Arhiva

Posts Tagged ‘AIE’

Despre unealta unui bogat

septembrie 15, 2017 Lasă un comentariu

Petru Bogatu scrie un denunț pe marginea comentariului meu „Despre misiunea „plutonului unionist” al lui Plahotniuc”:

„Ștefan, mai ușor cu PPCD-ul care a avut sub Roșca o singură misiune și a îndeplinit-o cu brio: să dezbine și să învrăbească suflarea românească din Basarabia. Ca să nu mai spun că, pe drept sai pe nedrept, reputația lui Ghimpu a fost terfelită, pentru că s-a aflat mai mulți ani într-o coaliție cu Plahotniuc fără să crâcnească vreodată ceva împotrivă lui. A învățat să-i rostească numele numai după ce l-a ajuns cuțitul la os. Acum te-ai apucat tu, trezindu-te pe la chindii, cam prin 2010,să lovești în același stil roșkist în dreapta, și în stânga: și în Șalaru, și în Băsescu, și în toți cei care nu-și fac idol din Ghimpu. Ți-ai pus cenușă pe cap măcar pentru elogirea lui Roșca după 2005, când cesta a devenit pe față pudelul lui Voronin? Nu ți se pare că te repeți în cel mai penibil mod cu putință?”, scrie fostul meu coleg de la ȚARA.

Roșca, da a avut o misiune criminala, stii bine de asta, Petrică. Dar nu PPCD-ul, perfidule!

PPCD-ul a fost organizația miilor de confrati de-ai nostri din tot teritoriul Basarabiei care au luat parte la toate acțiunile patriotice, românești organizate de această echipă în acest teritoriu, inclusiv morții noștri! (mai puțin tu ai luat parte la aceste acțiuni ori n-ai luat parte deloc, profitorule!).

Poate ar fi cazul să-ți postez aici toate editorialele tale elogioase despre Rosca din ȚARA? Tu l-ai lustruit pe Roșca așa cum îl lustruiești acum pe Plahotniuc!

Dacă PPCD-ul a dezbinat, de ce-ai stat acolo sa-ti primesti salariul timp de peste 10 ani de zile?

Despre Ghimpu:

După alegerile parlamentare din 2014, când Ghimpu pleda pentru un guvern al AIE, tu de ce promovai guvernul minoritar susținut de comuniști în ZIARUL NAȚIONAL al lui Filat? Și implicit înlăturarea liberalilor de la guvernare? Te plătea atunci Filat, așa cum te plătește acum Plahotniuc?

Nu ți-e scârbă de tine c-ai dus țucalul lui Roșca, lui Filat și lui Plahotniuc?

Eu nu mi-am negat și nu mi-am hulit echipa, PPCD-ul, singura organizație politică, din care am făcut parte în viața mea, anihilată de KGB prin intermediul unui agent criminal ca Roșca.

Tu văd că o terfelești, pentru că nu ai făcut parte niciodată din ea!

Ai fost și ai rămas o ordinară unealtă pregătită și instruită în Școala Superioară de Partid a regimului de ocupație. Asemenea școli avea Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, al cărui membru văd că ai rămas.

Răspuns unuia care mă întreabă de ce îl susțin pe Ghimpu

octombrie 18, 2016 Lasă un comentariu

Prietenul meu de pe Fb Filip Eftode îmi zice:

„Ma tot mir de ce tu, Stefane, cheltui atita energie pentru a apara in disperare de cauza pe un slujitor al clanului de tilhari ai lui Plaha care este Gimpu….”

Răspunsul meu este următorul:

Filip, eu știu foarte bine ce fac.

I-am luat apărarea lui Ghimpu și atunci când Plahotniuc de mână cu Filat și Voronin l-au înlăturat din AIE.

Cum de nu-ți amintești asemenea lucruri?

Cum de nu-ți amintești de toată liota de țucălari media ai acestora care îl huiduiau atunci pe Ghimpu?

Cum de nu-ți amintești cum Ghimpu, după alegerile parlamentare din 2014, a respins ideea guvernului minoritar Gaburici susținut de PLDM, PD și Voronin, insistând asupra uni guvern al AIE fără comuniști și asupra tragerii la răspundere a celor care au devalizat sistemul bancar?

Cum de nu-ți amintești că Maia Sandu a făcut parte din acest guvern, precum și din Guvernul Leancă care au votat furturile bancare?

