto de către Rusia a ceea ce numim astăzi Republica Moldova, care își declarase independența de URSS în 1991 și care constituie cea mai mare parte din teritoriul românesc înstrăinat în urma odiosului Pact Ribbentrop-Molotov.

Prin omulețul său verde” Dodon, instalat președinte cu concursul direct sau camuflat atât al PPDA (A. Năstase) și PAS (M. Sandu), cât și al PD (V. Plahotniuc), Putin a invadat Republica Moldova politic, securistic, militar și mediatic!

Un rol esențial în înaintarea Rusiei spre Prut l-a avut și îl are rețeaua locală a neokaghebismului dughinist, în frunte cu Iu. Roșca (prietenul și cumătrul fraților Andrei și Vasile Năstase).

Moscova va face tot posibilul ca unealta sa de la Chișinău, Dodon, să fie lăsată să-și ducă misiunea trădătoare până la capăt.

Anume din acest considerent va fi practic imposibilă tragerea acestei scule rusești la răspundere penală pentru acțiunile criminale de finanțare ilegală a partidului său, PSRM, și a uriașei sale rețele mediatice cu bani de proveniență rusească.

Dacă Blocul ACUM ar fi cu adevărat o entitate politică de orientare democratică și ar milita sincer pentru eradicarea corupției și respectarea statului de drept, ar trebui ca, după înlăturarea regimului Plahotniuc, să solicite neîntârziat și demiterea Președintelui Dodon, precum și tragerea la răspundere a acestuia pentru ilegalitățile comise.

Lucru greu de crezut, bineînțeles, în situația în care Blocul ACUM este parte componentă a strategiei de înaintare a Rusiei.

Guvernați direct de Putin!

Atenție mare!

După retragerea Guvernului Filip, singurul dintre guvernanții legali, dar ilegitimi, rămași la Chișinău este Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, unealta lui Vladimir Putin!

În această situație, când, potrivit Curții Constituționale, Parlamentul este dizolvat, adică nefuncțional, Guvernul Sandu este ilegal, suntem practic guvernați, prin Dodon, direct de Putin!

Ne putem aștepta, în perioada care urmează, la cele mai năstrușnice și periculoase manevre (de orice ordin, dar mai ales cele cu referire la securitatea și integritatea statului), inclusiv semnarea de acte, acorduri etc., dintre un trădător și vânzător de țară, cum este Dodon, și liderul de la Kremlin.

Moscova are mână liberă să facă tot ce își dorește ACUM într-un teritoriu invadat de ea securistic, militar și mediatic!

Tragedia cea mai mare în această clipă constă în lipsa unei echipe patriotice redutabile capabilă să țină piept acestui pericol.

Toate forțele politice s-au compromis!

Singura nădejde ne-o punem azi în Bunul Dumnezeu și în capacitatea uriașă de care au dat dovadă basarabenii în cele mai dramatice timpuri de a se trezi și a-și apăra Țara!

Hristos S-a Înălțat!

Lichele cu ștaif

Niște „intelectuali rafinați”, Val Butnaru și Victor Ciobanu, își manifestă, la Jurnal TV, nedumerirea în legătură cu atitudinea oarecum rezervată a unei bune părți a intelectualității basarabene, exprimată pe rețelele de socializare, față de chemările stridente de a veni la „marșul pașnic” de duminică, anunțat de Dodon și blocul ACUM.

Evident, cei doi curajoși, lăsau să se înțeleagă că nedumerirea lor, ba chiar indignarea lor, se află în consens total cu întrebarea pe care și-o punea Mircea Eliade în celebrul său eseu „De ce sunt inelectualii lași?”.

Trebuie să ai tupeu mare, de lichea cu ștaif, ca să legi sensul profund al celor scrise de Mircea Eliade de o acțiune crasă de pactizare cu diavolul ocupant sub masca rușinoasă a luptei cu oligarhia și a integrării europene.

După mine, laș va fi anume intelectualul care se va lăsa cucerit de chemările celor doi „intelectuali” care nu mai știu, pe semne, pe ce lume se află!

„Politica bună” a Maiei Sandu

Domnul Pavel Guțu comentează pe marginea unei postări distribuite de mine:

„Totuși, ACUM încearcă să facă politică bună… Maia Sandu a ”aruncat mănușa” deputaților onești din întregul parlament.. Doar majoritatea voturilor, inclusiv din PD vor decide „Kozac”, sau Civilizația Europeană nu M.m Carabina…”.

Niciodată nu vei face „politică bună” în alianță cu rușii!

Cea mai bună politică a Maiei ar fi fost dacă ar fi încercat să facă „politică bună”, în pofida tuturor divergențelor mai mari sau mai mici, cu însuși oligarhul” Plahotniuc!

Cine crede că va „dezoligarhiza” RM cu sprijinul lui Putin (capul celui mai oligarhic stat din lume) este cel puțin un naiv!

Dacă acest sau această naivă a nimerit deja în capcana Kozak 2 întinsă de Moscova, nu mai putem vorbi de naivitate, ci de ignoranță politică egală cu trădarea!