Arhiva

Posts Tagged ‘Adevărul’

Ajutoarele românești și „socialiștii naționali și pro-europeni” ai lui Ion Ceban

Într-un amplu comentariu, în „Adevărul” de ieri, pe marginea impactului pe care l-a avut ajutorul frățesc al României acordat basarabenilor în lupta cu coronavirusul, fostul consilier al lui Traian Băsescu, Iulian Chifu, scrie, pe bună dreptate:
 
„Utilizarea Pieţei Marii Adunări Naţionale la 9 mai de către pro-ruşii lui Dodon, refuzându-i-se României utilizarea ei câteva zile mai devreme, a expus şi situaţia primarului politic al Chişinăului, Ion Ceban, şi a arătat, o dată în plus, elementele de dirijare politică la dispoziţia lui Igor Dodon”.
 
Observație corectă a lui Chifu!
 
Totuși, se impune o întrebare:
I. Ceban nu mai este alternativa onorabilă și „cu greutate” a „pro-rusului Dodon”, așa cum ne era prezentat și lăudat actualul primar al Chișinăului, exact acum doi ani, de către prolificul analist de la București?
 
Iată ce scria atunci I. Chifu, într-un editorial pentru „Deschide.md” (între timp acesta a fost șters de pe site!), care avea subtitlul „Ceban, lider neînscăunat al socialiștilor naționali și pro-europeni”:
 
„Cred că perspectiva unei alegeri a lui Ion Ceban drept primar de Chișinău creează o situație care ar trebui să-l îngrijoreze în primul rând pe Igor Dodon”;
 
„PSRM dobândește – încă o dată, repet, dacă Ion Ceban va fi ales primar – un lider nou, proaspăt, natural și cel mai votat după Dodon, dar cu alt aplomb și altă detentă”;
 
„Ceban la conducerea Primăriei, dar și lider de facto al PSRM și jucător de greutate în fața unui Dodon în alunecare ușoară pe topoganul susținerii publice”;
 
„Perspectiva câștigării alegerilor locale la Chișinău îl transformă pe Ceban într-un jucător politic de prim plan în PSRM, într-un decident în viitoarele liste și desemnări de candidați cel puțin în Chișinău și regiune, deci un deținător de greutate și capacitate la nivelul viitoarelor jocuri de coaliție post-electorale”.
 
Unde-ți este, Chifule, primarul tău Ceban, „lider nou, proaspăt, natural”, pe care mi-l recomandai și mi-l lăudai acum doi ani?
 
Unde-ți este liderul, „înscăunat” deja, „al socialiștilor naționali și pro-europeni”?
 
De ce nu ai încercat să-i dai azi un telefon veneratului de tine „lider” I. Ceban ca să-i sugerezi să deschidă larg Piața Marii Adunări Naționale pentru convoiul de camioane cu ajutoarele românești, atât de mult așteptate de basarabeni, dar să nu le țină sub podul de la Telecentru?
 
De ce?
 
Că dacă nu știi ce să-mi răspunzi, mie nu-mi vine decât să mă întreb exact ceea ce mă întrebam cu doi ani în urmă:
Nu cumva anumite cercuri de la București și-au pus osul la debarcarea fostei administrații, pro-românești, a Chișinăului și înlocuirea acesteia cu administrația „socialiștilor naționali și pro-europeni” ai lui I. Ceban?

Pe cine manipulează Chişinăul cu Transnistria: pe Rusia sau pe România?

februarie 26, 2018 Un comentariu

 

Există, dincolo de chestiunea identitară, trei manipulări „de partid şi de stat”, adică oficiale, în Republica Moldova.

Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Prima este existenţa binomului Plahotniuc-Dodon, prezentat public sub forma unei confruntări nemiloase. Evident, o denaturare, confirmată definitiv cu ocazia votului mixt adoptat în pofida Europei, un joc de public servit şi Estului şi Vestului, o bătălie de tip „Tom şi Jerry“, în care în final nimeni nu păţeşte nimic. Această confruntare mimată de cele mai multe ori, prezentată ca război geopolitic pe viaţă şi pe moarte, se developează din ce în ce mai pregnant cu trecerea timpului şi va deveni tot mai evident cu ocazia apropierii alegerilor anticipat pentru Primăria Chişinăului (mai 2018) şi a celor parlamentare (noiembrie 2018). Mistificarea am discutat-o deja de-a lungul a câteva episoade şi nu mai stăruim aici.

A doua manipulare, discutată şi ea, ţine de furtul miliardului, despre care, oficial, ni se spune că ar fi principala preocupare a autorităţilor, respectiv că se lucrează intens pentru identificarea vinovaţilor. În realitate, eforturile sunt spre camuflarea, nu spre identificarea vinovaţilor. După aproape cinci ani de zile, nu există niciun oficial vinovat pentru această veritabilă „afacere de stat“ care a fost furtul a cel puţin un miliard din băncile moldoveneşti şi care a lăsat sistemul financiar bancar din republică pe butuci (umorul – fie şi involuntar – nu a dispărut cu totul în stânga Prutului: după ce a rămas fără nicio bancă în picioare, Igor Dodon persistă în ideea că RM poate şi trebuie să devină „a doua Elveţie“!).