Cui să-i dau dreptate: Maiei Sandu care a încuviințat crima bancară prin votul în două guverne sau lui Ghimpu care s-a opus acestui furt condamnându-l, fiind pus în situația de a tolera, în vara lui 2015, o guvernare cu Plahotniuc, în detrimentul imaginii formațiunii sale, pentru a nu admite alegerile anticipate dorite atât de mult de Usatâi, Dodon de mână cu DA-ul și Maia Sandu pe post de luptătoare întâziată?

Poate te ogoiești un pic și analizezi lucrurile la rece. Am trecut prin multe încercări ca să pot fi luat de valul manipulărilor cu eroi și eroine crescuți în eprubetă!

18 octombrie 2016

TIMPUL ŢUCĂLARILOR

iunie 28, 2011 Un comentariu

Fără îndoială, mardeala bandiţilor, adică războiul dintre păpuşari şi gangsteri, pe mâinile cărora a  ajuns ţara asta după lovitura de stat din 7 aprilie 2009, a atins cote înspăimântătoare. Anticomunismul lor răsunător, de paradă, pictat cu ostentaţie  pe feţele  de lumpen ale devastatorilor celor două edificii ale statului din centrul Chişinăului, dar şi pe lozincile colorate cu care şi-au înfăşurat până acum muşchii, se risipeşte de-a binelea. În ochii alegătorilor amăgiţi rămân dezgolite chipul şi făpturile  unor briganzi ordinari care se păruiesc până la sânge din cauza că nu pot să împărţească lucrurile tâlhărite. Peisajul este unul dezgustător!

Dar şi mai dezgustătoare în această chelfăneală pe viaţă şi pe moarte sunt balele   care curg şiroaie din gura slobodă a ţucălarilor. În aceste zile ei sunt de servici pe baricadă, fie că-i post TV sau radio, fie că-i gazetă, portal de ştiri sau funcţie de purtător de cuvânt  plătită din banii publici. În aceste zile ei se execută fără crâcnire şi fără scrupule. Sunt zeloşi din cale afară, mai atenţi ca niciodată la tot ce zice,  ce face sau ar trebui să facă stăpânul lor, adică păpuşarul sau gangsterul. Lupta este una sfântă, deaceea ei şi-au răsuflecat arătos mânecile, şi-au ascuţit peniţa, au devenit mai operativi, reacţionează prompt la tot ce se face şi se spune despre stăpânul lor. Când asupra păpuşarului sunt îndreptate rafalele gangsterului, ţucălarii celui dintâi  sunt răi de gură, arţăgoşi, umflaţi în pene, mai pe scurt, gata să-şi dea viaţa pentru păpuşar. Şi tot aşa, când obuzele păpuşarului curg ameninţător asupra gangsterului, ţucălarii acestuia îşi deschid larg piepturile ca să-şi apere stăpânul.

Nu poţi spune că ţucălarul ar fi în stare să rămână profund ataşat unei doctrine politice atunci când îl serveşte orbeşte pe stăpânul său aflat la putere şi care, după cum e moda acum,  are o anumită culoare politică. Ţucălarul nu are culoare politică şi nu respectă vreo deontologie, în cazul nostru ar fi vorba de cea a ziaristului. Doctrina ţucălarului este una: slugărnicia! Azi el poate duce ţucalul unuia care a venit sau este gata să vină la putere, mâine îl va lepăda pe acesta şi va duce ţucalul altuia, mai vânjos şi cu bani mai mulţi. Acum doi ani ţucălarul de la o gazetă turna macaroane pe urechile cititorilor justificându-şi fariseic ataşamentul faţă de gangster. Era verde-verde în tot ce dădea din peniţa lui de editorialist. Astăzi, însă, avertizându-şi cititorii asupra „capcanelor” pe care le-ar pregăti gangsterul ziariştilor, ia apărarea păpuşarului şi explică tăios, de pe poziţiile acestuia, de ce gangsterul nu mai poate deveni prezident.

În 1994, după ce lucrasem timp de 11 ani crainic al postului de radio Chişinău, calitate obţinută în 1983 printr-un concurs riguros, şefii de la Teleradiodifuziune, păstraţi în funcţii de regimul agrarian de atunci, m-au dat afară de la radio din cauza că în sâmbăta de 30 aprilie din acel an îndrăznisem să bag în buletinul  informativ de la ora 19.00 şi să transmit pe post o ştire despre atitudinea exprimată de Frontul Popular din Moldova faţă de o întâlnire secretă a şefului statului de atunci cu criminalul separatist de la Tiraspol în restaurantul „Foişor” situat pe malul stâng al Nistrului.  După lovitura de stat din 7 aprilie 2009, unul dintre cei doi şefi de atunci este reinstalat în funcţie de către AIE. Ţucălarul, cu diplomă a scolii superioare de partid de la Rostov pe Don, cu o experienţă bogată de cenzor acumulată în timpul regimului sovietic, a avut prioritate atunci, sub regimul de ocupaţie, în 1994, sub regimul agrarienilor, şi, evident, acum, sub regimul AIE. Desigur, faptul în sine fusese doar un pretext care era căutat de mai mult timp. Motivul adevărat însă al demiterii mele era altul: din 1988 eram angajat plenar în Mişcarea de Eliberare Naţională care se numea Frontul Popular din Moldova, reuşind să fondez şi o celulă a acesteia în cadrul Teleradiodifuziunii, iar din 1990 mai deţineam şi funcţia de redactor-şef al ziarului „Ţara”, publicaţie care a înfierat comunismul şi regimul de ocupaţie şi a promovat consecvent românismul! Calitatea de promotor al românismului nu putea fi compatibilă cu cea de crainic al postului naţional de radio, adică al statului, stat care renunţase de curând la Imnul „Deşteaptă-te, române!”.

Aşa se face că foarte mulţi dintre ţucălarii păpuşarilor şi gangsterilor veniţi la putere în Republica Moldova după lovitura de stat din 7 aprilie 2009 sunt absolvenţi ai scolilor superioare de partid din timpul URSS de la Rostov pe Don, Leningrad, Minsk sau Kiev. Nu este secret că aceştia erau trecuţi riguros prin toate filtrele regimului sovietic şi în primul rând prin cel al KGB-ului! Unii dintre ei au deţinut funcţii foarte importante, decidente, în cadrul puterii sovietice, au fost şefi ai Teleradiodifuziunii de stat, şefi de redacţii ale Teleradiodifuziunii, mai ales ale celor mai importante redacţii, cele de ştiri!  (În primăvara lui 1988, odată cu istoricele acţiuni de protest pentru limba română şi revenirea ei la grafia latină, organizate de Frontul Popular, lua amploare pe tot teritoriul RSSM de atunci şi campania de colectare a semnăturilor cetăţenilor în acest sens. Sute de mii de cetăţeni şi-au pus semnăturile atunci pe  petiţii adresate puterii comuniste de la Chişinău. Deţin până acum lista cu 444 de semnături ale colaboratorilor de la Teleradiodifuziune pe care am colectat-o împreună cu un grup de foşti colegi. Niciunul dintre conducătorii Teleradiodifuziunii şi niciunul dintre redactorii-şefi ai redacţiilor principale ale Teleradiodifuziunii nu a semnat petiţia pentru limba română şi trecerea ei la grafia latină. Singurul şef de atunci care a avut curajul să semneze a fost un redactor-şef adjunct al redacţiei muzicale radio. Şi atât! Evident, nici nu putea fi vorba de participarea lor la  protestele stradale , aşa cum făceau zecile de mii de basarabeni simpli veniţi în fiecare duminică la Chişinău, cu Tricolorul în mâini, din toate zonele republicii.). Au fost redactori şefi ai organelor de presă ale partidului comunist. Toţi până la unul au fost membri ai PCUS. Culmea ironiei, astăzi ăştia se erijează în postura de mari anticomunişti, ocupă deja funcţii de conducere  în cadrul instituţiilor private de radio sau TV, mai ales cele declarate cu ostentaţie proromâneşti, sau au ajuns să se afle în fruntea redacţiilor locale ale unor posturi occidentale.

Este adevărat, de curând toţi aceştia au nimerit într-o situaţie penibilă: sunt nevoiţi a se afla în două tabere beligerante – în cea de ţucălari ai păpuşarului şi în cea de ţucălari ai gangsterului! Cei ai păpuşarului nu mai pot să dezvăluie capcanele gangsterului, iar cei ai gangsterului, preocupaţi îndelung de „sexul îngerilor”, nu mai sunt în stare să descurce schemele păpuşarului.

 Sărmană ţară, pe ce mâini ai ajuns!