A treia este chestiunea transnistreană. De ce o manipulare? Din aceleaşi motive ale jocului la două capete care au marcat politica moldovenească, practic, de la înfiinţarea statului. Inclusiv în relaţia cu Tiraspolul. Rarele episoade de fermitate (respingerea Memorandumului Kozak în 2003) au durat puţin, iar balanţa a înclinat, iarăşi, spre subordonare şi cedări în faţa Moscovei. Astăzi, suntem în aceeaşi duplicitate. Pe de-o parte, claxoane abundente şi ostentative, semnale suveraniste şi solicitare de sprijin pentru confruntarea cu Moscova în regiunea separatistă, pe de alta, frână, rămânerea la jumătatea drumului, paralizie în faţa oricărui gest radical în faţa Moscovei. În plus, recent, cerşitul bunăvoinţei Moscovei şi sarabanda unor concesii nepermise şi care nu e clar unde se vor opri. Acest material este dedicat celei de-a treia formă de manipulare de stat, respectiv chestiunea transnistreană.

Citeste mai mult: adev.ro/p4r2xh

MIHAI EMINESCU: Evreii şi Legea Avocaţilor

decembrie 7, 2011 Lasă un comentariu

„Curierul intereselor generale”, în unul din numerele sale, insinuă foii noastre voinţa de a apăra pe evrei. Abstrăgând cu totul de la confuzia de idei şi de la reua credinţă, dezvoltate în notiţa respectivă, declarăm că nici apărăm, nici am apărat vreodată direct sau indirect pe evrei, ţinta noastră este de a spune adevărul, pe care iată-l.

La întrebarea dacă evreii pot pleda sau nu înaintea judecătorilor de pace, criteriul discuţiunei nu e nici legea advocaţilor, nici art. 7 din constituţie, ci art. 18 din pr. civilă.

Legea avocaţilor e promulgată la 64, procedura la 75. Dacă autorul procedurei ar fi voit ca şi înaintea judecătorilor de pace să pledeze numai avocaţi, ar fi zis: „Părţile se vor înfăţoşa în persoană sau prin avocat”. Însă în realitate zice: ,,Părţile se vor înfăţoşa în persoana sau prin vechil”. El evitează terminul de avocat, pe care-l cunoaşte şi pe care-l înscrie mai jos la art. 94, unde cere ca înaintea tribunalelor părţile să se înfăţoşeze sau înşile sau prin avocaţi.

Citește mai mult…

Prof Dr Ilie Bădescu: Puterea Bibliei. Despre diferenţa dintre “Realitatea” mincinoasă şi Adevăr. Un răspuns potrivit la aberaţiile necredincioşilor

martie 17, 2010 Un comentariu

 

„Când oamenii consideră o situaţie ca reală, ea devine reală prin consecinţele ei” (W. Thomas). Altfel spus, acordul oamenilor produce realitatea lor mai degrabă şi mai eficace decât adevărul. Au fost lumi sau, poate ar fi mai corect să spunem, segmente de lumi, construite pe şi cu scheletul unor teorii false şi sunt teorii adevărate care nu au nici un acces la dinamica existenţei noastre. De câte ori viaţa noastră nu urmează calea minciunii ori a erorii? Cine ar îndrăzni să ne tragă de mână spunându-ne: „Vezi că viaţa ta este nereală, căci e clădită pe eroare, slujeşte minciunii?!” M. Eliade sesizează raportul de nedeterminare dintre realitate şi adevăr prin exemplul unui cuplu în care bărbatul e teribil de gelos, dar gelozia lui e clădită pe eroare şi, deci, pe neadevăr. E mai puţin reală viaţa sa, compusă dintr-o gelozie falsă? E reală, dar e neadevărată! Planul psihologic al realităţii şi planul logic al adevărului nu se pot întâlni. Realitatea trăirii sale şi adevărul relaţiei sale nu se ating, cum nu se ating răsăritul cu apusul. Cine i-ar spune gelosului fără de nici un temei pentru gelozia lui că realitatea trăirilor sale e falsă? Şi, dacă i-ar spune, ce-ar dobândi?

Viaţa omului poate fi calea minciunii şi, dacă aşa este, sufletul lui se va pierde. „Căci ce foloseşte omului, dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca, 9, 25). Sau, încă: „Pentru că, ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul său îl va pierde?” (Mt. 16, 26). Viaţa ta poate să petreacă în minciună, dar sufletul nu poate trăi în minciună, ci numai în adevăr. Minciuna omoară sufletul. Dacă pui problema adevărului în termenii pozitivismului, e greu să ajungi la un capăt, căci în acei termeni ţi se spune că adevărul este dat de concordanţa cu realitatea. Dar, dacă realitatea poate fi clădită pe o teorie falsă, cum s-a întâmplat cu realitatea comunistă, clădită pe teoria falsă a marxismului doctrinar, atunci, ce poţi spune despre adevăr în termenii acelei realităţi? Dacă un tânăr e gelos fără să aibă temei, atunci realitatea vieţii lui de cuplu e falsă, dar nu este, prin aceasta, mai puţin reală. Şi ce va alege tânărul: adevărul sau realitatea? De regulă, el va merge în continuare pe drumul geloziei sale, va miza pe ce-i spune realitatea lui psihologică. Realul încorporează, adeseori, un ax mincinos, minciuna, altfel spus, este scheletul acelei realităţi. Şi, atunci, ce este adevărul? E greu de spus cine este întâi: teoria sau realitatea, adică lumea.

Cu fiecare teorie avem acces la o lume cel puţin aşa cum ar putea fi, dacă nu cumva chiar aşa cum este ea. Teoria, orice teorie, este locul în care se lămuresc, până la un prag, categoriile constitutive ale spiritului social. Nu ştim dacă acele categorii se lămuresc prin teoria aceea precum se lămureşte aurul în foc, adică până la pragul adevărului. Pe de altă parte, spiritul social este constitutiv fiecărui om în parte, oricare i-ar fi ocupaţia şi poziţia sau vârsta. Ceea ce înseamnă că fiecare ins este un „ştiinţific”, adică îşi face din explicarea lumii lui o profesiune secundă. Este, cum ar Citește mai mult…