Ştefan Secăreanu

29 iunie 2011

Ispita rusă sau Ambasadorul României, un fidel sub omoforul Patriarhiei Moscovei

octombrie 13, 2010 Lasă un comentariu

Îşi poate imagina cineva ca, să zicem, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a Mitropoliei Basarabiei din cuprinsul Patriarhiei Române? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Valeri Kuzmin, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru Mitropolitul şi Exarhul Petru Păduraru şi pentru Patriarhul Daniel Ciobotea de la Bucureşti? Întrebările sunt desigur retorice, pentru că nimeni şi niciodată nu va lua în serios o asemenea posibilitate. Există lucruri posibile şi există lucruri imposibile, excluse principial şi categoric.

Dată fiind simetria de percepţie pe care o au românii de la răsărit de Prut şi pentru a avea termenii de comparaţie în faţă, să reluăm întrebarea altfel. Îşi poate imagina cineva ca ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a structurii locale de sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Marius Lazurca, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru mitropolitul „întregii Moldove” Vladimir Cantarean şi pentru Patriarhul Kiril Gundiaev de la Moscova? Aici întrebările nu mai sunt retorice, pentru că pornesc de la un caz ieşit din comun, când chiar şeful misiunii diplomatice române la Chişinău a luat în serios o asemenea posibilitate şi… a făcut-o realitate.

Aflăm acest lucru, cu oarecare întârziere, dintr-un interviu acordat de ambasadorul României la Chişinău revistei VIP-magazin. Interviul, apărut în numărul 77 din luna septembrie 2010, este intitulat simplu: „Ambasadorul român topit în peisajul basarabean”. Întrucât subiectul pe care, ca etnic român de confesiune ortodoxă şi cu dublă cetăţenie, moldo-română, încerc să-l abordez aici este unul delicat şi de sensibilitate, este potrivit să cităm puţin din materialul apărut în pretenţioasa revistă chişinăuiană.

Aşadar, aflăm că frecventarea parohiilor de obedienţă rusă este o tradiţie mai veche în familia domnului ambasador. Această tradiţie este continuată şi în spaţiul românesc. VIP-magazin face cunoscut opiniei publice: „Pentru Marius Lazurca, familia este conţinutul vieţii, măsura tuturor lucrurilor. Soţia Mirela, medic de profesie, a renunţat de ceva timp la carieră şi se ocupă de copii. Speră că atunci când soţul său îşi va încheia misiunea la Chişinău, vor vorbi liber rusa. Sunt din şcoală îndrăgostiţi de Tolstoi şi ar vrea să-l citească în original. De aici vin şi numele primilor copii – Vladimir şi Olga. Dar şi de la parohia pariziană unde a fost botezat Vladimir, frecventată de urmaşi ai aristocraţiei ruse din diasporă. Urmează Matei, Toma, Theodora şi Sebastian. Cât vor fi la Chişinău, şcolarii vor merge la „Prometeu”.

Duminica merg cu toţii la parohia „Sf. Dumitru”, la recomandarea „mamei Ala”, doamna care se ocupă de Sebastian şi Theodora. Le-a plăcut. Şi biserica, şi părintele Pavel. „Acolo merge lume foarte diferită, spune ambasadorul. Parohia asta e ca un portret în miniatură al societăţii moldoveneşti”…”

La întrebarea „Ce vă place la Chişinău?”, Excelenţa sa a răspuns simplu: „Oh, sunt foarte multe, e greu să fac o listă exhaustivă. Într-o ordine întâmplătoare, îmi plac: cocoşul matinal al vecinilor, kvasul vândut direct pe stradă, parohia „Sfântul Dumitru”, Asif Chaudry, Casa Herţa, laptele concentrat rusesc şi icrele de lostriţă, şoseaua de la Leuşeni la Chişinău, cafenelele cu reţea wi-fi la discreţie, AIE, consilierii străluciţi ai Premierului Filat (Nicu Popescu, Stela Mocanu, Daniel Diviriceanu), Niagara Orange Fitness, rutierele, Savatie Baştovoi, chipiul larg al poliţiştilor, româna Nataliei Morari, plăcinta cu brânză, cozile la spovedanie…”.

Jurnaliştii de la VIP-magazin au fost curioşi să afle şi alte lucruri din gura Excelenţei sale: „Nu e obositor sa fiţi în permanenţă diplomat? Mă refer la calitate, nu la meserie…” Şi pentru că nu doar plăcerea, ci şi talentul de diplomat, precum şi prudenţa îngemănată şi naturaleţea sunt la mijloc, ambasadorul Lazurca a răspuns astfel la această întrebare: „Se spune despre diplomaţie că e mai curând o artă, decât o meserie. Cred, prin urmare, că diplomaţia solicită tot atât talent, înzestrare nativă, cât cer pictura, muzica, baletul clasic. În alţi termeni, avem de-a face cu o ocupaţie pe care o poţi exercita cel mai bine dacă eşti tu însuţi, dacă eşti firesc, natural în cea mai mare parte a timpului. Am norocul de a fi diplomat fără efort, din simplul motiv că sunt destul de ceremonios şi de prudent din fire. Nu am, deci, prea multe merite.”

De ce ne-a atras atenţia acest interviu cu mărturisirile ambasadorului Lazurca? Pentru că nu e vorba de un cetăţean oarecare, ci de un oficial român aflat în misiune diplomatică. Şi pentru că ţara de acreditare este Republica Moldova, în care un diferend canonic româno-rus marchează profund peisajul în care Excelenţa sa „se topeşte”, ca să rămânem la expresia jurnaliştilor de la VIP-magazin. Orice alegere sau preferinţă canonică se pune în balanţă şi conturează adevărata personalitate şi devotamentul celui împricinat. Interviul ne-a atras atenţia şi pentru că reţinusem bine cuvintele atât de adevărate ale preşedintelui Traian Băsescu, pronunţate în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României, la 14 aprilie 2009: „A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal”. Am spus-o şi voi repeta cât va fi nevoie: Mitropolia Basarabiei reprezintă un adevărat test pentru clasa politică. Şi nu este vorba doar de clasa politică de la Chişinău.

Pentru cei care nu cunosc, trebuie să constatăm cu titlu de precizare că parohia „Sfântul Dumitru” din sectorul Botanica a municipiului Chişinău ţine canonic de mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” din cadrul Patriarhiei Moscovei. Parohul bisericii este preotul Pavel Borşevschi.

Parohia este un centru propagandistic important al mitropoliei de obedienţă moscovită, cu care este cofondatoare a publicaţiei „Curierul ortodox” (cu versiunea rusă „Pravoslavnâi vestnik”). Cota de participare la „Curierul ortodox SRL” este următoarea: mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” – 70%, parohia „Sf. Dumitru” – 30%. Redacţia acestui organ de presă este din 1995 şi până azi situată în casa parohială a bisericii „Sf. Dumitru”.

Ambasadorul Lazurca ar fi trebuit să cunoască şi faptul că preotul paroh Pavel Borşevschi a fost principalul actor al lucrării de smulgere a parohiei „Sf. Nicolae” din Chişinău (fosta catedrală provizorie a Mitropoliei Basarabiei între 1992 şi 1999) de sub oblăduirea Patriarhiei Române şi înregistrarea ei în subordinea Patriarhiei Moscovei. El a pus la cale şi a dirijat întreaga operaţiune împreună cu ministrul de atunci (şi de acum, din partea PLDM!) de Interne, generalul Victor Catan, un prigonitor pe faţă a Mitropoliei Basarabiei. Anul trecut am scris despre asta în FLUX şi am publicat şi documente doveditoare, pe care, la timpul respectiv, le reţinuse şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca probe concludente pentru tratamentul discriminatoriu şi destul de sălbatic aplicat Bisericii noastre.

Tot acest preot este mentorul unui grup disident de preoţi din raioanele Călăraşi şi Ungheni care, cu doi ani în urmă (vara lui 2008), au organizat o campanie de denigrare a Înaltpreasfinţitului Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Pentru mine, ca şi pentru multă altă lume, de la Chişinău şi Bucureşti, cu care am discutat zilele acestea, lucrurile sunt clare. Ambasadorul Lazurca şi familia sa, aflându-se fizic în cuprinsul Patriarhiei Române, şi-au făcut, cu de la sine putere, ieşirea de sub omoforul ei şi s-au adăpostit sufleteşte sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru care nutresc o evidentă simpatie. Fascinaţia pentru tot ce este rusesc, de la limbă, literatură, antoponimie, până la laptele concentrat, icrele de lostriţă şi accentul Nataliei Morari, ne este chiar mărturisită! Nu reproşăm însă acest lucru. Luăm act de el şi mergem mai departe la aspectele geoconfesionale.

Faptul că un membru al corpului diplomatic român a intrat sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei din preajma Kremlinului, „topindu-se” în acel mediu pe care l-am numit întotdeauna „prizonierat canonic rus”, arată cât se poate de limpede o lipsă de solidaritate şi comuniune directă cu românii ortodocşi persecutaţi şi nedreptăţiţi în continuare de Biserica Rusă şi de guvernul AIE condus de Vladimir Filat, un alt fidel al Patriarhiei Moscovei. Ambasadorul Marius Lazurca este încântat de AIE şi de guvernul Filat, împănat cu tot felul se securişti mai vechi şi mai noi, uitând cu o suspectă uşurinţă că tocmai acest guvern se arată a fi complice făţiş al mitropoliei „întregii Moldove” împotriva Mitropoliei Basarabiei, căreia refuză să-i recunoască până şi unele drepturi acordate de guvernele anterioare, opunându-se restituirii arhivelor sale şi proprietăţilor spoliate de regimul sovietic de ocupaţie.

Ca român ortodox, nu doar topit aici, ci crescut din solul basarabean, nu-mi pot explica, deocamdată, de ce un ambasador al României în Republica Moldova îşi alege subordonarea canonică „la recomandarea „mamei Ala”, doamna care se ocupă de Sebastian şi Theodor”. Mă întreb legitim şi cu toată îndreptăţirea de ce Excelenţa sa nu este fidel al Mitropoliei Basarabiei, implicit al Patriarhiei Române? Este firesc să aşteptăm un răspuns. Mă mai întreb ce ar fi fost dacă dătătoarea de tonalitate „mama Ala” era de confesiune eterodoxă? Niciodată nu te pui cu gusturile omului, mai ales ale unui ambasador, dar o altă întrebare vine: de ce îi place oare Excelenţei sale Savatie Baştovoi, unul dintre denigratorii activi ai Mitropoliei Basarabiei şi ai Patriarhului Daniel? Sper să nu fi fost iarăşi o „recomandare a mamei Ala”, invocată delicat drept scuză pentru propria alegere canonică într-un spaţiu marcat de uzurparea rusească a drepturilor Bisericii româneşti. Văzând alegerea benevolă a reprezentantului oficial al Statului Român, trebuie să înţeleagă românul de rând de la răsărit de Prut că aflarea în comuniune directă – canonică şi euharistică – cu Patriarhia Moscovei în Republica Moldova este un lucru bun şi de urmat? Că Mitropolia Basarabiei şi Patriarhia Română nu mai contează în interfluviul pruto-nistrean, că pot fi tratate ca şi inexistente aici, de vreme ce până şi trimisul Bucureştiului evită o relaţie de comuniune directă cu ele, la ele acasă? A fost reactivarea Mitropoliei Basarabiei un act reparator de dreptate sau ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României nu pune preţ de două parale pe lucrarea noastră, a basarabenilor, şi a Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod din 1992 şi-şi ghemuieşte sufletul la sânul Bisericii moscovite? Ce crede despre asta Centrala, adică Ministerul Afacerilor Externe al României şi ce crede şeful Statului Român? Vor avea ei oare înţelepciunea, inspiraţia şi curajul să reacţioneze adecvat?

Bineînţeles că partea culturală, confesională, lingvistică şi tot ceea ce ţine de identitate şi suflet privesc domeniul privat. Aceasta este regula generală. Dar probabil nu vom greşi susţinând că ea nu li se aplică şi reprezentanţilor oficiali ai Statului Român peste hotare. Mai ales când acest „peste hotare” nu este şi „în străinătate”, ci în „spaţiul nostru cultural comun”. Bineînţeles că şi relaţiile dintre Bisericile Ortodoxă Română şi Rusă trebuie să reintre odată şi odată în normalitate. Doar că această normalitate, ca stare de împăcare şi de pace în Hristos, nu se poate sprijini decât pe dreptate şi adevăr. Nu cred însă că acest tip de soluţie ar fi posibil prin aruncarea diplomaţilor români în braţele foarte primitoare ale Patriarhiei din preajma Kremlinului şi ale neosteniţilor ei râvnitori din Republica Moldova. Şi am impresia că, oricât de subiectiv aş fi, nu spun un lucru greşit sau nedrept.

Am fost unul dintre oamenii care s-au bucurat sincer la aflarea veştii despre desemnarea lui Marius Lazurca în funcţia de ambasador al României la Chişinău. Am insistat ca FLUXUL să-i facă o prezentare cât mai generoasă şi să-i publice unele dintre eseuri, ceea ce s-a şi întâmplat. Bucuria şi speranţa mea erau legate de faptul că acest ambasador tânăr venea dintr-o misiune la Vatican, că ar fi trebuit să fie pe deplin edificat nu doar în chestiuni de teologie, dar şi de geospiritualitate în general şi de geopolitică a Ortodoxiei în particular. Pe cât de mare au fost bucuria şi speranţa mea la început, pe atât de profundă este dezamăgirea de azi.

Am mai avut un sentiment asemănător în cazul antecesorului lui Marius Lazurca în funcţia de ambasador la Chişinău. Este pentru prima dată când trebuie totuşi să mărturisesc că Excelenţa sa Filip Teodorescu, pe care mi l-am făcut neprieten din cauza veşnicelor lui şicane la adresa Mitropoliei Basarabiei, a fost omul căruia i-am spus în faţă încă acum 3 ani, în ajunul zilei naţionale a României: „Excelenţă, voi fi primul om care se va bucura sincer la încheierea misiunii dumneavoastră la Chişinău. Aştept ziua asta, ca să pot vedea vreodată un ambasador care să iubească Mitropolia Basarabiei cu adevărat”. De ce? Ambasadorul Teodorescu nu ezita să afişeze un soi de dispreţ sincer faţă de Mitropolia Basarabiei, reproşându-i că are pretenţii prea mari, că se dedă ridicării unor „construcţii faraonice”, având în vedere singura Catedrală-mausoleu înălţată în cuprinsul Patriarhiei Române, la Cania, Cantemir, pe Prut, în memoria miilor de ostaşi români căzuţi cu moarte de erou în 1941. I-am spus atunci, cu multă strângere de inimă, ambasadorului Teodorescu: „Excelenţă, nu biserica-mausoleu de la Cania este mare, ci sufletul dumneavoastră este mic”.

De ce oare sufletul ambasadorilor pe care Bucureştiul îi trimite la Chişinău nu poate cuprinde Mitropolia Basarabiei, în care să se topească frumos şi româneşte, chiar dacă în aceste suflete poate încăpea, iată, o întreagă Patriarhie a Moscovei, sora nedreaptă şi prigonitoarea noastră? De ce?

Vlad CUBREACOV
FLUX, 13 octombrie 2010

PPCD salută iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale puterii, dar contestă orice derapaj de la interesele naţionale şi normele democratice

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la situaţia politică de moment

Cele două campanii electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2009 au arătat în mod izbitor impactul fără precedent al resurselor financiare enorme, de provenienţă dubioasă, mobilizate de piaţa politică şi mediatică din Republica Moldova.

Utilizarea tehnologiilor electorale murdare, manipularea opiniei publice prin procedee de război psihologic, cumpărarea directă a voturilor, în special, în zona rurală, precum şi, mai ales, provocarea din 7 aprilie, soldată cu distrugerea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, au condus în definitiv la schimbarea puterii în Republica Moldova.

Rezultatul electoral final a fost determinat într-o măsură substanţială şi de insistenţa liderilor fostului partid de guvernământ de a menţine titulatura perimată de partid comunist, care a creat un deficit de imagine al acestei formaţiuni şi le-a oferit un plus de imagine formaţiunilor care s-au declarat într-o opoziţie ireconciliabilă, afişând un anticomunism de paradă. Spre regretul nostru, ca urmare a alegerilor, cele două tabere politice din Parlament nu au putut depăşi animozităţile reciproce, depăşire care ar fi permis identificarea unui minim consens, necesar pentru alegerea şefului statului. O asemenea situaţie a extins criza politică şi afectează în mod direct economia naţională, inclusiv prin reţinerea de care dau dovadă potenţialii investitori străini pentru plasarea capitalurilor lor în ţara noastră.

Accederea la putere a celor patru partide din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană a trezit simpatia unor parteneri occidentali ai ţării, care se manifestă printr-un sprijin politic şi financiar substanţial. Însă pentru a justifica încrederea partenerilor externi, ca şi aşteptările cetăţenilor ţării, actuala guvernare urmează să demonstreze eficienţă în promovarea fermă a reformelor politice, economice şi sociale, astfel încât să fie depăşite cât mai curând posibil toate restanţele la capitolul ajustarea legislaţiei, a instituţiilor publice şi a practicilor de exercitare a puterii la standardele europene.

Măsurile de ordin economic, cu componentele administrativă, fiscală, bugetară, vamală, care presupun şi debirocratizarea relaţiilor funcţionarilor cu companiile private, dar şi eficientizarea justiţiei care să plaseze statul şi oamenii de afaceri în condiţii de egalitate în faţa legii, sunt cele câteva acţiuni care urmează a fi realizate neîntârziat. Alături de acestea se impune stimularea întreprinzătorilor, reorganizarea sistemului bancar pentru a se oferi credite cu dobânzi accesibile, crearea unui climat de afaceri competitiv şi atractiv pentru businessmenii autohtoni şi străini. Depăşirea crizei economice şi combaterea sărăciei, ca şi atingerea unui nivel de dezvoltare comparabil cu cel al ţărilor europene depind în mod direct de voinţa politică şi de competenţa guvernanţilor.

PPCD consideră corect să salute toate iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale actualei puteri şi, în acelaşi timp, să conteste şi să critice orice acţiuni ale puterii care deraiază de la interesele naţionale, de la normele democratice şi opţiunea strategică de integrare europeană a ţării.

Chişinău, 21 februarie 2010

Elementele fostei nomenclaturi sovietice de partid şi cadrele de ofiţeri KGB exercită o influenţă majoră asupra politicului

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la lustraţie

Necesitatea implementării unui mecanism care ar asigura eliberarea societăţii noastre de influenţa nocivă a fostelor servicii secrete şi a instituţiilor care au practicat poliţia politică este incontestabilă. Un asemenea mecanism ar fi un element indispensabil al procesului de democratizare şi de edificare a unei societăţi transparente, în care puterea politică îşi exercită mandatul în văzul opiniei publice şi sub controlul societăţii.

Afirmarea valorilor democratice şi funcţionarea instituţiilor de stat în conformitate cu normele şi practicile notorii internaţionale vor fi mereu periclitate de influenţele oculte ale grupurilor de presiune formate din elementele fostei elite sovietice de partid şi cadrele de ofiţeri KGB care au degenerat astăzi în grupări mafiote şi criminale şi exercită o influenţă majoră asupra politicii, a unei părţi a presei şi a societăţii civile, precum şi asupra unor sectoare întregi ale economiei naţionale. Totodată, aceste grupări practică şantajul politic ca formă de presiune asupra unor factori de decizie, care, din teama de a nu fi deconspiraţi ca foşti agenţi secreţi, execută cu docilitate indicaţiile lor materializate deseori în trafic de influenţă şi protecţionism cu tendinţa acaparării întregii puteri în stat.

Fosta poliţie politică trebuie deconspirată. Partidul Popular Creştin Democrat consideră prioritară adoptarea Legii cu privire la lustraţie, preluând experienţa pozitivă a ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit, care au parcurs deja această etapă: Polonia, Germania, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovacia, România şi altele.

Preşedintele Republicii, deputaţii, membrii Guvernului, demnitarii cu funcţii de răspundere în stat, ambasadorii, reprezentanţii puterii judecătoreşti, proprietarii şi conducătorii instituţiilor de presă, înainte de a accede în posturile lor trebuie să-şi declare şi să-şi certifice neapartenenţa la structurile fostei poliţii politice secrete, demonstrând astfel capacitatea lor de a fi liberi în luarea deciziilor în interesul statului şi al cetăţenilor lui.

Totodată, PPCD consideră că efortul general de asanare morală a societăţii presupune în mod obligatoriu şi dreptul fiecărui cetăţean la informaţia cu privire la persoana sa, drept care trebuie să se concretizeze în garantarea accesului fiecăruia la propriul dosar ţinut de poliţia politică secretă din URSS.

În istoria postsovietică a Republicii Moldova, PPCD este singurul partid care a depus în Parlament un proiect de lege cu privire la accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Din păcate, alte forţe politice nu s-au arătat solidare cu PPCD în acest demers public, iniţiativa noastră rămânând izolată.

Congresul PPCD constată că actuala guvernare, care s-a declarat democratică şi proeuropeană, ca şi guvernările anterioare, nu consideră oportună adoptarea şi aplicarea, după model european, a unei legi a lustraţiei. Acest fapt alimentează opinia că rădăcinile actualei puteri se trag, în mare parte, din zona serviciilor secrete şi a nomenclaturii sovietice, ştirbind din independenţa actului guvernamental şi expunând siguranţa naţională unor riscuri majore.

PPCD îşi reiterează poziţia sa univocă în această problemă şi consideră că adoptarea unui asemenea act de importanţă incontestabilă reprezintă un test moral şi politic pentru actuala guvernare.

Chişinău, 21 februarie 2010